Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:03 21 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

ro

05 Apr, 2024 17:00 4761 Marime text
 
Dacă-i privești chipul din fotografia portret care circulă pe diferite rețele, Horia Agarici este un tânăr frumos, cu trăsături regulate, cu o privire pătrunzătoare, aidoma oricui de vârsta lui. Și totuși ce l-a făcut de neuitat în paginile de istorie?
 
Răspunsul pare simplu încă de la început: curajul, motivația și dragostea de țară. S-a scris mult despre el, dar nu suficient. O mare sursă documentară nevalorificată încă se află în presa vremii, în nenumăratele reportaje și interviuri despre eroul Horia Agarici.
 
Vom încerca să aducem noi informații despre acest erou pe care încă mai sunt mulți concetățeni care și-l amintesc, inclusiv autoarea acestor rânduri, și despre care a mai scris în repetate rânduri.
 
Trei victorii în mai puțin de două minute
Reproducem din presa vremii, reportajul „la cald” al faptei sale.
ULTIMA ORĂ Performanța aripilor româneşti. Cum a obţinut Horia Agarici întreita sa victorie aeriană — De la trimisul nostru special — 28 iunie 1941. Loc.
 
Horia Agarici, singur pe bordul unui avion de vânătoare, se întorcea de deasupra poziţiilor inamice, după un sbor de aproape trei ore în care nu întâlnise nici un avion sovietic. Pierderile suferite de aviaţia comunistă în primele zile ale războiului sburătărise pare-se încrederea aviatorilor roşii care păreau că se simţeau mult mai mult în siguranţă pe teren, decât în elementul pentru care fuseseră pregătiţi să lupte. Mâhnit că nu primise încă botezul focului, loc. Horia Agarici îşi pilota încet avionul pentru a ajunge la un hangar din spatele frontului românesc, pe terenul căruia trebuia să aterizeze. Deşi de foarte mult timp în aer, înainte de a coborî, loc.
 
Horia Agarici a mai făcut câteva viraje cucerit de beţia spintecării văsduhului. ŞASE INAMICI LA ORIZONT. Redresându-şi aparatul în vederea aterizării, aviatorul nostru a zărit la orizont o escadrilă de şase avioane care căutau să se îndrepte spre interiorul ţării, în vederea bombardării cine ştie căreia din metropolele noastre.
 
Cum avioanele care se iviseră nu se amestecau în crâncenele lupte care se dădeau sub ele şi nu încercaseră niciun atac asupra câmpului nostru de operaţii, ar fi putut fi luate la început drept una din escadrilele noastre care după patrularea reglementară se întorceau la cuibul de unde-și luaseră sborul. Agarici era un prea bun aviator pentru a nu putea distinge imediat siluetele avioanelor inamice şi a deslega, din pașnicul lor sbor momentan, prăpădul care urma să-l deslănțuie ulterior.
 
TREI VICTORII ÎN MAI PUȚIN DE DOUĂ MINUTE. Cu toate că superioritatea inamicului atât ca număr cât și ca armament era evidentă, românul n-a șovăit o singură clipă. S-a îndreptat fulgerător spre inamici, deschizând focul ucigătoarelor mitraliere. Duşmanii i-au răspuns prompt. Aparatul aviatorului nostru a dovedit însă a fi o adevărată sfârlează. Picând şi redresând mereu, cu o dibăcie uimitoare, Horia Agarici a isbutit în mai puţin de un minut să doboare primul din avioanele duşmane.
 
Această primă victorie n-a intimidat însă pe inamic care a continuat lupta, bazându-se pe superioritatea lui numerică. Cu toată fantastica viteză a proiectilelor — de toţi cunoscută —cele ale ruşilor soseau întotdeauna prea târziu la destinaţie. În loc să secere româneasca pasăre de fier, îşi fluierau viteza morţii în gol. Un looping a adus avionul românesc în spatele escadrei bolşevice.
 
Rezultatul manevrei a fost mai mult decât favorabil. Cu tot picajul încercat de ruşi, un al doilea din aparatele lor a oscilat câteva clipe nebuneşte în văzduh, pentru ca apoi intrând în grijă să-şi ia drumul într-o îmbrăţişare de flăcări şi fum, către pământul spre care pornise cu gânduri ucigătoare. Coborârea acestui nou aparat nu a împiedicat pe locotenentul Horia Agarici de a-şi continua sborul pe traiectoria celorlalte aparate inamice cam înnebunite de cutezanţa smeului românesc căutau să se întoarcă la adăpost. Dar înainte de a ajunge sub protecţia artileriei antiaeriene roşii şi înainte de împlinirea celui de-al doilea minut de la începutul luptei, al treilea aparat sovietic a venit să se mistuiască în coasta dealurilor de pe malul drept al vremelnicei granițe care a fost Prutul.”[1]
 


Pentru fapta sa, Horia Agarici este decorat de regele Mihai: „ART. I. — Se conferă de Noi Ordinul „Virtutea Aeronautică” de războiu cu spade, clasa Crucea de Aur cu prima baretă, locotenentului aviator AGARICI HORIA, din Flotila 1 Vânătoare. Pentru faptul că în ziua de 23 Iunie 1941, ora 0:15 în cursul atacului aerian inamic asupra orașului Constanța, la bordul unui avion Hurricane, a atacat singur formația inamică, doborând două avioane omologate, iar al treilea probabil”.[2]
 

Constănțenii au ieșit în stradă să-l aplaude

Un reportaj de Constantin Virgil Gheorghiu[3], corespondent de război:  „L-am întâlnit într-o seară pe litoral. Nu-l cunoșteam personal. De multă vreme, voiam să scriu despre dânsul în cadrul reportajelor marinărești.
 
Căpitanul Horia Agarici, contrar așteptărilor — căci mi te închipuiam un răsboinic dur și cu privirea cruntă — este un om modest și sfios. Mai cu seamă sfios. E, așa, ca o fată. L-am întrebat cum a doborât cele trei avioane rusești, deasupra Constanței, dintr-un singur zbor. Horia Agarici, deși e poet, nu știe să-și povestească faptele eroice. De altfel n-am întâlnit nici un erou care să-mi descrie colorat, isprăvile sale de arme.
 
Cu un limbaj șters, ca de proces verbal, Horia Agarici mi-a povestit cum într-o zi, pe când se afla pe aeroport și își repara motoarele avionului, a văzut apărând deasupra Constanței șapte bombardiere rusești. Cum a luptat atunci...
 
Aviatorul și-a luat imediat zborul cu aparatul său de vânătoare. S-a ridicat singur, ca să oprească șapte avioane grele de bombardament, rusești. Inegalitatea forțelor era covârșitoare, unul contra șapte. Agarici nu s-a gândit nici o clipă că rușii ar putea să fie mai tari decât el.
 
Acest ofițer își cunoaște perfect avionul cu care zboară, îl poate demonta în piese mici, și poate monta cu ochii închiși, jucându-se. El cunoaște perfect metode de luptă. Afară de aceasta Horia Agarici posedă o calitate extraordinară, nu îi este teamă de moarte și are îndrăzneală.
 
Mai spunea, în același timp, că el luptă pentru o cauză dreaptă. Dumnezeu avea să îl ajute, deci. Conștient de toate acestea, s-a înălțat cu avionul său de vânătoare, ca o săgeată, ieșind în calea celor șapte bombardiere rusești, care zburau amenințătoare, în formație de luptă. Se dăduse alarma la Constanța. Lumea urmărea cu înfrigurare și emoție zborul, nemaiîntâlnita îndrăzneală a avionului românesc, ridicat pe cer ca să lupte cu șapte bombardiere sovietice.
 
Artileria antiaeriană nu a tras niciun proiectil ca să nu lovească avionul românesc, care s-a repezit, ca un vultur, în mijlocul bombardierelor sovietice. Il întreb pe Horia Agarici dacă nu-i era teamă și dacă nu a trăit, măcar o clipă de panică sau de emoție puternică, atunci când s-a năpustit în mijlocul avioanelor bolșevice, împrăștiindu-le.
Atunci nu aveam timp nici pentru a mă emoționa... Eram foarte ocupat. Cred. Totuși mă ispitește  din nou o întrebare: — Dar, vă mai amintiți, la ce vă gândeați atunci? — O, sigur că da! Mă gândeam să mă ridic cât mai repede deasupra lor și căutam să aleg avionul rusesc pe care să-l dobor întâi. Horia Agarici a ales repede, pe cel mai apropiat bombardier și a zburat spre dânsul, parcă ar fi voit să-l lovească, tamponându-l.
 
Ca să lovești bine trebuie să te apropii de avionul inamic, repede. Să tragi de la distanța cea mai mică. Eu am tras cam de la vreo două sute de metri. In zbor această distanță este extrem de mică. In câteva secunde, dacă nu te oprești te-ai lovit de adversar. Horia Agarici avea însă calmul marilor luptători.
 
Ajungând la o distanță de câteva secunde de bombardierul rusesc, a deschis focul asupra lui, cu armele pe care le avea la bord, și a tras, cu mână sigură. După aceea cu maximă viteză, a început a se înălța. Cetățenii, care-l priveau urcând aproape vertical, credeau că se va pierde în înaltul cerului. Bombardierul sovietic, lovit mortal, s-a prăbușit. El a căzut undeva pe litoral mistuit de flăcări. Unul fusese scos din luptă. Agarici mai avea de luptat cu încă șase avioane.
 
Am întrebuințat și a doua oară aceeași metodă, îmi spune el. Am venit de la mare înălțime, ca un bolid spre un alt bombardier sovietic, am tras când mă aflam la vreo două sute metri înălțime. Avionul românesc și-a reluat după această nouă luptă care a durat câteva clipe, zborul spre înălțimi. Aparatul rusesc s-a prăbușit în mare, arzând.
 
APLAUZE NEAUZITE Cetățenii Constanței, uitând de pericol au ieșit în stradă și au început să aplaude. Aplauzele nu ajungeau până la urechile sburătorului nostru pe lângă avionul căruia șuierau gloanțele și proectilele, trase de cele cinci bombardiere rusești, ca o grindină incandescentă și ca niște bice de foc. Parcă fulgera în jurul avionului său.
 
Horia Agarici era încadrat de avioanele rusești într-o pânză de foc. Totuși el nu se gândea să părăsească lupta.  Le-am văzut pe cele două cum se prăbușesc și, eram hotărât să continui bătălia până voi doborî și pe al șaptelea. Cu o nouă manevră, Horia Agarici a ieșit din focul bombardierelor inamice și s-a prefăcut că fuge, a voit să lase rușilor impresia că se retrăsese din luptă. După scurt timp, a întors brusc aparatul și s-a repezit spre cel de-al treilea aparat rusesc. Această revenire fusese cu totul neașteptată. Până când s-au desmeticit rușii, al treilea avion al lor a fost lovit și s-a prăbușit, undeva, aproape de Palas, la marginea Constanței.
 
Restul de patru avioane rusești, văzând că norocul luptei e de partea avionului românesc, au început să fugă. Horia Agarici era îmbătat de sbor, de luptă și de victorie, ca de șampanie. M-am hotărât să nu le las să fugă! îmi spuse el. Rușii au aruncat însă bombele în mare și se îndreptau cu mare viteză spre baza lor de plecare.
 
Horia Agarici i-a urmărit un timp. Avionul său din cauza presiunii parcă obosise. Și motoarele obosesc, se înfierbână în luptă, ca și oamenii. Horia Agarici simte pulsul motoarelor tot așa cum își simte inima. Inima și motoarele bat în acelaș timp. Visul lui din copilărie și din adolescență, a fost să devină inginer și să trăiscă numai între mașini.
 
Întreb ce planuri are pentru viitor, îmi răspunde simplu că vrea să iși pună la punct nu știu ce invenție și ce perfecționări, la care lucrează de multă vreme. E vorba bineînțeles tot de motoarele avioanelor. Agarici visează o uzină mare, cât mai mare, în care să poată lucra la perfecționarea motoarelor de avioane.
 
Mi-a explicat și mie ceva din proiectele lui în materie de tehnică, dar eu n-am reținut mare lucru: sunt mai mult decât profan. — Dragostea pentru mașini e veche în familia noastră, îmi spune Horia Agarici, care se trage dintr-o veche familie de boieri moldoveni, originari din județul Fălciu. Nu știa exact cine, tatăl sau bunicul lui a fost unul dintre primii automobiliști din România. — Avea numărul nouă la automobil, dar nu era al nouălea automobil din țară, — îmi spune el cu seriozitate. Îl adusese înaintea celorlalți, dar neglijase să îi pună număr...
 
Cred că automobilul familiei Agarici a fost al doilea, ca să nu spun primul în România. Un alt vis al lui Horia Agarici este acela de a mai doborî încă câteva avioane rusești — Am eu un sistem de atac. Nu-ți pot spune, dar îți garantez că merg la sigur cu el— îmi spune Agarici, în șoaptă. E o metodă de luptă extraordinară. Il ascult cu atenție. Ochii lui Horia Agarici sunt mari și plini de vise.
 
Întreb câți ani are — Treizeci și unu... Horia Agarici vorbește corect patru limbi: nemțește, italienește, englezește și franțuzește. E îndrăgostit de literatură. Când l-am întâlnit, mi-a spus că citește cu pasiune pe Karl May. In buzunarul tunicii avea ultimul volum al acestui autor de romane de aventuri, într-o elegantă ediție germană: — I-am comandat toată opera...
 
Trebue să-mi vină peste câteva zile. Horia Agarici a scris și un volum de poezii intitulat „Acorduri și lumini", pe care Păstorel Teodoreanu i-a scris următoarele versuri: L-am urmărit în bătălie Cu brațul ferm și gândul pur. Să-l urmărim și pe hârtie Fiindcă vine din azur.  Acum Horia Agarici îmi mărturisește că scrie un roman în care va povesti viața avionului său și întâmplări din luptele aeriene. Se cheamă „Șoimaru furtună".
 
P. S. În Gara de Nord înainte de a mă despărți de Horia Agarici l-am întrebat: — Am uitat să notez o chestiune foarte importantă: cât timp a durat lupta în care ați doborât cele trei avioane rusești? Aviatorul răspunde, strângând-mi mâna și chemând un hamal: Lupta a durat exact un minut”.[4]
 

Cu rădăcini adânc înfipte în pământul Moldovei

Horia Agarici a fost unul dintre aviatorii militari de elită al celui de-al Doilea Război Mondial, poet și autor român. Pentru faptele sale de vitejie de excepție a fost supranumit „Salvatorul Constanței“ sau „vânătorul de bolșevici“.
S-a născut la 6 aprilie 1911  în orașul elvețian Lausanne, unde locuiau părinții săi, Constantin și Valery. Dar când copilul avea doar doi ani rămâne orfan de mamă și tatăl revine în țară, în orașul Iași.
 
Purtat cu cinste de moldoveni de baștină numele acesta (n.n. Agarici), scria Păstorel Teodoreanu într-un articol din Revista Fundațiilor Regale, nu numai că era cunoscut și ieri și alaltăieri, și mai de demult, dar ne lovim de el atât de des în o seamă de evenimente din ultimele decade, încât profesorul Nicolae Iorga s-a socotit îndreptățit să scrie o broșură tipărită de Academia Română și în care vorbește de neamul Agaricilor exclusiv. Așa că numele acesta nu numai că era cunoscut nouă, Moldovenilor, dar odată cu Unirea Principatelor Valahe, trecuse Milcovul.
 
Un Agarici figura în Divanul ad-hoc, un altul (cred că bunicul locotenentului) a prezidat Camera deputaților sub Ion Brătianu, iar moșia Moara Grecilor, din Vaslui, a fost donată tot de un Agarici (dacă nu cumva tot acesta), statului ca buni călăreți și pușcași de frunte, toți stăpânitori pentru a se înființa o școală de agricultură. /.../
 
Unchii materni (Rusovici), toți iubitori de țară și oștire, au slujit la vremea lor în armata cavaleriei și anume în Regimentul 7 Roșiori. /.../ Cultul Patriei, simțul datoriei si cel al onoarei l-au întâmpinat din leagăn pe locotenentul Agarici. Intre ele a crescut și prin ele a biruit.[5]
 
Rămas orfan de mama, Horia este crescut de familia Dobrotici, urmând cursurile primare și câteva clase de liceu la Iași, apoi familia s-a mutat la Braşov, unde Horia a terminat studiile la Liceul „Doctor Ioan Meşotă”. După un an la Politehnica din Timişoara, a decis să devină ofiţer de aviaţie, urmând cursurile Şcolii de Ofițeri de aviație Cotroceni. La absolvirea școlii, la 1 iulie 1933, primește gradul de sublocotenent și este încadrat la Flotila 1 Aerostație București.
 
În septembrie 1934 primește brevetul de pilot militar de război, se înscrie la Școala de vânătoare de la Buzău, este avansat la gradul de locotenent aviator și obține brevetul de pilot de vânătoare la 7 august 1937. Mai târziu obține calificarea de instructor de parașute, fiind repartizat în unități de bombardament și vânătoare.
 
Mobilizat în Armata de Operațiuni, la 22 iunie 1941, este repartizat pe aerodromul Mamaia-sat unde avea să primească botezul focului.

La 3 august 1941, Horia Agarici a fost mutat de la Escadrila 53 la I.A.R. Braşov, ca pilot essayeur, deşi între timp fusese decorat cu: “Virtutea Aeronautică clasa a treia”, “Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară clasa a cincea” şi cu “Crucea de fier” germană, fiind avansat la gradul de căpitan aviator. Mai târziu a revenit în luptă, reuşind ca, până la sfârşitul războiului, să mai doboare încă trei avioane inamice.
 
După război, căpitanul aviator Horia Agarici este trecut în rezervă, pentru a presta diferite activităţi fără nici o legătură cu meseria şi pasiunea lui, zborul. Ca o consecinţă a supunerii totale faţă de Moscova a noului regim instaurat în țară, în anul 1955 Horia Agarici este degradat, ca şi alţi aviatori care se distinseseră pe frontul de est. A fost reabilitat şi i-a fost redat gradul de căpitan de abia în 1965. A murit în 1982, la Eforie, fiind înmormântat cu onoruri militare.
 
În 1978, l-am întâlnit în poarta Academiei Navale. Un bătrân îmbrăcat mult prea modest, cu capul puțin plecat, ajungând în dreptul ofițerului de serviciu primește cu multă reverență onorul militar. Din spate câțiva tineri întreabă nedumeriți: cine este? Ofițerul spune cu mândrie: „Eroul nostru Horia Agarici”. Care erou lucra conștiincios ca mecanic de centrală termică!
 
Într-o înregistrare păstrată în arhivele Radioului, eroul nostru – fără patimă și ranciună îi scuza pe inchizitorii lui:
 
N-am avut niciodată alte judecăţi, anchete, închisori, condamnări etc. Am fost mai modest, am muncit la munca de jos cât s-a cuvenit, pare-se că chiar şi bine, la urmă am ajuns în regiunea asta Eforie Sud din părţile Constanţei e nevastă-mea. Aici am lucrat tehnică d-asta de reparaţii, de cantină, de injectoare, de aragaze, până când tovarăşul Ceauşescu a admis că toţi cei care au cunoştinţe, studii, şi s-a văzut cum sunt, să li dea după capacitatea şi învăţătura lor.
 
Atunci am fost trimis tehnician la Întreprinderea de Transporturi Constanţa. Acolo am trecut la serviciul tehnic, pe urmă am ajuns subinginer, tot prin echivalenţă/…/ În prezent am mai dat nişte examene şi sunt traducător oficial cu diploma de traducător din engleză, română-engleză, din engleză-română, din franceză, din germană.
 
Astea le vorbesc aproape ca pe româneşte. Italiana cu dicţionarul şi ea, ceea ce a avut ocazia, multe specificări, să mă duc cu dicţionarul, să le fac în toate patru limbile. Şi am avut plăcerea să activez tot timpul, să îmi plătesc oareşicum pensia, să nu stau ca un hârciog acasă, ci ce ne cere ţara, unde putem fi de folos, să fim recunoscători că şi ţara a avut grijă de noi.[6]
 

Se păstrează în arhiva Chimpex documente germane de la montarea unor instalații din import traduse în românește de Horia Agarici.
 

Poetul Horia Agarici

Înzestrat cu o cultură generală extrem de bogată, dar și cu un talent poetic deosebit, și-a dedicat mare parte din timp scrisului, reușind ca în anul 1942 să publice volumul de poezii Acorduri și nuanțe, apărut la Editura Bucovina din București, în două ediții.

O recenzie făcută cu multă acribie de prozatorul dobrogean Pericle Martinescu la volumul de poeme semnat Horia Agarici completează fericit portretul eruditului Horia Agarici.
 
„Respectându-și o mai veche promisiune, Horia Agarici ne-a oferit acum volumul său de versuri intitulat „poetic“: Acorduri și nuanțe. Sunt în volumul acesta de peste 250 pagini și versuri bune și versuri care ar fi putut să lipsească. El ne pune în față, totuși o interesantă experiență, poetică, făcută de un om care nu trăește în mediul literar, dar care vibrează în orice clipă și e peste tot plin de fiorul poeziei ce nu-l părăsește niciodată.
 
O parte din bucățile volumului sunt închinate vieții de sbor în mijlocul căreia Horia Agarici și-a scris versurile, între o luptă aeriană și o așteptare odihnitoare. Multe sunt dedicate camarazilor și comandanților săi de escadrilă, ceea ce înseamnă că poezia, pentru Horia Agarici, se confundă cu realitatea sau, mai bine spus, realitatea pe care o trăește el îi prilejuește în orice moment ocazii poetice, pe care aviatorul nu vrea să le piardă, iar poetul, cu o generozitate sufletească admirabilă le închină camarazilor lui.
 
De altfel, poezia lui Horia Agarici nu este o poezie „făcută”, nu este ceva născut din vanitatea de a scrie, din orgoliu, din obligația profesională, sau din ambiția de a fi poet cu orice chip. Totul este ceva gratuit, spontan, este expresia unui suflet care trăește, a unui spirit care vibrează în fața vieții, al unei frenezii interioare ce se cere exprimată, ceea ce, socotim, este o primă calitate a autenticității poetice.
 
Horia Agarici nu este un poet lipsit de sensibilitate, care scrie versuri dintr-o rutină căpătată după o lungă experiență, ci este un om cu un conținut interior atât de bogat încât nevoia de a le așterne pe hârtie e una din condițiunile existenței lui. Citindu-i versurile, te plimbi cu poetul prin atâtea locuri, uneori trăești cu el aceleași impresii în fața priveliștilor, a monumentelor sau a aventurilor frumoase.
 
Muza lui Agarici are tot atâtea fațete pe cât de fecundă este : de la umor la metafizică, de la poezia de dragoste la cea de război, de la pastel la meditație, — toate genurile lirice sunt abordate de poet, într-o ordine limpede cum de altfel îi este și inspirația : geometrică, lucidă, precisă și concisă. Forma pe care o cultivă cu predilecție autorul este sonetul. Spiritul înclinat către echilibru și ordine se vede și din aranjamentul bucăților în volum, lucru practicat de obicei de sonetiștii care își „construiesc”, nu numai poeziile dar și volumele.
 
Dar, pentru ca cititorul să-și facă o prealabilă impresie despre poezia lui Horia Agarici, reproducem, la întâmplare, unul din sonetele lui, intitulat Prima ispravă: "In puf de nouri, trec două mici gângănii...Sunt Ruși de vânătoare, cu stelele pe planuri. Iar sus, din gol albastru vin două Hurricanuri. Crescând, ca-n vis de spaimă, un iureș de dihănii. Străfulgeră tăișul aripilor prin ceață. Tăind cornete lungi de umbre diafane Și ochi tăioși trasează cu forță de ciocane Cărarea nevăzută de moarte și de viață. Un șoim e nou venit, e primul lui atac. Lăsat să tragă primul, țintește mult și greu. Iar când dușmanul cade, el urcă-n curcubeu. Și, dând prin cer o tumbă sucită în colac, Voios arată burta în sus lui Dumnezeu.
 
Poezia de război a luptelor aeriene este aproape inexistentă în prezent. Pe cât de bogată este poezia războiului terestru, pe atât de redusă este cea a războiului aerian. Horia Agarici este cel dintâi care ne-o relevă, cu toate frumusețile, bucuriile și elanurile ei. L-am urmărit în bătălie.
 
Cităm această recomandare a acestui „poet al azurului“, în catrenul care ține loc de Prefață la volumul Acorduri și Nuanțe. Cu brațul ferm și gândul pur/ Să-l urmărim și pe hârtie/ Fiindcă vine din azur/.Este o prezentare cum nu se poate mai sugestivă și mai cuprinzătoare, a unui poet care, în ciuda străvechiului dicton practicat de poeții brazdurilor și ai „adăposturilor”, ne demonstrează că între arme murele nu tac, ci, dimpotrivă, își găsesc acolo muzica proprie elanurilor și înălțărilor lor strălucitoare...
Pericle Martinescu[7]
 

Așa rămân eroii neuitați

Horia Agarici devenise o vedetă a acelor ani, şi două mari nume, Păstorel Teodoreanu şi Gherase Dendrino, i-au compus o melodie:
Ce-auzi venind din depărtare, of Leano?/Un bâzâit ce-aduce cu al trenului,/ Când îl auzi venind din depărtare./ Nu-ţi fie frică de bâzâitul lui,/ Căci a plecat la vânătoare Agarici,/ A plecat ca să vâneze bolşevici./ A plecat din zările văzduhului“.
 

Eroul Horia Agarici a murit în 1982, la Constanţa, la vârsta de 71 de ani. Să nu uitaţi că cerul l-am iubit/ Ca un fanatic beat de înălţime/ Cu trup şi duh, în fulger de mişcare/ Zvârlind un corp spre infinit“, scrie pe piatra sa funerară din Cimitirul Central. În memoria sa, o stradă a oraşului Constanţa îi poartă numele. 

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:
Nicolaie Pitu - inginerul care a proiectat sistemul de alimentare cu apă din Dobrogea
 
Marin Ionescu Dobrogianu, colonel, om de ştiinţă, scriitor
 
Horia Macellariu - Comandant Forţele Navale Maritime
 

[1] Țara,1,nr.65, 28 iunie 1941
[2] Timpul,nr.1494, 7 iulie 1941
[3] Constantin Virgil Gheorghiu a fost un diplomat român interbelic și un jurnalist, romancier, poet și preot român din exilul românesc postbelic.
[4] Viața, 3, nr.618, 6 ianuarie 1943
 
[5] Revista Fundaţiilor Regale, 8, nr.10 octombrie 1941
 
[6] Înregistrare realizată de Octavian Sved, la o dată neprecizată, din arhiva GRUPULUI DE ISTORIE ORALĂ AL RADIO ROMÂNIA
Constanţa: Aviatorul Horia Agarici, eroul Constanţei, comemorat astăzi de familie
[7] Vremea, 15,nr.652, 14 iunie 1942
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari