Istoria Dobrogei Mamaia, la ceas aniversar

„Pe locul acesta de exilu al nefericitului Ovidiu în al XL-lea an de glorioasă domnie a M.S.Regele Carol l şi al XXV an al regalităţii, ridicatu-sau acest aşezământ balnear cu mijloacele comunei Constanţa prin îngrijirea Ministerului Lucrărilor Publice, fiind ministru al Departamentului dl.Ion Grădişteanu, iar primar al comunei dlI.Bănescu, după planurile întocmite de arhitectul Elie Radu.” 1906, august 13
Așa a fost scris pe frontispiciul primului pavilion care marca nașterea unei noi stațiuni balneare, după cele de la Techirghiol Movilă și Mangalia, în urmă cu 119 ani. Ea marca succesul edililor Constanței care puneau umărul la creșterea orașului, real, eficient, cu clară autoritate.

Începuturile îi aparțin lui Anghel Saligny
În iulie 1903 exista un contract încheiat între primarul Cristea Georgescu şi inspectorul general, inginer Anghel Saligny, prin care acesta se angajează „a face studiile şi proiectul consolidării malurilor în partea de nord-est a oraşului Constanţa între hotelul „Carol I” şi abator. Primăria comunei Constanţa punea la dispoziţiune planul original al oraşului ridicat în anul 1893 de inginer Simu, precum şi toate planurile şi documentele relative la partea tehnică a acestei chestiuni, care ar fi în posesiunea sa.”[1]
Problema era mult mai veche, chiar de la reinstalarea autorităţii româneşti în Dobrogea. Lucrarea era complexă şi nu la îndemâna oricui. Malurile mării din partea de nord-est a oraşului se prăbuşeau, aproape în fiecare an periclitând casele oamenilor. Două străzi paralele cu strada Cărămidarilor dispăruseră până la 1900 şi prăbuşirea înainta spre centrul oraşului, până la mijlocul străzii Marc Aureliu.
Ion Bănescu făcuse din primele luni ale preşedinţiei sale la comisia interimară a Constanţei diverse intervenţii la minister şi această măsură era rodul puterii sale de persuasiune. În 15 martie 1900 scria miniştrilor de Interne şi al Lucrărilor Publice:„Fostul consiliu comunal s-a mărginit a constata nenorocirea şi recunoscând că consolidarea malurilor cere studii serioase şi vor costa cheltuieli care vor depăşi mijloacele comunei, a hotărât să se dea proprietăţilor, ale căror terenuri s-au prăbuşit, locuri în schimb în altă parte, iar studiile şi orice alte măsuri, fie chiar provizorii pentru înlăturarea pericolului, le-a lăsat cu totul în părăsire”[2].



 Anghel Saligny se adresa, la 16 ianuarie 1904, primarului Cristea Georgescu cu proiectul formării unei noi plaje în oraş, legat de cel privind întărirea malurilor mării la Constanţa: „va trebui neapărat, pentru ca Constanţa să prospereze, ca staţiune balneară să aibă o plajă situată în apropiere de oraş, unde vizitatorii băilor să poată petrece toată ziua şi chiar să locuiască în case de vară pe marginea mării, lucru care se impune mai cu seamă pentru copii şi cum este cazul pentru plajele renumite din străinătate ca Ostende, Scheveningen şi altele. (…)”.[3]
Al doilea mandat de primar al lui Ion Bănescu a început în februarie 1905. Printre primele sale griji edilitare se numără şi adresa nr.6735 din 18 martie acelaşi an, expediată ministrului de Interne, prin care solicita acordarea terenului de la Mamaia comunei Constanţa. Motivaţia făcută de primar pe două file este absolut romantică. „Domnule Ministru, Menirea oraşului Constanţa ca staţiune balneară maritimă se accentuează pe zi ce merge şi impune administraţiei comunale pentru dezvoltarea ei, în această direcţiune, sacrificiile de la care ea nu se dă îndărăt.
Este de netăgăduit că la Constanţa îşi dau întâlnire în timpul verii o mulţime de vizitatori, iar efectele binefăcătoare ale băilor şi aerului de mare îi măresc reputaţiunea; afară de aceasta, situaţiunea topografică a acestui oraş îl aşează între cele mai plăcute şi drăgălaşe staţiuni balneare de pe litoralul român al Mării Negre.
Centrul comercial favorizat de unicul port maritim al ţărei s-a stabilit deja definitiv şi i s-a asigurat o dezvoltare sigură prin lucrările importante săvârşite de mărimea şi adâncimea portului şi prin legătura lui cu Orientul şi Occidentul, ca cea mai scurtă şi mai înlesnicioasă cale între aceste două părţi ale lumii.
Acestei dezvoltări, de azi înainte, nimic nu-i mai stă în cale şi întărirea ei nu mai depinde decât de măsurile înţelepte ce bărbaţii de stat aflaţi la guvern vor şti să ia spre a o favoriza.
Dar plaja naturală ce ni se oferă pornind de la limita proprietăţii comunei, prin duna de nisip pe o suprafaţă de 259 hectare, care separă lacul Siutghiol de mare, până la Mamaia, e încântătoare şi întrece orice plajă s-ar putea imagina; aici marea creşte încetul cu încetul şi se poate înainta în ea până la 200-300 metri fără nici o primejdie; nisipul ce o separă de lacul Siutghiol serveşte în mod admirabil de băi de soare şi nisip, atât de recomandate pentru sănătatea copiilor.



Transportul din Constanţa până la aceste băi s-ar face cu calea ferată ce s-ar prelungi, cel mult un kilometru, de la târgul de vite din Anadalchioi, până când vom fi în stare să le legăm cu oraşul printr-un tramvai cu cai sau electric; deja e proiectat un bulevard care porneşte din oraş de la capul străzii Mircea cel Mare spre Mamaia, pe care ne propuneam a-l termina şi planta.
Prin stabilirea băilor de mare pe această plajă vom reuşi şi a atrage cât mai multă lume la Constanţa din care să facem o adevărată staţiune balneară care să rivalizeze cu similarele ei din străinătate.
Comuna noastră, nedându-ne înapoi de la nici un sacrificiu spre a ajunge la aceste rezultate, are nevoie de sprijinul puternic la realizarea unor lucrări menite să ridice prestigiul ţării şi să facă mândria ei.
În vederea acestui interes şi la consideraţiunea că nici pentru moment, nici într-un viitor depărtat statul n-are nici o trebuinţa de duna de nisip care separă marea de lacul Siut-ghiol, avem onoare a vă ruga, Domnule Ministru, să binevoiţi a ceda gratuit comunei acea dună, până la Mamaia, chiar în primăvara aceasta, spre a putea întreprinde pe ea lucrările necesare viitoarelor băi de mare cum şi plantarea ei deoarece art. 21 din legea de la 1892 pentru regularea proprietăţii imobiliare în Dobrogea permit aceasta”.

La 28 aprilie 1905 prin Înalt Decret (nr. 761) „Noi, Alexandru M. Râmniceanu, Administratorul Domeniilor Statului din Dobrogea, însoţit de dl. G.G. Vernescu, inginer şef al acestei Administraţiuni, şi dl. Inginer Roco, delegatul Ministerului Domeniilor, serviciul pescăriilor, Gr. I. Antipa şi a deciziunei dată asupră-i de Dl. Ministru al domeniilor, am procedat la predarea dunei de nisip proprietatea Statului, care separă lacul Siut-ghiol de Marea Neagră, în primirea comunei Constanţa, în următoarele condiţiuni:

La capătul dinspre Mamaia sat unde este gârla de scurgerea lacului în mare şi unde sunt mai multe jepci cu peşte, statul să-şi rezerve o porţiune de 800 metri în lungul mării, care porţiunea s-a delimitat şi însemnat pe teren prin două movile ce se văd pe plan sub literele F şi G, care o despart de restul terenului comunei.
 Porţiunea cuprinsă între aceste limite în suprafaţă de 1192 ha şi 9750 m.p. şi însemnată pe movile prin punctele mai sus menţionate, care movile se vor zidi şi împetri pentru a nu fi expuse să se strice de către ape, s-a dat în plină proprietate comunei Constanţa prin dl. Primar Ion Bănescu.  În schimb, comuna Constanţa, cu această ocazie, cedează Ministerului de Domenii un mic loc ce-l are în suprafaţă de un hectar lângă cherhanaua de la Siut-ghiol, de care Statul are nevoie spre a face, servindu-se de apa din izvoare, nişte  bazine artificiale, spre a face în ele reproducerea artificială a peştilor şi a repopula lacul, care lac s-a luat în primire de către noi provizoriu, până ce comuna va ieşi din indiviziune cu ceilalţi moştenitori ai defunctului Toma Anastasiu, de  la care a cumpărat acest lac. Comuna acceptă această cedare cu toate sarcinile existente,  precum contracte de exploatarea carierelor de nisip, de  arendare de terenuri, până la expirarea lor, trecând aceste contracte cu începere de azi asupra comunei şi în folosinţa  ei, conform sarcinilor şi drepturilor prevăzute în ele pentru  porţiunile care cad pe terenul cedat, afară de cariera de nisip nr. 2, care întinzându-se în proprietatea rezervată statului şi  pe porţiunea cedată comunei, rămâne exclusiv în exploatarea şi folosinţa Ministerului Domeniilor fără nici un drept pentru comună până la expirarea acestui contract”.

În şedinţa din 18 noiembrie 1905 Consiliul comunal a încredinţat întocmirea planului de înfrumuseţare, plantarea plajei Mamaia şi lotizarea terenului lui  E. Redont unul dintre cei mai de seamă arhitecți peisagiști francezi din prima jumătate a secolului 20.  În plus, Consiliul comunal a mai decis să vândă particularilor locuri de vile, potrivit planului de parcelare cu preţul de 0,30 bani/mp.

 Ministrul Domeniilor şi Agriculturii a aprobat să se dea din moşia statului comunei Constanţa 192 hectare 9750 mp în cătunul Mamaia, teren ca plajă şi parc pe jumătate din malurile lacului Siutghiol.
 Prin jurnalul nr. 270 din 18 octombrie 1905, Consiliul de Miniştri a confirmat proprietatea comunei Constanţa asupra lacului cu drept exclusiv de concesiune.
Deşi în arhivele Primăriei nu se prea pomeneşte de Elie Radu, acesta este arhitectul viitoarei staţiuni, dovadă textul pisaniei care va imortaliza mai târziu momentul oficial al inaugurării băilor.
Inginerul român, născut la Botoşani în 1853, Elie Radu era în plină forţă creatoare. Cu doar trei ani înainte elaborase la Şcoala de poduri şi şosele primul curs românesc de probleme edilitare, fusese preşedinte al Societăţii Politehnice. Studiase până la acea dată problema alimentării cu apă a Bucureştiului, rezolvase problemele de alimentare cu apă şi canalizare a oraşelor Sinaia şi Turnu Severin, mai târziu a Sulinei, Târgoviştei, Brăilei. Colaborator apropiat al lui Anghel Saligny el a semnat alături de acesta numeroase lucrări de construcţie de căi ferate, poduri şi sisteme de alimentare cu apă.[4] Profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Elie Radu va da prin numele său o mare importanţă  de la început noii staţiuni.
Existau şi voci care exprimau dezacordul faţă de iniţiativa edilitară şi puneau pe umerii primarului  ambiţia de a se lansa în investiţii costisitoare şi nejustificate. Evident, nevoia unor băi pentru populaţia oraşului era pusă în legătură directă cu valorificarea plajei oraşului şi consolidarea malurilor, operaţie dificilă şi costisitoare, dar profitabilă ca  funcţionalitate. Ideea de a se construi  în Mamaia apare tocmai de aceea un vis mult prea îndrăzneţ, cu atât mai mult cu cât „localitatea de la Mamaia este sălbatică, fără arbore, fără un adăpost, expusă la toate vânturile, care punând în mişcare un nisip de o excesivă fineţe, te orbesc; plaja, vestita plajă, are o pantă aşa de slabă încât nici la 100 metri de mal nu ai apă până la brâu; mergi un ceas pentru a ajunge să-ţi poţi uda corpul, şi ce e mai periculos, ud şi cu pielea goală, clănţănind din dinţi, îţi trebuie un ceas ca să te întorci la cabina la care te îmbraci./…/ .”[5]
Construirea pavilionului de băi de la Mamaia devine un subiect extrem de controversat în timpul campaniei electorale. Opoziţia reclamă edililor reprezentaţi de primarul liberal Ion Bănescu că s-au consumat banii contribuabililor pentru ca „la o depărtare  de 10 chilometri să se înfiinţeze o concurenţă întregii negustorimi, otelieri, cârciumari, băcani şi comercianţi de toate treptele; s-au parcelat terenuri la Mamaia, s-au vândut locuri de casă, se proiectează construiri de hoteluri, birturi, parcuri şi localuri de petrecere, aşa că se pregăteşte înjghebarea unui oraş nou care va lipsi de foloasele oferite de sezonişti” pe toţi constănţenii. Dar chiar dacă băile de la Mamaia ni s-ar fi dat degeaba, totuşi aceasta pentru noi e o pagubă şi o nenorocire prin faptul deplasării intereselor oraşului şi ale locuitorilor săi.[6]



Lucrările băilor de la Mamaia – o prioritate naţională
 Valoarea lucrărilor  executate la construcţia băilor Mamaia era la începutul anului 1906 de 66.580 lei. Pe adresa Ministerului Lucrărilor Publice primăria expediază un raport prin care confirmă că arhitectul Petre Antonescu a fost însărcinat să facă planul şi să conducă executarea lucrărilor băilor de la Mamaia rugând totodată să se returneze planul lucrării pentru a fi păstrat în arhiva Primăriei. Ion Bănescu îi transmitea ministrului lucrărilor publice recunoştinţa şi mulţumirile constănţenilor „pentru tot ce aţi făcut în folosul acestei comune. Fără concursul dvs. nepreţuit şi sprijinul ce ne-aţi dat în chestiunea băilor de la Mamaia nu s-ar fi putut face această monumentală instalaţiune care este fala oraşului şi mândria ţării”.
Arhitectul peisagist E.Redont realizează planurile şi schiţele de transformare a plajei Mamaia în parcuri şi diferite parcelări, conform contractului încheiat cu Primăria din 1905 şi în care era stipulată şi retribuţia sa, destul de însemnată, se pare - 1500 lei.

Prima hartă a staţiunii Mamaia este realizată în Franţa, la 15 decembrie 1905, de către Serviciul arhitectură peisagistică a Primăriei pariziene. Proiectul cuprindea, alături de pavilioane, stabilimente de sănătate, servicii, diverse dependinţe necesare unei staţiuni cu regim autonom.
La sfârşitul lunii mai 1906, E. Redont executa la Paris 1000 exemplare fotografii ale plajei Mamaia cuprinzând stabilimentele de băi şi parcurile proiectate.

Inaugurarea Băilor de la Mamaia
Sărbătoarea organizată de Primăria Constanţa a fost programată pentru ziua de duminică, 13 august 1906. Au participat miniştrii M.Vlădescu şi I.Grădişteanu, precum şi episcopul Dunării de Jos.
Banchetul s-a dat în salonul Căilor Ferate Române. Au fost invitaţi special prefectul Poliţiei Capitalei, Moruzzi, directorii din Ministerul de Finanţe Filipescu şi Chiriacescu, directorul general al Regiei, Tudor Rădulescu, directorul ziarului „L’Independence Roumain” şi directorul ziarului „Voinţa Naţională”, deputatul Ernest Vârnav, moşierii C.Pariano, Luca Oancea, arhitectul George Mandrea. Telegrama experiată acestora avea următorul text: ”Vă rugăm să binevoiţi a lua parte la serbările inaugurale, care vor avea loc duminică 13 august curent, când Primăria va da un banchet la băile de la Mamaia, în onoarea Domnilor miniştri sosiţi la aceste serbări.”[7]
Pregătirile sunt minuţioase şi la ele participă întreaga urbe: toţi proprietarii de hoteluri şi restaurante, instituţiile de ordine, proprietarii de birje, tipografii.
Pentru programul artistic se deplasează de la Bucureşti corul bărbătesc al Academiei de musică şi artă dramatică.[8]Serbarea s-a terminat cu un frumos joc de artificii asigurat de fabrica de artificii Vulcanul din Bucureşti.
Banchetul a fost prilejuit și pentru punerea pietrelor fundamentale la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la Şcoala nr.2 de băieţi şi fete „Principele Carol”, la noul cazino comunal botezat „Regele Carol”, şi deschiderea băilor de la Mamaia.
 La banchetul din 13 august au participat 200 persoane, după cum rezultă din factura semnată şi verificată conştiincios de contabilul C.Nicodinescu. Fiecare din cei  200 de invitaţi a mâncat şi băut de 13 lei fiecare. S-au consumat 90 butelii de şampanie Mum Ecstra Dry, dar s-au spart şi 22 pahare,  iar pentru „cele trei călimări de cristal, cu trei etajere tot din cristal care au servit la iscălirea celor trei rânduri de pergamente, cu ocasiunea sărbătorilor inaugurale de la 13 august 1906”, s-au mai plătit din cassa comunală 25 lei.[9] Mai mult, Direcţiunea generală a Căilor Ferate transmitea Primăriei că este bună de plată pentru stricăciunile pricinuite „cu ocazia inaugurării Băilor de la Mamaia şi a banchetului ce a avut loc în salonul nostru din acea localitate.”[10]
Invitaţii au fost transportaţi în 13 trăsuri, altele decât cele în care s-au aflat episcopul Pimen şi clerul care l-a însoţit. Miniştrii - 17 persoane, au fost cazaţi la hotelul Regina, „maison moderne de premier ordre, eclairage electrique, bains dans l’hotel”.
La festivităţi au participat şi 20 ziarişti cărora li s-a oferit şi o plimbare cu vaporul. Acestora li s-a organizat un banchet separat, a doua zi, pe 14 august, dovadă altă factură din care rezultă că aceştia au avut parte de un meniu mai diversificat, dar şi de mai multă băutură:17 litri de vin a câte 1,6 l,o sticlă cu visch, 20 sticle şampanie, 12 ţuici.[11] Printre ei s-au aflat Ioan Costescu şi A.Ranetti cărora li s-a rezervat o cazare mai luxoasă.
Ministerul de Finanţe aprobă deschiderea unui credit suplimentar de 7826 lei din bugetul pe exerciţiul 1906-1907 pentru acoperirea „cheltuielilor făcute în ziua de 13 august a.c. cu ocasiunea inaugurării băilor de la Mamaia şi punerii pietrei fundamentale a unei biserici, a unui local de şcoală şi a cazinului comunal.”[12]
La 22 august 1906, la ora 7 seara, se mai consumă un moment festiv. Din Constanţa au plecat două trenuri, unul cu oficialii, celălalt cu mulţimea. Drumul până la Mamaia a durat o oră şi jumătate, ceea ce a determinat pe invidioşii din opoziţie să consemneze în presa momentului: ”Pasagerii se dau jos din vagoane, îşi mai desmorţesc picioarele, umblând alăturea, ca pe lângă carul cu boi, ori îşi satisfac unele necesităţi, apoi grăbesc pasul şi prind din urmă trenul care de-abia se mişcă şi gâfâie, ca un  pântecos ameninţat de dambla.”
Succesul  acestui stabiliment de băi a fost foarte mare de la început,  zilnic făceau baie 20, până la 30 persoane, conform chitanţelor eliberate, ceea ce aduce în bugetul primăriei o sumă însemnată de bani.

Cum se distrau sezoniştii la Mamaia în vara lui 1906?
Simplu: făceau baie, se plimbau pe nisipul fierbinte, bine îmbrăcați, ascultau muzică de fanfară şi cei mai curajoşi se dădeau în căluşei.
Giovanni Macri este primul care îşi instalează un joc de căluşei la Mamaia. Dar are mai întâi de înfruntat împotrivirea unui funcţionar de la căile ferate şi litigiul este stins numai prin intervenţia ministrului. Cu toate aprobările primăriei cel care s-a opus din răsputeri la iniţiativa lui Macri a fost... şeful gării. Este nevoie de intervenţia primarului la ministrul lucrărilor publice, Ion Grădişteanu, pentru că antreprenorul vărsase deja o sumă importantă de bani în folosul băilor, iar „şeful gării a refuzat categoric să ofere un colţ al Cazinului cu toate că actualul restaurator a consimţit în scris să primească jocul în salon.”[13]
Era deja al doilea an când muzica Regimentului de infanterie nr.34 Constanţa - 41 oameni de trupă şi un ofiţer, cântau săptămânal la Mamaia. Călătoria lor cu trenul până la destinaţie era asigurată  gratuit de căile ferate.
Dar în acest an, 1906, a existat  şi o stagiunea artistică susţinută de diverşi artişti. O  trupă de operetă din Bucureşti, condusă de N. Marinescu, are printre figuranţi pe Klirst, Diogenide, Jean Antoniu. În trupă era prezent şi Constantin Tănase, viitorul artist de revistă, pe atunci cântând în cor şi răspunzând de recuzită şi decoruri.
O întreagă stagiune au prezentat „Perichola”, „Curse grătare”, „Frumoasa Elena”, „Husarii la manevre” ş.a. Cronicarii scriu că s-au bucurat de preţuire din partea publicului, sala „Elpis” fiind neîncăpătoare.[14]
În acelaşi an, 1906, vine din Istanbul o trupă armeană de vodeviluri, condusă de Berlian, cu spectacole în limba turcă.
Stabilimentul nou de băi era dotat cu diverse obiecte de inventar puse la dispoziţia turiştilor. Dintre cele mai importante ca valoare erau: 5 canapele mari de fier cu umbrar de pânză, 5 mici, 15 mese rotunde de fier, 15 umbrele mari de pânză pentru mese, 60 scaune de fier, 5 bănci mari de fier, 124 covoare roşii pentru cabine, linoleuri pentru cabinele rulante, preşuri de iută de diferite mărimi pentru coridoarele băilor şi pentru scări, steag tricolor, 2 paturi de lemn pe capre cu scândurile lor, 3 felinare mari de perete, 80 cabine rulante, 2 sobe de fontă cu burlane complete etc, etc.Inventar, nu glumă!
Inspectorul băilor fusese desemnat M.Macri, detaşat la băi pe timpul sezonului. El realizează acest inventar de obiecte şi mobilier şi îl predă în grija guardului călare V.Georgescu.
Sezonul a fost bun  şi prelungit până la 26 septembrie 1906 dată la care şeful gării Constanţa cerea permisiunea primarului să nu mai menţină curse de tren la Mamaia, căci „numărul vizitatorilor băilor, după cum constatăm din vânzarea zilnică a biletelor de călătorie este foarte mic aşa încât sumele încasate nu mai acoperă nici jumătate din cheltuielile ce facem cu întreţinerea acestor curse.”[15]
Este lansată cifra de 40.000 turişti în acest prim sezon la Mamaia.

Turismul maritim – cauză tuturor
Un minighid turistic despre Constanţa prezenta renumita plajă Mamaia, situată la 6 km de oraş, unde se află şi reşedinţa regală, este legată de oraş prin cale ferată pe care circulă 8-12 trenuri pe zi. În plus, un mare număr de autobuze, taxiuri şi trăsuri deservesc staţiunea cu preţuri tarifate. Plaja are o lungime de zeci de kilometri, cu nisipul cel mai fin şi se poate înainta în mare 100-150 metri de la ţărm, exclus orice pericol.
Băile Mamaia au cabine în număr suficient, un restaurant cu preţuri moderate şi un splendid parc între mare şi lacul Siutghiol stă la dispoziţia vizitatorilor. Canotaj, pescuit şi alte sporturi sunt la îndemâna amatorilor.
50 % reducere pe C.F.R. de la 1 iunie-1 octombrie. La plecarea din orice staţiune din ţară se plăteşte biletul întreg, care se păstrează la sosire. O simplă viză la gară, la plecare - indiferent de timpul de şedere aici - îndreptăţeşte înapoierea gratuită cu acelaşi bilet. Vizitatorii străini – din ţările limitrofe - pentru a beneficia de reducere de 50 % pe C.F.R. vor cumpăra biletul de tren la staţiunea de frontieră până la Constanţa. De asemenea vizitatorii străini sunt scutiţi de taxa vizei paşapoartelor. Aceasta se face în mod gratuit de către Chestura Poliţiei Constanţa.[16]
 
 

---