Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 25 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Olga Sacara Tulbure - prima femeie medic din România a lucrat la Techirghiol

ro

17 May, 2024 17:00 4214 Marime text

 
Se cunosc puține lucruri despre această femeie temerară care înfruntând nedreptățile timpului, discriminarea și toate celelalte greutăți inerente începutului și-a legat numele de Techirghiol. Despre faptele ei, despre curajul și piedicile pe care le-a trecut găsim informații sporadic, doar în presă,  în încercările timide ale începutului acesteia de a susține și încuraja femeia intelectual.
 
Este anul 1900. Un reporter de la ziarul „Timpul” vizita Techirghiolul. „Pentru a doua oară am vizitat în anul acesta faimosul lac de la Tekir-Ghiol care pe an ce trece devine din ce în ce mai apreciat atât de lumea medicală cât și de cea suferindă./…/Sanatoriul este o clădire destul de mare, așezată între Marea Neagră și lac pe un frumos platou înclinat care domină lacul și cu o splendidă privire spre mare. El cuprinde un pavilion cu două saloane de câte 20 de paturi fiecare, apoi camere pentru interni, consultații, cancelarie pentru econom, plus localul de bucătărie și spălătorie.
 
Deasupra se află locuința doctorului. Sanatoriul se află situat la 12 kilometri depărtare de Constanța fiind înconjurat de diferite plantațiuni de diferite esențe, care în scurtă vreme vor forma un admirabil parc.
Anul acesta sunt îngrijiți în sanatoriu 40 de copilași scrofuloși. Anul trecut sanatoriul fusese pus sub conducerea d-lui dr. N. Sadoveanu, un distins medic din Constanța, care a dezvoltat un deosebit zel pentru îngrijirea bieților copilași. Acum sanatoriul fiind permanent, adică funcționând și vara și iarna, Eforia l-a pus sub direcțiunea d nei dr. Olga Sacara-Turbure, cu obligațiunea de a locui în permanență la sanatoriu.
 
Constat cu o vie plăcere că numirea făcută de Eforie este din cele mai nimerite, d-na dr. Sacara punând un zel și o dragoste extraordinară pentru căutarea micilor nenorociți. De la venirea d-sale în fruntea sanatoriului, grație interesului și priceperii ce pune în căutarea bolnavilor, consultațiile medicale—gratuite pentru săraci— s-au înmulțit într-un mod enorm, așa că Eforia e silită să construiască un local special pentru consultații. E un semn vădit acesta de marea necesitate ce era de a se construi la Tekir-Ghiol un sanatoriu ca cel de azi”.[1]
 
Inaugurarea stabilimentului Eforia Spitalelor Civile de la Techirghiol se făcuse la 4 iulie 1899, iar noul medic al sanatoriului fusese numit provizoriu dr. Nicolae Marinescu Sadoveanu. În ziua următoare sosesc 22 băieţi şi 15 fete, copii bolnavi din toate colţurile ţării, ai căror părinţi se adresaseră cu cerere conducerii Eforiei. Până la 4 octombrie sunt trataţi, în 3 serii, 110 bolnavi, copii tuberculoşi.
1907. Copii la tratament 
Cei care au lucrat la construcţia stabilimentului vorbeau despre sălbăticia şi ariditatea de pe atunci a acelor locuri. Numeroşi şerpi ce-i omorau zilnic muncitorii care săpau temeliile au ajuns proverbiali. Iepurii foiau prin câmpuri şi numărul lor era aşa de mare încât la facerea plantaţiei au trebuit aduşi ogari pentru a apăra pomii tineri roşi continuu de aceste animale. Cât ţinea ochiul nu se vedeau decât pământ sterp, marea şi lacul iar în depărtare se zărea satele vecine precum şi oraşul Constanţa.
 
Anul următor, s-a decis să se înfiinţeze un post permanent de medic şi să i se amenajeze o locuinţă în incinta sanatoriului. Este numită pe post dr. Olga Sacara, care a petrecut trei sezoane, consecutiv, la Techirghiol, deşi s-a încercat, cu un lot de 20 copii, şi tratament pe timpul iernii.
 
Condiţiile vitrege de aprovizionare a sanatoriului, frigul şi zăpada au determinat conducerea Eforiei Spitalelor Civile să renunţe şi să limiteze sezonul de tratament numai la lunile de vară. O femeie tânără, fără experiență, lăsată să se descurce într-o sălbăticie despre care se vorbea prea puțin, dar impunându-i-se să țină sanatoriul deschis și iarna. Dar femeia medic nu se lasă învinsă. Anul următor întocmeşte primul regulament oficial de folosire a băilor de nămol pentru copii între 4 şi 14 ani, cu trimitere medicală şi diagnosticare minuţioasă prealabilă.

Lungul drum al Olgăi către cariera visată

S-a născut la Bacău, la 23 iunie 1856. A fost o elevă eminentă, a luat examenul de bacalaureat la Iași prima dintre candidați și și-a exprimat dorința de a urma facultatea de medicină în Franța, căci la București nu se primeau fete.
 
Consiliul județean Bacău a votat o bursă de 500 lei noi pe an, pentru Olga Sacară, născută Tulbure, cu condiția de a studia medicina la Monpellier. „Lucru care face onoare doamnei Sacară în particular și sexului d-sale în genere. Aflăm că doamna Sacară e decisă a se duce la Montpelier, în Franța, pentru a urma cursurile facultății de medicină din acel oraș.[2]
 
Din lipsa resurselor materiale și la presiunea presei este acceptată, în același an, 1880, la Facultatea de medicină din Bucureşti, rezervată până atunci numai bărbaţilor, dar din păcate nu izbuteşte să o termine decât mai târziu, deoarece se îmbolnăveşte grav şi e nevoită să-și întrerupă cursurile. Intre timp, Maria Cutzarida devine cea dintâi femeie medic din România, urmând cursurile la Montpellier şi susţinându-şi teza de doctorat la Paris, în 1884. O a doua femeie—medic din ţara noastră este Hermina Walch-Kaminski, care obţine doctoratul la Bucureşti, în 1890.
 
 Reluându-şi studiile, Olga Sacara-Tulbure reuşeşte să le ducă la bun sfârşit, obţinând titlul de doctor în medicină în 1892, la Bucureşti, cu teza ,,Studiu clinic asupra paraliziei pseudoipertrofice“, publicată în 1893.
 
Activitatea ei științifică se găsește și astăzi, referențial, în câteva lucrări din Franța și America. În Noul tratat de medicină și terapeutică: bolile mușchilor, sub coordonarea  lui J.B.Bailliere et fiul, în 1910, sau în Raportul Comisiei pentru Educație din Statele Unite, în 1896.
 
Presa îi urmărea evoluția universitară cu mare interes: „D-na Olga Sacara Tulbure, una din cele mai distinse studente ale Facultății de medicină din București, a trecut cu un strălucit succes teza sa de doctorat, având ca subiect: Studiu clinic asupra paraliziei pseudospertrofice. Juriul, compus din d-nii prof. Calinderu, Theodori, Stoicescu și Grecescu, a felicitat în modul cel mai călduros pe distinsa doctoreasă pentru eminenta sa lucrare, recomandându-i de a o traduce în franțuzește și nemțește. D-na Sacara Tulbure, care a mai fost la Paris, va pleca din nou in capitala Franței pentru câteva luni de zile.[3]
 
Se înscrie la concursul pentru un post la catedra de clinică infantilă de la Facultatea din Bucureşti.[4] Este un alt act de sfidare a regulilor sociale. Presa este atentă și susține din nou cauza tinerei doctorițe:
O nedreptate. Am anunțat în numărul de ieri, că printre candidații la catedra de clinică infantilă, de la facultatea de medicină din București, se află și d-na doctor Sacară-Tulbure. Se crede că juriul examinator va ridica cu această ocaziune cestiunea prealabilă, aceea de a ști dacă o femeie poate fi profesor de universitate. Opinăm că cestiunea aceasta e cel puțin foarte ridicolă. Dacă stai la gânduri, când e vorba de a numi o femeie profesoară de universitate, de ce i s-au deschis, cu atâta bunăvoință, porțile aceleași universități ? Dacă femeia a invățat bine, dacă merită a ocupa o astfel de demnitate, cum poate cineva să-i refuze aceasta ? Și, mai la urmă, de ce am fi, în astfel de cestiuni, mai greoi decât celelalte țări ? Oare  cum a fost Sofia Kovalevska, profesoară de matematici la universitatea din Stockholm ? Sperăm deci ca juriul examinator pentru catedra în cestiune nu va face nici o dificultate concurentei Olga Sacară-Tulbure! Altminterelea, juriul va comite o prea mare nedreptate”. [5]
 
Și totuși nedreptatea s-a petrecut:
D-na Sacara deci nu va putea fi profesoară la facultatea de medicină, întâiu pentru că este femeie și al doilea pentru că nu va putea vota pe d-l Alexianu ca senator al universității de Bucuești. Ah, Moliére, ce păcat că ai murit! Onoare acestei femei care a avut tăria de caracter se înceapă o muncă atât de îndrăzneaţă pe un drum ce nu fusese încă încercat şi să ducă la bun sfârşit zelul ei pentru ştiinţă”.[6]
 
Cu toate acestea, aspirațiile de carieră ale Olgăi s-au năruit încetul cu încetul. A lucrat câțiva ani la Institutul surorilor de caritate din București și apoi la Sanatoriul din Techirghiol unde a stat trei ani ”îngrijind cu multă dragoste și devotament copilașii aflați sub priceputa d-sale căutare.”[7]
 
În anul 1900, sub atenta îngrijire a Olgăi Secară, au fost tratați 124 de copii sanatoriul fiind deschis la 1 iulie și funcționând tot anul. Iarna a fost grea și condițiile de aprovizionare foarte dificile. Anul următor au fost tratați 156 de copii.
În mai 1903, Iosif Dona se califică primul și este numit medic definitiv al Spitalelor Eforiei, cu însărcinarea de a conduce Sanatoriul Maritim de la Techirghiol.[8]
 
Plecând de la Techirghiol, Olga Secară și-a dorit să lucreze la clinica infantilă de pe lângă  Universitatea București, sau la Craiova, unde se afla fiica sa, probabil bolnavă, dar a fost respinsă. Aflată în condiții de maximă austeritate la Techirghiol, Olga întreține relații importante cu personalități ale timpului și mai presus de toate o relație de prietenie cu prozatorul Gala Galaction.
 
Întâlnirea cu Grigore Prisculescu, alias Gala Galaction se realizase în vara anului 1898,  la mânâstirea Agapia, stabilindu-se între ei o elevată prietenie spirituală, reflectată cu prisosinţă în paginile „Jurnalului“ prozatorului.
 
Puțin câte puțin, Olga Sacara-Tulbure devine adepta unei noi terapeutici medicale, care apela la elementele transcendentale ale religiei creştine, întemeiată în America de către Mary Baker Eddy. Relaţii ample asupra sectei medicale americane, la care aderase Olga Sacara, oferă Gala Galaction în romanul „La răspântie de veacuri“ unde evocă această etapă din existenţa sa, cu multe coordonate autobiografice, şi în care vorbeşte şi de doctoriţa Olga Sacara:
 „Doftoriţa mea cunoscuse în Berlin pe câţiva adepţi ai noii ştiinţe medicale şi avusese cu ei lungi şi tulburătoare convorbiri. Când, mai târziu, a căzut bolnavă şi toţi profesorii ei (medici celebri), s-au încercat zadarnic s-o pună pe picioare, principiile ştiinţei americane au început să i se pară o revelaţie...[9]
 
În ultima parte a vieții, Olga Sacara Tulbure a lucrat în Franța, la Paris, Londra și mai apoi în SUA, la New York și Los Angeles.  A murit în luna mai a anului 1927, în Statele Unite ale Americii, iar cenușa i-a fost aruncată, ca ultimă dorință, deasupra Bucureștiului.[10]
 

Gala Galaction - File de iubire

D-na Sacara e o reminiscență de legendă, ceea ce rămâne mai suav dintr-un parfum închis, câteva secole, într-o galerie bazală, pe care vii să o deschizi acum: sufletul unei legende şi al unei miresme. Voiam să o privesc ore lungi, imobil, fără cuvânt. Fruntea sa, lăsată între falduri, mi-a dat senzaţia unui astru pal, dintr-un cer necunoscut, străin pământului, care ar luneca în atmosferă de argint peste un lan de irişi”.[11]
 
Doctoriţa Olga Sacara-Tulbure, al cărei nume revine cu insistenţă în paginile „Jurnalului“, a jucat un rol important în perioada crizei sufleteşti pe care o străbate Gala Galaction. Adunate ca un puzzle, reproducem diverse fragmente din memorialistica lui Galaction dezvăluind portretul femeii-medic de care a fost atât de îndrăgostit.
 
Corespondența dintre Galaction și Olga Sacara-Tulbure care devine confidenta prozatorului se păstrează în Scrisori către sora Zoe, un veritabil document de istorie literară, completând interesant biografia prozatorului Gala Galaction.
 
1911. Pe toamnă, d-na Dr. Olga Sacara, ruda noastră sufletească, s-a înapoiat din Anglia şi a venit să locuiască împreună cu noi. S-a înapoiat pe deplin sănătoasă şi matură adeptă a prodigioasei secte creştine americane Christian Science. Nu numai că d-sa s-a făcut sănătoasă, dar e azi în stare, prin mijloacele surprinzătoare şi pur spirituale, pe care i le pune la îndemînă ştiinţa sa creştină, să facă sănătoşi şi pe alţii. Soţia amicului meu Felix Stamatiade, d-na Aurora Stamatiade, ftizică în gradul cel din urmă, fiind tratată de astă toamnă încoace de d-na Sacara — şi anume tratată pur spiritual ! — a ajuns astăzi să fie destul de bine şi, ajutând Dumnezeu, cu vremea cu totul restabilită”.[12]
 
Azi după amiază, Doamna Sacara a citit întâiul meu articol asupra Iuliei Hasdeu. Impresiile D-sale sunt de natură să-mi dea cea mai puternică şi mai mândră idee despre talentul meu. Dar ceea ce vreau să notez aici e minunata siguranţă cu care Doamna Sacara ghiceşte şi găseşte urmele dezbaterilor, ezitărilor şi calculelor mele, de la construirea unei fraze. Consecinţa este fondul luminos pe care se desinează, pentru domnia sa, îngrădeala frazei mele”.
 
24 aprilie 1901. ”Doamna Sacara a fost și este în București, și iată cu ce ocazie: o rudă a domniei Sale din Buzău a chemat-o telegrafic de la Techirghiol la căpătâiul unui copil bolnav de scarlatină. Dna Sacara a plecat imediat și direct la Buzău, iar în București a venit, de la Buzău, alaltăieri seară, în ajunul lui Sf.Gheorghe. S-a oprit la poarta mea un moment, m-a chemat (prin d-na Hermiona) și m-a rugat s-o însoțesc a doua zi la mormântul dlui Assaky, ceea ce așa a fost.[13]
 
A coborât în criptă să depună un buchet de flori.
„După îndeplinirea acestui pios și nobil omagiu am rătăcit câtva prin cimitir, am stat de vorbă pe niște pietre ce erau să facă parte dintr-o criptă nouă, și apoi am revenit în oraș. Dna Sacara e destul de sănătoasă, dar supărările și nevoile o însoțesc ca și în alte dăți. Mâine se va înapoia la Techirghiol; în drum se va întâlni cu dra Cerkez și vor sfârși călătoria împreună. Dra Cerkez va fi mosafira d-nei Sacara vreo lună și mai bine. Ți-am scris că era vorba să fac și eu o vizită d-nei Sacară în primăvara aceasta. Totul a căzut în baltă...Nu voi putea s-o fac decât la toamnă, în septembrie, după întâlnirea noastră.[14]
 
Pe 24 mai 1901. „Fantazia D-nei Sacara m-a chemat telegrafic sâmbătă, 19 mai: ”te aștept mâine, vino negreșit” și, a doua zi, duminică, la 1 și ½ după-amiază, am coborât în gara Constanța, unde m-a întâmpinat D-na Sacara... Am fost pe țărmul mărei singur-singurel, și în bătaia undei marine, am citit deșertăciune, tristeță fără țărm și dor etern setos...Câtă melancolie nu dă inimei mele vederea acestei cărări ce duce jos, la mare...
 Am văzut marea pe lună, am plutit pe lac sub clar de lună, am făcut o lungă plimbare de-a lungul malurilor acestui pustiu de ape. D-na Sacara, ca totdeauna, a fost perfectă de atenție și de nobilă politeță./.../Azi plec, inima inimei mele, și sunt trist, trist, trist – cu toată admirabila atitudine a D-nei Sacara, cu toată atingătoarea conduită față de fratele D-le întru dragoste, dor și jale.”[15]
 
Scrisorile lui Gala Galaction către Olga Sacara Tulbure, 16 la număr, sunt datate 12 februarie  - 14 septembrie 1901, 13 la număr,  una din 1903, alta din 20 mai 1913, iar ultima este nedatată. Scrisorile sunt lungi, uneori le rescrie, alteori renumerotează paginile. Două dintre ele ajung la 14, respectiv 24 de pagini, sunt fraze elaborate, adânc cântărite cuvintele purtătoare de sentimente, de confidențe etc.
 
Bunăoară:” Știți că unul din farmecele pe care mi le înfățișează  societatea și conversațiunea Dv. stă în faptul că, înainte-vă, mă pot manifesta în toată complicata mea latitudine sufleteascvă. V-am mărturisit-o și v-o repet, sunteți singura conștiință în care pot oglindi, fără rezervă, fără precauțiuni și deghizări, labirintul conștiinței mele. În fața Domniei Voastre simt impulsiunea și necesitatea unei deszăvorâri sufletești totale.
 
Dumnezeu m-a țesut atât de strâns, de subțire și de numeros, încât dându-mi prodigioasa posibilitate de a mă înțelege cu orice temperament imaginabil, dăruindu-mă cu analogii și cu idiosincrazii risipite tuturor graiurilor psihologice, mi-a luat putința de a mă dezvălui complet, în lung și în lat, oricărui alt cuget, afară de al Dv...”[16]
 
Pe data de 27 mai 1901 îi scria reverențios Olgăi Sacara:
Am promis-o; va veni o vreme în care voi așeza toate aceste capodopere ale amintirei într-un templu de artă și de filosofie religioasă. Îi voi tăia ferestre largi și îi voi umple orizontul cu noianul mărei; voi face ca potecile ce-i vor veni în poale să călătorească prin lanuri de mac, iar printre pilaștrii lui voi chema silueta Dv., așa cum fuse îmbrăcată în această zi din urmă.Iar eu voi fi preotul acestui templu al visului și al artei...În această vreme, sub vălul viziunei mele, realitatea deșira pământul dobrogean; stufos de trestii și de ierburi, sângerat de floarea macului, zburăturit de colibi și de bordee.../.../
 
În ora înfățișărei mele înaintea Lui, aș vrea să fii lângă mine...”Iată un mărgăritar, prea scumpă Doamnă, pe care mi l-ați dăruit pe malul mărei, în această zi. Am avut aerul că nu-l prea înțeleg, luându-mă după zborul unei glume: însă e cel mai nobil dar cu care ați fi putut răspunde vasalităței mele de simțire, de artă și de filosofie. M-ați răsplătiti – dacă pot vorbi așa – ca un adevărat senior. Permiteți-mi să țiu minte și să păstrez de-a pururi acest dar neprețuit...[17]
 
O scrisoare datată 20 mai 1913, din mânăstirea Agapia, îi reamintea Olgăi că Gala Galaction intermediase acesteia o întâlnire cu I.G.Duca, importantul om politic, ideologul liberalismului românesc, președintele Partidului Național Liberal și prim ministru, la vremea scrisorii fiind doar un influent publicist. Este probabil, momentul în care Olga - refuzată în multele sale încercări de a ocupa o catedră la Facultatea de medicină, mai târziu la Clinica infantilă din București, se decide să părăsească țara.
 
 Rândurile de mai sus conturează profilul unei femei-medic, prima din șirul bravelor femei-medic care au clădit în România o școală medicală de renume, punând alături de știința lor și sentimente de iubire.
 
Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Destinul unui savant - Anghel Saligny
Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean
Dr. Horia Slobozeanu, proprietarul primului muzeu arheologic din țară
 
 

[1] Timpul, nr.156, 15 iulie 1900
[2] Curierul Foaea Intereselor Generale,7,nr.118, Iași, 1880
 
[3] Timpul, nr.64, 21 martie 1893
[4] Era Nouă,5, nr.233, 20 martie 1894
 
[5] Evenimentul, 2, nr.333, 19 martie 1894
[6] Era Nouă, 4, nr.185, 18 aprilie 1893
[7] I.N.Dona, Tekirghiol, Stabilimentul grafic Albert Baer, 1907,București, p.32
[8] Idem, p.35
[9] Gala Galaction, Opere alese, Bucureşti E.S.P.L., 1965, vol. IV, p. 307.
[10] http://noesis.crifst.ro/wp-content/uploads/revista/2012/2012_2_09.pdf
[11] Steaua, 31, nr.3, 1 martie 1980
[12] Viaţa Românească, 21,  nr.12, 1968
[13] Gala Galaction, Scrisori către sora Zoe, Corespondență inedită (1901-1902), Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2015, p.29.
[14] Idem,p.31
[15] idem, p.43
[16] P.247
[17] P.260

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii