Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (27)

1 iulie 1885

Se înfiinţează la Constanţa o staţie pentru observaţii climatologice. Ing. A.Gafencu, directorul liniei ferate Cernavoda-Constanţa, s-a oferit să conducă observaţiile. Această staţie funcţiona şi în 1904 în Dobrogea, alături de alte 30 staţii meteorologice.[1]
 
9 iulie 1885

Un fapt divers descris amănunțit de presăcare făcuse senzație în presa centrală: „Cititorii noștri știu ce s-a întâmplat la Constanța: Un elev de marină, rău tratat de comandantul Mănescu, s-a plâns la o inspecție colonelului Dumitrescu Maican. La cea dintâi ocasiune, comandantul Mănescu se răzbună, ucigând în bătaie pe elevul Rusovici. Acesta e faptul. Să judecăm asupra lui. Constituția exclude pedepsele corporale, reglementările militărești opresc expres bătaia. Nu poate fi deci îndoială că d. Mănescu e vinovat față cu legile și generale și speciale. Această vină e agravată printr-o moarte. O asemenea vină trebuie să atragă degradarea și munca silnică pe timp mărginit. Se va face însă aceasta?—Nouă ne atârnă că nu, și un indiciu  îl avem în silințele ce s-au pus pentru a mușamaliza această afacere. E foarte naturală această tendință. In câteva rânduri am spus în acest loc că e un pericol pentru societate modul cum se tratează soldații în armată. Militarii formează o castă, un stat în stat, și pe cât timp va fi așa vor suferi și societatea și armata. Nenorocita întâmplare de la Constanța ne poate servi ca dovadă. E foarte firesc că, după o asemenea crimă, tot corpul ofițeresc să se considere ca atins, căci altfel nu ne putem explica cum criminalul e liber, cum a trebuit să se intervie la Rege și să vorbească presa întreagă pentru ca el să fie dat în judecată. Vom aștepta cu răbdare sentința Tribunalului militar, dar ne îndoim foarte că d. Mănescu va primi pedeapsa ce i se cuvine”.[2]
Tragicul eveniment se petrecuse după ce fusese emis special un ordin care interxicea categoric ca ofițerii, cadrele militare superioare să bată soldații pentru oricare motiv.
„Am vorbit despre circulara adresată de Ministerul de resbel comandanților de corpuri și diviziunea active din Dobrogea, relativ la bătaia din armată. Am căutat să ne procurăm acea circulară, care face onoare d-lui ministru de răsbel, și nădăjduim că d. general Băicoianu, care este un bărbat energic, nu va lăsa pe ofițeri să se sustragă de la ordinul dat de M. S. Regele și va aplica cu asprime pedepse celor ce vor urma a bate. Iată acea circulară : Domnule general. Prin circulara mea cu No. 262 din 30 Octombre 1884 am avut onoare a atrage atențiunea d-voastră și a vă recomanda în particular măsurile de luat spre a face să înceteze în modul cel mai complect răul obicei, de care unele grade nu se puteau desbăra, de a lovi pe soldat, făcând răspunzători pe d-nii șefi superiori de orice abatere de asemenea natură s-ar mai întâmpla în viitor. Cu toate aceste recomandațiuni și cu toată zicerea expresă a regulamentelor noastre, acel nenorocit obicei nu a dispărut cu desăvârșire, și cu toate exemplele făcute, chiar zilele din urmă am avut o împrejurare din cele mai grave”.[3]


 
20 iulie 1885

În timpul verii, bastimentele erau repartizate în diferite zone, potrivit specialității, naturii serviciului sau altor considerații. „Mircea”, ca în toți anii până la iulie, făcea exerciții în Marea Neagră, în apele române, apoi vizita porturile din Marea Neagră și alte mări.
În anul 1885, „Mircea”, din cauza schimbării comandanților, nu a putut vizita decât porturile din Marea Neagră: Varna, Burgas, Sinope, Caffa, Ialta, Balaclava și Sevastopol, sub comanda căpitanului Irimescu Ilie.
Ministrul de Război, cu ocazia venirii sale la Galați, la 20 iulie 1885, a inspectat corpul flotilei, cu unitățile sale disponibile. Cu ocazia inspecției s-a executat de către compania de torpilori, sub comanda căpitanului Koslinski, un baraj între Țiglina și gura Siretului. Ministrul a admirat foarte mult felul executării acestui baraj și instrucția perfectă a echipajului. Într-adevăr, comandantul atinsese idealul în această specialitate: a fost de ajuns să arate locul unde se va stabili barajul, pentru ca fiecare șef de secție să înțeleagă ce are de făcut și să execute partea sa fără zgomot, observații, comandă sau vorbă. Totul se executa prin semne, iar comandantul nu a avut decât să comande executarea fiecărei linii sau să indice o anumită parte, fără să aibă nevoie să intervină. Ministrul a felicitat pe comandantul flotilei și pe căpitanul Koslinski, căruia, între alte cuvinte încurajatoare și de mulțumire, i-a spus:
„Nu m-a surprins vederea acestei arme de luptă și felul cum se mânuiește, de a cărei execuție îmi dau complet socoteală, cât m-a surprins gradul de instrucție al gradelor inferioare, care lucrează aproape independent, fără îndemn, fără observație. Toți știu ce trebuie să facă și nu așteaptă decât un semn sau o comandă. Văd cu mulțumire că v-ați dat multă osteneală, ceea ce probează că sunteți un ofițer devotat armatei”.[4]
 
3 august 1885

Din Dobrogea ni se comunică următoarele : „a) D. Apostolidis, controlor fiscal din plasa Silistra-Nouă, într-una din zile a luat caii cu căruța, cu forța, de la locuitorul Ivan Scorcelov din comuna Carvăn și i-a gonit de până ce unul a căzut și a murit pe loc. Nu știu dacă i s-a făcut vreo dreptate, știu numai atâta că, ducându-se la d. administrator să i se plângă, acesta l-a dat afară zicând că nu e treaba lui. b) Tot d. Apostolidis, într-una din zile, pe când erau multe persoane adunate la vapor în Ostrov, a lovit cu bastonul în cap pe d. Petrescu, fost perceptor. Acesta l-a dat în judecată, și Tribunalul de ocol din Ostrov l-a condamnat pe d. Apostolidis la 50 lei amendă. c) Tot acesta a încheiat un proces-verbal la primăria din comuna Gârlița cârciumarului de acolo că a stat cu chirie trei ani în stabilimentul altuia și nu a făcut contract, condamnându-l după lege la 50 lei amendă. Cârciumarul nu știa ce-a făcut”.^[5]
 
23 august 1885

În 1885, pe timpul mandatului primarului Panait Holban, doi consilieri comunali, Ali Kadâr şi P.Pappajanopol, asistaţi de inginerul comunal N.Vergoti, efectuează un recensământ al străzilor, caselor şi edificiilor sociale din proaspăt reclăditul Tomis. Vom enumera străzile şi în paranteză numărul caselor locuite; acolo unde tabelul aflat în Arhivele Statului fond Primăria Constanţa prevede, vom specifica şi celelalte obiective. Cele 69 de străzi cu 864 case locuite şi alte 45 nelocuite se numeau la data de 23 august 1885: „Romană” (40 case şi o biserică română), „Remus Opreanu” (17), „Călăraşilor” (7), „Regală” (1), „Ştefan  cel Mare” (doar 3 locuri îngrădite), „Cuza Vodă” (1), „Kogălniceanu” (1), „Bulevardul Elisabeta” (8), „Portului” (3), „Vânători” (10), „Mitropoliei” (nici una),„ Roşiorilor” (8), „Maior Şonţu” (8 plus o biserică bulgară), „Mahomedană” (26), „Elenă” (32 plus o biserică catolică), „Ovidiului” (14), „Basarab” (1), „10 mai” (3), „Venus” (nici una), „Dianei” (2), „Băilor” (5), „Vadul Linne”(1),  „Neptun” (7), „Thelis” (2), „Pescarilor” (8), „Piaţa Independenţei” (36), „Epictet” (2), „Comercială” (4), „Alleon” (8 şi o sinagogă), „Tomis”(16, biserică armeană), „Şcoalei” (31), „Franceză” (12), „Ceres” (9), „Engleză” (2), „Germană” (3), „Bulgară” (2), „Unirea” (2), ”Braşovenilor” (7), „Marcu Aureliu” (18), „Mării” (7), „Mircea cel mare” (78 plus o biserică greacă şi 17 bărăci de potcovării), „Libertăţii” (45), „Carol” (71 plus o grădină publică), „Traian” (27), „Transilvaniei” (un loc îngrădit), „Fructelor” (4 case şi 11 locuri), „Dreptăţii” (5), „Varnei” (2), „Plevnei” (2), „Concordia”„ (34), Cărămidarilor” (4), „11 Iunie” (56 şi 13 locuri), „Mangaliei” (65 plus 12 locuri), „Griviţei” (fără case, două bulevarde proiectate şi numerotate pe stradelele laterale), „Rahovei” (nici o casă), „Dorobanţilor” (5), „Militară” (9), „Agriculturii” (6), „Infanteriei” (18), „Tătară” (24), „Justiţiei” (7), „Luminii” (8), „Industriei” (8), „Orfeu” (7), „Junon” (5), „Jupiter” (2), „Appolon” (2), „Mercur” (nici o casă).
Din aceste case, 13 erau clădiri cu mai multe etaje, 43 erau cu 2 etaje, dar şi 38 bordeie.
În această şedinţă de consiliu comunal se aprobă schimbarea numelor străzilor „Regală” în strada „Virgiliu”, „Mitropoliei” în „Catedralei”, numirea de „Vadul Linne” se suprimă; acest vad se va considera continuarea străzii „Marcu Aureliu”.[6]
 
29 august 1885

Oare interesa pe cineva? „ Cu vaporul Orientul a pornit ieri D. Culoglu, prefectul județului  Constanţa. Cu vaporul de Tulcea tot ieri a plecat Dl. consul al Rusiei din oraşul nostru”.[7]
 


30 august 1885

„Dunărea de jos” se plânge, și cu drept cuvânt, contra disposițiunei luată de Ministerul instrucțiunii publice de a se închide Gimnaziul real din Tulcea, sub motiv că nu sunt bani. Iată în ce chip voiește d. Dim. Sturdza să introducă progresul în Dobrogea!”.[8]
 
8 septembrie 1885

Un reportaj pitoresc care descrie cele văzute de un ziarist al publicației Familia de la Oradea, pe numele lui Iosif Roman, plecat să cutreiere țara de dincolo de munți, Muntenia și mai ales Dobrogea. Textul este lung dar merită reprodus pentru acuratețea și ineditul datelor rerținute de ochiul vigilent al autorului său.
„De la Silistra nu departe pe malul drept al Dunării zace Ostrovul, o comună curat română, devenită orăşel adică comună urbană, unde s-au zidit cazarme pentru armata română, şi alte localităţi, pe tot locul unde a ajuns dominaţiunea română, se văd reînnoiri de civilizaţiune, pe când nici la Silistra nici la Turtucaia n-am văzut încă vreo zidire nouă. Deși după mersul vaporului trebuia să ajungem la Cernavodă la 6 ore, am ajuns la 7 seara. Acest orășel e situat intre două dealuri ridicate pe țărmul drept al Dunării, pe coasta dealului stâng. De aici se deschide un debuşeu până la Constanţa, portul Mării Negre, pe care sub dominaţiunea Romanilor s-a tras un canal, în care se scurgea apa Dunării, iar mai deasupra acestui canal se zidise valul lui Traian, ale cărui urme şi astăzi se văd, în înălţime de 8—10 picioare, pe aiurea şi de 18; atât canalul, cât şi valul lui Traian erau ultimele margini ale Imperiului Roman, şi ca scuturi şi fortăreţe în contra barbarilor.
 La Cernavoda debarcarăm de pe nava Lloydului, ca să mergem până la Constanţa cu calea ferată, lungă de 62 de chilometri, şi zidită de o societate engleză în 1860, şi dată circulaţiunii în acelaşi an în 4 noiembrie. Atât în Cernavoda cât şi în Constanţa compania engleză a cumpărat teritorii considerabile de la guvernul otoman, pe acest timp stăpân peste Bulgaria şi Dobrogea, anume în Cernavoda un areal de 14,500 yard pe lună, pe care a clădit mai multe magazii de bucate și depouri; toate acestea cu calea ferată împreună în 1881 sau 1882 le-a cumpărat guvernul României cu 17.000 milioane de franci şi în prezent calea ferată Danubiană-Pontică este proprietatea Statului român. La Cernavoda sunt tătari şi turci, aici am dat mai întâi de hamali (träger, hordar) din numitele naţiuni, cu cari nu ne puteam înţelege, căci nu vorbeau decât limba turcă; au în spate un sac de piele, umplut, în forma unei jumătăţi de şa, care aplicându-o pe şale, acestea devin egale cu spatele, pe care apoi pun atâta greutate, orice cufăr mare; dacă le dai 30—40 bani, (cam 17—18 ori de-ai noştri) sunt mulţumiţi. De la Cernavoda, proxima staţiune a căii ferate este Medjidia, oraş tătăresc, s-a populat aşa zicând de la 1860 încoace prin tătari fugiţi din Rusia; a avut 20.000 locuitori, în prezent însă abia sunt 7-8000, căci cu răsbelul ultim (din 1877) au pătimit mult de la armiile ruse, și au fugit. Încă o stațiune, Murfatlar  fără sat tătăresc, și după acea pe la 9 ore seara am ajuns la Constanța, ultimul scop al călătoriei mele.
Constanța, (turcește Kiustenge), şi-a primit numele de la sora lui Constantin cel mare. Sub Romani a fost un castru fortificat, cu căi militare şi comerț  înfloritor sub nume de Tomis; aici a fost poetul Ovidiu exilat şi aici a şi murit. /.../ Are la 7000 locuitori, mai mulţi tătari, apoi greci, care între ei vorbesc turcește. Capitala judeţului (districtului, comitatului) Constanţa are trei geamii (biserici) turcești comune cu tătarii, care încă sunt mahomedani, acu s-a finit zidirea catedralei române, o biserică măreață în stil oriental, cu două turnuri asupra frontispiciului, și cu unul mai mare, asupra altarului; nu mai lipseșce decât aranjarea interiorului, la anul va fi terminată; are un turn orologiu mare; de la începutul dominaţiunii turce  din secolul XVI-lea  nu s-a mai auzit sunetul unui clopot în Constanţa.
 Constanţa până sub venirea dominaţiunii române a fost un oraş murdar, cu edificii scunde, strade neregulate şi nepardosite; de pe malurile mării se aruncau toate spurcăciunile şi murdăriile în mare; în prezent e cu totul altcum; ne spunea dl Drăgescu, proto-medicul judeţului, că numai acela poate să descrie diferenţa între trecutul şi prezentul oraşului, carele l-a văzut şi pe la 1877. Acum are edificii mari, oteluri multe, toate în stil european, strade lungi regulate şi pavate, calea lui Traian, strada Carol, strada Ovidiu, strada Remus Oprean (fostul prefect) etc., apoi pe ţărmul extrem al limbii de pământ hotelul Carol cu 100 camere pentru oaspeţi, cu două etaje, şi cu trei subterane, pentru servitorime şi pentru spălătorie; adică câtă mărime în aer, atâta scufundare sub pământ. Când am ajuns eu la Constanţa, era plin de ospeţi, cât n-am putut să capăt o cameră cât de mică. Lângă hotelul Carol, farul Constanţei (turn iluminator), apoi Casina unde se fac balurile şi concertele; de la hotelul Carol, până pe la biserica catedrală, respectiv cheiul (portul mării) adică pe extremitatea (vârful) limbii de pământ s-a făcut bulevardul Constanţei, locul de preumblare şi predilecţiune al oaspeţilor, cu pavilioane, în care musica regimentului de Roşiori cântă de două ori pe zi. Tot pe bulevard este zidită şi casa dlui Cogălniceanu, în a cărei pereţi de către stradă, sunt zidite multe bucăți de pietre cu inscripţiuni romane, găsite cu ocasiunea săpăturilor şi zidirilor pe ţărmul Constanţei, urmele românismului; unele inscripţiuni sunt foarte bine conservate, şi anume una care se începe cu şirul „Mattem romanorum subscriptorum”, între care se află unul Caius Aurelius Alexandras, şi nu Alexander, obiect filologic. Doar că arborii plantaţi pe bulevard nu prosperă, aerul şi clima mării nu le sunt favorabili; deci primăria urbei ar trebui să se îngrijească de alte plante, cărora le priește clima şi respectiv evaporarea sărată a mării, care cu ocasiunea unei preumblări mai îndelungate o poţi simţi şi pe buze; din causa lâncezită  a arborilor, pe bulevard nu găsești umbră, scopul principal al bulevardelor şi parcurilor. Sălciile de mare până aci erau în partea nordică a Constanţei, unde vara nu bate vântul, prin urmare marea nu e expusă la ondulaţiuni mai mari, dar nu aveai nisip (prund) sub picioare, ci numai pietre, pe care nu puteai sta; ăst timp s-au instalat băile noi în partea sudică, de la cheiu până la aceste băi cu calcul (barca) pe mare, mergi jumătate de oră și plătești, în societatea mai multora, un leu (franc), însă în apropierea cheului și a bisericii catedrale s-a făcut cale ferată până la băi, care te duce acolo în 7 minute, classa III - 30 bani, şi classa a III - 20 bani, iar baia 50 bani (jumătate de franc), tot aşa înlăuntru. Băile bărbaţilor sunt în dreapta iar a femeilor în stânga, cu câte 20 de cabine de desbracat, din cari te cobori pe mai multe trepte în mare. Atât la Constanţa, cât şi la băi, malul mării este înalt de 20-80 metri, şi de la gara căii ferate, care stă chiar între vii, te cobori la cabinele de băi pe scări (trepte) serpentine, unde te urci la calea ferată, prima staţiune se numeşte „halta Ovidiu”, a doua halta „Temis”, şi a treia „Alecsandri”. Adică te poţi urca şi coborî în trei locuri pe calea ferată, de la începerea ei până la băi, şi înapoi.
Este minunată marea în grandiositatea ei; când nu vezi decât apă şi cer; când nu auzi decât ondulaţiunea apei, şoptirea neîntreruptă a valurilor, gemetele lor întristate, când în spumegări se frânge unul de altul; dar apoi când vine vijelia şi turbă marea, aruncă talazuri cât turnul, când vezi corabia cea mai mare cu fruntea ridicată spre cer și după aceasta repede alunecând în adâncimea valurilor, când de multe ori nu o vezi, cugeţi că s-a cufundat în valuri, şi iar o vezi pe suprafaţa apei legănându-se ca o rândunică, într-adevăr îţi vine în minte proverbul roman: qui non seit orare, pergat ad mare. (Cel ce nu știe să se roage, meargă la mare.) Dar în zadar o descrii, trebuie să o vezi ca să o cunoști, şi să simţi ce este. Sezonul băilor de mare se începe în august; în iulie încă apa e prea rece, cât nu o poţi suferi; sezonul ţine până pe la 15 septembrie, când se începe equinocţiul, atunci începe fierberea şi turbarea apei, drept acea cine voiește a vedea furtunile, atunci să fie la mare. Plăcerea şi dulceaţa climei de mare, şi a băilor ei, numai acela o poate simţi şi ști, carele le-a întrebuinţat ; legănarea ce ţi-o aduce neîncetata ondulaţiune a valurilor te face să tot stai în apă, apoi puterea de cură a apei sărate o simţi mergând cu ziua. Deşi vântul bate în continuu, acela nu e vânt, ci e o briză plăcută şi caldă, atât în mare, cât şi la ţărmuri. De la Constanţa se fac escursiuni cu trăsura la Tuzla şi Mangalia, spre sud, iar spre nord la un lac în al cărui mijloc este o insulă şi ruine; locuitorii de la Constanţa spun, că acolo este înmormântat un om mare, la care din vechime tot fac escursiuni călătorii. Legenda ţine, că acolo a trăit şi murit Ovidiu, de unde se şi numeşte insula lui Ovidiu. Mulţimea de oaspeţi la băile de Constanţa vine din România, şi atât această împrejurare, cât şi oficiile publice, administraţiunea, justiţia şi miliţia țin mult la romanizarea acestor locuri, unde poporul vorbeşte încă limba turcă. Guvernul român faţă de poporaţiunea turco-tatară a procedat cu multă cruţare; în batalionul militar de Dobrogea, pe lângă uniforma prescrisă, mahometanii înrolați pot să poarte fesul turcesc. În intreaga Românie nașterile, căsătoriile, și cazurile de moarte se înscriu (înmatriculează) la primăriile comunelor; mahomedanii de această îndatorire, din respectul religiunii lor, sunt scutiți și numai hogii (popii) lor sunt îndatoraţi, ca la finele fiecărei luni, să le administreze aceste date primăriilor. În Constanţa un vice-primar este tătar şi altul turc, care după datina europeană fac visite colegilor de funcţiune, femeile lor însă rămân încă tot închise şi separate. Constanţa de Bucureşci e în depărtare de 250 chilometri; de la București-Giurgiu-Smârdan 65; de aci pe Dunăre până la Cernavoda 125, de la Cernavoda până la Constanţa  62 de chilometri. Acuma e sub construcţiune o cale ferată directă de la Bucureşci la Cernavoda, unde peste Dunăre se va face un pod măreţ de fier, la anul viitor o să fie gata calea ferată şi atunci de la Bucureşti la Cernavoda ajungi în 6 - 7 ore, când în prezent ai de a face o cale de 12 ore. Atunci partea Dobrogei de la Cernavoda Constanţa, care acum ţi se pare pustie, şi pământurile părăginite, o să vină la înflorire şi civilisaţiune prin românismul ce se va propaga; iar Constanţa va deveni Ostenda Orientelui. Aşa să fie!”
Oradea mare 5 sept. 1885. Iosif Roman[9]
 
16 noiembrie 1885

Relativ la exploatarea pescăriilor din Dobrogea, pescarii din Tulcea ar fi adresat un memoriu ministrului Domeniilor; în acest memoriu se vorbește și de concurența ce face Rusia cu peștele ei favorisat la vama altor țări.
Divizionul de artilerie aflat în Tulcea sub comanda maiorului Giurescu a părăsit acel oraș cu destinație către graniță, spre Medgidia.[10]
 


12 decembrie 1885

Dobrogea prezintă o originalitate singulară, care desigur, o distinge de toate celelalte țări ale Europei. Pe o suprafață de 13,550 kilometri pătrați, această provincie cuprinde douăsprezece naționalități diferite, care merită un studiu particular. După cele mai recente date statistice, poporațiunea totală evaluată la 115,000 se compune din rase cu totul diferite: Români, Turci, Bulgari, Ruși, Arabi, Armeni, Evrei, Greci, care formează grupuri aparte[11].
 
31 decembrie 1885
 
În ultima zi a anului 1885, chiar pe 31 decembrie, se încheiase un contract între Ministerul Lucrărilor Publice, pe de o parte, și Societatea anonimă „Claparède" din Paris, pe de altă parte, prin care aceasta din urmă se angaja să construiască în șantierele și atelierele sale pentru guvernul român un bastiment în formă de goeletă destinat portului Constanța (cu zbaturi și vele, lungimea = 36 m, lățimea = 5,50, pescaj = 2,35 m, și viteză 12V2Nd) și o pilotină cu aburi (lungime = 11 m, lățime = 3 m, pescaj + 1,35 m și viteză = 9/2Nd)22 26.  Navele au intrat în serviciu în prima lună a anului 1887, misiunea principală a vaporului „Constanța" și a pilotinei „Mangalia" fiind executarea serviciului de supraveghere și remorcaj de-a lungul coastei maritime între Sulina și Mangalia.[12]
 

---