Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:16 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Virgil Andronescu - un primar al Constanței cu multă grijă pentru locuitorii orașului (GALERIE FOTO)

ro

21 Jun, 2024 17:00 4439 Marime text
Virgil Andronescu
 
  • „A fi primar 18 ani într-un oraș înseamnă că fizionomia acestui oraș îți oglindește imaginea și o respect”.
  •  „Suntem vinovați toți îndrumătorii, așa ziși ai vieței politice și reprezentanții în parlament, de orice culoare politică, fiindcă ne lipsește solidaritatea, când e vorba de susținerea intereselor dobrogene și mai ales ale primului nostru port maritim.”[1]
 
Era aprilie 1936. O veste se răspândea ca fulgerul peste oraș și peste țară: „La locuința sa din str. Carol, a încetat din viață, în urma unei duble pneumonii, Virgil Andronescu, cel mai bătrân primar al orașului nostru. Moartea lui Virgil Andronescu a produs o profundă impresie în localitate, întrucât el a fost unul din bunii primari pe cari i-a avut orașul nostru. La primărie și clubul național liberal georgist, s-a arborat doliu.
 
Virgil Andronescu, deși a fost în nenumărate rânduri, primar, deputat și senator, a murit totuși extrem de sărac. Virgil Andronescu a fost și un profesor eminent. Defunctului i se va face o înmormântare frumoasă. Vor lua parte numeroși fruntași ai vieței politice din capitală și prieteni, care și-au anunțat sosirea în localitate”.[2]
 
Îl evocau foștii studenți ai orașului, aflați la studii în capitală: „Pe Virgil Andronescu l-am cunoscut îndeaproape, în ultimul său primariat, și ne leagă de el o recunoștință pe care nu o mai putem tăinui. Era prin anul 1925, când Societatea studenților în medicină din București a început construirea magnificului ei palat din B-dul Schitu Măgureanu.
 
Ne-am adresat și lui Virgil Andronescu. Era primarul unui municipiu cu un buget de mai multe zeci de milioane. Am obținut o donație de 100 de mii de lei. Omul care în tinerețea lui făcuse studii universitare, care mai târziu a fost profesor la liceu de limba latină, ne-a înțeles și ne-a ajutat.
 
Fără să ne dăm seama, tineri cum eram atunci, ne aflam pe linia de înțelegere a sufletului său, Virgil Andronescu iubea școala și biserica, își făcea chiar o călăuză din Abecedar și din Evanghelie, și oriunde se ivea un cartier nou, oriunde populația mărginașă dădea case noi, primarul care 18 ani a gospodărit Constanța, punea piatra fundamentală a acestor instituții morale și educative.
 
Cine cunoaște planul orașului Constanța își dă seama că este întins pe un istm de stâncă. Orașul s-a construit mai mult în lungime. În partea de jos, băncile care străjuiesc portul, în partea de sus, populația românească, funcționarii și muncitorii din port. Lor le-a clădit Virgil Andronescu școli și biserici.
 
Nu se află în aceste cuvinte nici partea de laudă care se cuvine fiecărui om de bine după moarte, nici recunoștința pentru o îndatorire care nu ne privește personal, ci confirmarea unui adevăr pe care constănțenii îl cunosc tot atât de bine ca și noi.
 
Constanța nu ar fi ajuns unde se află astăzi, și ar fi rămas mai departe un mic oraș de provincie, izolat la un colț de țară, dacă nu și-ar fi îndreptat atenția către ea Regele Carol I, și dacă nu ar fi fost clădită pe temelii noi și gospodărită de Ion Bănescu și de Virgil Andronescu.
 
Când Virgil Andronescu a ajuns primar prin voința unanimă a locuitorilor Constanței, poporenii din orașul de sus nu aveau nici școli, nici biserici, nici lumină electrică, și nici canalizare de apă de băut.
 
După venirea lui la primărie, lucrurile s-au schimbat încetul cu încetul, și, după cum era firesc, Virgil Andronescu a ajuns un primar iubit și stimat de concetățenii săi. Numai așa se explică faptul că mai târziu, când a părăsit partidul liberal pentru a intra în partidul d-lui George Brătianu, și-a păstrat toată popularitatea pe care o avea în oraș, și oamenii lui au putut să supravegheze și să desăvârșească opera ctitorită de dânsul. A fi primar 18 ani într-un oraș  înseamnă că fizionomia acestui oraș îți oglindește imaginea și o respectă.”[3]
 

Repere biografice

Virgil Andronescu s-a născut în anul 1871, în comuna Surpatele, din județul Vâlcea. Cursurile primare le-a făcut la Târgu Jiu și Râmnicu Sărat, iar studiile secundare le-a urmat la Liceul „Sfântul Sava” din București. Tot în Capitală a absolvit și Facultatea de Litere și Filosofie. În anul 1899 a fost numit profesor la Liceul „Maxim” din Brăila, dar, în același an, a fost transferat la nou înființatul gimnaziu din Constanța pe care l-a condus, în calitate de director, în anul 1900.
 
A fost un profesor cu mare influență, predând latina și istoria, un avid cercetător al trecutului istoric al Dobrogei. Sub conducerea acestuia a ieșit prima serie de absolvenți ai gimnaziului.[4] Realizează în anul 1905 un important studiu monografic privind „Organizația comunelor și provinciei Dacia Traiana”, în 232 pagini.
 
A mai publicat studiile: Ce sunt și ce vor, Contribuțiuni istorice și numele de Dobrogea, Episomal historial graeca, Mărul discordiei, Dobrogea în trecut.
 
A tradus din latină Amores: Medicamina faciei femineae, Ars amatoria, Remedia amoris de Publius Ovidius Naso, a colaborat la revista „Arhiva”, unde a publicat un studiu asupra scrierii „Adelfii” de Terentius, comedie în 5 acte, pe care a și tradus-o. În revista „Ovidiu” a publicat numeroase articole.[5]
 
Cu o formație de istoric, preocupat de antichitățile descoperite în tot locul în Dobrogea Virgil Andronescu schițează liniile principale ale unui întreg program de activitate în stil științific, pentru cunoașterea epocilor care stau la originea neamului nostru.  A fost un prețios sprijin al lui Vasile Pârvan în stăruințele acestuia de a întemeia muzeul local, distrus de trupele invadatoare în timpul primului război mondial, și pentru ocrotirea monumentelor tomitane.[6]
 
„Aici (n.r. la Constanța) s-a fixat și a desfășurat apoi o prodigioasă activitate pe terenul profesoral, politic și literar. Fiind dornic de o muncă mai intensă pe câmpul abia desțelenit al culturii românești pe aceste meleaguri, înființează în anul 1901 un liceu particular cu 3 secțiuni – clasic, modern și real – precum și o școală comercială superioară. (…)
 
Domnul Andronescu și-a cheltuit activitatea și energia în folosul obștesc al culturii române pregătind tineretul dobrogean pentru marea operă de românizare a Dobrogei. E primul titlu de glorie și recunoștință la care are tot dreptul din partea țării.”[7]
 
Chiar și opoziția, de altfel virulentă ca în orice etapă în care nu a guvernat,  recunoaște că „Virgil Andronescu este unul dintre întemeietorii vieții culturale românești, în provincia noastră. El apare, în epoca tristă a declinului culturii naționale în metropola Dobrogei, în zilele când liceul lipsit de profesori e gata să-și închidă porțile. Datoria d-lui Andronescu, este de a păși acum pe rugul de jertfă al culturii, la catedră.”[8]
 

Un primar cu multă grijă pentru locuitorii orașului

A lăsat școala și a intrat în politică, convins că de aici poate ajuta mai mult la creșterea și educarea unui tineret sănătos, merituos, dovedind aceleași calități remarcabile de implicare și simț de răspundere.
 
A știut să pună politica în slujba cetățeanului, a luptat pentru creșterea orașului și bunăstarea locuitorilor săi care i-au încredințat mandatele de prim edil.

Virgil Andronescu este ales în consiliul comunal al orașului Constanța în anul 1902 (29 noiembrie 1902 – 6 decembrie 1904).
 
A ocupat demnitatea de ajutor de primar de la 4 iulie 1907, până la 23 mai 1908. În patru rânduri a fost primar al orașului: de la 23 mai la 1 august 1908 (girant), de la 7 iulie la 9 decembrie 1910, de la 28 august 1913 la 26 ianuarie 1920 și de la 27 ianuarie 1922 până în februarie 1925.
 
La momentul preluării mandatului locuitorii orașului erau lipsiți de pâine, apă, lumină, combustibil, adică tot ce era strict necesar. Uzinele erau arse, străzile se aflau într-o stare deplorabilă. Ca o datorie morală, Virgil Andronescu afirma că „nouă, deci ne-a căzut greaua sarcină de a îndrepta această situație nenorocită, căci altfel ni se va zice și nouă că am fost simpli trecători pe la Comună și pentru a duce la cât mai bun sfârșit ceea ce ne-am hotărât să facem, avem nevoie de bani”[9] . 
Războiul produsese pagube serioase în rândul populației, iar normalizarea traiului nu reprezenta doar aspectul legat de hrană, ci în primul rând de un confort minim, ca populația să beneficieze de un acoperiș deasupra capului.
 
Cei întorși de pe front trebuiau sprijiniți și ajutați în demersul de a-și construi o casă. Iluminatul electric și necesitatea înființării tramvaielor electrice erau chestiuni foarte importante, mai ales că suprafața orașului se extinsese.
 
Din aceste motive se propunea concesionarea mai întâi a iluminatului public și a tramvaielor. Dezvoltarea orașului în 1923 și mărirea suprafeței impunea nevoia de parcuri, prelungirea străzilor, iar toate acestea nu se puteau realiza fără extinderea periferiei orașului.
 
Primarul  Virgil Andronescu a coordonat multe și necesare lucrări edilitare: lotizarea terenurilor disponibile, organizarea unor cartiere, pietruirea străzilor, plantarea copacilor de-a lungul bulevardului și străzilor principale, canalizarea, introducerea iluminatului public, terminarea impozantului palat comunal, construcția unor școli etc.
 
Spre exemplu, în octombrie 1923 s-a decis în consiliul local împroprietărirea funcționarilor portului Constanța vânzându-se terenul de pe str. Ștefan cel Mare, în suprafață de 15.437 mp  funcționarilor din port care aveau o vechime de cel puțin 15 ani și care n-aveau nici un fel de proprietate în Constanța: 10 parcele mari de câte 456 mp cu fațada pe strada Ștefan cel Mare și 33 de parcele mici de câte 220 mp.
 
Plata se făcea în 3 ani cu rate semestriale.
Cumpărătorul trebuia să construiască în cel mult 6 ani. Terenul nu se putea revinde în acest interval decât Direcțiunii porturilor pe prețul de cost.[10]
 
Primul căruia i se adresează cu această ofertă Virgil Andronescu este Anghel Saligny, fost ministru, „cu o condescendență pentru persoanele ce au avut conducerea lucrărilor portului, de a cărui dezvoltare este strâns legată înflorirea orașului.”
 
Tabelul cuprinde la poziția 1 numele Anghel Saligny cu 488 metri ca și foștii directori Laurențiu Erbiceanu, Gr. Cazimir, Ion Vardala și Gh. Popescu, Ion B. Cantacuzino, celorlalți 27 rezervându-li-se câte 231 m.
 
Anul următor, în 1924 procesul verbal de punere în posesie este semnat de ing. Virgil Cotovu, „delegat de Direcțiunea Serviciului Porturilor Maritime de a pune pe dl Anghel Saligny în posesiunea parcelei nr.1 din terenul fosta proprietate a S.P.M. ce i s-a vândut prin actul de vânzare autentificat de Tribunalul Ilfov și transcris de Tribunalul Constanța.
 
„M-am transportat la fața locului de față fiind și dl cumpărător. Luând de bază indicațiunile din planul parcelar anexat la actul de vânzare al parcelei de mai sus și respectând zona rezervată pentru stradele ce mărginesc acest teren am însemnat prin țăruși bătuți în pământ limitele parcelei în cestiune și apoi am constatat următoarele: parcela nr. 1 are forma unui dreptunghi și se mărginește la nord cu strada Anghel Saligny, pe o lungime de 24,40 ml, la sud cu strada Ștefan cel Mare pe o lungime de 24,40 ml, la est cu strada Atelierelor, pe o lungime de 20 ml, iar la vest cu parcela nr. 2 pe o lungime de 20 ml.[11]
Primăria a impus cumpărătorilor să construiască imobile cu cel puțin un etaj și cu prăvălii la parter pentru care Societatea Anonimă Reconstrucția din București, calea Victoriei 238 se oferea să le facă tip și în termen scurt.
 
În acest sens, Societatea Anonimă Reconstrucția din București se adresa  proprietarilor:
„Pe parcelele cu front pe strada Mangaliei, acordate dlor ing. inspector general A. Saligny, ing. inspector general Gh. Popescu, ing. insp. General I. Vardala, ing. insp. general I.B. Cantacuzino, ing. insp. general L.C. Erbiceanu și restul de 5 parcele rezervate pentru ingineri Primăria impune ca clădirile să se facă cu cel puțin un etaj, jos făcându-se prăvălii, întrucât strada Mangaliei este strada cea mai comercială a orașului Constanța.
 
Construcțiunile executate de dv vi s-ar putea lăsa dv pentru exploatare un număr oarecare de ani - ce rămâne să se propună de dv pe baza unei rentabilități normale-și apoi să rămână în deplină proprietate a celor în drept libere de orice sarcină.
 
Pentru parcelele de pe strada Anghel Saligny și str. Griviței care s-au acordat funcționarilor noștri cu salarii de la 3025 lei la 5200 lei pe lună, credem că ar fi de asemenea nimerit –întrucât necesitățile funcționarilor sunt relativ modeste – să se execute tipurile de clădiri așa încât o parte să poată fi închiriată și exploatată de dv iar pentru restul care rămâne funcționarilor, dacă nu li se poate da gratuit, să plătească o chirie anuală modestă, pentru un număr de ani după care ele ar rămâne în deplină posesiune a celor în drept, libere de sarcinile către dv.”[12]
 
Tot pe mandatul lui Virgil Andronescu au demarat lucrările de construcție a liceului.[13]
În octombrie 1923 s-a pus piatra fundamentalặ a noului local de liceu pe terenul fostei grặdini publice. Din același corp vor face parte internatul liceului și școala comercialặ superioarặ. Planurile au fost realizate de arhitectul N. Stănescu sub supravegherea unei comisii tehnice. Lucrặrile au fost reluate în 1924.
 
În ceea ce privește fondurile pentru realizarea construcțiilor ele au venit din partea comercianților de cereale din Constanța, din partea Ministerului Instrucțiunii, primặriei orașului și Camera de comerț. Prefectul județului din acea perioadặ, N.T. Negulescu și fost director al liceului a reușit sặ obținặ fonduri din bugetul județului, dar și bugete din partea comunelor din județ.[14]
 

„În trebile comunale negreșit se impune a nu se face politică, ci muncă”

Apreciind corect rolul informației și transparența deciziilor de la nivelul administrației locale, primarul Virgil Andronescu editează începând cu anul 1923 un Buletin  municipal al orașului Constanța. Poate că dându-i acest titlu anticipa  decizia ca orașul să fie ridicat la rang de municipiu, care s-a realizat în septembrie 1927.
 
Articolul-program purta semnătura primarului.
„Buletinul se dorește să fie alcătuit la fel ca acel al principalelor porturi europene, Marsilia, Bordeaux, Haga, Anvers, Genova, Hamburg etc să se ia exemplu acestora, dând la iveală tot ce privește mersul administrației comunale, mersul vieții municipale. Prin acest buletin concetățenii noștri vor avea la îndemână o publicație oficială din care să ia cunoștință de starea orașului, de lucrările ce se fac sau care au fost executate în trecut.
 
Prin această publicație vom arăta cum se administrează cele mai importante porturi maritime, și cum în acestea autoritatea comunală și edilitatea comunală este una și singura, nu bilaterală cu cea din portul nostru. Vom arăta de ce acele porturi mari maritime au resurse bugetare însemnate tocmai prin existența portului, pe când la noi orașul Constanța este ceva aparte, lipsit de legătură cu viața reală a portului.
 
Vom începe dar publicarea acestui buletin comunal care va apărea semestrial deocamdată, mai târziu urmând a fi lunar. În el vom da publicității toate actele oficiale, care privesc administrația comunală, deciziile consiliului comunal, ordonanțele comunale, publicațiile de licitații, datele statistice asupra mersului epidemiilor, instrucției publice, a cultelor, a stării civile, a populației etc.
 
Vom publica memoriile, studiile și proiectele elaborate de competențele la care se va apela, vom da ilustrațiuni ce reprezintă lucrările de edilitate, construcțiile etc. Vom rezerva o parte ce va privi trecutul acestui oraș arătând viitorimii ce era Constanța-Tomis, în trecutul îndepărtat, ce și de cine s-a făcut câte ceva în trecutul mai apropiat, aceasta pentru respectul adevărului și pentru înlăturarea unor meșteșugite profanări ale adevărului.
Ca administrator vechi comunal, procedez la înfăptuirea acestei publicații cu convingerea că fac bine,-rămâne ca cei ce mă vor urma să continue. Termin însă cu o nețărmurită convingere că în trebile comunale negreșit se impune a nu se face politică, ci muncă, continuitate cât și mai îndelungată activitate!”
 
Colaboratorii Buletinului - care a apărut în trei volume, doar până în 1925, au fost Virgil Andronescu, L. Erbiceanu, D. Frangopol, E. Prager, Ioan N. Roman, Gr. Roșu, Jean Stoenescu-Dunăre. Buletinul a reapărut scurt timp, între anii 1943-1944 cu titlul Buletinul municipiului Constanța.[15]
 
Rezolvând cu prioritate problemele orașului, primarul Virgil Andronescu a recurs la o repartizare a sarcinilor și îndatoririlor consilierilor locali, bazate pe cunoștințele legate de gospodărirea comunală. A făcut, cum s-ar spune astăzi, un management prin delegarea de competențe și responsabilități.
 
Realizarea recensământului populației Comunei Constanța, în viziunea primarului Virgil Andronescu, constituia un aspect foarte important, întrucât numărul populației dădea valoare orașului. Bunul mers al gospodăriei comunale era condiționat de o finanțare cât mai bună. Din acest punct de vedere, cu cât ar fi existat o varietate de soluții care să genereze venituri mai mari, cu atât se putea crea drumul mult mai ușor și mai rapid spre dezvoltare. Era perioada cea mai dificilă de după devastatorul război care lăsase răni adânci, orașul fusese devastat, distrus în mare parte.
 
În ședința din 18 mai 1925, Virgil Andronescu spunea consilierilor că prin parcelările care s-au făcut, orașul era într-o dezvoltare neobișnuită, sub raportul înmulțirii construcțiilor, așadar și a măririi razei orașului. Rezolvarea acestei chestiuni edilitare și de interes general nu mai putea fi amânată. Se impunea înființarea liniilor de tramvai pe străzile orașului și pe distanțele Constanța-Băile Mamaia, și Anadalchioi, urmând ca ulterior să se electrifice și alte trasee necesare, cum ar fi fost Viile Vechi, satul Brătianu etc.
„Un om întreg, simpatic, democrat și dibaci politician. A ajuns unde este, grație muncii, grație tactului, grație puterii sale de a convinge și de a strânge numeroși partizani în jurul său.[16]
 
În încheierea acestui portret aș lăsa vorbele lui testamentare ca un avertisment peste timp, chiar până în zilele noastre:
„Suntem vinovați toți îndrumătorii, așa ziși ai vieții politice și reprezentanții în parlament, de orice culoare politică, fiindcă ne lipsește solidaritatea, când e vorba de susținerea intereselor dobrogene și mai ales ale primului nostru port maritim.”[17]

Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.

Citește și:
Istoria Dobrogei Povestea de dragoste a unui primar al Constanței - Cristea Georgescu
Preotul Nicolae Paveliu, ctitor de biserici în Dobrogea
Olimpiu Vladimirov, publicist şi om de cultură
Gavrilă Simion - profesor, arheolog şi muzeograf

[1] Dacia,12, nr.169, 1 august 1925
[2] Argus,26, nr.6899, 9 aprilie 1936
[3] Curentul, 9, nr.2946, 17 aprilie 1936
[4] Anuarul liceului ,,Mircea cel Bătrân˝, pe anul scolar 1921-1922,pag.12
[5] Anuarul presei române și al lumii politice, ,1926-1927, Institutul Albania, Constanța, 1926,p.99
[6] Dobrogea, 50 de ani de viață românească, 1928, p.129
[7] Anuarul presei române și al lumii politice, ,1926-1927, Institutul Albania, Constanța, 1926,p.99
[8] Dacia, 13, nr.61, 18 martie 1926
[9] Viitorul, 8, nr.2709,27 august 1915
[10] Marea Neagră, l,nr. 29, 14 oct.1923,p.3
[11] SJCAN, fond DNM, dosar 4,1924,fila 15
[12] SJCAN, fond Căpitănia Constanţa, dosar 50,1924,fila 262
[13] DJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar 28,1923, p.5.
[14] Anuarul liceului ,,Mircea cel Bặtrận” din Constanţa pe anul şcolar 1923-1924, Tipografia Comercialặ, Constanţa, pg. 142-143
[15] Dumitru Constantin Zamfir, Octavian Georgescu, Presa dobrogeană. Bibliografie comentată și adnotată, 1985,p.60
[16] Dacia,12,nr.201, 11 septembrie 1925
[17] Dacia,12, nr.169, 1 august 1925
 
 

 
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari