Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (32)

Au trecut aproape zece ani de la revenirea Dobrogei acasă. Eforturile statului de a infuza capital și a ordona legi adaptabile la condițiile concrete ale unei provincii multietnice, cu un trecut de peste patru secole sub feregea turcească, par a nu se vedea. Voci pro și contra încă se mai aud. Șansa de a fi aduși la cârma celor două județe oameni învățați, buni gospodari, cu autoritate morală dau premizele unor realizări necesare. Prima parte a anului 1888, cu bune și cu rele, în colajul de mai jos.

3 ianuarie 1888

Se înregistrează la Constanţa –20,7 grade Celsius, un minim socotit absolut deşi la Bucureşti, o zi mai târziu, mercurul termometrului a coborât la –35 grade Celsius.1

7 februarie 1888

S-a păstrat o chitanță olografă scrisă de Mihai Eminescu, aflat bolnav la Botoșani, în casa surorii sale, Henriette, prin care confirmă primirea sumei de 175 lei, bani proveniți de la un concert caritabil ținut în Constanța. Drumul acestei modeste sume trecuse de la primăria Constanța la cea din Botoșani și retur până să ajungă la destinatar, accentuântu-i acestuia lungul șir de umilințe și privațiuni.[1]

22 martie 1888

Un anonim reporter al ziarului „Națiunea” întreba public cum s-a întrebuințat creditul de 15.000 de lei, dați prefectului de Constanța pentru stârpirea lăcustelor. De asemenea se mira „cum se poate ca d. Al. Moruzzi, directorul prefecturii de Constanța, să primească leafa, după ce dânsul a părăsit de șase luni serviciul”.[2]

29 martie 1888

„Consiliul Miniștrilor a încuviințat domnului Dimitrie Benderli, român dobrogean, autorizația prevăzută la alineatul b de sub art. 11 din codul civil, spre a putea primi funcțiunile de viceconsul al Germaniei și consul al Belgiei la Constanța, ce i s-au încredințat de către guvernele respective”.[3]



29 martie 1888

 Consiliul comunal Constanța aprobă încheierea unui contract cu Atanasie Manoilide sub respectarea următoarelor condiții:
„Primăria ia cu chirie casele d-lui Atanasie Manoilide, situate pe strada Mircea cel Mare nr. 88, pentru spitalul comunal, pe timp de un an începând de la 1 aprilie 1888. Acest local se compune din o casă cu etaje, curtea cu atenanțele ei.
Chiria anuală este de lei una mie opt sute (1800) plătibilă la 1 aprilie 1888. Toate reparațiile ce primăria va crede necesare le va face pe contul ei. În cursul termenului contractului proprietarul nu va face nici un fel de reparație. Se va face un inventar în dublu de starea în care se află casele și la expirarea termenului contractului ele se vor preda în starea aflată după inventar. Proprietarul va asigura casele la una din societățile de asigurare române.
Atât proprietarul cât și chiriașul, când n-ar voi să reînnoiască contractul vor înștiința cu trei luni înainte unul pe altul înainte de expirarea anului”. Semna Primar M. Koiciu.[4]

1 aprilie 1888

Pentru încurajarea industriei locale se acorda Fabricii de tăbăcarie de la Constanța următoarele avantaje cu începere de la 1 aprilie 1888:
a) Scutire, pe timp de 15 ani, de orice impozit direct către Stat, județ și comună; b) Scutire, pe același timp, de plata taxelor vamale la import pentru mașini, părți și accesorii; c) Aceeași scutire pentru materia taninoasă, pentru untura de pește necesară la prelucrarea pieilor; d) Reducere, pe timp de 15 ani, a tarifelor de transport pe liniile ferate române pentru pieile brute aduse în fabrică și pentru pieile tăbăcite eșite din fabrică”.[5]

7 aprilie 1888

 Apele Dunării, Prutului şi Brateşului cresc mereu. În faţa Galaţiului Dunărea prezintă aspectul unei mări; revărsarea apelor sale s-a întins până sub munți în Dobrogea.[6]

8 aprilie 1888

Comitetul Asociației pentru ridicarea Statuii cronicarului Miron Costin, sub semnătura lui M.Kogălniceanu și V.A.Urechia, aminteau primarului urbei Constanța că este „trecută în conturile asociației suma de 300 lei ce ați binevoit, sub impulsiune patriotică, a subscrie în folosul statuii nemuritorului Miron Costin. Sosind aplicarea noului buget 1888/1889 și statuia fiind gata și de plată, venim a vă ruga să binevoiți a ne trimite suma subscrisă de 300 lei, cât mai grabnic.”[7]

10 aprilie 1888

Se dezvoltă traficul de călători. „Mulțumită stăruințelor îndelungate ale lui Duca, director general C.F.R de la 10 aprilie 1888 până la 7 octombrie 1895, intră în circulație, pentru prima dată, trenul internațional de lux „Ostanda-Orient-Express", legat direct cu Londra și Parisul de unde în 48 de ore, se ajunge la București, iar de aici, după alte 5 ore, la Constanța, și în fine, după alte 14 ore la Constantinopol, cu vapoarele. Trenul era dus până în fața debarcaderului din portul Constanța, unde aștepta vaporul, ancorat la chei, astfel că transbordarea călătorilor și a bagajelor era foarte lesnicioasă. Vaporul pleca la ora 24 și după 12 — 14 ore ajunge la Constantinopol, deci în plină zi. Astfel, de la Paris la Constantinopol, călătoria — foarte confortabilă — durează circa 66 de ore.[8]

11 aprilie 1888

Corespondență din Tulcea. „De când am auzit că țăranii din Ilfov și din Ialomița s-au răsculat, mai cu seamă când știu cine i-a împins la răscoală, sunt într-o legitimă îngrijire întrucât privește Dobrogea. Aici satele care amenință să se răscoale nu sunt satele românești, ci acele bulgărești. Deși bulgarii stau foarte bine în Dobrogea și soarta lor în multe locuri e mai bună decât acea a românilor, totuși e mare teamă ca dintr-un moment într-altul o mișcare să nu înceapă în rândurile lor. De mai mult timp deja agenți străini cutreeră satele bulgărești, îndemnând pe oameni la răscoală, și făcându-le tot felul de promisiuni care de care mai atrăgătoare. Ei sunt îndemnați să atace și să alunge autoritățile române din Dobrogea. Această propagandă se face cu deosebire în județul Tulcea; de câteva zile sunt semne chiar din cele mai îngrijitoare. Chipuri necunoscute se văd prin sate. Ce fac autoritățile? N-o să ia nici o măsură în contra acestor instigatori? Ni se spune că momentul răscoalei se va alege atunci, când cea mai mare parte din trupe vor fi părăsit Dobrogea, pentru a merge să potolească răscoalele din alte județe. Ce vă spun aici, e lucru pozitiv. Am întâlnit eu singur, în câteva sate ipochimene străine, stând la vorbă cu țăranii și bând ceasuri întregi cu ei la cârciumă. Cu poșta de mâine, vă voi trimite amănunte, indicându-ve și nume”.[9]

11 aprilie 1888

Brutarii din Constanţa sunt obligaţi să depună o garanţie de 500 lei şi să semneze o declaraţie autentificată în faţa primarului că vor respecta regulamentul de funcţionare a brutăriilor. Iparo Sotoff, brutar, fraţii Gherasim şi Anton Radu, brutari asociaţi, Vasile Petre şi Iani Zamfir, brutari asociaţi, Neculai Petru, Gheorghe Grigoriu, Petre Iancu Marcu, Gherasim Lazăr depun garanţia de 500 lei. Pentru cei nesupuşi, primarul cere sprijinul poliţaiului comunal. Acesta întocmeşte o listă cu doar câteva nume: Hristu Marcu, strada Carol, şi Nicola Mitacu, şos. Mangaliei, brutari care nu s-au conformat regulamentului comunal.
 Reacţia brutarilor este vehementă „subsemnaţii locuitori din acest oraş, de profesiune brutari, venim cu onoare a vă pune la cunoştinţă că conform dispoziţiunilor onor consiliul comunal  am depus la această onor Primărie câte 500 lei, ca garanţie pentru executarea profesiunii noastre, în conformitate cu regulamentul în vigoare. Însă în consideraţie că această măsură nu este pusă în aplicaţie în genere, ci este impusă numai la un număr mărginit de brutari, deoarece după cum este şi domniei voastre cunoscut mai mulţi brutari nu s-au conformat la regulament, vă rugăm să dispuneţi restituirea garanţiilor noastre”. Semnează Nicola Petru, Gheorghe Zanfir, Iani Zanfir, Michail Bogdan, Gheorghe Gligor, Iparen Loţof, Hagi Petro, Cosma Constantin, Ion Anagnosti.
Alţii contestă că în nici o altă parte a ţării asemenea cauţiune nu s-a luat fabricanţilor de pâine, în plus regulamentul s-a aplicat parţial. Dar cei mai mulţi apelează la măsuri disperate: „Din cauza mai multor inconveniente – lipsa maiştrilor brutari buni, sunt nevoit a înceta fabricarea şi vinderea de pâine în proprietatea mea din strada Mangaliei”- Ion Anagnosti, sau „voind a părăsi brutăria ce ţin pe şoseaua Mangaliei /…/ voiesc a mi se restitui garanţia”.[10]

11 mai 1888

Mai multe publicații naționale: „Lupta”, „Ordinea”,  „Românu” anunță apariția în Constanța  a unui ziar hebdomadar numit „Delfinul Dobrogiei”, „care va pleda pentru interesele acestei oropsite provincii, uitată de fostul guvern. Despre județul Constanța de exemplu, dat zestre de fostul mare vizir I. Brătianu unuia dintre copiii săi de casă, d. Emanoil Culoglu, menținut și de guvernul actual, ni se spune că se va arăta cu probe că ce fel și cu cine administrează acest urgisit județ de trei ani de zile”. [11] Se pare că demascate intențiile noii publicații aceasta posibil nu a mai apărut. Nu am găsit decât anunțul înființării, dar nicidecum vreo ediție. Este drept, accesul nostru la fondul de presă vechi dobrogean, nedigitalizat decât parțial, este limitat.



15 mai 1888

„Domnule redactor, Denunţ prin organul D-vostre, atât către D. ministru de interne cât şi opiniunii publice, următorul fapt: „După sosirea în Tulcea a noului prefect, D. Persiceanu, s-a observat de către mai mulţi cetăţeni din Tulcea, pe care la timp îi voi invoca de martori, că D. Săndulescu, directorul Prefecturii Tulcea, şi Săndulescu, secretarul Consiliului judeţean, transportau noaptea dosare din arhiva prefecturii şi a consiliului judeţean acasă la fostul prefect Paul Stătescu şi la D. Săndulescu, unde venea şi Paul Stătescu; se înţelege că această transportare de dosare se făcea în scop de a se ascunde urmele actelor prin care s-ar fi putut constata abusurile comise în timpul administraţiunii lui Stătescu. Este natural de a se face asemene operaţiuni întrucât funcţionarii, complicii lui, stau la locurile lor, iar noul prefect Persiceanu nu se ocupă decât de problemele curente și ordinare ale administrației”.[12]

16 mai 1888

În administrația județului Constanța, D. Vasile Kogălniceanu este numit în funcția de administrator al plasei Constanța din județul Constanța, în locul d-lui Petre Dragomirescu, care se transferă în aceeași calitate la plasa Mangalia, același județ.[13]
Pestecâtevaluni, VasileKogălniceanu, înacelașitimpdeputatşi publicist de Bucureşti, cereprimaruluiConstanţeidreptul de ai se pune la dispoziţie o salăpentru o întrunirepublică „spre a conferiasupramultornevoicesăsimteînviaţapublică a Dobrogei”. PrimarulîioferăsalaŞcolii 1.[14]

21 mai 1888

În analele marinărești, de la noi și de aiurea, se vorbește și se va mai vorbi multă vreme chiar și de aci înainte, despre memorabila tempestă (furtună) care, însoțită de ciclon, a suspendat completamente orice încercare de ieşire în mare, pe timp de 5 zile între 18 și 23 mai 1888.
 O singură navă se găsea atuncı în largul mării și aceasta era „Bricul Mircea". El ieșise din Dunăre, unde își avea baza, ca să întreprindă o călătorie de școală în vederea pregătirii elevilor și obișnuirea lor cu marea. Timp de cinci zile ei au dat dovadă de un spirit de abnegație, sacrificiu și pricepere cum rar s-au înregistrat în analele marinărești. Cu catargele și bompresul rupt, cu pânzele sfâșiate de vânt, cu apă în interior, el s-a ținut totuși bine și a ajuns la liman. Când a intrat în halul acesta pe gura Bosforului, „Bricului Mircea" i s-a făcut o primire grandioasă. Sirenele celor peste o sută de vapoare care se adăpostiseră în strâmtoare, neîndrăznind să se angajeze în mare, au salutat prelung la sirenă, intrarea acestui „erou", rănit grav în lupta cu valurile mării. Însuși Sultanul a ieşit cu Yachtul său în întâmpinarea „Bricului Mircea", felicitând călduros pe comandant, ofițeri și echipaj. Au urmat la Stambul câteva banchete date în cinstea tinerei dar bravei marine române, iar reparațiile radicale pe care le-a necesitat bastimentul s-au făcut „gratuit", din ordinul Sultanului, la arsenalul imperial de la Top-Hané. Raportul pe care Căpitanul Eustațiu Sebastian, comandantul Bricului, astăzi amiral, l-a făcut superiorilor săi, reprezintă un document istoric pe care pentru importanța lui îl redăm, in extenso în rândurile ce urmează.
 După ce a rămas trei saptamâni la Constantinopol, „Bricul Mircea" a întins din nou velele și a pornit-o spre Apus, unde ajungând vestea despre eroismul echipajului său, el a fost primit pretutindeni, prin toate porturile grecești și italienești, cu un entuziasm delirant. „De așa vremi se 'nvredniciră."
Raportul Comandantului bricului „,MIRCEA““ după furtuna din 21 Mai 1888
Domnule Comandant, Conform ordinului dvs. No. 567 pentru pregătirea echipajului în scopul campaniei ce în curând trebuia să întreprindă, am luat dispozițiuni a ieşi în mare, pentru a rămâne 3 sau 4 zile; drumul ce trasasem să urmez era de la Sulina să mă scobor spre Sud, așa ca să recunosc farul Sf. Gheorghe, apoi să înclin drumul SW pentru recunoașterea Constanței și apoi să pun capul pe insula Șerpilor, s-o dublez și să mă întorc la Sulina. În acest scop, la 18 mai, 6 ore dimineața, am părăsit Sulina cu un ușor vânt favorabil de Est; recunoscut St. Gheorghe la 7.30 seara și despre ziuă la 8 ore mă aflam în dreptul Constanței, unde executând voltă în vânt, am luat drumul la larg din cauza vântului ce nu era tocmai favorabil./.../La orele 3.50 am virat de bord și cu vântul ce trecuse la NW abia am putut la 6,20 să mă aflu în dreptul capului Midia, unde am executat din nou volta și cu vântul ce trecuse la N 1|4 NW am luat drumul N 48 0 E, așa ca să trec în destul de larg de St. Gheorghe și să pot recunoaște mai târziu Insula Șerpilor. Pe la 1 noaptea timpul începe a se întuneca și vântul se întărește puțin; spre finele cartului vântul refuză de 1|4 trecând la N și se întărește simțitor. Imediat luai drumul spre E, pentru a mă depărta cât se poate mai mult de coasta la larg, în prevederea unui vânt tare de N (barometrul începuse a scădea destul de repede). Pentru a mă întoarce și a lua drumul la Constanța și Kaliakra, spre a mă adăposti nici nu era de încercat și nu ar fi fost prudent de loc, deoarece timpul era foarte întunecos și ploaia începuse așa că nu se putea vedea la o milă distanță, și în cazul de a nu nimeri la sigur la Constanța sau Kaliakra, aș fi fost expus să cad la coastă inevitabil. Prin urmare, singura deciziune de luat și cea mai prudentă a fost aceea de a pune capul la larg și a primi timpui cel rau cât s-ar putea mai la Est departe de coastă, pentru a avea loc de derivat îndeajuns spre sud unde eram sigur de a nu lovi pământ decât la o foarte mare distanță. Tocmai după cum prevăzusem, vântul se întărește din ce în ce și marea se formează, luând proporții mari. Luat din timp precauțiile pentru un timp rău, tempestuos cu rafale violente, marea enormă, ploaie torențială cu picături enorme, era imposibil a se mai lucra în arboradă, dacă ar mai fi fost necesitatea. Pentru a putea ține vântul, fac presiunea la mașină cu ajutorul căreia și cu velele de capă puturăm doar așa ca să nu cădem în travers./.../
Vasul s-a comportat admirabil de bine, n-am fi crezut să poată rezista unei asemenea tempeste și mării enorme ce exista. Duminică ziua timpul pare a se îndrepta (barometrul se urcase simțitor de la 760 la 765). Spre seară, vine din nou la același furie ca și în noaptea precedentă și la vreo 2 noaptea atinge maximul său de forță (barometrul sărind brusc de la 764 la 761), vântul sufla tempestuos, ploaia torențială și marea devenise demontată, vasul cu ajutorul mașinii și a velelor de apă abia mai poate ține în vânt, marea ambarca prin amândouă bordurile și pe la prova, ruliurile și tangajurile erau enorme și foarte brusce. Toate pompele bordului turau pentru scoaterea apei din cala și compartimentele din prova, unde erau 50 cm. apă; în celelalte compartimente se pompa cu mașina. Luni dinspre ziuă, vântul odată cu creșterea barometrului începe a mai slabi: se luminează pentru un moment, așa ca să ne mulțumim cu o observație luată cu o eroare grosolană, cum am putut constata mai târziu, când am observat în condițiuni dure: punctul căpătat cu acea observație, ne plasa pe meridianul 27- și paralela 42- 30. Cum aveam absolută trebuință de provizii și cum marea și vântul mai căzuse, am fugit cu vântul din pupa spre Constantinopol, orice altă direcție ne-ar fi fost imposibil de luat, căci aș fi avut vântul și marea de travers sau din prova și contra cărora n-am fi putut rezista. Aici este locul să fac cunoscut că ofițerii cei noi și echipajul au avut ocazia a se instrui în adevăratul sens și a profita așa cât n-ar fi profitat executând întreaga campanie cu timpuri obișnuite. Aceasta a fost pentru ei o adevărată școală. Ofițerii au corespuns așteptărilor mele, s-au purtat admirabil făcându-și mai mult decât datoria până la cel din urmă moment, cu toată oboseala și ploaia continuă ce nu înceta a cădea torențial. Echipajul, atât oamenii cât și elevii, exceptând pe cei slabi și care nu puteau suporta marea, au fost admirabili, mai ales parte din ei pe care îmi rezerv  a-i semnala la timp pentru a fi recompensați, riscându-și în unele lucrări viața lor chiar. După terminarea reparațiunilor rog a se continua partea a doua a campaniei. Partea întâi fiind destinată pentru formarea oamenilor, a fost cu prisos făcută în timpul celor cinci zile de voiaj. Cu ofițerii ce-i am și oamenii astfel cum s-au format, pot face chiar turul lumii; dacă însă după întoarcere va rămâne timp, pot vizita și porturile din Marea Neagră, ce trebuia să vedem. Afară de avariile semnalate, mașina are trebuință a fi vizitată, corpul asemenea trebuie călăfătuit și dublajul înlocuit. Bucătăria dislocată puțin după punte va trebui asemenea întărită. Cred că în două săptămâni să fiu gata a lua marea. Ministrul nostru plenipotențiar mi-a promis și mi-a dat deja tot concursul pentru o repede și bună reparație”. Semna Comandantul Bricului „Mircea,“ Căpitan Eustațiu Sebastian.[15]
Am transcris textul,, deși foarte lung, care poate fi socotit o lecție de istorie marinărească despre bravură, pericole, pricepere și curaj.

6 iunie 1888

Pe vremea când orașul nu avea canalizare, apa potabilă era transportată de sacagii în butoaie trase de măgari. Aceștia se adresează Primăriei cu o plângere pentru nerespectarea regulamentului:„Domnule primar, subsemnaţii sacagii din acest oraş, venim cu cel mai profund respect a vă supune plângerile noastre pentru motivul următor: Cunoaşteţi bine că pentru serviciul sacagiilor este format la această onor primărie un regulament conform căruia toţi sacagiii s-au constituit în cete, având fiecare ceată câte un şef. Deci şeful noastru şi anume Filip fără a ne înştiinţa şi nici mai ales pe onorabila primărie, s-a retras de noi şi adunând alţi 10 sacagii din cei înscrişi în lista acestei onorabile primării şi, contrar dispoziţiunilor acestui  regulament, au format un alt corp de serviciu, transportând apă  din Murfatlar sub direcţia şi pe contul d-lui Radacovici. Această stare de lucruri, într-adevăr ne-a redus la mizerie, căci lucrând contrar regulamentului nu ţin cont de regulamentul respectiv şi astfel ne-au luat muşterii noştri din mâinile noastre, de la care aveam de luat sume destul de considerabile. Aşadar, domnule primar, vă rugăm ca pentru a nu tulbura serviciul de sacagii şi a desfiinţa regulamentul respectiv, să binevoiţi a lua măsurile ce veţi binevoi a crede de cuviinţă.” Semnează 31 sacagii.[16]
Reproducere după Frédéric Damé, Bucarest en 1906

7 iunie 1888

O veste simplă dovedinc că Mihail Kogălniceanu folosea băile de mare la Constanța, unde avea mai multe reședințe. „A sosit în București d. M. Kogălniceanu însoţit de doctorul  Neagoe, venind din Constanţa unde şi-a făcut reconvalescenţa. Ilustrul bătrân s-a întremat foarte bine, zice „Universul“, şi de mulţi ani nu l-am văzut cu atâta vervă cum este acum”.[17]

15 iunie 1888

„România viitoare” din Brăila comunică că în zilele de 7 și 8 Iunie s-a judecat la Tribunalul Tulcea procesul fostului primar din acel oraș, N. Ioanovici, acuzat pentru mită, sustrageri de bani, abuzuri etc., și a fostului comisar comunal T. Teodorides, complicele său. Procesul nu s-a putut judeca din cauza unor incidente ridicate. Partea civilă a cerut un supliment de instrucție, voind să implice în proces tot ca complice și pe fostul prefect P. Stătescu. Acuzația a cerut amânarea pentru a se chema martorii absenți care sunt neapărat trebuitori pentru dovedirea delictului de mită. Asupra acestor două incidente au urmat foarte lungi desbateri. Tribunalul a respins cererea părții civile ca neregulat introdusă și a admis amânarea cerută de procuror fixând judecarea procesului pe mâine, 16 iunie”.[18]

25 iunie 1888

Batelul „Mangalia“, proprietate a căii ferate Constanța-Cernavodă, ieșind din portul Mangalia, unde fusese cu niște lemne și mergând prea aproape de vechiul cheiu genovez de sub apă, s-a isbit de pietre și răsturnându-se la o parte, au căzut în apă 4 oameni, din care 3 au scăpat prin grabnicul ajutor dat de piloții locali, al patrulea însă s-a înecat. Batelul trăgându-se înapoi lângă podul din port, unde a ancorat, s-a găsit găurit într-o parte”.[19]