Istoria Doborgei C.P.Demetrescu - actor, regizor de teatru, dirijor şi publicist

În această vară incandescentă în care neîncăpătoarele săli și grădini de vară ale Constanței găzduiesc o stagiune teatrală într-o paletă de oferte artistice cum nu am mai avut în ultimul timp, merită cunoscută activitatea de promotor cultural al Dobrogei, la început de secol XX, a lui C.P.Demetrescu.
În puține cuvinte se poate spune că a fost ziarist, actor și dirijor, că a înființat primul cerc dramatic din Constanța în 1899 și a redactat singur, în același an, două numere din revista „Tomis“, iar în 1905 editează revista „Cultura“ în care publică numeroase cronici dramatice.
Se cunosc sumare date despre biografia lui, se știe doar că s-a născut în anul 1875, a absolvit Conservatorul din Iaşi, devenind compozitor de muzică laică şi religioasă. A venit la Constanța și a desfășurat o prolifică activitate culturală antrenând intelectualitatea orașului de orice profesie să participe alături de el.
În casa lui s-a înfiripat un mic cerc artistic de amatori cu contribuţia substanţială a familiei sale: Alexandrina, soţie, o pianistă talentată, şi Valeria, fiică, soprană remarcabilă. Conduce corul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” şi devine mentorul vieţii muzicale a oraşului. În 1922 dirijează corul Asociaţiei învăţătorilor, cu care face un lung turneu prin localităţi ardelene, apoi corul Catedralei. A încercat să creeze o comunitate profesională a jurnaliștilor locali. Când a ieşit la pensie, în 1938, C.P. Demetrescu a plecat definitiv la Bucureşti.

Constanța începutului de secol prin prisma unui nou locuitor
Într-un articol pe care îl semna în publicația „Dacia”, mult mai târziu, în 1925, descria atmosfera orașului pe care îl găsise prima dată. Pentru setul de informații oferite în premieră vom reproduce mai  multe pasaje din articol:
„Cât despre reprezentații teatrale rar de tot, dacă se abătea câte vreo trupă de actori și încă dintre cei mai mediocri, care jucau ca vai de lume piese vechi, făr de nici o valoare literară sau artistică. Vara, în grădina 10 Mai, venea o trupă grecească de pantomime, a unuia Cavadia, de care făceau mult haz concetățenii greci. Ceva cu totul rudimentar. Cam aceasta era situația culturală în Constanța acum aproape treizeci de ani. Uitam să spun că, afară de două școli primare de băieți și două de fete, altă școală nu mai exista. Fusese o școală normală de învățători, dar, din ce pricină, nu știu, s-a desființat. În anul următor s-a înființat un gimnaziu care funcționa cu două clase: începusem să regret că mă stabilisem la Constanța, cu atât mai mult, cu cât venise și iarna și cu dânsa, vânturile grozave și timpul său ce te indispune și mai mult. Nu mai era nici frumusețea mării care să mă atragă. E drept că am admirat-o de câteva ori în  timp de furtună, când deslănțuindu-și în toată grozăvia ei puterea-i uriașă, își mână neobosită giganticele valuri pe care le răscolea tridentul lui Neptun. Dar frigul și vântul nu-mi prea dădeau răgaz să stau mult în admirația mării și trebuia să renunț și la această plăcere. Pe când colegii mei se strângeau prin  cafenelele din Piața Independenței, mă vedeam silit să mă închid în casă și să citesc, singura distracție ce-mi puteam îngădui, potrivit firei mele.”
Deși absolvent de Conservator, C.P.Demetrescu lucra funcţionar la Direcţia portului Constanţa. Din această profesie se afirmă ca actor, regizor de teatru şi publicist iar, după primul război mondial, ca dirijor.
Continuă confesiunea târzie despre începuturile activității sale culturale în care i-a antrenat mai întâi de toate pe colegii săi, funcționari din port.
„ Totuși încercai să interesez, mai întâi pe colegii mei de birou, într-o direcțiune de asociație, cu scopul de a ne aduna și pentru altceva decât pentru joc de cărți și table. La început a mers greu. Nu-și închipuiau bieții oameni că funcționarii se mai pot ocupa și cu cultivarea minții și a sufletului în afară de îndeletnicirile de cafenea. Totuși am reușim să conving pe câțiva că am putea înjgheba un cerc al nostru, cu scopul de a fonda o bibliotecă, unde să ne adunăm, să discutăm chestiuni de ordin cultural, să citim cărți, reviste etc. Timp de aproape o lună de zile am căutat să fac câți mai mulți aderenți și de pe la celelalte autorități și în sfârșit, norocul mi-a slujit, mai ales că, tot pe atunci s-a întâmplat să se mute la Constanța și Petru Vulcan, pe care îl cunoșteam încă de pe când colaborasem amândoi la Revista Poporului.”



Geneza cercului „Ovidiu” și prietenia cu Petru Vulcan
 Și își continuă C.P.Demetrescu confesiunile: „Amândoi ne-am pus pe lucru, intensificând propaganda și într-o bună zi, lansarăm o invitație către toți profesorii, institutorii și funcționarii din Constanța pe cari îi chemam să punem bazele unui cerc cultural. Noutatea lucrului? curiozitatea? poate că și una și alta au făcut că, la prima convocare, s-au adunat un număr destul de mare de funcționari, numai funcționari însă fără nici un dascăl. Le-am expus scopul adunării și le-am arătat foloasele, morale bine înțeles, ce vor trage de pe urma unei asemenea instituțiuni, și cu mult entusiasm idera a fost îmbrățișată de toți. A fost un moment duios și înălțător, când au văzut că și noi putem să ne gândim măcar la strângerea rândurilor muncitorilor intelectuali. Cu acea ocazie am observat că bieții oameni vedeau că le lipsește ceva, pe care nu și-l puteau defini și chemarea noastră a fost ca o adevărată revelație, parcă li se ridicase o pânză de pe ochi.  S-a ales imediat un comitet care să alcătuiască statutele viitoarei instituțiuni, pe care l-am numit chiar de atunci cercul literar „Ovidiu”. La o săptămână după aceia, în lipsă de altă sală—căci ni se refuzase școala No. 1 de băeți pe care o cerusem— ne adunarăm în după amiaza zilei de 14 Decembrie 1897, în sala restaurantului Capato pusă la dispoziția noastră de la orele 3—5 și acolo votarăm statutele și "se aleseră membrii primului comitet." Mișcarea noastră trebue să fi  deșteptat oarecari bănueli, fiindcă în sală se și înființase un subcomisar—așa ca din întâmplare—dar care în cele din urmă, nu s-a dat în lături să semneze și el actul de fundație și statutul și "să ia chiar parte la alegerea comitetului.” Din sânul acestui comitet s-a ales biroul cercului, constituit astfel: Președinte: Petru Vulcan. Vicepreședinți: Colonel dr. Bălăceanu și I. Carapetru, funcționar la poștă. Secretari: C. P. Demetrescu și M. Parseghian, funcționar la Prefectură. Cassier: I. Andreescu, funcționar la Primărie. Bibliotecar: D. Simionescu, funcționar la Construcția Portului. Iar membrii în consiliu D. Nicolaescu, St. Simionescu, Gh.Marinescu, I. Ciurcu, C. Stoianovici, Gh. Paladi și alții, pe cari regret că nu-i mai țin minte. Chiar în acea zi s’au făcut primele plăți de cotizații de 2 lei pe lună, sumă destul de însemnată pentru acea vreme.”[1]

„Ovidiu”, prima revistă de cultură a Dobrogei
Activitatea din cadrul cercului literar îl îndrumă pe C.P.Demetrescu spre revista „Ovidiu” pe care o va edita și unde va ajunge  în 1899, secretar de redacţie, același C.P. Demetrescu apărând ca director, alături de Petru Vulcan, la numerele  1-4 din 1910.
Revista scoasă sub egida Cercului literar „Ovidiu” a apărut la Constanţa între 15 septembrie 1898 și 30 iulie 1910. Din sumarul primului număr redăm: articolul-program „Cuvântul de acasă" de Petru Vulcan; „Monumentul triumfal de la Adam-klisi" de Gr.G.Tocilescu; Cuvântare la inaugurarea Bibliotecii universale, la statuia Iui Ovidiu, de P.Vulcan; poeziile „Ovidiu în exil", „Creola" de Petru Vulcan, „Adio" de Dim. Nanu, „La marginea mării" şi „Către prieteni" de Nuşi Tulliu; „Numele Dobrogei în diferite timpuri" de M.D.Ionescu; Cronica revistei „Ovidiu"; „Revista revistelor" etc. De la înfiinţare, revista a avut abonaţi, în afară de Constanţa, din Bucureşti, Tulcea, Brăila, Focşani, Călăraşi, Craiova, Sibiu, Oradea etc. S-a bucurat de colaboratori de prestigiu: Grigore Tocilescu, Nicolae lorga, George Murnu, G.Dem.Teodorescu, Marcu Beza, M. lonescu-Dobrogianu, Panait Cerna, George Tutoveanu, Dimitrie Nanu etc. Reputaţi publicişti : loan N.Roman, Const. N.Sarry, D. Cruţiu-Delasălişte, Al. Tălăşescu,alături de Petru Vulcan, au susţinut dezvoltarea culturală a Dobrogei.
C.P. Demetrescua colaborat la „Adevărul”, „Cronica”, „Dimineaţa”, „Drapelul”, „Lumea Nouă”, „Minerva”, „Mişcarea”, „Revista juridică”, „România Jună”, „România Nouă”, „Seara”.Publică traduceri în revista „Pontice” și colaborează la revista „Gânduri de la Mare” și a iscălit versuri, proză, teatru, traduceri.
Merituos rămâne efortul lui de a publica creaţii folclorice dobrogene culese din satele pe care le străbate ani de zile cu trupa sa de actori amatori.
Dintre producţiile literare ale lui C.P. Demetrescu reţin sonetele închinate lui Petru Vulcan, Eroilor sârbi, Poporului albanez, Marinele şi câteva elegii.
Între anii 1913 și 1916, a apărut la Constanța periodicul,,România Mare”— care-și făcuse din simbolicul titlu portdrapelul crezului său programatic. Condusă și scrisă de C.P. Demetrescu, I. Borcea, P. Vulcan și N. Iacobescu, revista constănțeană — al cărui prim număr a apărut la 1 noiembrie 1913 — se constituie într-o veritabilă tribună de luptă și întreținere vie a spiritului patriotic.
Ca publicist a semnat și cu pseudonimul Cassius.

Întâia formaţie teatrală a Constanţei
C.P.Demetrescu, întemeietorul primului cerc dramatic românesc din Constanţa, activase în 1905 şi la Societatea de arte, litere şi sport. Trup şi suflet, cum s-ar spune, căci joacă în drama într-un act de Richepin, „Steaua”, a cărei premieră are loc în sala „Elpis” la 13 februarie 1908, traduce piesa „Mexicana” de acelaşi Richepin, şi evident, scrie cronica la spectacole. Mai târziu, cercul dramatic al Societăţii fuzionează cu cercul „Ovidiu” condus de Petru Vulcan. Prietenia cu acest mare animator cultural al Constanţei începe odată cu pregătirea piesei „Duelul”, comedie în trei acte de Petru Vulcan, în care rolul principal îl interpreta C.P.Demetrescu. La premiera din 22 martie 1898 s-au făcut „declamaţiuni şi cântări”, cum scria mai târziu.
În 11 iunie 1904 C.P.Demetrescu, împreună cu un grup de tineri, înfiinţează Cercul de lectură „Cultura" al tineretului constănţean, care îşi propunea ridicarea nivelului cultural în urbe prin lectură, prezentări de cărţi la librăriile din oraş, sau în presă, declamaţii, reprezentaţii teatrale, expoziţii de artă etc. Din fondurile strânse prin spectacole, Cercul „Cultura" reuşeşte să scoată propria sa publicaţie, revista „Cultura", la 1 februarie 1905, la Tipografia Aurora, Fraţii Grigoriu, Constanţa. Revista a apărut în perioada 1905-1906 şi, după o pauză, până prin 1909, când încetează şi ştirile despre activitatea Cercului. Fondatori: C.P. Demetrescu, preşedintele Cercului, pictorul Marius Bunescu, vicepreşedintele Cercului, şi loan Papadopol, secretar.
Petru Vulcan, împreună cu colaboratorul său apropiat, actorul şi dirijorul C.P.Demetrescu (Cassius) au ştiut să atragă în jurul revistei şi în cadrul Cercului „Ovidiu" personalităti marcante ca: l.L.Caragiale, Spiru Haret, N .Iorga, Ioan Kalinderu, George Murnu, V .A. Urechia etc., mai toți ținând conferinţe la Constanța în cadrul spectacolelor cu public organizate de Cerc.
 
Din același articol publicat de C.P. Demetrescu, „Privire retrospectivă asupra mişcării culturale din Constanţa", apărut în ziarul „Dacia" din 14 iunie 1925, p. 1, rezultă că: „vechiul nostru mijloc de a ne procura fonduri, reprezentaţiile teatrale, pe care la Cercul Cultura le utilizam foarte des, ne-au înlesnit mult să strângem fonduri suficiente, încât la câteva luni de la înfiinţarea lui, să scoatem şi revista Cercului, revistă care a apărut regulat bilunar timp de aproape 5 ani, cât a existat şi Cercul".
Dar în 14 martie 1906, Cercul „Cultura" adresa Primăriei o cerere de ajutor pentru plata chiriei sediului din str. Neptun, din textul cererii rezultând că spectacolele date de Cerc se răriseră şi fondurile obţinute erau neîndestulătoare.

Astra dobrogeană
Pe 24 februarie 1927, are loc şedinţa de constituire a comitetului de conducere a Secţiei teatrale  din cadrul Astrei dobrogene. Sunt aleşi: preşedinte - C.P. Demetrescu, director artistic, C. Dimitriu-Codru, director de scenă - Al. Demetriad, controlor- Sever N.Cărpinişan.
Istoria ne poartă  până la 23 octombrie 1861,  când era inaugurată Asociaţiunea transilvană pentru înaintarea literaturii şi culturii poporului român, Andrei Şaguna subliniind că scopul principal al acesteia este ca intelectualitatea românească  să realizeze prin această asociaţiune „înaintarea literaturii, culturii, industriei şi agriculturii, ridicarea stării spirituale şi materiale a naţiunii române din Transilvania. ” Mai târziu, sub preşedinţia lui Vasile Goldiş, Asociaţiunea îşi modifică statutul adoptând crearea de „despărţăminte centrale, judeţene şi regionale.”[2]
Astfel, ia fiinţă, la 5 mai 1927, în temeiul articolului 38  din noul statut, regionala Astra Dobrogeană, precum şi despărţământul Constanţa al Astrei.
Prin întreaga activitate, Astra Dobrogeană contribuie esenţial la activitatea de propagandă culturală, la progresul în cultură şi bunăstare a satelor româneşti din Dobrogea.[3]
 „Astra dobrogeană” este cea de-a treia mare revistă a ţinutului pontic, după revista „Ovidiu” şi cotidianul „România Mare” cu scop clar, de la înfiinţare, de a uni spiritualitatea românească într-un tot, în graniţele României Mari.
Câteva idei din articolul-program al „Astrei dobrogene”:
„Sunt zece ani de când Dumnezeu ne-a hărăzit să vedem România de astăzi în hotarele idealului nostru împlinit. Dar, nu este destul să fim stăpâni, fiecare cum înţelege el, ci trebuie să stăpânim şi să conducem în acelaş fel, în acelaş gând şi cu acelaş suflet.Graiul şi scrisul nostru să răsune de la un capăt la celălalt al ţării într-un singur fel şi inima noastră să aibe aceleaşi palpitaţiuni. (...) Cărturarii Dobrogeni, dându-şi primii seama de această mare nevoe a neamului, s-au grupat cu un sentiment patriotic potrivit momentului, în jurul nostru, putând astfel în 1927 înfiinţa „Astra Dobrogeană”, sora „Astrei Transilvane”, iar astăzi împreună dăm la lumină cartea de aur a românului Dobrogean prin care urmărim: Reînvierea datinilor strămoşeşti potrivit spiritului ce le-a creat; Potrivirea sufletului poporului Dobrogean cu sufletul poporului român din celelalte provincii pentru formarea unui tot sufletesc al întregului neam românesc.
„Astra dobrogeană” a fost creată de o mână de oameni entuziaşti ai Constanţei, în frunte cu general I. Vlădescu, comandant al Diviziei a 9-a, cu G. Coriolan, directorul Liceului „Mircea cel Bătrân”, N. Papadat, consilier la Curtea de Apel, Bucur Constantinescu, avocat, căpitanul I. Dumitraşcu şi inspectorul şcolar I. Georgescu. Un prim bilanţ arăta că activitatea desfăşurată în primul an de existenţă însuma  97 şezători, 2 festivaluri, 2 concerte, 3 reprezentaţii teatrale, înfiinţarea unui cor, a unei orchestre, a unei secţii teatrale şi sportive, precum şi organizarea a 47 filiale în judeţ”[4]. Se adăugau nenumărate conferinţe, şezători culturale, concerte, crearea de biblioteci populare.
Secţiunea teatrală a „Astrei dobrogene” condusă de C.P.Demetrescu îşi prindea în repertoriu, într-o singură stagiune, „Scrisoarea pierdută” de I.L. Caragiale, „Omul de zăpadă” de A. de Hertz, „Pleacă berzele” de Ion Minulescu şi „Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri. Iată cum scria cronicarul „Astrei”, Nic. Butucescu-Tamara: „În sfârşit, regalul spectacol s-a desfăşurat sâmbătă, 22 Iunie a.c., la orele 9 jumătate seara, la teatrul Cazinoului din Constanţa, într-un cadru uluitor, în faţa unui public pe cât de numeros pe atât de select şi entuziasmat de tehnica desăvârşită a distribuţiei, de montarea strălucită şi de fastul somptuos al costumaţiei.
Spre a nu fi siliţi să rupem firul cronicei, începem prin a observa că autorităţile au strălucit prin absenţă. Este un mare păcat în această tacită desconsiderare a nobilei dezinteresări şi laborioasei munci de luni de zile a nucleului grupat sub steagul „Astrei”, ai cărui membri nu urmăresc altceva decât ideia de a creea în Metropola Dobrogei un teatru românesc permanent, în măsură să corespundă dezideratului celei mai mari părţi din populaţia Constanţei.
Totuşi, considerând succesul măreţ al premierei, pe care modesta pană a cronicarului nu-l poate reda în slovă, e lucru sigur că ideea pe care o urmăreşte secţiunea teatrală se va realiza chiar începând din toamna aceasta, munca şi talentul energiilor conduse atât de strălucit de d. C.P. Demetrescu, preşedintele secţiunei, fiind în măsură să sfideze şi piedici şi indolenţă şi rea voinţă, de ori unde ar veni ele. Va fi o victorie mai mult de înregistrat la capitolul iniţiativei particulare.[5]
Despărţămîntul Constanţa a avut nu doar numeroase iniţiative dar a dispus de un aparat de cinematograf pentru sate şi de un automobil pentru transportul acestuia, de înlesniri pentru asistenţa sanitară şi cazarea la hotel sau han a membrilor de pe raza judeţului Constanţa. În 1933 acest despărţământ avea 45 biblioteci poporale, preşedintele acestuia fiind medicul P.Stoenescu.[6]

Pictorul Marius Bunescu și cercul „Cultura”
Se cuvine să scriu câteva rânduri despre Marius Bunescu (1881-1971), un important pictor român,  vicepreşedintele Cercului "Cultura" şi, indiscutabil, una din personalităţile artistice ale oraşului.
 Născut în 15 mai 1881 la Caracal, urmează Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, este desenator-proiectant al arhitectului Remus Iliescu, apoi vine la Constanţa, ca desenator la Ocolul Silvic. La Constanţa, Marius Bunescu îI cunoaşte pe profesorul de la Gimnaziu, pictorul Dimitrie Hârlescu "şi tot aici ia parte la tipărirea revistei Cultura şi la organizarea festivalurilor artistice şi literare"[7]. Cu ajutorul acordat de Petru Vulcan viitorul Pictor obține o bursă de studii de artă la Munchen. Mai târziu devine director în Ministerul Culturii și primul director al noului Muzeu Național de Artă al României. În perioada anilor 1904-1919 Marius Bunescu a locuit la Constanța și a activat intens în cadrul cercului ”Cultura” jucând teatru, scriind versuri, articole pentru revistele culturale, predând desenul la școala de băieți.[8]
A fost un valoros colecționar de artă, care a donat întreaga sa colecție Colegiului Național „Ioniță Asan” din Craiova. Magda Bunescu, soția sa,  i-a fost alături o viață, inspirându-l și fiind în același timp o muză pentru Marius, care a pictat-o în nenumărate tablouri, dar chipul ei frumos l-a inspirat și pe Ion Jalea să îl dăltuiască în bronz.

Ziariștii constănțeni adunați într-o asociație profesională
Multe sunt încercările de a se constitui o organizație care să imprime deontologic activitatea profesională a presei constănțene. „Membrii presei locale din care s-ar putea constitui Asociațiunea presei din Constanța” erau publiciștii : I. N. Roman, Al. Negrea, Al. Gherghel (avocați), P. Vulcan, C. P. Demetrescu, I. Gabroveanu (funcționari), I. Bentoiu, I. Ghibănescu (profesori), Gh. Georgescu (comerciant), dr. Al. Tălășescu, col. Mărășescu; directorii de ziare I. Berberianu (farmacist), C. Sarry și V. Canarache (ziariști), C. Irimescu (avocat), St. Georgescu- Sergent (pensionar); ziariștii I. Borcea, Vintilă Berberianu, A. Diamandopol, C. Lumezianu, N. Iacobescu; corespondenții ziarelor bucureștene : Silvian, Gr. Dropol, A. Lupașcu, N. Caplescu.[9] în primăvară, același  ziar  anunța că la 21 mai se va desfășura la Constanța Congresul tuturor ziariștilor din țară.[10] Din păcate, evenimentul nu a mai avut loc. Un astfel de congres de amploare pentru presa de provincie a avut a loc abia în 1934, după o altă încercare eșuată a lui Petru Vulcan stopată din cauza iminenței primului război mondial la care a intrat și România.

---

Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Istoria Dobrogei: Farmecul Mamaiei de altădată
Istoria Dobrogei: Mamaia, la ceas aniversar
Istoria Dobrogei: Krikor Zambaccian - protectorul artelor frumoase