Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:27 25 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Dinastia Alexandrescu - cap de afiș în cultura Constanței

ro

26 Apr, 2024 17:00 4412 Marime text
 1928, Aur Alexandrescu
Aur, Moldova, Ozana, Dragoș, Timuș, Remus, Horațiu... Patru generații cu numele Alexandrescu care au ținut în Constanța capul de afiș pentru arta muzicală, pentru constituirea și întreținerea unei largi mișcări artistice de masă.
 
Povestea familiei începe din anul 1865, odată cu venirea la Constanța a grupului vocal feminin Blitzner din oraşul austriac Sonnenberg. Șase fete – trei surori și trei verișoare – se aflau în trecere, pentru a se îmbarca pe primul vapor care făcea curse la Istanbul. Dar pe peronul gării din Constanța le primește chipeș șeful acesteia, Isidor Iasinski, un polonez vorbitor de germană, fetele se lasă atrase de poveștile acestuia și decid să mai rămână puțin timp la malul mării noastre.
 
Sunt prezentate unui proprietar care avea un restaurant situat în actuala Piaţa Ovidiu, unde cele şase au putut oferi cu mult succes un café concert. Astfel că fetele şi-au amânat plecarea, şi pe rând şi-au dat inima unor notabilităţi cu care au legalizat căsătorii. Maria devine doamna Isidor Iasinski, Gabrielle va fi soţia lui Nicolae Macri, căpitanul portului, şi mai apoi soţia primarului Mihail Coiciu, Rose se mărită cu negustorul Cosini, Brigitte cu consulul francez, Renata cu un inginer român şi cea mai mică cu un tehnician elveţian. Mai târziu, trei dintre ele îşi urmează soţii în alte misiuni profesionale, doar surorile Blitzner rămân până la sfârşitul vieţii în oraşul adoptiv de la malul mării.
 

Aur, alias Aurel Alexandrescu

1890, Gheorghe Alexandrescu, învățător
Maria Blitzer-Iasinski, conducătoarea grupului, a fost bunica lui Aur Alexandrescu pe linie maternă. Cânta la harpă şi vioară. Tatăl lui, Gheorghe Alexandrescu, fusese învățător.
Aur Alexandrescu devine profesor la Școala superioară de comerț, director al Școlii elementare de comerț, expert contabil. Colabora cu materiale de specialitate în Revista generală de comerț și contabilitate. Semna ca expert contabil rapoarte și bilanțuri ale unor importante companii din țară. Avea notorietatea bunului specialist.
 
Îşi amintea Dragoş Alexandrescu: „Pe tatăl meu, Aur Alexandrescu, de loc din judeţul Vaslui, bunicii nu l-au dat să facă Seminarul, nu vroiau să-şi lase fiul  să se facă preot, nu l-au dat nici la pedagogică, deşi putea să fie învăţător. Tata a învăţat singur să cânte la vioară ajutat de nişte mici lăutari şi când s-a dus la Iaşi, la Şcoala comercială, a studiat cu celebrul Eduard Caudella şi în felul acesta, când a ajuns la Constanţa, a devenit cel mai bun profesor de vioară şi cel mai bun violonist, după părerea mea”.
 
Aur Alexandrescu participa la șezătorile organizate de comunitățile etnice locale, mai ales la cele ținute de Liga culturală  în noul teatru „Tranulis”. Cronicile erau elogioase, subliniind talentul, modestia și seriozitatea muzicianului.
 
La data de 1 iunie 1928, Aur Alexandrescu a înfiinţat și condus Cercul de muzică instrumentală  Astra dobrogeană, ca filială a Societăţii pentru literatură şi cultură  Astra  din Sibiu. 
 
În cadrul cercului s-au pus bazele unui cvartet de coarde cu Aur Alexandrescu vioară l, Garbis Avachian, violă, Costa Lulludi, cello, şi Kimen Cutava, vioară ll.
Și-a construit o casă mare pe strada Mircea.

Soprana Moldova Ghițescu, fiica poștașului și soția expertului contabil

1930, Moldova Ghițescu
Oficiant poştal, fiu al clucerului Alecu Ghiţescu, Vasile fusese primul din familie care părăsise Moldova natală pentru Constanţa.Pe lângă îndeletnicirile profesionale,  cânta în primul cor al Catedralei, era om de bază în toate întreprinderile muzicale, cu o voce baritonală de excepție. S-a căsătorit în 1922 cu fiica cea mare a Mariei Blitzner-Iasinski, una din cele şase fete austriece rămase la Constanţa. Din dragostea lor s-a născut Moldova, un nume rar, poate în amintirea locurilor de baștină. Vasile Ghiţescu era un boem, un adevărat artist.[1]
 
Moldova  îşi dovedeşte calităţile de soprană lejeră, şi de la 16 ani participă  intens la viaţa muzicală a oraşului. Cunoştea aproape întregul repertoriu de concert al marilor cântăreţe, dar cânta şi la pian şi la vioară, acompaniind după caz orice solist aflat în trecere pe vreuna din scenele Constanţei.[2] Prezenţă activă  a Moldovei Ghiţescu, timp de mai multe decenii, în toate activităţile muzicale desfăşurate la Constanţa se regăseşte în presa vremii.
 
În Casa lor, construită de Vasile Ghițescu, veneau deseori pictorul Stavru Tarasov, ziaristul, dramaturgul şi dirijorul C.P.Demetrescu, compozitorul Ion Chirescu, Umberto Pasione, dirijor la Opera Română, basul George Ştefănescu, soprana Arta Florescu, Garabet Avachian, profesor la Conservator, mai târziu, Varujan Cozîghian, concert maestro la Filarmonica bucureşteană. Nume sonore care dădeau valoare muzicii de pe strada Mircea.
1925, Aur Alexandrescu, Moldova și Dragoș  
Rod al dragostei dintre Aur Alexandrescu şi Moldova Ghiţescu sunt trei copii, toţi muzicieni: Ozana, Dragoş şi Timuş. Ozana a devenit profesoară de muzică în Bucureşti, Timuş a lucrat în Societatea de radio şi Dragoş, unul dintre cei mai reprezentativi creatori din domeniul muzicii dobrogene.
 

Conservatorul de pe strada Mircea

 
Pe str. Mircea cel Mare la numărul 123, colţ cu str.Tudor Vladimirescu din Constanța s-au pus bazele Reuniunii Muzicale „Gavriil Musicescu”, aici veneau cei mai mulţi muzicieni din oraş promovând muzica bună, clasică, simfonică. Aici, în casa de pe strada Mircea, în 1915 începeau repetiţiile la opera „Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti. Soliştii veneau de la Bucureşti, excepţie făcând soprana nimeni alta decât soţia primarului Cristea Georgescu și fiica lui Gavriil Musicescu. Premiera operei a avut loc pe scena Cazinoului.
 
Casa devenise un fel de conservator. Din păcate, primul război mondial, a dus la ruine şi Casa muzicii de pe strada Mircea. Reîntorşi din refugiu, locatarii ei au cumpărat mai întâi de toate un nou pian, în locul celui dispărut în timpul ocupaţiei germane, şi mai apoi mobilierul necesar. Muzica a fost cea care a mângâiat, prima, rănile lăsate de război. Şi viaţa muzicală a Constanţei reîncepea tot de la Casa Muzicii de pe strada Mircea.
 
Clădirea a fost mult mai mare, mai târziu a fost vândută la trei proprietari. “Casa fusese făcută de bunicul meu, Vasile Ghițescu, tatăl mamei mele, ne povestea Dragoş Alexandrescu, cu puţin înainte de a pleca în stele. Îi luam un interviu, la împlinirea vârstei de 90 de ani, fără să ştim că va fi ultimul.
 
Cu acel prilej ne-a împrumutat şi câteva fotografii pe care odată scanate le-am înapoiat familiei, dar primind dreptul de a le publica. “Mama a moştenit casa şi tata a mărit-o. Aveam cel mai bun pian din oraş. Fusese proprietatea lui Ion Baston, unul dintre muzicienii dintâi ai Constanţei, profesor de muzică la „Mircea”, dirijor al corului Catedralei”.
 

Dragoş Alexandrescu, autorul Simfoniei Dobrogea

Dragoș Alexandrescu 
Fiul cel mare al Moldovei și al lui Aurel, (Aur) botezat Dragoș, a fost compozitor, teolog, dirijor, bizantinolog şi profesor universitar. S-a născut la 16 ianuarie 1924 la Constanţa. A fost unul dintre cei mai reprezentativi creatori din domeniul muzicii dobrogene.
 
Studiile muzicale le-a început la Constanţa (1931 – 1941) cu Natalia Margariti – Funduca (pian). Liceul îl urmează la „Mircea cel Bătrân”, unde este membru al corului  şi al orchestrei şcolii, cântând la armoniu. Student la Conservatorul din Bucureşti (1948 – 1954) unde are cei mai buni profesori ai timpului. 
 
Își împarte pasiunea ca dirijor al corului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Constanţa, dar este în același timp psalt şi dirijor al corului Bisericii „Parcul Domeniilor” din Bucureşti (1944 – 1949). Va fi hirotonit diacon la Huşi şi slujitor la catedrala Episcopală din Huşi (1947 – 1949), redactor şef  la Biblioteca muzicală a Radiodifuziunii Române din Bucureşti (1949 – 1951). Își desăvârșește studiile și ocupă un post de universitar din la catedra de teorie-solfegiu de la Conservatorul din Bucureşti (1950 până în  2004).  La 1 ianuarie 1950 devine membru al Uniunii Compozitorilor din România.
 
A susţinut numeroase conferinţe şi comunicări ştiinţifice. A compus muzică pentru filme documentare. Este membru onorific în Honorary educational advisory board, din the american biographical institute, North Carolina, S.U.A. (1984). A fost distins cu premiul Uniunii Compozitorilor (2004).[3]
 
 Are o impresionantă operă de creaţie muzicală: vocal-simfonică, muzică simfonică, de cameră, prelucrări de folclor pentru orchestră populară, muzică corală religioasă şi laică, muzică vocală(voce şi pian), lucrări didactice, lucrări dedicate bizantinologiei. Cea mai mare parte a copleşitoarei sale opere este inspirată sau dedicată Dobrogei căreia i-a pus în valoare uriaşul patrimoniu de valori artistice. Locului natal i-a închinat în 1954 Simfonia „Dobrogea”, de fapt lucrarea de licenţă prin care a marcat finalizarea studiilor.
 

Pe vremea când Constanța avea Cenaclu muzical...

1960, Cenaclul muzical. Dragoș Alexandrescu în centru
În anul 1956, Casa creaţiei populare (denumită mai târziu Centrul de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă) a luat iniţiativa înfiinţării unui cenaclu muzical, care să stimuleze activitatea componistică şi muzicologică a muzicienilor constănţeni – profesionişti sau amatori. Preşedinte a fost numit doctorul Nicolae Ionescu.
 
„ În anul 1963 s-a reluat această iniţiativă, cu care ocazie mi s-a făcut cinstea de a mi se încredinţa conducerea cenaclului, fiind ajutat în această muncă de către profesorii Emanoil Frusinescu şi Dem. Diaconescu. De data aceasta, activitatea a fost mai susţinută, ea continuând  sub diferite forme.
 
Îmi amintesc cu emoţie cum, încredinţându-mi-se conducerea Cenaclului muzical din Constanţa, mi-am propus ca, împreună cu colaboratorii mei, să găsim modalităţile cele mai potrivite pentru stimularea activităţii de creaţie muzicală în rândul muzicienilor profesionişti şi amatori din municipiul şi judeţul Constanţa. Şi bineînţeles că în strădaniile noastre am avut de întâmpinat destule dificultăţi, principala dificultate constând în faptul că numărul acelora care aveau preocupări componistice era foarte restrâns, iar pregătirea lor muzicală era, în cele mai multe cazuri, insuficientă pentru a le permite însuşirea cu uşurinţă a elementelor de tehnică componistică.
 
Dar nu ne-am lăsat înfrânţi de aceste dificultăţi, ci am perseverat, organizând numeroase conferinţe şi lecţii(la care am invitat deseori muzicieni de prestigiu din Bucureşti), precum şi foarte multe şedinţe de analiză şi discuţii pe marginea lucrărilor aparţinând membrilor Cenaclului. Totodată, an de an, au sosit în municipiul şi judeţul Constanţa tineri absolvenţi ai Conservatoarelor, din ce în ce mai pregătiţi, mulţi dintre ei având preocupări componistice sau chiar de cercetare muzicologică.”
 
Cenaclul muzical de sub egida Centrului de îndrumare a creaţiei populare şi mişcării artistice de mase a prezentat, la 27 iunie 1972, pe scena Teatrului „Fantasio” un concert având la rampă numai compozitori dobrogeni. Cu acest prilej, Dragoș Alexandrescu a  fost declarat preşedintele de onoare al cenaclului, iar Orchestra simfonică a Teatrului liric, sub bagheta lui Constantin Daminescu, a interpretat partea l din simfonia „Dobrogea”. „Cenaclul nostru, în special rolul unor colaboratori, care dirijau coruri mari, cum era corul de femei de la Cobadin, pentru care eu am şi compus câteva piese, a avut un rol extrem de important.
 
Dintre realizările mai importante ale acestui cenaclu amintesc: tipărirea unor compoziţii sau prelucrări de folclor ale membrilor cenaclului, în diferite colecţii dedicate formaţiilor de amatori; înfiinţarea unei orchestre simfonice, formată din profesori şi elevi ai Liceului de muzică precum şi din instrumentişti amatori, care a susţinut concerte pe scenele constănţene și mai ales încurajarea unor tinere talente.
 
Dintre compozitorii dobrogeni unii activează în domeniul creaţiei muzicale de mulţi ani, fiind bine cunoscuţi, fie că sunt membri ai Uniunii Compozitorilor (Aurel Manolache, George Marcu, Grigore Nica, Ludovic Pageac, Dragoş Alexandrescu), fie că sunt doar membri ai Cenaclului muzical (Dem Diaconescu, Emanoil Frusinescu, Dumitru Galavu, Ion Gergely, Marin Hudiţeanu, Gheorghe Orhidan, Nicolae Popescu-Galicea, Adrian Ursulescu). Alţii şi-au început activitatea în acest domeniu de mai puţin timp (Cristache Fieraru, Cătălin Frusinescu, Adrian Hănuţu, Sabin Nicolaină, Raluca Ninulescu, Gabriela Sauciuc)”[4]
1980, Cenaclul muzical. Dragoș Alexandrescu

 

Proiectul unui conservator dobrogean

„S-a încercat, în anii  ’50, organizarea unui conservator, dar fără succes. Eu eram student şi veneam în vacanţe acasă. Îmi părea rău că deja la Iaşi, Brăila, Bucureşti, Craiova asemenea instituţii funcţionau cu succes. În structura posibilului Conservator dobrogean fuseseră propuşi tatăl meu ca profesor de vioară, mama mea profesoară de canto, dr. Ionescu, profesor de armonie, deşi el nu era muzician de profesie, dar compunea, îi plăcea mult să lucreze în domeniu, poate chiar mai mult decât să practice medicina. Sediul conservatorului trebuia să fie la Casa d’Italia.
 
Apoi, în 1957 s-a înființat Şcoala populară de artă, şi în acelaşi an s-au pus bazele Şcolii de muzică şi  ale Teatrului muzical.
 
În timpul acesta veneam la Constanţa, în toate vacanţele şi, în vara lui 1957, am primit o invitaţie să particip la primul examen de admitere la Şcoala populară de artă. În comisia era Elena Mateescu, o fostă colegă de la Conservator, numită director al şcolii, folcloristul Dumitru Galavu.  De fapt, cei doi erau primii absolvenţi de Conservator care au venit în Constanţa. Apoi au venit şi alţii de la Iaşi, Cluj. Secretara şcolii fusese numită Ioana Paţe. Am avut candidaţi, şi fete şi băieţi, examenul s-a ţinut la sediul Şcolii din vila Şuţu. Se cerea dosar de provenienţă socială. Îmi amintesc că s-a prezentat şi o fată de preot, Brătăşanu, care învăţase de la mine pianul. A devenit corepetitoare la balet. Elena Mateescu a acoperit-o minţindu-i pe cei de la cadre că fata are origine muncitorească.
 
Şcoala de muzică aparţinea de Ministerul învăţământului, ea funcţiona pe strada Cuza Vodă, unde fusese localul  Şcolii Tătărăşti.
 
Dobrogea îl va inspira pe compozitor în crearea unor lucrări în care simţim  farmecul acestui ţinut încărcat de  o istorie şi o civilizaţie aparte : Simfonia  Dobrogea  (1954), poemul simfonic  Adamclisi, (1963),  cantata pentru cor de femei  O noapte la mare,   poemul    simfonic   Histria  (2000) precum  şi numeroase  lucrări corale:  (Sârba de la Oltina,   Beştepeanca, Seară ponticăDobroge, mândră grădină , Cântecel din Dobrogea ).
 
Cuvintele lui Dragoş Alexandrescu, cel mai valoros din dinastia Alexandreştilor constănţeni, rămân testamentare astăzi. Când cultura noastră este în grea suferinţă, când neglijarea ei a dus la o acută subfinanţare, doar entuziasmul, pasiunea şi responsabilitatea faţă de oameni a artiştilor constănţeni mai pot învia gloriile trecutului?

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.


Sursa foto: Arhiva personală Dragoş Alexandrescu

 
Citește și:
Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă angajată a Teatrului Liric Constanța
Ileana Ploscaru felicită recunoașterea națională pentru Teatrul de Stat Constanța
Jean Ionescu - actor, director al Teatrului de Stat
 
 
 

[1] dr.Nicolae Ionescu în Euterpe la Tomis(Constanţa, 1981
[2] Lăpuşan, Aurelia, Teatrul şi presa în Dobrogea, Consideraţii  despre receptarea estetică a actului teatral, Editura Mondograf, Constanţa, 2000.
[3] Călinescu, Constanţa, Faiter, Ion, Dimensiunile unei vocaţii, vol.ll, Biblioteca judeţeană Constanţa, 1979,p.482
[4]Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, Cenaclul muzical,  Cântece corale dobrogene, Constanţa, 1980.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii