Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:51 21 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ioan Popișteanu – bibliolog și editor dobrogean (1942-2012)

ro

16 Feb, 2021 00:00 12760 Marime text

Ioan Popișteanu a condus, cu implicare și pasiune, timp de peste patru decenii, Biblioteca Universității Ovidius, care astăzi îi poartă numele.
În calitate de editor, a îngrijit sute de titluri valoroase și a organizat târguri de carte de prestigiu.
S-a aflat printre cei cărora le datorăm înființarea primei universități din Dobrogea.


 
- 30 ianuarie 1942 – se naște în satul Cârjelari, comuna Dorobanțu, județul Tulcea 
-1950 – urmează școala primară în satul natal
-1961 își continua studiile gimnaziale și liceale la Tulcea, Scoala Medie nr. 1, actualul Colegiu Dobrogean Spiru Haret
-1964-1968 - urmează Facultatea de Filologie, Secția Bibliologie-Biblioteconomie din cadrul Universității București
-1965-1966 - campion național universitar, caiac-dublu
-1968 – este repartizat la Institutul Pedagogic din Constanta (actuala Universitate Ovidius), unde preia și conducerea Bibliotecii Universitare
 
-1972- absolvent al Facultatii de Filologie, Sectia Limba și Literatura Română din cadrul Universității București.
-1972 - decorat, prin Decret al Consiliului de Stat, cu Ordinul meritul Cultural, clasa a III-a
-1972 - membru fondator și vicepreședinte al Societății de bibliofilie
-1977-1985 – Secretar al Comisiei Judetene Constanta de sporturi nautice
1982
-1990 – Vicepresedinte al Federatiei Romane de Yachting
- ianuarie 1990 – membru fondator și secretar ales al Comitetului de inițiativă pentru înființarea primei Universități din istoria Dobrogei, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC)
- 1990-1993 - membru fondator, membru al Colegiului director si de redactie al editurii Pontica – prima editură de stat din Constanța (la început filială a Editurii Eminescu din București)
- 1990-1998 - membru al Consiliului National A.B.I.R, președinte al Filialei Constanța și Tulcea A.B.I.R
- 1990-2000 – coordonator al Analelor Universitatii Ovidius – (7 vol.)
- 1995 – membru fondator și director al Editurii Ex Ponto, care apare în cadrul trustului S.C. INFCON S.A. devine
- 1995 - membru al Senatului UOC
- 1998- ales ca vicepresedinte al Consiliului National al Bibliotecarilor din invatamant (C.N.B.I.).
-1999 – distins cu Diploma Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru sustinerea actului de cultura scrisa si pentru editarea operei inedite a lui Radu Gyr la Constanta
- 2000 – distins cu Diploma Salonului de carte, – Slobozia –, pentru editarea antologiei Poezia română după proletcultism de Constantin Abăluță,
- 2000 – distins cu diploma de onoare și placheta jubiliară cu ocazia sărbătorilor prilejuite de împlinirea a 50 de ani de învățământ superior constănțean și 10 ani de la înființarea Universității Ovidius.
- 2003 - Fondator, director și redactor al revistei „Ex Ponto – Text, metatext, imagine”, patronată de Uniunea Scriitorilor din România. Filiala Dobrogea.
- 19 aprilie 2012 – se stinge din viață, la Constanța
- 26 ianuarie 2021 - ZIUA de Constanța îi acordă, In Memoriam, placheta „Meritul Dobrogean“
 
 
Ca editor, a prefațat și îngrijit peste 1000 de titluri.
 
Ca autor sau coautor, a publicat volumele:
  • Universitatea „Ovidius” Constanța 45 de ani de existență (coautor Constanța Călinescu) Constanța, Ovidius University Press, 2006, 601 p. 
  • Ovidius University Constanza-Roumanie (Album). Constanța, Ovidius University Press, 2005, 157 p. 
  • Personalia, Dicționar bibliografic, Ex Ponto, Constanța, 2000, 250 p.
  • Dicționar de personalități dobrogeneVol. I, Constanța, Ex Ponto, 2004, 320 p. 
  • Dicționar de personalități dobrogeneVol. II, Constanța, Ex Ponto, 2005, 168 p. 
  • Dicționar de personalități dobrogeneVol. III, Constanța, Ex Ponto, 2008, 300 p. 
  • Dicționar de personalități dobrogene. Vol. IV, Constanța, Ex Ponto, 2019, 300 p. Pavel Chihaia. Opere complete. 10 volume, redactor coordonator, îngrijitor și prefațator al ediției, Constanța, Editura Ex Ponto, 2009-2010. 
  • Universitatea „Ovidius” Constanța – 50 de ani de existență (coautor Constanța Călinescu), Editura Ex Ponto, 2011, 1000 p.  
  • Ex Libris. Album selectiv, din Colecția Marelui bibliofil, dr. Emil Bologa cu Studiu monografic de Ioan Popișteanu; 
  • Panait Istrati - Spovedania unui învins. Adevăr și legendă, 150 p.;
  • Radu Gyr. - Evoluția criticii estetice și aspecte literare contemporane, prefața de Ileana Marin (notă asupra ediției și îngrijire de Ioan Popișteanu); 
  • Yachtingul, această frumoasă necunoscută, 150 p. (eseuri); 
  • Clubul Sportiv Universitatea din Constanța, monografie sentimentală, 200 p. (în colaborare cu Ioan Ciulianu).                                                                                    

 
Mai multe despre personalitatea lui Ioan Popișteanu puteți citi accesând articolele de mai jos:

#Dobrogea Digitală: Ioan Popișteanu, efigia omului îndrăgostit de carte

#Dobrogea Digitală: Popişteanu, omul care iubea cărţile

#Dobrogea Digitală: Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană

Comentarii








Cele mai recente postari