Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Valentina Boteanu, o misionară a învățământului dobrogean

ro

10 May, 2024 17:00 3959 Marime text

 
„O școală  se cunoaşte după directorii ei şi după corpul ei didactic”
Povestea Valentinei începe în Iași. Scriam și cu alt prilej că dirijorul Gavriil Muzicescu, conducătorul Corului Mitropolitan din Iași, a fost unul dintre primii muzicologi aplecați asupra comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, desfășurând pe cele mai diverse planuri o operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală.
 
Gavriil Musicescu împreună cu soția sa Ștefania, au avut cinci copii: Sofia, Valentina, Florica, Nicolae și Iosif. Ultimul a murit tânăr, iar Nicolae a devenit matematician. Fetele au studiat Conservatorul.
 
În casa ospitalieră a Musiceștilor poposeau adesea mari oameni de cultură ieșeni iar Eminescu le ruga pe cele două fete mai mari să-i cânte ceva la pian. Valentina Musicescu evocă mai târziu în jurnalul ei personal cu multă sensibilitate câteva momente din acea perioadă: "Locuiam atunci la Iași, în casa din curtea Mitropoliei. Eram o fetișcană. Mamaia aștepta venirea pe lume a Floricăi.
 
Văd și acum tabloul perfect și-mi aduc aminte de cele mai mici detalii. In casă se făcuse grijitură mare și era lună peste tot. Ziua de 7 Mai... Mamaia ostenise pe fotoliu, a intrat în casă, s-a așezat în pat și a doua zi dimineață, 8 Mai, am aflat că aveam o mică surioară, Florica... Mi-a fost dragă de atunci și am avut o mare slăbiciune pentru ea. N-aveam bucurie mai mare decât s-o legăn când era micuță, s-o gătesc și să-i fac buclele blonde ca aurul, când era mai mărișoară.
 
Mi-aduc aminte ca acum că în ziua nunții mele prima grijă a fost s-o gătesc pe Floricuța, să-i fac bucle frumoase și să mă uit la ea cât era de frumușică și ce bine-i stătea cu rochița albastră de ponge...(din Jurnalul Valentinei Musicescu, aflat în posesia fiicei ei, pianista Smaranda Georgescu Athanasoff).
 
Cele două surori mai mari s-au remarcat încă de la o vârstă timpurie cu aptitudini muzicale cu totul deosebite. Sofia, cea mai mare dintre fete, poseda auz absolut și era capabilă să reproducă și să armonizeze melodii la pian. La cinci ani a cântat la pian în fața reginei Natalia a Bulgariei, care se afla în trecere prin Iași. Aceasta a fost atât de impresionată de talentul copilei încât i-a dăruit un inel marcat cu coroana și însemnele regale. Fetița este înscrisă în 1878 la Conservator la o vârstă foarte fragedă.
 
La scurt timp tânăra studiază în paralel cu pianul și violina, instrument pe care-l va studia până în 1888. După căsătoria ei cu avocatul ieșean Oswald Teodoreanu, Sofia revine la Conservator ca profesor de teorie și solfegiu și începe o strălucită carieră care o va situa printre cei mai importanți profesori din țara noastră în acest domeniu. In 1904, este dirijorul Corului Conservatorului.
 
Cea de-a doua fiică, Valentina, are aceleași calități muzicale dar și înclinații spre literatură. Avea un farmec personal care o făcea iubită de toți cei care o cunoșteau. Urmează cursurile la Conservator din anul 1883 până în anul 1888, la clasa de pian a profesoarei Aspasia Sion.
După căsătorie a abandonat cariera de muziciană însă fiica ei, Smaranda Athanasoff, a continuat visul de tinerețe al mamei, devenind o pianistă de success și notorietate.[1]Printre altele l-a acompaniat pe George Enescu la pian, la Ateneul român.
Smaranda este în același timp nepoata scriitoarei Alice Voinescu, sora lui Colea Musicescu și implicit nepoata Floricăi.
 
Florica, mezina copiilor lui Gavriil, născută la 21 mai 1887, Iași – d. 19 martie 1969 București, devine o renumită pianistă  și profesoară de pian, considerată unul din fondatorii școlii române de pian. Apropiată a lui George Enescu și Dinu Lipatti, pe care îi acompaniază în mari concerte, se înscrie ca o personalitate de prim rang a culturii muzicale românești. În acest climat cultural s-a dezvoltat Valentina, botezată și Valenția.
 

Fuga după ursit

Acolo, pe scena operei din Iași, Valentina și-a cunoscut ursitul, au cântat împreună și s-au căsătorit. Baritonul Cristea Georgescu pleacă împreună cu tânăra lui soție la Milano, pentru desăvârșirea unei cariere artistice, dar se întorc licențiați în litere și drept.
 
Ajung la Constanța, Cristea Georgescu este promovat procuror, judecător sindic, iar din 1899 judecător al Ocolului Constanţa. Renunţă apoi pentru meseria de avocat, înscriindu-se în Baroul constănţean şi de aici în politică, ca membru al Partidului Liberal.
 
Pentru o scurtă perioadă primar al orașului, dar, din păcate moartea l-a secerat la nici 48 de ani în timpul unei manifestări edilitare.  Valentina s-a aflat singură mai mulți ani, apoi s-a căsătorit cu procurorul George Boteanu. A început să predea limba franceză la prima școală de fete din oraș, apoi a fost numită directoarea acesteia timp de aproape două decenii.
 

Pe ogorul culturii românești din Dobrogea

Prof. Joseph Bourgault, membru al Academiei de Medicină din Paris, invitat de onoare la Congresul național de chimie care s-a desfășurat la Constanța, în 1936, vizitând împreună cu un grup numeros de participanți străini Liceul de fete „Domnița Ileana”  a exprimat la despărțire: „Elogiindu-vă pe dv., doamnă directoare, elogiem şcoala românească; Dv. românii, sunteţi pionierii unei civilisaţiuni înaintate demnă de originea ei latină”.[2]
Un an mai târziu, la 17 noiembrie 1937, în presă era inserat un anunţ, sub titlul „Sărbătorirea unei distinse profesoare”:„Corpul didactic al liceului de fete Domniţa Ileana din Constanţa luând hotărârea să sărbătorească pe d-na Valentina Boteanu, care se retrage din învăţământ şi de la conducerea acestui liceu, după o activitate de 40 de ani pe Ogorul Culturei Româneşti în Dobrogea, roagă pe prieteni, părinţii fostelor eleve şi absolventele acestei şcoli să cinstească cu prezenţa lor această sărbătorire, care va avea loc duminică 27 noiembrie 1937, orele 10 precis, în sala Ligei Culturale (Tranulis)”.[3]
 
Valentina era astfel sărbătorită de întreaga comunitate locală, pentru întreaga sa contribuție la creșterea culturii românești în Dobrogea, la susținerea actului educativ și cultural, la implicarea majoră în multe componente ale vieții sociale constănțene.
 

Drumul spe carieră al fetelor constănțene

Constanța eliberată de sub feregeaua turcească a cunoscut o dezvoltare rapidă pentru a fi racordată la standardele țării. La data când fusese inaugurat podul de la Cernavodă în orașul nostru funcționau doar două școli primare românești, de băieți și de fete, iar comunitățile etnice întrețineau fiecare câte o școală primară pentru copiii de etnie. Abia în 1896 a fost înființat gimnaziul de băieți.  Fetele care își doreau să învețe plecau la Galați sau București, la vreo școală secundară.
 
La 1 septembrie 1897, cu un număr de 40 de fete, este inaugurată prima școală profesioanală din Constanța. Conducerea școlii este încredințată Valentinei Georgescu, devenită mai târziu Boteanu.
Școala a funcționat în primii doi ani într-o casă turcească din strada Mahomedană nr.2, apoi, nefiind încăpătoare, s-a mutat în casa de pe strada Călărași nr.14, astăzi Cristea Georgescu, imobil aparținând familiei Calcef, una din cele mai mari clădiri ale timpului. Casa era neterminată și a putut fi modificată după cerințele unei școli, la sugestiile directoarei.
 
Din păcate astăzi nimic nu amintește despre trecutul școlii, deși este una dintre clădirile bine întreținute din zona peninsulară. O placă memorială ar fi de datoria unei primării care își cinstește înaintașii. Mai ales că acolo a fost și locuința familiei, deci și a primarului Cristea Georgescu. Școala ajunsese una dintre cele mai importante din țară având un efectiv de peste 200 de eleve.
 
În timpul războiului în care Dobrogea a stat sub ocupație străină, școala a fost evacuată la Iași, iar localul devastat de soldații ocupanți.  Servise de cazarmă și spital și fusese complet ruinat. Din toată baza materială a școlii, adunată cu sârg timp de 19 ani nu s-au mai putut recupera decât câteva pupitre aruncate prin curțile vecine.
 
Își amintea directoarea: „Nu pot uita detaliul ce arăta pustiul ce domnea atunci în oraș, în ziua de 24 ianuarie 1919, când puținii cetățeni întorși din refugiu se găseau adunați la catedrală, unde pentru prima dată se oficia un Te-Deum în prezența dlui N.Negulescu prefect, am rechiziționat cu de la mine putere și am cărat ajutată de doi hamali turci toate scaunele și mesele pe care le lăsaseră nemții în grădina fostei case a lui Mihalache Kogălniceanu (bulevardul Elisabeta) ce o transformaseră în restaurant de vară pentru ofițerii lor.”[4]
 
La presiunile femeii director și ale autorităților locale Ministerul Instrucțiunii aprobă ca Școala profesională să fie transformată în Școală secundară gr.1, urmând să funcționeze cu patru clase. Școala de pe strada Cristea Georgescu devine, la 1 decembrie 1919, Primul liceu de fete din oraș.
 
Cu fiecare an crește efectivul elevelor, iar spațiile devin neîncăpătoare astfel încât comitetul școlar închiriază încă o clădire, proprietatea Societății Dacia Română, în strada Rosetti nr.2, unde funcționa Curtea de Apel, care a fost mutată apoi în fosta reședință regală.
 
În 1923 pe lângă liceu se reînființează și școala profesională care își desfășoară cursurile tot în localul din strada Cristea Georgescu.
 
Cu sprijinul părinților, al comitetului școlar, fără implicarea autorităților locale, cu eforturi nemăsurate, liceul este înzestrat cu un bogat material didactic, cu o bibliotecă de mii de volume, cu mobilier nou. Școala profesională a fost vizitată în două rânduri de regina Elisabeta, care a primit bucuroasă să dea numele său școlii „Școala Profesională Regina Elisabeta” scriind în cartea de onoare „Să fie orice lucru izvor de bucurie!”
 
Abia în 1931  Școala a fost mutată în localul de pe strada Traian care fusese până atunci ocupat de Liceul de băieți „Mircea cel Bătrân”. Fusese construit între anii 1906-1908 și cumpărat de Ministerul Instrucțiunii, personal de ministrul Spiru Haret, de la primăria Constanța pentru o sumă consistentă.
 
Povestea Valentina Boteanu în Anuarul Școlii:
„Faptul că acest local era înconjurat de o serie de terenuri virane, unele aparținând Primăriei, altele CFR, unde se aflau dărăpănate și insalubre câteva mici locuințe pentru personalul inferior, altele aparținând Prefecturii, ne-a făcut să întrevedem posibilitatea de a întregi mica curte a școlii cu un teren foarte important, situat în plin centrul orașului, cu vederea minunată spre mare și port, teren pe care să-și poată ridica și completa în urmă toate încăperile de care liceul nostru ar avea nevoie.”
 
În 1936 se construiește aripa nouă.
„Pusu-s-a piatra fundamentală la aripa dreaptă a Liceului de fete „Domnița Ileana” din Constanța întregindu-se astfel acest lăcaș de cultură și educație națională cu săli de clasă, bibliotecă, laboratoriu etc din obolul adunat de la părinții elevelor și cu ajutorul dat de Domnul Ministru al Instrucțiunii dr.C.Angelescu.”
 
Acestea sunt cuvintele documentului pus la piatra fundamentală a aripii drepte de la Liceul de fete, urmat de semnăturile celor implicați. Noua aripă deținea și o sală de muzică – doar directoarea era una dintre animatoarele vieții artistice ale Constanței!
 
La 31 mai 1936 s-a pus piatra fundamentală pentru ridicarea unui internat, care să funcţioneze pe lângă şcoala de fete „Domniţa Ileana”, din localitate.[5]
 
Cutremurul din 1940, apoi bombardamentele celui de-al doilea război mondial și-au pus serios amprenta pe integritatea clădirii. Din toamna lui 1944 Liceul de fete „Domnița Ileana”a găzduit și cursurile Liceului de băieți „Mircea cel Bătrân” al cărui local fusese ocupat abuziv de sovietici. Liceului i se schimbă numele, în 1948, în „Ana Ipărescu”, iar în 1954 devine Școala medie nr.2, cu frecvența cursurilor de 3 ani. În 1962 liceul primește onorantul nume al poetului național ”Mihai Eminescu” pe care îl poartă și astăzi.
 

Anturajul Valentinei

Valentina Boteanu a avut un larg cerc de prieteni și oameni de influență, pe unii păstrându-i din anturajul familiei sale ieșene, era doar fiica lui Gavriil Musicescu, rudă cu frații Ionel și Păstorel Teodoreanu, cu scriitoarea Alice Voinescu, pe alți făcându-i la Constanța, în Casa muzicii de pe strada Mircea cel Bătrân, unde concerta deseori  alături de artiști importanți ai timpului.
 
Un prieten pe care îl va ajuta este pictorul Nicolae Tonitza, care promisese  lui Ismail Ebuleis Feyzula (ce-i servise şi de model) să-l ajute în ceea ce priveşte şcolarizarea fiicei sale. Tonitza va agita prieteni şi cunoscuţi, pentru a facilita micuţei Lutfie Ebuleis continuarea cursurilor la şcoala profesională din 1 Constanţa condusă de Valentina Boteanu; după ce o absolvise pe cea de la Balcic. Există o corespondență între pictor și directoarea școlii, dovedind bunele lor relații de prietenie.
 
Valentina Boteanu se întâlnește de mai multe ori cu Regina. Presa locală consemna:„Mare sărbătoare a fost Joia trecută la școala profesională de fete din Constanța. M. S. Regina anunțase pentru ora 5 d. m. sosirea Sa în vederea vizitei expozițiunii de desen și lucru manual. De aceea, de dimineață se vedea desfășurându-se o mare activitate.
 
Strada Cristea Georgescu pe care e așezată școala, e pavată, exteriorul școalei e numai verdeață, flori și steaguri. La ora 5 precis automobilul regal stopează și M. Sa  scoboară, însoțită de d-na Bengescu, colonel Grațoschi și prefectul Irimescu. La scară este primită de directoarea școlii, Valentina Boteanu, care urându-i bună venire, îi oferă o splendidă jerbă de flori.
 
Pe treptele scării de intrare stau așezate în două rânduri eleve care depuneau la picioarele M. Sale buchete de flori. Spectacolul era frumos și duios. M. Sa, intrând în școală, a ascultat Imnul Regal intonat de corul școalei de sub conducerea d-lui Baston, după care d-na directoare a prezentat întreg corpul didactic al școalei: toate d-nele profesoare au oferit jerbe M. Sale, care a fost foarte mișcată de această călduroasă manifestare de dragoste și devotament.
 
După o mică audițiune muzicală, pe care M. Sa a binevoit a o aprecia mult, Regina a examinat cu cea mai mare atențiune toate obiectele expuse în 2 saloane mari, exprimându-și înalta Sa satisfacțiune și admirând nu numai acuratețea cu care sunt lucrate, dar și gustul artistic cu care sunt combinate diferitele modele de garnituri de ceai, perne Richelieu etc.
 
M. Sa a reținut o sumă de obiecte lucrate în diferite ateliere ale școalei, dintre care menționăm o față de masă admirabil brodată artistic cu nuferi și ajururi, o batistă— o minune — lucrată de o fetiță din cl.a II-a, o pernă Richelieu, rochițe și șorțuri naționale etc. D-na Valentina Boteanu, directoarea școalei, a fost viu felicitată de M. Sa pentru munca depusă și inteligenta conducere a școalei.
 
La ora 6 M. Sa a plecat în uralele elevelor, care au umplut cu flori automobilul regal, și ale numerosului public care staționa în fața școalei. Vineri d-na Valentina Boteanu a fost invitată la prânz de către M. Sa .
 
Pentru, public expozițiunea a fost deschisă in zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, fiindcă în toți anii de altfel școala aceasta locul de întâlnire al tuturor d-lor din elită care se grăbesc a cumpăra adevăratele obiecte de artă ieșite din mâinile copilițelor ce o frecventează școala.”[6]
 

Valentina Boteanu - o animatoare a mișcării feministe

La 1 Octombrie 1923, s-a înființat la Constanța o filială a societății „Văduvele Eroilor din războiul 1916-1919”. In cei trei ani de existență această societate a desfășurat o lăudabilă activitate ajutând în bani și în natură pe membrele societății. In fruntea acestei societăți se află un comitet din care făcea parte și Valentina Boteanu.[7]
 
În anul 1934 cercetaşele din centuria I a Cohortei „Constanţa”, peste 200 la număr, erau conduse de însăşi directoarea instituţiei, Valentina Boteanu, comandantă de cohortă. Cercetaşele se întruneau sâmbăta şi puneau accent pe educaţia naţională, educaţia fizică şi morala creştină.
 
Ele organizau şezători cu cântece şi jocuri româneşti, practicau canotajul, alte sporturi nautice şi participau la jocurile cercetăşeşti. În anul 1936, în prezenţa lui Carol al II-lea, Mare Comandant al Tinerimii Cercetăşeşti, centuria liceenelor de la “ Domniţa Ileana” a obţinut medalia de bronz la o asemenea competiţie. Însăşi patroana spirituală a liceului, principesa Ileana, pasionată de peisajele marine şi de yachting, era Comandanta Marei Legiuni a Cercetaşelor României.
 
Valentina Boteanu a fost propusă și a funcționat câteva luni consilier municipal, dar funcția ei de bugetar a făcut-o incompatibilă cu noul mandat și s-a retras. „Având în vedere că prin contestație se cere anularea cooptării făcută în persoana d-nei Valentina Boteanu, care fiind directoarea liceului de fete din localitate și deci salariată de Stat, nu poate fi consilier. Având în vedere dispozițiunile art. 24, alin. 2 din legea pentru unificarea administrativă, după care pot fi cooptate consilieri doar femeile care îndeplinesc aceleași condițiuni ca și consilierii aleși”.[8]
 
Un gest singular și plin de semnificații, Valentina Boteanu a acordat anual din modestele ei mijloace bănești o bursă pentru cea mai bună elevă a școlii și pe care a continuat s-o acorde chiar și după ieșirea la pensie.
 
O tânără profesoară, Fausta Rădulescu îi creionează plastic portretul:„Între cele două vocații, muzică și școală, Valentina Boteanu a ales-o pe acea care trebuia s-o eternizeze în istoria școlii românești. /.../Căci grandioasă a fost viața D-nei Boteanu, o simfonie puternică ca o creație de Haydn, sau o eroică de Beethoven, o simfonie în care chiar când se încearca să pătrundă disonanțe, acestea nu fac, decât să mărească și mai mult frumusețea valurilor de armonie”...[9]
După pensionare, profesoara Valentina Boteanu a plecat la București dar a revenit la Constanța primelor ei iubiri. A murit în  9 august 1962, și  a dorit să fie înmormântată în Cimitirul central lângă prima ei dragoste, Cristea Georgescu.
 
Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Maria Dimitriu Castano - pentru cauza femeilor într-o lume a bărbaților
Povestea artistei Mireille Savopol, prima coregrafă angajată a Teatrului Liric Constanța
Regina Maria a României - iubitoare de artă, autoare a unor scrieri memorialistice, povești și versuri pentru copii
 

[1] Anghel Adriana, Lucrare de licență, Universitatea Valahia Târgoviște, 2020.
[2] Viitorul, nr.584, 16 mai 1936,p.140
[3] Timpul,nr.216, 8 decembrie 1937
[4] Anuarul Liceului de fete „Domnița Ileana” din Constanța, 1919-1923
[5] Universul,53, nr.151, 3 iunie 1936
[6] Universul,31, nr.167, 20 iunie 1913
[7] Dacia, 13, nr.166, 31 iulie 1926
[8] Monitorul Oficial, nr.141, 26 iunie 1926
[9] Anuarul Liceului de fete Domniţa Ileana, p. 230

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari