Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:50 09 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Valerian Petrescu, sufletul comitetului ProEminescu

ro

15 Nov, 2024 17:00 5059 Marime text
Valerian Petrescu
Publicist, prozator și pasionat vânător. A publicat articole în „Universul”, „Adevărul”, „Neamul românesc” și „Revista vânătorilor”. A semnat volumul „Kinegeticos” (1937). A fost secretar al Comitetului ”ProEminescu”.
 
Valerian Petrescu  s-a născut la 20 noiembrie 1898, în comuna Ştefăneşti, judeţul Ilfov,  și a decedat la 30 iunie 1969, la Bucureşti. Fiul Elenei Constanţa Hristea Ilie şi al lui Enache Petrescu – preot. Cei doi s-au căsătorit în 1880 şi au avut 10 copii, dintre care au trăit 2 fete şi 3 băieţi.
 
Valerian este mezinul familiei. Acesta s-a căsătorit cu Maria Florica Găliceanu - născută la Călăraşi, pe 3 aprilie 1902 -, care deși a fost casnică a avut preocupări literare: a scris un volum de proză, un altul de poezii, patru piese de teatru, nepublicate. Împreună, au avut un singur băiat, Tiberiu-Arcadiu Petrescu, medic neurolog.
 
A făcut şcoala primară în comuna Ştefăneşti (1906-1911), apoi a urmat cursurile Şcolii pedagogice şi ale Gimnaziului „Gheorghe Şincai” din Bucureşti şi Silistra. Nu a putut termina școala căci a început Primul Război Mondial, când a luptat ca voluntar în armata română în Moldova. După război și-a continuat studiile absolvind Facultatea de drept. A profesat ca judecător substitut de procuror la Tribunalul Durostor (1924-1925). După puțin timp este numit ajutor de judecător la Judecătoria Hârșova din județul Constanța,[1] judecător la Constanţa (1929-1941) - dar şi preşedinte al Tribunalului (1938-1939,) procuror de secţie la Parchetul general[2],  procuror şi consilier la Curtea de Apel de la Babadag (1941-1943). A revenit la Constanţa în 1943, dar colaborând și la Bucureşti (1942-1948) până când a fost epurat din magistratură lucrând funcţionar şi jurisconsult la Constanţa şi Hârşova (1948-1949), apoi la Constanţa şi, din nou, Bucureşti. A fost pensionat în 1959.
 
Arestat în februarie 1951, din gara Palas, unde se urca în trenul spre București, trimis în interes de serviciu. Arestarea a fost făcută fără mandat și fără motiv; fusese socotit un „element periculos”, un reprezentant al „magistraturii burgheze, element de opresiune a clasei muncitoare”. Detenția a fost de trei ani, la Cernavodă, Coasta Galeșu și Poarta Albă, de unde a fost eliberat, la 19 ianuarie 1954. S-a stabilit la București. A murit la 30 iunie 1969, în București.[3]
 

Pentru un monument al lui Eminescu la malul mării

Felul în care a acționat acest comitet constituit din intelectuali de autoritate morală ai Constanței poate fi și astăzi un sclipitor model de urmat.
 
Valerian Petrescu își amintea mai târziu: „Mă aflam judecător la Constanța... Acolo, într-un toi de iarnă, în fața câtorva prieteni, Roman ne-a mărturisit hotărârea ce-l frământa demult:
 

„Aici, în urbea din preajma întinselor ape, vom înălţa un chip de bronz Poetului“... Era în 1930. Atunci s-a iscat scânteia. S-au stârnit, fireşte, entuziasme, iar în cumpăna lor s-au manifestat îndoieli. Ideea era prea semeață, dar gândul bun a izbândit. Curând, Roman s-a călătorit fără întoarcere. A rămas însă — cum se spune oficial — Comitetul (...).Eu am fost ales secretar. Statul nu găsea bani pentru monumentul Eminescu... N-avea a face. Ne-am propus să-i adunăm noi, prin propriile mijloace. Astfel s-au ţinut o serie destul de mare de conferinţe şi s-au publicat şi studii despre Poet. Trei ani în şir s-a activat, divers. Azi mă înfior când mă gândesc la strădania celor de atunci (...) Dar sunt fericit că, astfel, s-a ajuns la prima realizare de artă a vrerii celui ce a șoptit: „Mai am un singur dor...”[4]

 
Comitetul a fost iniţiat în anul 1930, sub preşedinţia lui Ioan N. Roman, personalitate complexă, intrată definitiv în istoriografia Dobrogei, secretară fiind profesoara Zoe Verbiceanu.
 
Moartea neașteptată a lui I.N. Roman la 21 iulie 1931 şi plecarea la Bucureşti a Zoei Verbiceanu au condus la restructurarea comitetului; preşedinte a fost ales amiralul Ioan C. Bălănescu, comandantul Marinei Militare, iar secretar Valerian Petrescu. Printre membrii comitetului ce s-au dedicat cu devotament scopului propus au fost profesorul I. Coriolan, casier, directorul Liceului „Mircea cel Bătrân” şi colonelul Ion Petrovici din Regimentul 34 Infanterie.
 
Comitetul a desfăşurat o continuă şi perseverentă activitate social-culturală prin iniţierea unei serii de conferinţe susţinute de personalităţi de frunte ale culturii naţionale, prin strângerea de fonduri, prin organizarea anuală a „Balului ProEminescu”.
 
În această activitate entuziastă, neprecupeţindu-se nici un fel de efort, inclusiv cel financiar, Valerian Petrescu a fost susţinut şi încurajat de soţia sa, Maria-Florica Petrescu, de la care au rămas, încă nepublicate, scrieri în proză şi versuri.
 
Maria-Florica Petrescu (1902-1968) a fostă o bună prietenă a Principesei Marta Bibescu. Apreciată în epocă pentru talentul său poetic (printre cei pe care i-a cucerit cu sensibilitatea sa artistică fiind și Tudor Arghezi), Maria-Florica Petrescu și-a relevat și talentul plastic, în creații pe care nu le-a făcut cu gândul de a le expune public.
 
Presa timpului consemna: „Comitetul de iniţiativă, prea bine intitulat „Pro-Eminescu“. În frunte se afla un poet şi un om de inimă : vrednicul dobrogean Ioan N. Roman. El şi câţiva prieteni — pentru strângerea fondurilor — hotărâră un ciclu de conferinţe, articole, studii. Toate talentele acelei vremi, toţi oamenii de carte şi de simţire să fie invitaţi să vorbească, să scrie, să adune documentaţie! Şi treaba a purces de îndată. Dar, asemeni unui destin necruţător, Ioan N. Roman cade secerat de moarte, la chiar începutul drumului.
 
După o clipă de stupoare, ideea stăruie nebiruită. Ceilalţi preiau forţa. Şi printre ei, tânăr şi neobosit, se află Valerian Petrescu, judecător în urbea de pe ţărm, adorator de literatură, el însuşi autor. Cu trudă neostenită, cu răbdare şi tact, se continuă cele proiectate... Visatul Omagiu lui Eminescu se concretizează din vorbiri înflăcărate, din articole, închinări, evocări, versuri”.[5]
 

Omagiul Poetului

Valerian Petrescu
Momentul festiv şi solemn al inaugurării monumentului din 15 august 1934, ales de Ziua Marinei, cu participarea Regelui Carol al II-lea, a Voievodului Mihai, a reprezentanţilor Guvernului şi a multor personalităţi culturale, a primit corolarul editării unui volum „Omagiu lui M. Eminescu” (Editura „Universul”, 1934), iniţiativă şi realizare a lui Valerian Petrescu în cadrul Comitetului.
 
În paginile volumului se întâlnesc omagiile unor condeie de autoritate supremă ca Regina Maria, Nicolae Iorga, Martha Bibescu, Elena Văcărescu, H. Papadat-Bengescu, V. Eftimiu, S. Mehedinţi, M. Dragomirescu, I. Brătescu-Voineşti, Cincinat Pavelescu, iar alte pagini găzduiesc ecoul traducerilor din poezia eminesciană în limba franceză, germană, polonă, italiană. O menţiune specială merită prezenţa traducerii în limba engleză a poemului „Împărat şi proletar”, ca şi elogiul înflăcărat al primei traducătoare a poeziei eminesciene E. Sylvia Pankhurst „Salut ţie, spirit luminos”, ce a ţinut să participe la inaugurarea monumentului, străbătând Europa de la un capăt la celălalt, din Marea Britanie până la malul Pontului Euxin, împreună cu familia sa (fiind invitată şi găzduită la Constanţa de familia Petrescu), evocând – ultima dintre vorbitori – personalitatea literară universală a poetului.
 
 „Mulţumită harnicului secretar al comitetului, care a adaos la munca brută şi o colaborare repetată a condeiului, vom admira concepţia ideoplastică a sculptorului Han, în reproduceri excelente, închinarea augustă a M. S. Reginei Maria, inscripţia lapidară a d-lui prof. N. Iorga şi o serie de distinse ralieri la omagiile intelectualilor constănţeni. In fruntea cărţii, un număr de valoroşi străini au ţinut să răspundă fără precupeţire, invitaţiei de a sărbători un spirit mare, universal prin formaţiune culturală, românesc în substanţă.
 
Astfel abatele Dr. Metodiu Zavoral. filoromân nu de ocazie, dar de afinităţi elective, ne transmite un cuvânt simplu, duhovnicesc, pătrunzător ca o binecuvântare, în limba noastră pe care o foloseşte fără greş. De pe tărâmul ceţos al Britaniei Mari, ne ajung două pagini de vibrant ditiramb, semnate E. Sylvia Pankhurst, care mărturisesc o cercetare însufleţită a literaturii eminesciene, o admiraţie familiarizată cu ipostazele şi incarnaţiile poetului pe care l-a tradus în volum.
 
Traducătorul lui Eminescu în limba franceză, abatele Barrai, a îngăduit reproducerea unei tălmăciri din cartea d-sale (Poèmes Choisis de M.Eminesco,Paris, Gabalda 1934) precedând-o cu o scrisoare unde lasă a crede că, prin mijlocirea unei traduceri bune, Eminescu nu va întârzia să ocupe locul ce i se cuvine în literatura europeană.
 
De altă părere e însă domnișoara Elena Văcărescu, al cărei cuvânt ne e deosebit de preţios. « Pelerina pasionată » a lirismului de pretutindeni, « de la Keats la Victor Hugo, până la Anna de Noailles, de la Goethe la Shelley, până la Edgar Poe, la Baudelaire, la Mallarmé, la Valéry », îl situează pe Eminescu pe acelaşi plan cu precedenţii, dar îl socoteşte intraductibil.
 
Eminescu «va intra în circulaţia europeană  numai atunci « când neamul nostru se va impune străinilor cu destulă forţă pentru ca aceştia să consimtă a ne învăţa limba ». Ne onorăm de a fi exact de aceeaşi părere”[6].
 

Sylvia Pankhurst la Constanța

E. Sylvia Pankhurst a tradus și a răspândit poezia eminesciană în țara lui Shakespeare. Volumul ei, legat în pânză roșie, «Poems of Mihail Eminescu», în colaborare cu I.D. Stefanovici, cu prefața de G.B. Shaw și introducere de N. Iorga, a avut un real succes.
 
Maria-Florica Petrescu, soția lui Valerian, își amintea: „Desprind din șiragul anilor figura ei și-o revăd în minte ca prin ceață, în pragul casei noastre într-o seară de vară, în preajma zilei de 15 august 1934, înaltă, subțire, blondă, cu părul tăiat scurt, purtând un costum de jerse gri în nuanța ochilor ei, culoare parcă împrumutată din valurile mării și din îndepărtatele ape ale oceanului de pe țărmurile căruia venea în România.
 
Invitată de secretarul Comitetului «Pro Eminescu», sosea de la Londra împreună cu soțul ei, S. Comia, și fiul lor, Richard Pankhurst, în vârstă de numai 6 ani, pentru a lua parte la inaugurarea statuii lui Mihail Eminescu de la Constanța. În ciuda nerăbdării cu care erau așteptați, n-au fost primiți de nimeni la sosire pe peronul gării, deoarece veneau cu o zi mai devreme. Mai simt și azi emoția cu care i-am întâmpinat, ceva mai târziu, neînsoțiți de nimeni și fără bagaje, căci trenul continuându-și drumul spre port, i-am surprins coborâți pe peronul gării Constanța./.../ La solemnitatea dezvelirii monumentului, E. Sylvia Pankhurst a fost ultima dintre vorbitori și a rostit în englezește un discurs din care spicuim:
 
«Este pentru mine o adânc simțită emoțiune de a fi alături de dv cu ocazia aducerii acestui omagiu de recunoștință lui Mihail Eminescu. Eminescu a fost o forță creatoare în literatura română, unind și modelând diversele sale elemente, făcând pentru ea ceea ce marile figuri literare — Spencer, Shakespeare și Milton — au făcut pentru limba engleză. European cult, era profund cunoscător al clasicilor, chiar al sanscritei, ca și al culturii franceze și germane.
 
A fost elev al marilor universități europene, fiind la curent cu tot ceea ce se gândea pe continent în timpul său și, cu marea energie ce avea, a cules și turnat în bronz legende ale popoarelor transmise posterității, îmbrăcate în frumosul său vers, iluminate de o gândire profundă. /.../  E. Sylvia Pankhurst și-a exprimat și în alte manifestări prilejuite de vizita sa, toată admirația pentru poporul român, impresionată adânc de ținuta mândră a femeilor și frumusețea lor naturală. La plecare mi-a dăruit un porumbel cu aripile strânse, în email alb, cu numărul 778324. Ca orice porumbel misionar purta un ineluș, iar eu aveam misiunea să leg alte nume de aceeași verigă ce se numea «Cruciada internațională pentru pace», a cărei membră devenisem, la Londra, pe neștiute. Verigile s-au legat una de alta de la om la om, și porumbelul alb zboară astăzi pretutindeni cu aripile întinse în toată lumea.
 
 În drumul de întoarcere, după ce a vizitat Dobrogea cu vestigiile de la Istria și Adamclisi, s-a oprit la Vălenii de Munte invitată de prof. N. Iorga. Reîntoarsă la Londra, a organizat un festival Eminescu în ziua de 17 ianuarie 1935, la care ea însăși a recitat «Strigoii» și «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie» în traducere proprie — programul fiind alcătuit și din muzică populară românească, interpretată la vioară, și alte cîntece pe versuri de M. Eminescu/.../.[7]
Curând, E. Sylvia Pankhurst se expatria din Anglia spre a se stabili definitiv în Etiopia, unde avea să-şi continuie activitatea politică, socială şi literar-artistică. A închis ochii la Addis-Abeba în 1960, lăsând în urma ei, printre alte hîrtii, o traducere engleză a „Sărmanului Dionis”.
 

Scriitorul Valerian Petrescu

În 1937 Valerian Petrescu lansează o carte intitulată: „Kynegeticos", desene de A. Poitevin Skeletti - Editura Adeverul, 261 pagini. Critica îl „taxează” repede. „Cartea d-sale face dovada că autorul ei e un împătimit și de vânătoare și de natură și, în același timp, că d-sa mânuește cu aceeași ușurință pușca și condeiul! Sunt, acestea, motive de ajuns, cari să te facă să citești din scoarță în scoarță întreaga carte, ce-i o adevărată apologie a vânătoarei, prezentând în același timp întâmplări aevea din viața pădurarilor, a braconierilor, întâmplări pe care talentul puternic al d-lui Valerian Petrescu le-a prins „surle vii" în mod cât se poate de veridic.
 
Oricât de puțin priceput ai fi în tainele artei vânătorești, cât de puțin să fi gustat din farmecul câmpiilor și coclaurilor pe carile-a bătut autorul, e cu neputință să rămâi străin la farmecul tuturor  acelor tablouri minunate pe cari le cuprinde cartea d-lui Valerian Petrescu.
 
Căci „Kynegeticos" nu-i— cum ne-ar face titlul să credem — o carte informativă, privind toate cele vânătorești sub aspectul lor tehnic, ci o carte vioaie, care freamătă de viață și e străbătută de acel vânt de războiu, ce suflă prin fiece frunză de copac, în epoca vânătoarei. „Kynegeticos" nu-i deci un manual de vânătoare, pe care numai cei îndrăgostiți de acest sport l-ar putea lua în mână, ci o carte însuflețită, naturală, vie, ce se cere citită deopotrivă de vânători, cât și de cei cari n-au pășit niciodată pe un teren de vânătoare”.[8]
 
În ultimii ani de viaţă trăiţi la Bucureşti, purtând în suflet nostalgia oraşului Constanţa și a ţinuturilor dobrogene, Valerian Petrescu a făcut traduceri din literatura clasică și a scris schițe, inspirate din viața provinciei. A conferențiat conferenţiar, în Bucureşti dar şi itinerant, în multe oraşe ale ţării, prezentând „Monumente ale naturii din România” sau vorbind despre Eminescu, scrieri ce constituie un al treilea volum rămas în manuscris.
 
Postscripum
Pe fiul său, dr. Arcadie Petrescu, autoarea acestui portret l-a cunoscut în urmă cu foarte mulți ani și a purtat o intensă corespondență întâi legat de familia Movilă și apoi pe tema acestei mișcări culturale și civice  care a condus la realizarea celui mai important monument al orașului, statuia lui Eminescu, de către sculptorul Oscar Han.
 
Ne-a însoțit în casa Ivonei Movilă, ne-a pus la dispoziție documente, ne-a vorbit cu modestie despre familia sa. De la el am aflat cele mai multe amănunte legate de Comitetul ProEminescu folosite în textul de față.
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Valerian Petrescu - scriitor și publicist ce și-a dedicat textele frumuseților Dobrogei
Valerian Petrescu, cel care a militat pentru ridicarea statuii lui Eminescu la Constanţa
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea. Valerian Petrescu
 
 

[1] Monitorul Oficial, nr.219, 6 octombrie 1925 
[2] Curentul,12, nr.4168, 18 septembrie 1939
[3] Dumitrașcu, Lavinia, Datina, 1, nr.10, 2014
[4] Viaţa Românească, 22, nr.6, 1969
[5] Idem
[6] Revista Fundaţiilor Regale,1, nr.11,1 noiembrie 1934
[7] Almanah Femeia, 1966, p.110-111
 
[8] Timpul, nr.400, 15 iunie 1938
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari