Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (25)

Constanţa, baia de mare a României, Constanţa, locul de petrecere al societăţii române, Livornul României, metaforele cu care ziariștii vremii promovau sezonul estival la mare descriind vânzoleala protipendadei pe plajă. Dar în partea a doua a anului 1884 și alte evenimente țineau trează atenția confraților: odiseea statuii lui Ovidius, judecata soldatului Poenaru care nebun fiind, după șapte ani de armată a aruncat cu o piatră spre comandantul lui, capela lui Mihail Kogălniceanu de la Tuzla, conferința învățătorilor dobrogeni de la Hârșova, moartea lui Dimitrie Theodorof-Bey, apărătorul dobrogenilor în fața conaționalilor lui,  și alte evenimente pe care le puteți citi în rândurile de mai jos.

3 iulie 1884

„Recruţii din Dobrogea, spun ziarele din București, vor fi concentraţi pentru 60 de zile, cu începere de la 1 Iulie viitor, o parte la Constanţa, iar restul la Babadag”.[1]

8 iulie 1884

„Răspândindu-se zgomotul că orașul Constanța ar fi bântuit de diferite bule epidemice, Consiliul de higienă și salubritate publică din acest oraș crede de datoria sa a da cea mai formală desmințire acestor zgomote și a asigura : 1) Că starea sănătății publice în Constanța este perfectă neexistând nici o boală epidemică. 2) Că Constanța prin pozițiunea ei, precum și prin măsurile de salubritate publică luate, se află în cele mai excelente condițiuni igienice; 3) Că prin disposițiunea luată de guvern, ca bastimentelor din Mediterana să nu li se mai permită atingerea portului Constanța, acest oraș este mai mult ca oricare altul din țară la adăpostul invaziunii epidemice ce domnește în sudul Franței. Vice-președinte Consiliului de higienă Dr. S. Georgescu”.[2] Mesaje liniștitoare despre grija primăriei de a asigura „excelente condiții igienice”. Parcă am mai citit astfel de comunicate de presă și în lunile din urmă,  la 142 de ani distanță!
 
25 iulie 1884

„Excelența Sa Suleiman Keitt, ministrul plenipotențiar al Turciei la București, condus fiind de d. Baroti, comandantul Diviziei active din Dobrogea,  asistat și de d-nii Persiceni, prefectul județului, M. Cogălnicenu, I. Poenaru Bordea și consulii Franței și Enghiterei, au inspectat tabăra noului batalion de dorobanți din Dobrogea, înființat de curând. Toți au rămas deplin mulțumiți de frumoasa organizare și îngrijire a batalionului. Mai ales soldaților musulmani li se fac toate menagerile cultului lor: pe lângă batalion se află în permanență un hoge pentru facerea serviciului divin al zilei. E. Sa Suleiman Keitt a dat soldaților frumoase povețe, sfătuindu-i să servească cu credință și iubire noua lor patrie, astfel cum au servit Turciei. Prezența ministrului plenipotențiar turc la această inspecție și cuvintele sale au încurajat mult populațiunea musulmană de aici”.[3]
 
27 iulie 1884

„Farul Costanţei” desminte știrea că musulmanii ar fi emigrat din Dobrogea, speriaţi fiind de concentrarea recruţilor. Emigrarea lor se face acum în mai mică măsură, decât oricând. Se poate chiar zice, că a încetat cu totul”.[4] Știrea este reprodusă în presa din Transilvaia.
 


iulie 1884

„Să povestim faptul și apoi să raționăm. Soldatul Poenaru aruncă cu o piatră în comandantul său, maiorul Ionescu, fără a-l lovi. Soldatul este trimis înaintea justiției militare. Din deposițiunile martorilor, printre care se află și oficiali, decurge că soldatul Poenaru nu era tocmai sănătos la minte. Chiar faptul comis de dânsul o dovedește îndestul de bine: el a aruncat cu piatra în maiorul său fiindcă nu voia să-l libereze din armată, pe câtă vreme mai avea de servit patruzeci și cinci zile numai, după ce servise deja șapte ani și făcuse campania din 1877. D. căpitan Mihăescu declară că soldatul Poenaru fusese tratat ca nebun în spital de vreme ce fugise din Dobrogea în capitală și se îmbrăcase ca oficial. Aci el fu arestat de d. căpitan Staicovici, de la comenduirea pieții, care-l trimise înapoi la corpul său în Dobrogea. D. căpitan Staicovici, întrebat cum i-a părut soldatul Poenaru când l-a văzut astfel îmbrăcat, răspunse că l-a luat drept un nebun. Toate acestea sunt împrejurări care arată că soldatul Poenaru nu era sănătos. Totuși medicul militar, chemat să-i examineze starea sănătății sale mintale, declară contrariul. Aici o mică paranteză. Această declarațiune ne pare foarte ciudată, de vreme ce un om poate să aibă accese de nebunie care nu pot fi constatate decât numai în urma unei îndelungi cercetări, ceea ce nu s-a făcut la soldatul Poenaru. Dar consiliul de răsbel al Corpului al II-lea de armată crezu pe medicul militar în stare de a face ce n-a făcut până acum nici o somitate medicală din Europa și consideră decizia, cu rațiunea sa ca întemeiată, închidem paranteza, și trecem la partea cea mai interesantă a acestui proces. D. maior Gherghel, comisarul regal, după ce spuse faptul cum se petrecuse, ceru condamnarea lui Poenaru la munca silnică pe viață și încheie zicând că, chiar dacă soldatul Poenaru ar fi nebun, el trebuie osândit pentru interesul armatei, rămânând ca M. S. Regele să îndrepteze lucrurile grațiindu-l. D. maior Gherghel ceru, și Consiliul de răsbel consimți, să i se aplice soldatului Poenaru art. 214 din Codul de Justiție militară, care zice: „Se pedepsește cu moartea în timp de răsbel, și cu muncă silnică pe viață în timp de pace și cu degradațiunea militară, orice lovitură comisă cu precugetare, pândire sau cursă, a unui militar către superiorul său“. Ori din ce punct de vedere am trata această condamnare, n-o putem găsi decât nedreptă”[5], conchide ziaristul, în lunga lui pledoarie pentru cazul soldatului Poenaru care deși fără discernământ făcuse armată timp de șapte ani!
 
13 august 1884

„Vocea Covurluiului” zice că s-a prins în Galați, de către căpitanul gardiștilor polițienești, banditul Andonis Criticos ce era urmărit prin telegramă din orașul Tulcea.”[6]
 


23 august 1884

Ni se scrie din Roma: „Guvernul italian a însărcinat pe d.Bruto Amante, fiul regretatului senator Enrico Amante, cunoscutul filo-român, să asiste la inaugurarea monumentului lui Ovidiu în Constanța. D. Bruto Amante, cunoscutul redactor al ziarului „Confederațiunea latină” și autor al mai multor scrieri privitoare la România, va sosi în București peste câteva zile”.[7]
 
26 august 1884

Un reportaj plin de culoare și umor publică ziarul „Familia” de la Oradea, reluat ad litteram din naționalul „Românu”: „La Constanţa, baia de mare a României, e multă lume. Petrecerile nu se întrerup un moment. La 9 ore dimineaţa grădina pomposului hotel Carol I — care înconjurat din toate părțile de mare, se ridică din valuri, plin de spume ca un castel încântător dintr-o feerie — se umple de dame și domni, care vin să bea cafeaua cu lapte. Doamnele sunt în costumuri foarte simple, care nu exclud o mare eleganță, în rochii de pânză de toate culorile, ţesute cu flori fantastice, ca perdelele şi pe cap pălării de paie, umplute cu flori şi poame. După cafea, domnii se duc la baie şi doamnele intră în camerele lor ca să se împodobească pentru dejun. La 12 ore sună dejunul. După dejun, lumea se împrăştie; unii se duc pe mare, cei mai curajoşi cu doamnele în frunte; alţii merg la cerc, la casin. La şapte ore clopotul vesteşte cina. Ceasul mesei e pentru doamne timpul fatal; toate vin armate din cap până-n picioare. La 8 jumate începe marea plimbare pe bulevard, unde cântă trei muzici. E atâta lume, încât cu greu poți umbla. În chioșcuri, pe scaune, în cofetării, de-a lungul aleilor, toate pline de lume. Mai toate națiile sunt reprezentate în acest defileu și românca poate da cu succes concurs cu toate. La 10 ore toată această sindrofie se transportă la casin, unde mai în toate serile se dansează până la ziuă. Casinul e foarte bine situat. Clădirea e ca o casă din Veneţia aruncată în mare pe daraci. Sala balurilor e imensă. În dreapta şi în stânga două saloane, unul de lectură şi altul de joc”.[8]
 
În același număr de ziar o altă reluare din „Românu” despre „Costumuri de bae. Niciodată sezonul n-a fost așa de animat ca ăst timp. Spectacolul mării devine din ce în ce mai grandios. Ne apropiem de echinocțiul de toamnă și marea începe să se agite. Valurile se ridică ca munții, cu creştere de spumă albă ca zăpada. Când doamnele se scaldă, se aud ţipete. Multe din ele care știu să înoate, străbat apa şi apar ca Sirenele din Odissea lui Omer. După mal o galerie de bărbaţi întind urechile fără frică, deschid ochii, cât pot, întrebuinţând adesea şi ochianul ca să se uite la jocul gingaşelor înotătoare. Chiar în valuri cochetăria joacă un rol însemnat. Femeia pe apă ca și pe pământ vrea să învingă. S-au născocit fel de fel de costumuri de baie ca să atragă vederea bărbaților. Unele doamne se îmbăiează în haine imitând florile, trandafirii, daliile, liliacii, altele în pești, în păsări, în pomi etc.”[9]
 
20 august 1884

În perioada 20 august -5 septembrie, la Hârșova se desfășoară o serie de conferințe și reuniuni ale învățătorilor din Dobrogea menite a împărtăși din experiența celor mai buni  pentru ca dascălii să  devină cu adevărat „apostoli“ ai culturii și științei. Asemenea întâlniri profesionale se desfășoară în mai multe părți ale țării. Fotografia dintr-o colecție particulară arată numărul impresionant al participanților la conferința de la Hârșova din anul 1884.
 


august 1884

Starea semănăturilor în Dobrogea. Anul acesta, ca şi în ţară, şi în Dobrogea a fost unul din cei mai răi; ţăranii mărturisesc că nu au văzut de multă vreme aşa an sărăcăcios. Ar trebui volume întregi scrise, pentru a putea arăta gradul de sărăcie, în care se găseşte sărmanul agricultor din Dobrogea. Grâul şi orzul au rămas tot pe câmp, afară de unele locuri pe unde s-a cosit împreună cu ciurlanii în nădejde de a scoate ceva grăunţe. Paiele lipsesc aproape cu desăvârşire, şi locuitorii sunt nevoiţi a-şi vinde vitele pe preţuri de nimic. —E o jale mare când ieşi la câmp şi vezi peste tot pământul acoperit de buruieni şi spini; în ogoare abia se zărește câte un spic de orz sau grâu, care, ca prin minune, a scăpat de zăduful buruienilor. Nu ştiu dacă acest an nu va da pilde agricultorilor noştri pentru a sfârşi odată cu cultura pământului prin metode primitive; plugurile de fier abia sunt cunoscute şi rariţa primordială ţine locul plugului şi astăzi. Porumbul este bun acolo unde locuitorii au avut curajiul a-l prăși, mare parte însă a rămas neprășit şi prin urmare pierdut, lipsa deci şi de porumb va fi simţită — meiul (mălaiul) e bun, însă are mare trebuinţă de o ploaie cel puţin, totuşi însă în localitate meiul se cultivă foarte puţin şi chiar dacă va da o roadă din cele de frunte, totuşi nu va putea înlocui lipsele pierderea grâului şi a orzului. („Gazeta Săteanului“.)[10]
 
6 septembrie 1884

Mihail Kogălniceanu a iubit foarte mult ținutul dintre Dunăre și mare. Ca să dea un bun exemplu pentru colonizarea noii provincii cumpără în neştire pământ de la refugiaţii turci şi tătari. Nu are bani şi se împrumută de la bancheri. Dar nu cumpără numai pământ în Dobrogea, ci construiește şi case. În Constanţa a avut trei, în una dintre ele, cea de pe faleză, poposind uneori Regina Elisabeta.
În 24 iulie 1884 Consiliul comunei Constanţa, sub preşedinţia primarului P. Holban, îi adjudecase loturile 1-4, de la Vii, cele, probabil, unde se făceau şi băi de soare. Anul precedent îşi construise casa de pe bulevardul Regina Elisabeta, cererea fiind înregistrată înainte de sistematizarea zonei.
La Tuzla a construit o biserică, unde la data de 6 septembrie 1884, când împlinea 67 ani, dădea ordin să fie scrijelite pe pisania de interior cuvintele: „Eu, Mihail Kogălniceanu, fiul întâi născut al marelui vornic de Moldavia, Ilie Kogălniceanu, după 46 ani de viaţă şi lupte politice, retrasu-m-am şi datu-mi-am un meritat repaos în vechea posesiune a lui Traian împăratul pe pământul bătrânei Dobroge.(…)Aici, în amintirea marilor evenimente din 1877 şi 1878 la care am participat şi eu ca ministru de externe, ridicat-am la moşia mea, de curând întrupată: capul Tuzla pe Marea Neagră, această biserică împodobită cu fragmente din antica Mitropolie a Constanţei, aşezând-o sub patronajul etern amintitor al repausatei mele mume Ecaterina Stavilă şi al soţiei mele Ecaterina, născută Jora.”
Şi astăzi  biserica din Tuzla dezvăluie oricărui privitor această  pisanie scrijelită  cu rândurile de mai sus.[11]
 
Septembrie 1884

Odiseea statuii lui Ovidius.La numai cinci ani de la reanexarea Dobrogei, prefectul Remus Opreanu înaintează către ministrului de Interne un raport prin care îi precizează  că statuile „România Independentă” şi „Ovidiu” vor fi ridicate prin contribuţia benevolă a populaţiei oraşului.
Comitetul pentru ridicarea statuii lui Ovidiu îl alege preşedinte pe Mihail Coiciu şi ca autor pe sculptorul  Ettore Ferrari din Roma. Artistul era deja autorul statuii lui Lincoln din Washington, a lui Garibaldi din Pisa şi a lui Eliade Rădulescu din Piaţa Universităţii Bucureşti.
În septembrie 1884, statuia comandată soseşte din Italia, pe Dunăre, la Cernavodă, de unde cu trenul urma să fie transportată la Constanţa.
Şi astfel „Ovidiu, care nu prea a avut noroc în viaţă, trebuia să fie gonit de soartă şi după moarte. Statuia lui de bronz, care este să se înalţe aici, pe ţărmul mării, stă amanet în ladă la gară. Acest nou exil a înduplecat pe mai multe cucoane să organizeze o serbare pe mare şi un concert la Casino ca să scoată pe poet din închisoarea sa de lemn, căci cei de la putere fac întotdeauna lucrurile pe jumătate”.[12] Statuia a fost inaugurată abia la 18/30 august 1887.
 
9 septembrie 1884

Congresul studenţilor din România. „Răsboiul” publică știrea că o nouă ediție a congresului studenţilor universitari, care se va ţine în luna septembrie în Galaţi, va fi cât se poate de impozant şi prin număr şi prin calitate. Studenţii din ţară şi străinătate se grăbesc să se înscrie mai cu seamă cererile de înscriere de prin provincie curg ca ploaia. Se zice că cu această ocazie se va face o escursiune la Constanţa pentru statuia lui Ovidiu; în acest scop o agenţie a vapoarelor va oferi gratis drumul în această excursiune”.[13]
 
20 septembrie 1884

D. Bruto Amante, fiul cunoscutului filo-român, după o ședere de mai multe zile în capitală a plecat azi dimineață la Constanța. D-sa se va întoarce peste câteva zile din nou în capitală pentru a-și urma studiile sale asupra României.[14]
Vizita lui Bruno Amante la Constanţa, pe urmele lui Ovidius a rămas înscrisă în cartea sa, „Ovidiu în exil”, apărută în acelaşi an, 1884.
 


2 octombrie 1884
„În timpul verii, Constanţa devine locul de petrecere al societăţii române, ea este Livornul României, de aceea îmbunătăţirile clădirilor sunt foarte repezi. Domnul prefect Opreanu a nivelat câteva străzi, pe altele le-a sistematizat, a construit pe ţărmul mării frumosul bulevard Elisabeta în care se găsesc pavilioane, grădinile, bănci, lăsând pretutindeni  urme de înţeleapta sa activitate.
Şi Bruno Amante, italianul care a venit la Constanţa pe urmele lui „Ovidiu în exil”, descrie cum a plecat în ziua de 2 octombrie 1884 de la Constanţa, însoţit de dr.I.C.Drăgescu, care îl găzduise în oraş şi i-a fost tovarăş în toate excursiile sale prin împrejurimi, să vadă insula lui Ovidiu.
„...Gazda mea din Constanţa (dr.I.C.Drăgescu-n.n.) mi-a spus că chemat la o bolnavă turcoaică i se permise cu greu să-i pipăie pulsul, şi cu nici un preţ nu putu să obţie de la bărbatul ei de a-i vedea chipul. Putem lesne să ne închipuim a câtor boli trebuie neapărat să fie victime acele nenorocite, jertfă forţată a crudei gelozii bărbăteşti”.
 
11 octombrie 1884

Congresul medicilor și farmaciștilor din toată țara a închis lucrările sale în ziua de luni, 8 octombrie. In seara acelei zile, a avut loc un banchet dat de însuși corpul medical în frumosul salon de vară al hotelului „Bulevard”. Peste 130 persoane au luat parte la banchet. Capitala a dat un contingent de peste 30 persoane. Sala era frumos decorată și splendid iluminată. În fund, pe un înalt piedestal, sta așezat bustul doctorului Davila, operă foarte reușită a artistului Georgescu, care părea că prezidează această sărbătoare de familie, această adunare de oameni de știință în mijlocul căreia memoria acelui om este înconjurată de un sentiment general de venerațiune și de recunoscință. D. dr. Drăgescu (Dobrogea) a recitat o frumoasă poezie.[15]
 Doctorul Ioachim C. Drăgescu, pe adevăratul său nume, Drăghici, o personalitate medicală dar și un adevărat patriot, luptător perntru unitatea națională a românilor și-a legat numele de Constanța anilor de început ai Dobrogei. S-a născut la Blăjel  în județul Sibiu, în 8 septembrie 1844, și-a făcut studiile la Gimnaziul greco-catolic din Blaj, apoi s-a înscris la Școala națională de medicină și farmacie a doctorului Carol Davila primind o bursă de merit cu care studiază, la Budapesta, apoi la Torino. La Pesta, nu se ocupă doar de studiul medicinii ci, intrînd în publicistică, Drăgescu devine foarte activ din punct de vedere politic. Continuă studiile la Viena, iar imediat după războiul de independență, de la Craiova, Drăgescu a cerut să fie mutat la Constanța unde, ca medic primar de județ, organizează practic serviciul medical român. Foarte importantă contribuția sa la dezvoltarea rețelei sanitare din Dobrogea și la promovarea băilor de mare în presa națională.
 
0ctombrie 1884

D. Mihail Pascaly, fost profesor la gimnaziul real din Tulcea, obținând o bursă, a plecat ieri la Paris să urmeze cursurile  Școlii de poduri și șosele.[16]
 
19 octombrie 1884

Printre orașele principale ale Dobrogei putem cita: Kiustenge, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârșova și Rasova, dintre care Tulcea, Sulina și Kiustenge sunt porturi. Tulcea, al cărei comerț se face în particular cu Turcia, care constă în cereale, abagerie și lână, este reputată ca unul din productele cele mai distinse, cu deosebire așa numită țigaia, care intră pentru o parte importantă în comerțul său.[17]
 
Octombrie 1884

„Ziarul „Tulcea” zice că este adevărat că o mare parte din poporațiunea otomană ce se afla în Dobrogea a emigrat, fie înainte, fie după războiul în urma căruia am dobândit-o. Dintre acei care plecară în urma războiului sunt turcii și o mică parte dintre tătari. Adevărata cauză a emigrației lor este de domeniu curat religios. În ce privește emigrațiunea nemților, aceasta este o fabulă. Până astăzi din județul Tulcea n-au plecat decât câteva familii și se vorbește că în primăvara viitoare vor mai pleca 3 sau 4 din comuna Cataloi în America. Însă aceste câteva cazuri izolate, care nu se ridică peste 10, într-un răstimp de șase ani, nu se poate numi emigrațiune, și avem și unele informațiuni că coloniștii nemți trăiesc mulțumiți pe pământul Dobrogei unde interesele lor le prosperă și unde se bucură de o libertate egală cel puțin cu aceea din patria lor mumă, și sunt departe a se gândi ca să-l părăsească”.[18]
 
Decembrie 1884

În 1884, tânărul Carl  Schuchhardt ajunge în România caprofesor particular al familiei Bibescu.   Profită de ocazie și face o călătorie în Dobrogea, în 1884, publicând impresiile sale în volumul „Icoane din Dobrogea”, apărut la Constanţa, în 1918. În „Călătorie de Crăciun în Dobrogea înainte cu 34 de ani”, autorul face referiri nu numai la traseul Cernavodă-Carasu, ci şi la Constanţa.
Oraşul i se pare prietenos, „lasă o impresie foarte amicală cu tot renumele prost ce i-a ieşit de 1900 ani şi mai bine”. Vorbeşte apoi de Ovidiu, care aici a scris „Tristia” şi „Pontica” şi tot aici în „Pontica terra” e şi înmormântat (…). Oraşul e pe o limbă de pământ care se ridică până la o înălţime de 100 picioare asupra mării. Pe punctul extrem al peninsulei este hotelul „Carol”, lângă far, având aranjament european şi fiind condus de un prusac. Iarna e aproape pustiu. Însuşi directorul hotelului e la Nisa. Vântul sufla cu atâta turbare şi valurile se ridicau şi stropeau picături de apă până sus pe zidurile hotelului, care le sta ca un zid în cale. Vasele care vin numai o dată pe săptămână din Varna şi Odessa, de astă dată nu au mai venit (…). Inscripţii greceşti şi latineşti, fragmente de sculptură de tot soiul, părţi de figuri, pilaştri, arhitrave, coloane, capiteluri se văd adeseori zidite în pereţii caselor sau în curţile şi pe străzile Constanţei (…). Două minute de la hotel „Carol”, pe malul sudic, se vede o vilă frumoasă, a cărei faţadă e plină de inscripţii şi sculpturi. E locuinţa de vară a lui M. Kogălniceanu, unul dintre cei mai însemnaţi şi mai populari bărbaţi ai României, care cel dintâi s-a interesat de arheologia acestei provincii şi care a fost reprezentantul principal al ţării la Congresul din Berlin(…).[19]
 
3 decembrie 1884

„Se anunță din Londra cu d. Gladstone a primit următoarea depeșă ce i s-a trimis din Sofia. Una mie două sute Bulgari Macedonieni, care au ținut o întrunire în Sofia, și alți două mii care locuiesc în Rusciuk, Varna, Constanța și Dubuize, au trimis Societății macedoniene de binefacere o petițiune cu rugăciunea de a le trimite dovezi despre nesuferitele nedreptăți ce bântuie acum nenorocita lor țară. Macedonienii bulgari afirmă că raporturile asupra ultimelor cruzimi sunt exacte și că Macedonia n-a suferit nici o dată așa de mult ca acum. Ei apelează la umanitatea guvernului maiestății Sale Regina și-l conjură a lua măsurile trebuincioase spre a provoca o repede și eficace îndreptare a stării vrednică de plâns din Macedonia.[20]
 
21 decembrie 1884

„Steaua Dobrogei” anunță cu durere moartea unuia din fruntașii locuitori ai Dobrogei, d. Dimitrie Theodorof-Bey, pe care numitul Ziar îl numește după faptele sale adevăratul părinte al provinciei. El a scăpat Tulcea de incendiu în timpul răsboiului din 1877; el a apărat pe locuitorii Dobrogei de nelegiuirile și asupririle Pașalilor din timpul dominațiunii turcești; el a expus totdeauna cu multă franchețe și tărie guvernului din București păsurile conaționalilor săi, înțelegem din acestea și împărtășim întristarea Ziarului „Steaua Dobrogei”.[21] 
 

---