Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:13 13 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Istorie, matematică și poezie într-un singur nume - Moisil (GALERIE FOTO)

ro

05 Jul, 2024 17:00 4285 Marime text
Grigore Moisil. Fotograf Armand Rosenthal. Arhiva istorica Agerpres
  • În iureșul examenelor de bacalaureat și Evaluare națională, când elevii trec o probă de foc la matematică, când tot mai mulți tineri câștigă trofee internaționale concurând acerb la această disciplină de maximă importanță pentru dezvoltarea viitorului, să ne amintim de savantul născut la Tulcea, Grigore Moisil. Începând incursiunea biografică de la tatăl său.
 
Descălecător în Dobrogea la cererea sa, Constantin Moisil petrece la Tulcea peste zece ani și rămâne în istoria orașului ca unul dintre fondatorii unui învățământ aplicat, alături de o rodnică activitate de cercetare istorică a provinciei.
 
Păstrează legătura cu provincia și după transferul la București preocupat de descoperirile arheologice pe care le cercetează și cărora le dedică studii complexe în diverse publicații.
Constantin Moisil
„Ajunsesem să-mi dau seama de importanţa cu totul excepţională, ce are această regiune pentru ţară”
 
Născut la Năsăud, Constantin Moisil urmează Școala Normală din București și își începe cariera de profesor de istorie la Focșani. Peste un an, cere ministerului să fie transferat: „chiar și în Dobrogea“, provincie în care era mare nevoie de dascăli devotați pentru a contribui la creșterea nivelului cultural al populației tinere prin educație. Constantin Moisil este transferat în anul 1899 la liceul din Tulcea; aici nu se mărginește numai la activitatea lui de profesor de istorie. Pasionat de arheologie și numismatică, face cercetări în regiune și ajunge la câteva descoperiri importante. Rămâne la Tulcea până în 1910. La data sosirii sale în oraș singurul liceu avea doar 7 clase şi era la prima serie de absolvenţi.
 
Moisil a fost un pedagog desăvârșit. Pregătește împreună cu elevii săi materiale didactice: arheologice, numismatice, etnografice și le expune într-un mic muzeu școlar susținând crearea, pe lângă licee şi gimnazii, cu implicarea elevilor, a unor cabinete de antichităţi. Ii învață pe elevii săi să-şi folosească, instructiv, timpul liber făcând sport şi participând la cercuri ştiinţifice, biblioteci, coruri şi orchestre şcolare.
 
Recomandă elevilor săi lucrul manual, munca pământului, învăţarea unor meserii. Organizează pentru ei excursii şi şezători literare. În orele de lucru manual, copiii legau cărţi, făceau traforaj, împleteau diferite obiecte din sfoară şi nuiele, grădinăreau.[1]
 
Prin strădaniile sale, la 16 septembrie 1900, şi-a început activitatea Societatea de cultură a elevilor, care organiza conferințe, recitaluri de poezie, fondurile obținute din vânzarea biletelor fiind folosite la crearea bibliotecii şi a orchestrei şcolare.  
 
Datorită demersurilor lui Moisil, s-a înfiinţat, în Tulcea, şi un internat pentru elevii de la sate, o bancă pentru populaţia sătească şi mai multe biblioteci populare.
 
În perioada activității sale la Tulcea, profesorul Constantin Moisil a fost un colaborator apropiat al „Revistei generale a învăţământului" fondată, în 1905, de Spiru Haret. Articolele semnate de eminentul dascăl se constituie în valoroase contribuţii la istoricul şcolii dobrogene şi constituie o largă pledoarie asupra rolului cultural pe care aceasta trebuie să-l joace.[2]
Sublinia deseori că de la înfiinţarea, în oraşul Tulcea, în 1883, a unei şcoli secundare (gimnaziu), devenită, din 1897, liceu, beneficiază toate naţionalităţile de aici, trimiţându-şi fiii „să se încălzească la focul culturii româneşti", fiindcă ţara „le garantează existenţa, libertatea şi bunăstarea materială".
 
Constată cu mândrie că după un sfert de veac de la revenirea provinciei la patria-mam:
,,Dobrogea are astăzi şcoli primare nu numai în toate comunele, dar şi în foarte multe cătune, are şcoli secundare de băieţi şi de fete în Tulcea şi Constanţa; are şcoli profesionale şi de meserii, precum şi un însemnat număr de şcoli particulare şi de aziluri confesionale de tot felul. Cele mai multe şcoli primare - mai ales la sate - au localuri proprii şi încăpătoare, sunt bine înzestrate cu material didactic, au biblioteci şi grădini şcolare".[3]
 
În paralel, pedagogul este dublat de numismatul și arheologul care are șansa să descopere, în 1906, tezaurul monetar de la Bădila, o așezare în apropierea Tulcei, format din 6.000 de monede vechi românești din perioada lui Mircea cel Bătrân și Petru Mușat. Pasionatul cercetător Constantin Moisil le-a achiziționat pentru Academia Română, le-a studiat și a publicat o serie de cercetări în revistele de specialitate, devenind astfel cunoscut printre numismații din Capitală.
 
A publicat în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice o serie de articole privind antichitățile din Dobrogea. Printre altele a contribuit la localizarea cetății Halmyris, a scris despre Ulmetum și despre stâlpii miliari romani găsiţi în satul Garvăn.
 
Deși plecase din Dobrogea din anul 1911, cinci ani mai târziu, sub direcţia sa și a geografului Constantin Brătescu a apărut revista „Arhiva Dobrogei”, susținută de Societatea pentru cercetarea și studierea Dobrogei.
 
În articolul program Constantin Moisil mărturisea:
Sunt treisprezece ani de când am încercat pentru întâia oară înfiinţarea unei societăţi care să aibă drept scop cercetarea şi studierea Dobrogei. Eram atunci director al liceului din Tulcea şi în urma numeroaselor călătorii ce făcusem mai mulţi ani de-a rândul în toate părţile acestei provincii, cât şi din studiile ce întreprindeam, ajunsesem să-mi dau seama de importanţa cu totul excepţională, ce are această regiune pentru ţară.
 
Avem în Dobrogea și o misiune științifică. Această țară, prin poziția ei geografică, prin configurația terenului, prin fauna și flora ei, prin rolul ei istoric, prin varietatea neamurilor ce au locuit-o și o locuiesc, a obiceiurilor și credințelor lor prezintă atâtea curiozități științifice cum poate nu prezintă nicio țară din Europa.”
 
Constantin Moisil a semnat lucrări de istorie, arheologie, arhivistică, numismatică, medalistică, sigilografie, heraldică, didactică:
  • „Monete vechi româneşti găsite în Dobrogea“ („Cuvântări literare“, 1906),
  • Mormântul antic din Măcin“ („Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice“, 1909),
  • Din istoria culturii româneşti în Dobrogea“ (în „Omagiu lui Spiru Haret“, 1911),
  • Contribuţiuni la istoria monetăriei vechi româneşti“ („Viaţa românească“, 1915),
  • Studii şi cercetări numismatice“ (vol. 5, 7, 1915 - 1916), „Efigiile monetare ale Dacilor români“ („Studii şi cercetări numismatice“, 1915),
  • „Introducere în numismatica Dobrogei”, (în „Dobrogea, Cincizeci de ani de vieaţă românească”, 1928) ş.a.
 
Pasiunea pentru Dobrogea îl urmează toată viața. Numit director general al Arhivelor Statului, conduce Revista Arhivelor şi înfiinţează Muzeul Arhivelor Statului.  A fost membru corespondent al Academiei Române şi membru onorific al Societăţilor numismatice din Viena, Praga, Cracovia, Zagreb.
 

Fiul său, Grigore

La Tulcea, Constantin Moisil s-a căsătorit cu Elena, fiica învăţătorului Hristofor Niculescu. Elena Moisil a debutat la catedră la Sulina, apoi a fost învățătoare la Tulcea și București, promovată  directoare la Școala „Enăchiță Văcărescu“. A avut inițiativa înființării unor cursuri post-primare de doi ani. Elevii învățau astfel o meserie: broderie, croitorie, țesătorie, o limbă străină și primeau noțiuni de cultură generală. În 1923 a fost numită inspectoare pe regiunea București pentru aceste cursuri post-primare. „Nu crede tot ce ți se spune, judecă tu singur“, obișnuia să spună”[4].
 
Împreună, au avut 4 copii: Grigore C. Moisil - academician şi profesor de matematică la Universitatea din Bucureşti, Florica - cercetător ştiinţific la Academia RSR, Ioan - conferenţiar la Institutul Pedagogic Bucureşti şi George - conferenţiar la Institutul Politehnic Bucureşti.
 Act de nascere
Din anul una mie nouă sute șase luna ianuarie în nouă spre(…)Act de nascere al copilului Grigore de sex bărbătesc, născut la orele douăsprezece şi jumătate, în Tulcea la locuinţa părinţilor din strada Principele Ferdinand. Fiu al Domnului Constantin Moisil de treizeci de ani, profesor, şi al Doamnei Elena C.Moisil, născută Nicolescu de douăzeci şi nouă de ani, institutoare, ambii domiciliaţi în Tulcea. După declaraţiunea(…)care ne a înfăţişat copilul(…)au fost Domnul Nicolae Neagu(…)de ani, profesor şi M.Dimitrie(…)treizeci şi noua ani, profesor, ambii(…)în Tulcea; care, au subscris acest(…)Constatat după lege (…)Dimitrie(…)consilier comunal,(…)ofiţer stărei civile( …). (Certificatul său de naştere se află în original în patrimoniul Serviciului judeţean Tulcea al  Arhivelor Naţionale).
 
În panteonul culturii române Grigore C. Moisil rămâne o personalitate fascinantă atât prin opera sa, cât şi printr-o biografie şi o prezenţă umană ieşite din comun. S-a născut la Tulcea la 10 ianuarie 1906, părinții săi fiind pedagogi. A beneficiat de o educație „ca la carte”. Din tezaurul cultural al familiei sale de cărturari se impregnează cu lectură, simț civic și identitar. Începând  de la vârsta de 7 ani își notează impresiile şi întâmplările într-un caiet.
 
La vârsta de 9 ani, elaborează primele compuneri. Tot de atunci începe să ţină un jurnal.
A intrat student la Politehnică, secţia construcţii, dar o chemare mai puternică îl îndreptă spre secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe urmând concomitent cele două universități.
 
Dar interesul său pentru matematică devine din ce în ce mai precumpănitor: în 1929 părăseşte Şcoala Politehnică, deși se afla student în anul IV. Dar în acelaşi an îşi susţine teza de doctorat  despre „Mecanica analitică a sistemelor continue", în faţa unei comisii conduse de Gheorghe Ţiţeica şi având ca membri pe Dimitrie Pompeiu şi pe Anton Davidoglu.
 
Această teză avea să fie publicată în același an la Editura Gauthier-Villars din Paris.[5] În 1971, Grigore C. Moisil justifica alegerea sa: “încă de acum patruzeci şi cinci de ani şi poate peste, când eram student şi la Politehnică şi la Matematică trăiesc problema relaţiilor dintre ştiinţă şi aplicaţiile ei”[6].
 
După o specializare la Paris,  în 1932 este numit conferenţiar la Universitatea din Iaşi, dar curând pleacă cu o bursă Rockefeller la Roma. La Iaşi, Grigore C. Moisil a predat timp de un deceniu. Devenit profesor titular, este transferat în 1942 de la Iaşi la Universitatea din Bucureşti. Aici va funcţiona până la sfârşitul vieţii, cu excepţia anilor 1946 - 1948, când a fost ambasadorul României în Turcia.
 Au rămas de la Grigore C. Moisil aproximativ 300 de lucrări ştiinţifice din mai toate ramurile matematicii: algebră, analiză funcţională, sisteme de ecuaţii diferenţiale, logică, informatică, mecanică etc., în jur de 700 de articole de popularizare şi o serie de monografii.
 
Anticipând viitorul de astăzi
Preocupările de logică matematică au început în ţara noastră acum şase decenii, cu prelegerile ţinute în 1933, la Iaşi, de către Grigore C. Moisil. Cercetările sale de logică, în ciuda gradului lor mare de abstractizare, s-au dovedit, două decenii mai târziu, instrumente foarte uşor aplicabile în tehnică şi de o mare eficacitate în construcţia automatelor.
 
În anii următori, savantul român continuă să aducă noi şi valoroase contribuţii pe acest tărâm. Aportul lui constă atât în remarcabilele sale lucrări ştiinţifice, cât şi în crearea unor puternice şcoli ştiinţifice, formate din cercetătorii din România, dar şi din alte ţări, ca Franţa, Argentina, SUA etc., în domeniul automatizării, al ecuaţiilor cu derivate parţiale, informaticii, logicii.
 
Şcoala românească de automatică devine cea de-a treia din lume (după SUA şi URSS). Fondează Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti. La acest centru, profesorul a ţinut un curs special pentru ingineri.
 
A fost preşedintele comisiilor de automatică şi cibernetică ale Academiei Române. Federaţia Internaţională de Automatică, omagiindu-i activitatea, l-a ales preşedinte al Comisiei pentru teoria algebrică a automatelor finite, precum şi membru al Comitetului executiv al federaţiei.
 
Convins de imperioasa utilitate a metodelor matematice pentru rezolvarea problemelor practice, de beneficiile ce pot fi dobândite prin aplicarea lor, a declanşat o adevărată mişcare de propagandă în rândul economiştilor, relevând folosul calculatorului pentru proiectare şi organizare, pentru gestiune, dar şi pentru informare.[7]
 
Grigore C. Moisil a fost cel dintâi care a abordat la noi în ţară studiul mecanicii solidului deformabil, atât de important pentru construcţiile inginereşti. A atras atenţia asupra multor probleme care nu fuseseră abordate nicăieri în lume şi care meritau să fie cercetate.
 
El a tratat matematica, în primul rând, ca pe o mare aventură a spiritului uman. Adevărul şi exactitatea au constituit, în fapt, vocaţia acestui mare OM, vocaţie împletită cu cea a matematicii însăşi, care, în epoca contemporană, a găsit infinite resurse pentru a asalta absolut orice alt tip de cunoaştere: întinderea ieşită din comun a creaţiei matematice a lui Grigore C. Moisil şi actualitatea acestei creaţii.[8]
 
A murit la 21 mai 1973, la Ottawa, în Canada, pregătindu-se să țină o  conferință.
 
„A te iubi pe tine înseamnă a trăi într-o mereu repetată minune.”

În volumul „O familie ca oricare alta”, publicat de Viorica Moisil în Editura „Cartea Românească“, București, 1989, sunt cuprinse scrisorile de dragoste datate din anii 1939—1940, semnate de Grigore Moisil. Modele de sinceritate, emoție și transfigurare poetică a iubirii.
 
E minunat să nu aștepți o scrisoare. Poate că-mi ești atât de dragă, atât de altfel dragă, fiindcă nu te-am așteptat niciodată. Poate că scrisorile tale mă fac atât de fericit, fiindcă nu le aștept. Vin cu o zi înainte de a începe să fiu nerăbdător. Vin așa cum trebuie să vie, ca soarele care răsare și fără să aștepte ca noaptea să devie insuportabilă.”
 
Tu pricepi cum te port cu mine în tot ce trăiesc și în afară de tot ce mi se-ntâmplă, ca o viață, singura reală, deasupra celei pe care o duc și ca o parte esențială în toată viața mea cea adevărată ?”
 
Cred că în toată povestea e un singur lucru care e bine să-l știi ; că te iubesc deosebit de mult. Că te am cu mine tot timpul și că dragostea mea pentru tine e cea care transfigurează lașul, transfigurează lecțiile de matematică, transfigurează tot.”
 
„ Văd acuma limpede că a te iubi pe tine înseamnă a trăi într-o mereu repetată minune.”
 
„ Acum înțeleg ce înseamnă că-n lume n-am mai rămas decât noi doi, împreună și singuri.”
 
„ Vorbele spuse de alții n-au nici o melodie ; numai vorbele tale știu să-mi cânte mie.”

„Magia dragostei noastre e că în mine ai știut, ai putut să aduni lumină și liniște.”

„Dragostea mea pentru tine e realizarea întregii mele vieți de până acum”.
 
„Mi-am lăsat gândul meu de dragoste în toate colțurile, îl port pe străzi și prin coclauri, îl duc cu mine pe câmp și-l scot la soare, să-i fie călduț..... Minunea asta a găsirii tale întunecă necazurile.”[9]
 
Grigore  Moisil – publicist
Îşi începe activitatea publicistică la vârsta de 15 ani când publică traduceri din limba franceză şi scurte articole originale în „Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor” şi în „Revista Tinerimea Română”. În perioada 1922-1923 apare primul articol original în Gazeta matematică ,,Teoreme asupra triunghiului”.  Când devine student la Şcoala Politehnică publică 14 lucrări de matematică în Buletinul Societăţii Studenţilor în Matematică şi în Revista matematică din Timişoara.
A contribuit la înfiinţarea revistei ,,Vlăstarul” împreună cu alţi colegi, printre care Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Constantin Noica şi alţii.
 
În 1968 începe colaborarea la „Viaţa economică” cu rubrica săptămânală ,,Reflecţii’’. Doi ani mai târziu va începe colaborarea cu ,,Contemporanul’’ cu rubrica ,,Ştiinţă şi umanism’’. Solomon Marcus i-a adunat articolele apărute în „Contemporanul” în volumul intitulat ,,Ştiinţă şi umanism”, în a cărui prefaţă apare articolul lui Constantin Noica intitulat ,,În amintirea lui Gr. Moisil”.
 
,,Aveam nevoie de cineva ca el care, cu întâietăţile lui, să contribuie esenţial la introducerea noutăţilor veacului în cultura noastră ştiinţifică şi umanistă, ba chiar să sporească aceste noutăţi cu partea lui. Aveam nevoie de cineva care să ne arate tot extraordinarul asaltului dat de matematici asupra culturii de astăzi, reamintindu-ne, aşa cum făcea el, că «ori de câte ori au fost indicate limite cunoaşterii matematice, ele au fost depăşite».
Un ecou al noutăţilor acestora, care umplu veacul nostru şi-l pregătesc probabil pe cel următor, seria de articole din Contemporanul, intitulată Ştiinţă şi umanism, care ne sună încă mai bine după trecerea anilor.
Recitite laolaltă, aşa cum e firesc să apară, ele te cuceresc cu magica întrepătrundere de planuri, ştiinţific şi umanist; te-ar îndemna chiar să întârzii senin, sub seducţia unei inteligenţe de matematician artist, dacă îndărătul paginilor n-ar fi o necruţătoare problemă istorică, pe care Moisil a înregistrat-o cu toate antenele marii sale inteligenţe şi-a inimii sale româneşti.”
 
Lecția de jurnalism
Cu o adresabilitate clară pentru toți pseudojurnaliștii de astăzi și de ieri, redăm un text publicat în revista „Teatrul” din 1 ianuarie 1970. Reporterul profită că îl vede în sala de spectacol și în pauză i se adresează lui Grigore Moisil cu banalele întrebări:
Reporterul: Ce piese v-au plăcut mai mult, ce actor, ce actriţă, ce autori vă plac?
Grigore Moisil: Asta nu ţi-o spun.
Reporterul: De ce?
Grigore Moisil: Fiindcă eu nu găsesc că mă pricep destul în lucrurile acestea şi că părerea mea nu ar fi o părere competentă, deci că nu ar putea să influenţeze decât în rău evoluţia teatrului nostru care - asta pot să o spun - progresează.
Reporterul: Dumneavoastră sunteţi o personalitate, şi părerile dv ne interesează.
Grigore Moisil: Nu ştiu dacă sunt o personalitate, dar tocmai fiindcă sunt dispus să cred că sunt, cred că părerile mele nu am dreptul să le comunic publicului, fiindcă l-ar putea influenţa. Eu cred că am datoria să nu influenţez publicul decât în lucrurile în care mă pricep destul de bine. Sunt destul de încrezut ca să cred că sunt şi unele lucruri în care mă pricep, dar despre ele nu pot să vorbesc la revista Teatrul…
Reporterul: Şi nu vreţi să ne spuneţi chiar nimic?
Grigore Moisil: Ba da, eu cred că ar fi bine ca atitudinea mea să fie adoptată de toţi cei care nu se pricep în ceva. Imaginează-ţi dumneata că eu mi-aş da cu părerea despre teatru sau despre actori, sau despre autori, sau despre regizori, despre sufleur, despre electrician, despre regizorul de culise sau despre croitoreasă. În cazul acesta, de exemplu, croitoreasa ar putea să-şi dea cu părerea asupra activităţii Combinatului de gheaţă fierbinte, iar directorul acestui combinat  mi-ar putea da sfaturi cum să fac logică matematică. Eu nu mă îndoiesc că directorul susnumitului combinat are o anumită părere despre logica matematică, dar exact pentru acest motiv îţi dau interviul, ca să nu aibă el curajul să mă înveţe să fac logică matematică.”[10]
 
În loc de încheiere
Dintr-un interviu acordat lui Manase Radnev în emisiunea TV ,,Prim-plan”. Calculatoarele nu  ştiu să mintă
Manase Radnev: Care este idealul dvs. de fericire?
Grigore Moisil: Să trăiesc printre oameni care judecă corect.
Manase Radnev: Care este virtutea dvs. preferată?
Grigore Moisil: A nu avea nici una.
Manase Radnev: Pentru care greşeli aveţi mai multă îngăduinţă?
Grigore Moisil: Pentru ale mele.
Manase Radnev: Ce apreciaţi mai mult la prietenii dvs.?
Grigore Moisil: Lipsa de duşmănie.
Manase Radnev: Ce vă indispune mai mult la prietenii dvs.?
Grigore Moisil: Lipsa de umor.
Manase Radnev: Ce apreciaţi mai mult la dvs.?
Grigore Moisil: Dragostea de paradox.
Manase Radnev: Care este principala trăsătură a caracterului dvs. ?
Grigore Moisil: Speranţa. Speranţa de mai bine, speranţa că o să ştim să facem să fie mai bine.
Manase Radnev: Care e deviza dvs.?
Grigore Moisil: Să nu te-mbeţi cu apă rece.
Manase Radnev: Care sunt personalităţile istorice pe care le admiraţi cel mai mult?
Grigore Moisil: Oamenii de ştiinţă.
Manase Radnev: Care sunt personalităţile istorice pe care le dispreţuiţi?
Grigore Moisil: Dictatorii.
Manase Radnev: Ce-aţi fi vrut să fiţi?
Grigore Moisil: Ce sunt[11].
 
Profesorul Solomon Marcus scria, la 12 septembrie, în ,,Cronica’’ din Iaşi:
,,Putem spune fără exagerare că Grigore Moisil a pus bazele informaticii româneşti. Moisil a fost un mare profesor, un ,,iluminist’’ al erei calculatoarelor, aşa cum Gheorghe Lazăr fusese pentru începuturile şcolii româneşti. A fost un maestru al dialogului interdisciplinar. Rareori un matematician s-a priceput, ca Moisil, să iasă când este necesar, din propriul său jargou şi să vorbească pe limba medicului, a inginerului, a juristului, a filozofului şi poetului, a compozitorului şi artistului plastic. Nu întâmplător, toţi aceştia îşi amintesc mereu de Moisil, îl evocă, îl citează, îl iau ca termen de referinţă. Moisil a fost şi un moralist, o sursă inepuizabilă de enunţuri devenite aforisme, cu care s-ar putea – şi ar trebui – să se facă o carte’’.[12]
 
Astăzi pentru mâine. Scrisoare cititorului necunoscut
de Grigore C. Moisil

Ţie îţi scriu, ţie pe care nu te cunosc. Nici nu ştiu unde stai, nici nu ştiu cum arăţi. Eşti tânăr sau bătrân? Ai ochii albaştri sau negri? Eşti semeţ sau gârbov?
 
Dacă scriu pentru „Contemporanul” ştiu că eşti din cei 20 de milioane de oameni cu care încercăm să construim o lume mai bună, mai dreaptă, mai demnă. Eşti dintre aceia care mă întreabă, cum mă întreb eu însumi, ce trebuie să facem, ce trebuie să fiu ca mai binele să vină mai repede. Să-l aducem mai repede. Mă întrebi ce ai greşit şi ţi-o spun: nu ca un frate care te mustră şi te ajută, nu ca un tată ce plânge în ascuns greşelile pentru care strigă la tine.
 
Ca un profesor bătrân care te învaţă să gândeşti, cum să faci o regulă de trei simplă, cum să faci să nu-ţi explodeze căldarea cu chimicale. Te învaţă să gândeşti: cum să te duci la doctor, când te muşcă un câine; cum să rabzi, când te muşcă un om; cum să te aperi, cum să ataci, cum să aştepţi.
 
Dar mai mult scriu matematică. Şi atunci, din lumea întreagă, eu nu ştiu pentru cine scriu. Nici pe ce continent se află, nici în ce limbă îşi cântă durerile, nici cu ce sabie se răscoală, la ce icoană se roagă, în ce cer îşi pune speranţa.
 
Dar ştiu că ai privirea dreaptă, căci ţi-s ochii plini de simboluri. Şi ştiu că ai gândirea dreaptă, căci mintea ţi-i plină de teoreme. Nu ştiu nimic despre tine, dar te ştiu ca pe mine. Matematica e arta discreţiei.
 
Îţi scriu ca să-ţi urez pentru anul cel nou. La mine-n ţară peste câteva zile începe un an nou. La mine în suflet în fiecare clipă începe un an nou.
Îţi urez să ai curajul să-mi întinzi mâna.
Eu nu ştiu, când îmi citeai cartea dacă te dogorea soarele sau dacă te amorţea crivăţul. Nici tu nu ştii despre mine. Dar ne înţelegem când demonstrăm o teoremă, căci demonstrăm la fel.
Îţi urez, îmi urez să gândim la fel.
În noaptea anului nou, cititorule necunoscut, să ştii că o să mă gândesc la tine. Şi să ştii că-n fiecare clipă mă gândesc la tine, căci pentru tine scriu[13].
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

 
Citește și:
Destinul unui savant - Anghel Saligny
Elisa Gheorghiu - prima femeie doctor în medicină din Dobrogea
Remus Opreanu - primul prefect al județului Constanța, omul providențial al noii provincii
 
 

[1] Constantin Burac, Comunicare prezentată la sesiunea ştiinţifică „Constantin Moisil - 120 de ani de la naştere", organizată de Facultatea de Arhivistică, în ziua de 12 decembrie 1996,Revista arvivelor LlX, 1997
[2] Pop, Angela, Analele Dobrogei, serie nouă, anul l, nr.1,1995
[3]Moisil, Constantin, Şcoala dobrogeană, Revista generală a învăţământului, anul I, nr. 8, 1906, p. 561.
[4] https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/dobrogeadigitala-volumul-a-fost-odata-grigore-moisil-de-astazi-in-biblioteca-digitala-ziua-de-constanta-
[5] Ştiința şi Tehnică, 39,nr.2, 1 februarie 1987
[6] Moisil, Grigore, Îndoieli şi certitudini, Bucureşti, 1971
[7] Ştiința şi Tehnică, 46, nr. 5, 1 mai 1994
[8] Ştiința şi Tehnică, 43, nr.2, 1 februarie 1991
[9]Viorica, Moisil, Un om ca oricare altul Grigore Moisil, Editura Albatros, 1979, Bucureşti
[10] Viorica Moisil, A fost odată … Grigore Moisil, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2002, pg. 392-393.
[11] Manase Radnev, 20 personalităţi în secolul XX, Bucureşti, Editura Universal DALSI, 2001, pg.11.
[12] Revista Secolul XX, nr. 10, anul 1973, pg. 41.
[13] Ultimul articol scris înainte de a muri pentru revista Contemporanul. Din colecţia soţiei sale, Viorica Moisil. Sursa on-line.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii

  • Holubeanu Ionuț 07 Jul, 2024 09:26 Felicitări! Este un articol folositor mai ales pentru tineri, care pot învăța valoarea muncii și a cercetării de care au dat dovadă membrii familiei Moisil. Aș recomanda, în același timp, o actualizare a expunerii, înainte de (re)publicare: "Preocupările de logică matematică au început în ţara noastră acum şase decenii, cu prelegerile ţinute în 1933, la Iaşi". Suntem în 2024, deci la mai bine de nouă decenii (iar nu de "șase decenii") de atunci (1933).







Cele mai recente postari