Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bibi Costăchescu – comandant-erou al submarinului „Delfinul“

ro

28 Nov, 2019 00:35 5285 Marime text

CONSTANTIN (BIBI) COSTĂCHESCU (1909 - 1982)



În galeria dascălilor celei mai vechi instituții de învățământ superior din Dobrogea, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, comandorul Bibi Costăchescu ocupă un loc deosebit. Memoria vie a celor care au avut privilegiul de a-i fi studenți îl ridică la cote maxime, iar calitatea lui de comandant-erou al submarinului Delfinul l-a făcut legendar. A fost răsplătit pentru faptele sale de arme cu Ordinul “Mihai Viteazul”.
 

Studiile și activitatea lui Constantin Bibi Costăchescu

 
  • 12 aprilie 1909 - S-a născut în casa învățătorilor Olga și Vasile Costăchescu, din Pleșești (Suceava). A fost primul dintre cei trei copii ai familiei Costăchescu, fiind urmat de o soră (Lucreția) și un frate.
  • 1921 - Absolvă studiile la Fălticeni, după ce primele două clase primare le urmase în comuna natală.
  • 1928 - A absolvit Liceul Militar „General Macarovici” din Iași.
  • 1930 - A absolvit Școala Navală din Constanța, cu gradul de sublocotenent, fiind clasat al 2-lea în ordinea mediilor obținute. De asemenea, a absolvit ca șef de promoție Școala de Aplicație a Marinei.
  • 1930 - 30 decembrie 1954 - A fost avansat de la gradul de aspirant la gradul de comandor și a fost repartizat pe distrugătorul Mărășești.
  • 1933 - A absolvit Școala Specială a Marinei.
  • 1940 - 1951 - A îndeplinit diverse funcții, de la comandant de pluton la șef de Stat Major al Forțelor Navale în Marina Militară, în tot acest interval de timp fiind mutat de aproximativ 30 de ori.
  • 1934 - Întreprinde un voiaj la bordul cargoului S.M.R. Suceava. După care a fost numit ofițer de clasă și profesor de matematică și navigație, la Școala Navală, predând geometria descriptivă și geometria plană și în spațiu.
  • 1934 - 1937 - A predat geometria descriptivă, plană și în spațiu, la Școala Navală.
  • 1 octombrie 1938 - După un stagiu la nava-bază pentru submarine Constanța, a fost numit comandant-secund al submarinului Delfinul și, mai apoi, comandant al acestuia.
  • Octombrie 1939 - noiembrie 1943 - A deținut funcția de comandant al submarinului „Delfinul”. În timpul campaniei din est cu submarinul „Delfinul” a îndeplinit șapte misiuni de război.
  • 1941 - A executat două cruciere de război, una în fața Constanței și cealaltă, în luna august, timp de opt zile, în apele inamicului.
  • 15 aprilie - 12 mai 1941 - Școala submariniștilor de la Gotenhafen (Germania). Aflat la comanda submarinului, a întreprins 15 cruciere de război, fiind apreciat drept ofițer eminent din toate punctele de vedere (…) face cinste Marinei și submariniștilor. După intrarea Delfinului la reparații, a revenit la Școala Navală, ca profesor de navigație.
  • 1952 - A predat navigație la Institutul de Piscicultură din Constanța, iar apoi la Institutul Tehnic din Galați.
  • 1955 - Este numit șeful Catedrei de Materiale și Muniții de Artilerie din Școala Militară Superioară de Marină.
  • 1956 - Decan la Facultatea de Navigație din școală. A desfășurat o laborioasă activitate didactică, formând promoții întregi de marinari militari și civili. A colaborat permanent la „Gazeta matematică”, la „Revista matematică”, a întocmit culegeri de probleme cu aplicație în navigație.
  • Aprilie 1970 - A ieșit la pensie, pentru limită de vârstă, dar nu a renunțat la pasiunea sa pentru matematică, despre aceste preocupări consemnând în memoriile sale.
  • 8 august 1983 - În timp ce se afla în spatele magazinului „Tomis“ din Constanța, a fost accidentat de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi. Doborât la pământ, s-a lovit cu capul de bordura străzii. Chemată de urgență, ambulanța l-a transportat la spital, unde a fost internat, dar, după o săptămână, a decedat. Au circulat mai multe versiuni despre acest accident stupid: că a căzut, urmare unui infarct, peste capota unei mașini, că ar fi fost lovit, că el ar fi lovit mașina etc. A fost înmormântat în ziua de 11 august 1983, după o slujbă de pomenire la biserica „Sfinții Constantin și Elena“. Este înmormântat în Cimitirul Central din Constanța.

A fost căsătorit cu Alexandrina (fostă Sava, născută în Corabia, jud. Olt, decedată la data de 2 aprilie 1981 la Constanța), casnică, vorbitoare de limba franceză și pasionată de pictură, o talentată pictoriță.


Pentru faptele sale de arme, comandorul Constantin (Bibi) Costăchescu a fost decorat cu opt ordine și medalii:
- Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a;
- Steaua României clasa a V-a;
- Coroana României clasa a V-a;
- Crucea de Fier clasa I și clasa a II-a;
- Vulturul german;
- Virtutea Maritimă clasa a III-a și clasa a II-a navigant pentru fapte de arme;
- Meritul Militar clasa a II-a și clasa I;
- Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist“.


23 noiembrie 2018 - În cadrul evenimentului „Etniile împreună pentru Dobrogea”, cotidianul ZIUA de Constanța i-a acordat, post-mortem, distincția „Meritul Dobrogean“, ce a fost însoțită de medalia „Colonel Marin Ionescu Dobrogianu”.


 

Mai multe despre personalitatea lui Constantin (Bibi) Costăchescu puteţi citi în articolele de mai jos:

#Dobrogeaetnică „Meritul Dobrogean“ pentru comandorul profesor Constantin (Bibi) Costăchescu (1909 - 1982)

#Dobrogeaetnică Laudatio comandorul profesor Constantin (Bibi) Costăchescu (1909 - 1982)

Primii submarinişti români în Germania Bibi Costăchescu se impune (galerie foto)
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari