Istoria Dobrogei Călători străini despre ținutul pontic

Este greu de imaginat astăzi cum arăta Dobrogea înainte de a reveni la țară, în 1878, după mai mult de patru secole de supunere otomană. Ne-au rămas puține mărturii care însă aparțin majoritar unor călători străini, aflați ocazional prin aceste locuri și consemnând cele văzute.
La 1828, Harta generală a Valahiei, Bulgariei şiRumeliei, executată de generalul maior rus de stat major Hatov indică o serie de sate româneşti vechi (Luncaviţa, Topolog, Kisika - Pisica, Beştepe românesc, Mârlan) şi noi, apărute în timpul războaielor, ca Groapa Cioban, Alternaţii sau Stelniceni (Seimeni), fondat de țărani din Stelnica, judeţulIalomiţa.
Convenţia specială încheiată la 1855 de Austria şi Imperiul Otoman a reglementat transhumanţa păstorilor ardeleni şi a facilitat aşezarea lor temporară în sate noi din zonele Constanţa, Tulcea, Medgidia şiHârşova. Peste 10 ani sultanul refuză înnoirea convenţieişiResidPaşa, guvernatorul Dobrogei, le cere nou veniților să aleagă între stabilirea permanentă şi plecarea din provincie. Mulţi aleg să rămână în satele Dobrogei, fiind identificaţi, printre altele, în oraşulHârşovaşi satele Gârliciu şi Groapa Ciobanului.
 Locuitorilor permanenţi li se adaugă circa 6.700 mocani transilvăneni, implicaţi în păstorit, negustorie şi agricultură, ale căror interese sunt apărate de un viceconsulat austriac cu sediul la Hârșova.[1]



Primele „suveniruri” lăsate de un francez
Unul dintre primii care a străbătut Dobrogea este Hector de Béarn, călător francez, care l-a însoţit pe Ţarul Rusiei în războiul ruso-turc din 1828. Au parcurs în drumul lor întreaga Basarabieşi au cutreierat, după soarta războiului, zona de la Isaccea până la Varna.Angajat de Franţa în misiunea militară care supraveghea războiul ruso-turc din 1828, Hector de Béarn colindă Dobrogea şi în goana cailor desenează peisajele care îl impresionează, şi scrie în jurnalul său diverse însemnări. De la 1 iunie până la 15 august 1828 Hector de Béarn realizează 62 de litografii, pe verso fiecăreia transcrie informaţii despre locul imortalizat. Volumul in foglio intitulat Quelquessouvenirsd’unecampagne en Turquieapare la Paris înacelaşi an. Puţin mai târziu, desenatorul german Adolf Mayer copiază câteva imagini din album şi la Konigl.Lith.Institut le multiplică şi le răspândeşte mai departe în foi volante. Astfel vedereaasupraoraşuluiBazargic, Casa Paşei din Bazargic, imaginea oraşului Babadag, cazarma din Babadag, Valea Carasu ş.a. devin tipărituri distribuite în diverse părţi ale Europei. Béarn desenează și scrie și despre Constanţa. În cea de-a 42-a foglio scria: „Kustenge-Constanţa. În sfârşit am ajuns la Kustenge în ziua de 11 august. E o mică cetate ridicată de turci la începutul războiului. Oraşul situat pe malul Mării  Negre n-are niciun fel de port şi nu-i decât un punct de debarcare. Dinspre uscat e apărat de o simplă linie de fortificaţiuni. Fregata „Flora”, care ancorase la o bătaie de tun de ţărm, ne aşteaptă să ne transporte la Odesa. Eram pregătiţi de plecare. Ambasadorul fu primit la bord cu toate onorurile obişnuite: întreg echipagiul sub arme, mateloţii pe vergile vantrelelor, iar o muzică militară cânta arii”.[2]
Din litografii, Kustenge are imaginea unui oraş-cetate, cu ziduri groase din piatră, suprapusă în blocuri geometrice, o poartă dinspre mare într-o arhitectură impunătoare, un pod de lemn fix pe care puteau intra în oraş doar cei acceptaţi. Poarta are în litografia lui Bearn un frontispiciu, marcat de linii rotunjite la margini, la mijloc un cornet ascuţit, o lucrare îngrijită, vădind un real gust artistic. O altă litografie descrie Constanţa dinspre mare  de unde se vede şi un minaret, ceea ce completează imagistic chipul unui oraş aproape distrus de război. Putem spune astăzi că albumul lui Hector de Bearn păstrează primele imagini de presă despre ţinuturile pontice.
 


„De la Varna la Constanţa cu harabaua, de aici la Cernavoda“
Pentru că desenele lui Bearn trădau o viaţă intensă pe meleagurile pontice, conaţionalul său, Xavier Hommaire de Hell, s-a aventurat între anii 1846-1848, luându-şişisoţia cu el, să cerceteze într-o expediţie de studii de la Paris la Constantinopol şi de aici la Iaşiviaţacomunităţilor întâlnite. Adună informaţiiştiinţifice, istorice, comerciale şipitoreşti, cum se exprimă în notele lucrării[3].
Xavier Hommaire de Hell, care făcea parte din pleiada învățaților apuseni, din ce în ce mai numeroși după decada a doua a secolului al XIX-lea, care cercetează Orientul, a călătorit prin Dobrogea, dar a stat mai mult timp în Basarabia, preocupat de situaţia ei istorică, politică, socială, etnografică şi economică.
Hommaire de Hell (Ignace-Xavier-Morand) a fost un geograf și călător francez, născut pe Rinul Superior, la Altkirch, în 1812, mort la Ispahan în 1848.
Autorii bibliografiilor franco-române menționează lucrarea lui Xavier Hommaire de Hell cu titlul „Lessteppes de la Mer Caspienne, le Caucase, la Crimée et la Russie meridionale. Voyagepittoresque, historique et scientifique” efectuată între anii 1838 – 1843, scrisă în colaborare cu soția sa. A fost tipărită în trei volume în cursul anilor 1843- 1847 şi este însoţită de un Atlas în 2 volume in-folio. Tome III, chap. IV cuprinde: Détails sur Ies cotesalluviales du Danube.
Soţia lui Xavier Hommaine de Hell, Adele, în afară de colaborarea la lucrarea menționată, este cunoscută şi prin volumul său de poezii: Reveriesd’unvoyageur. Orient, Russie, Moldavie. (Paris, Amyot, Dentu, 1845), precum și prin volumul „A travers le monde. La vie orientale. (Paris, Didier, 1870, în 396 pp.)”. La paginile 325—391 este un capitol intitulat: „En Romanie”^.[4]
Xavier Hommaine de Hell cunoștea spaţiul românesc. Fusese la curtea lui Mihail Sturdza cu misiunea de a supraveghea căile de comunicaţieşi exploatarea minelor. După publicarea lucrării Lessteppes de la mer Caspienne, le Caucase, la Crimee et la Russie meridionale, Paris, 1844, cu mult succes în mediile academice, primește titlul de membru corespondent al Academiei din Turin(Torino) şiFlorenţaşiapartenenţa la mai multe societăţi savante, cum precizează editorul său pe titlul de carte.[5]Însărcinat de guvernul francez, în 1846, să exploreze Turcia și Persia el a decedat înainte de a fi putut sfârși călătoria întreprinsă. Soția sa, JeanneHeriot (1815- 1883), l-a însoțit în explorarea Caucazului și a Rusiei de miazăzi și a redactat partea pitorească și etnografică a lucrării soțului său asupra „ Stepelor din jurul Mării Caspice". La Constantinopol, Hommaire de Hell l-a cunoscut pe Vasile Alecsandri.^[6]



În cea de-a doua călătorie pe meleagurile noastre, Xavier Hommaire de Hell descrie pe îndelete şi Dobrogea. Străbătuse Balcicul, Cavarna, Caliacra, apoi Mangalia. De aici poposi la Constanţa, un adevărat muzeu în aer liber.Cea de-a doua lucrare a lui Hommaire de Hell, în patru volume, cuprinde nenumărate detalii despre locurile întâlnite. Mai târziu este asemuit cu Pierre Loti¹⁶, marinarul aventurier care ne-a lăsat pagini de remarcabil reportaj jurnalistic.
Traseul prin Dobrogea este cel obişnuit: de la Varna la Constanţa cu harabaua, de aici la Cernavoda „prin aşa zisul canal al lui Traian”, adică prin valea  Carasu, iar de aici, pe Dunăre, la Galaţi spre Iaşi. Nu călătoreşte singur. La început îl însoţesc un pictor desenator, J.Laurens, patru marinari, un constructor de ambarcaţiuni, un figurant, probabil artist circar parizian. În total 8 persoane, un adevărat echipaj exotic şi eterogen. Mai târziu, însoţitorii săi sunt un reprezentant al guvernului turc, un harabagiu (căruţaş), un ienicer de pază. La Mangalia găseşte doar dărămături de ziduri. Altădată oraşul număra 500 de case, dar războiul din 1828  i-a fost fatal. Vede, însă coloane antice în mare şi deduce că aceasta a invadat uscatul înghiţindoraşul vechi. Îl vizitează pe guvernator al cărui copil de 10 ani pozează pentru albumul lui J.Laurens.
De-a lungul Valului lui Traian, scria, în 1846, francezul că guvernul austriac proiectase deja un canal de unire între Dunăre şi Marea Neagră, deşi, credea el, mai convenabil ar fi un drum de fier, iar pentru că astfel posesiunea rusă a gurilor Dunării ar fi aproape anulată.
Ca o ultimă consemnare despre acest spaţiu, Hommaire de Hell descrie mişcarea agricolă şi comercială întreţinută de turci şi mai ales pune problema fermelor model. Această sintagmă este reluată câţiva ani mai târziu de Nicolae Bălcescu care depune la Versailles un proiect al unei ferme model în Dobrogea, provincie denumită metaforic de paşoptişti „California României”.
Printre impresiile pe care le-a lăsat posterității în urma călătoriei sale din 1846, se numără faptul căKustenge este locul de exil al lui Ovidiu și remarcându-i relicve antice atât de bogate și diverse, enunță că ,,aceasta face din localitate un muzeu în aer liber”.^[7]
Xavier Hommaire de Hell a murit tânăr, nevalorificându-şi notele de călătorie astfel încât, în octombrie 1851, la cererea ministrului Instrucţiunii Publice francez, L’Academie des Inscriptions et Belles-Lettres cercetează manuscrisele acestuia şi se hotărăşte publicarea Voyage en Turquie et en Perse, execute par ordre dugouvernementfrancais pendant lesannees 1846,1847 et 1848. Ouvrageaccompagne de cartes etc et d’un Album de 100 planches par J.Laurens.I1, I2, IL1, ll2, Paris 1854, 1855, 1856, 1860.¹⁷
 


Francezii, totdeauna cu noi
Prieten cu revoluţionarii români,  poetul Alphonse de Lamartine a avut în 1849 drept de concesiune asupra  unor cariere de piatră din nordul Dobrogei, la Măcin, a exploatat aceste cariere prin intermediul unui administrator, Raymond. A susţinut cu piatră construcţia căii ferate Cernavoda - Constanţa. Din păcate, călătoria proiectată în Dobrogea nu a mai avut loc.Cele 200 de hectare de teren  de la Carabunar i-au fost donate de sultanul Abdul Medgid pentru poezia Lesorientales, după ce poetul fusese ruinat şi decăzut din funcţiile înalte administrative ca urmare a înăbuşiriirevoluţieipaşoptiste. El a cerut sultanului o concesiune de teren în vederea exploatării. Acesta i-a dat în Dobrogea şi Liban, pe 30 de ani. Din păcate, le-a lichidat spre sfârşitulvieţii.[8]
Francezii au fost şi printre primii investitori ai Dobrogei: Antrepriza franceză A.Hallier pentru acvatoriul noului port, la 1895, Aquila Franco-Română pentru petrolul exportat prin Constanţa, Compania Mesageriilor Imperiale Maritime sunt doar câteva nume care s-au făcut cunoscute în viaţa economică a provinciei. Bunăoară, Compania Mesageriilor Maritime Franceze a fost o remarcabilă companie de navigaţie pe Dunăre şi Marea Neagră. În timpul războiului din Crimeea navele sale s-au alăturat marinei militare, transportând trupele franceze. După război, compania a început diligenţele pentru organizarea unei linii pentru mărfuri şi pasageri între Marsilia-Constantinopol-Galaţi-Brăila. În iulie 1857 după primirea avizului Ministerului de Finanţe al Franţeişi semnarea de către acesta a unei convenţii cu compania respectivă, s-a inaugurat un serviciu regulat de navigaţie pe ruta cerută, cu escale la Varna, Sulina, Tulcea şiGalaţi.[9]
 


Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadruuniversitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri post universitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din listasa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în co autorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citeșteși:
Istoria Dobrogei Medicul Camille Allard cutreierând ținutul pontic

---