Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Iulie în calendarul vremurilor

1880 Panairul, un târg vestit la Medgidia

Data exactă a naşterii târgului de la Medgidia nu se cunoaşte. Dar la 1590 raguzanul Paolo Giorgio, călător italian, descrie Dobrogea ca pe o zonă lipsită de apă, iar printre localităţile mai răsărite pomeneşte de târgul Carassu, unde erau mulţi negustori creştini, turci, armeni, evrei, greci. Abia la 1752 sultanul Mahmud l oficializeată existenţa unui târg pe dealul Panaghirului, în satul Carasu. Acordă înlesniri celor care doresc să depoziteze mărfuri aduse de negustorii veniţi din provinciile dunărene din Turcia. De la această dată localitatea este menţionată în categoria oraşelor-târguri.

La 1844 un raport al poliţiştilor din punctul Călăraşi :„Un vas plutitor al aghecetarului, întorcându-să de la târgul Carassui, unde fusese cu marfă negustorească, joi, în săptămâna trecută în dreptul satului Oltina i-au ieşit înainte 12 hoţi din ostrovul ce se află în dreptul acestui sat.”

Ion Ionescu de la Brad în vestita sa „Excursiune în Dobrogea” povesteşte cu multe detalii despre târgul de la Carasu şi unde fiinţa, la 1850, o asociaţie a mocanilor: „De patru zile de când mă aflu în Panair, în cortul lui Han Mârza, cu care m-am legat cu o sinceră prietenie, întemeiată pe  dragostea şi interesul nostru comun.”
„Gazeta austriacă” consemna că negustorii care au vizitat în 1855 târgul din Carasu au fost impresionaţi de aflarea unui oraş nou, numit Medgidia…
Întrerupt datorită urgiilor Războiului ruso-turc, panairul de la Medgidia se redeschide oficial la 20 iulie 1880.

Unul din oamenii oraşului, mocan coborât cu turmele din munţii Ardealului, a fost Stan Sorescu, care a cumpărat pe hotarul Medgidiei peste o mie de hectare. De numele său este legat şi  Panairul-supranumit Târgul lui Sorescu, denumire care apare chiar pe harta topografică a armatei la 1912. Stan Sorescu a fost unul dintre primarii Medgidiei, om bogat care avea o stradă întreagă de prăvălii, cele mai multe cu cereale.

Panairul se ţinea de două ori pe an, între 15-30 iunie şi 15-30 octombrie. Principalele mărfuri vândute erau vite, unelte agricole, curelărie, braşoverie (stofe), căruţe. Toamna se ţinea târgul de produse agricole.
 

1882 Legea garanțiilor morale

Toţi cei care doreau să presteze activităţi publice trebuiau să prezinte la Primărie o garanţie în scris contrasemnată de o persoană care să-l recomande. În Arhivele constănțene se află multe astfel de înscrisuri: „Subsemnatul proprietar şi comerciant garantează prin aceasta pentru dl Tudorache Constantin ce voieşte a exersa profesiunea de misit de cereale în Obor că se va supune tuturor regulilor şi legiuirilor stabilite în această provincie care la caz contrar suntem cu garanţie responsabili.” Semnează Rale Frangopol pentru care notifică primarul.
Sau: „Subsemnaţii locuitori şi proprietari din Constanţa garantăm cu averile noastre mobile şi imobile pentru Dimitrie Bogdan, supus grec, care ne este cunoscut şi se află în acest oraş de 14 ani, că este om onest şi nu a fost dat judecăţii sau condamnat vreodată pentru nici un fapt penal de lege. Urmează o listă de garanţi.[1]
 

1905  „Să fie dat judecății”

Comisarul sanitar C.G. Lumezianu îl consemna primarului Constanței pe brutarul Dimitrie Nistor din strada Mangaliei 156 care „dă pâinea în consumaţia publicului fără etichete şi niciodată pâinile nu au greutatea prescrisă prin ordonanţa primăriei, având lipsuri de câte 70-80 grame la kilogram. În afară de aceasta ori de câte ori i-am cerut să-mi prezinte registrul de inspecţiuni mi-a răspuns pe un ton arogant că n-are”. Primarul decide „să fie dat judecăţii”.[2]
Primăria urbei Constanţa,   primar  Ioan Bănescu şi   secretar Ioan Adam, emisese  o ordonanţă prin care fusese fixat preţul şi stabilite condiţiile sub care să se vândă pâinea în oraş: Art. 1. Pâinea ce se va pune în consumaţie publică în acest oraş se va vinde astfel: 25 bani pâinea de calitatea l (franzelă) în greutate de un kilogram, 20 bani, pâinea de calitatea a ll -a în greutate de un kilogram şi 17 bani pâinea de calitatea a lll -a în greutate de un kilogram. Pâinea de toate calităţile se va fabrica din făină de o calitate mai superioară cu un număr decât făina din care se fabrica până acum. Art.2. Drojdiile pentru plămădeala aluatului vor fi de asemenea de o calitate mai  superioară decât până acum. Greutatea pâinei va fi de un kilogram întreg. Nu se va admite nici un fel de toleranţă de scădere din greutatea pâinei decât în mod excepţional  şi nu pentru toate pâinile scoase din acelaşi cuptor. Această toleranţă nu va fi mai mare decât de 25 grame la kilogram, şi numai după 5 ore de la scoaterea pâinei din cuptor. Pentru constatarea acestei greutăţi, fiecare brutar este obligat a avea atât la brutărie cât şi în localul de debit câte o balanţă cu care fiecare cumpărător să poată cântări la cerere pâinea cumpărată. Căruţele care duc pâinea la domiciliul cumpărătorilor vor avea cu ele un cântar. Art.5.Toată pâinea de toate calităţile va purta pe ea o etichetă imprimată, indicând numele şi pronumele fabricantului, calitatea, greutatea şi preţul pâinei. Art.6. Pâinea va fi bine coaptă de jur-mprejur şi rumenită pe toate feţele. Nu este permis a se lipi o pâine de alta în timpul coacerii, nici a se cresta la mijloc. Forma pâinii de calitatea l şi a ll- a va fi numai lungă (baston) iar a celei de calitatea a lll -a va putea fi şi rotundă. Art.7. Brutarii şi vânzătorii de pâine sunt obligaţi a întreţine cea mai mare curăţenie în localurile lor şi a se conforma pe lângă dispoziţiunile de mai sus şi celor cuprinse în regulamentul pentru fabricarea şi vânzarea pâinii aprobat prin Înaltul Decret regal nr.3883/901.Contravenienţilor acestor dispoziţiuni li se vor retrage autorizaţia de a mai fabrica pâinea şi se vor da şi în judecată”.[3]
 

1924. Mangalia cea cu ape sulfuroase

 În vara anului 1924, Mangalia era „un orăşel cam de 4000 locuitori, comună urbană, capitala plăşii cu acelaşi nume, şi vamă. E aşezată de-a lungul plăjei fără ca malul să fie înalt. Are o frumoasă grădină publică, ce se sfârşeşte chiar în port, şi un bulevard frumos plantat. Plaja e complet ferită de curenţi, nisipoasă şi mult înaintată în mare.
În partea de sud a oraşului e lacul Mangalia, cu ape sulfuroase care poate fi amenajat ca port militar, s-au făcut şi studii în direcţia aceasta. Primăria a construit pe malul lacului un local de băi calde pentru suferinzi. Băile bune pentru căile urinare şi reumatism. Apa se bea cu uşurinţă ca şi cea din alimentaţie conţine în mare cantitate sulf şi litină. Astfel de izvoare cu apă sulfuroasă se găsesc de jur împrejurul oraşului. Piaţa Mangaliei e perfectă şi eftin aprovizionată. Hoteluri sunt trei: Brusalis, Hartenis şi Cornimo, iar restaurantele se numesc după proprietarii lor Creţu şi Brusalis, Camalopol, Harduveli şi Furoglu.
Legătura cu Constanţa se face în fiecare zi cu automobile-omnibuze, proprietatea Jean Ionescu şi I.Nicolau, care se găsesc în fiecare dimineaţă în faţa Poştei din Constanţa. Plecarea la Mangalia la orele 8 dimineaţa cu sosirea la 9,30 dim. Din Mangalia plecarea la 2,30 p.m., sosirea în Constanţa la 4 p.m.
Vara în timpul sezonului vin la plajă şi aer de mare colonii şcolare.
Vizitatorii Mangaliei au prilejul să contemple ruinele cetăţii Callatis, unde s-au făcut săpături de Vasile Pârvan, directorul Muzeului naţional din Bucureşti. Ruinele sunt la câţiva paşi de biserica greacă pe malul mării. A ieşit la iveală până azi un frumos templu cu colonade de marmură.
Interesant e şi digul portului, construit de genovezi”.[4]

1880 Panairul, un târg vestit la Medgidia

Data exactă a naşterii târgului de la Medgidia nu se cunoaşte. Dar la 1590 raguzanul Paolo Giorgio, călător italian, descrie Dobrogea ca pe o zonă lipsită de apă, iar printre localităţile mai răsărite pomeneşte de târgul Carassu, unde erau mulţi negustori creştini, turci, armeni, evrei, greci. Abia la 1752 sultanul Mahmud l oficializeată existenţa unui târg pe dealul Panaghirului, în satul Carasu. Acordă înlesniri celor care doresc să depoziteze mărfuri aduse de negustorii veniţi din provinciile dunărene din Turcia. De la această dată localitatea este menţionată în categoria oraşelor-târguri.
La 1844 un raport al poliţiştilor din punctul Călăraşi :„Un vas plutitor al aghecetarului, întorcându-să de la târgul Carassui, unde fusese cu marfă negustorească, joi, în săptămâna trecută în dreptul satului Oltina i-au ieşit înainte 12 hoţi din ostrovul ce se află în dreptul acestui sat.”
Ion Ionescu de la Brad în vestita sa „Excursiune în Dobrogea” povesteşte cu multe detalii despre târgul de la Carasu şi unde fiinţa, la 1850, o asociaţie a mocanilor: „De patru zile de când mă aflu în Panair, în cortul lui Han Mârza, cu care m-am legat cu o sinceră prietenie, întemeiată pe  dragostea şi interesul nostru comun.”
„Gazeta austriacă” consemna că negustorii care au vizitat în 1855 târgul din Carasu au fost impresionaţi de aflarea unui oraş nou, numit Medgidia…
Întrerupt datorită urgiilor Războiului ruso-turc, panairul de la Medgidia se redeschide oficial la 20 iulie 1880.
Unul din oamenii oraşului, mocan coborât cu turmele din munţii Ardealului, a fost Stan Sorescu, care a cumpărat pe hotarul Medgidiei peste o mie de hectare. De numele său este legat şi  Panairul-supranumit Târgul lui Sorescu, denumire care apare chiar pe harta topografică a armatei la 1912. Stan Sorescu a fost unul dintre primarii Medgidiei, om bogat care avea o stradă întreagă de prăvălii, cele mai multe cu cereale.
Panairul se ţinea de două ori pe an, între 15-30 iunie şi 15-30 octombrie. Principalele mărfuri vândute erau vite, unelte agricole, curelărie, braşoverie (stofe), căruţe. Toamna se ţinea târgul de produse agricole.
 

1882 Legea garanțiilor morale

Toţi cei care doreau să presteze activităţi publice trebuiau să prezinte la Primărie o garanţie în scris contrasemnată de o persoană care să-l recomande. În Arhivele constănțene se află multe astfel de înscrisuri: „Subsemnatul proprietar şi comerciant garantează prin aceasta pentru dl Tudorache Constantin ce voieşte a exersa profesiunea de misit de cereale în Obor că se va supune tuturor regulilor şi legiuirilor stabilite în această provincie care la caz contrar suntem cu garanţie responsabili.” Semnează Rale Frangopol pentru care notifică primarul.
Sau: „Subsemnaţii locuitori şi proprietari din Constanţa garantăm cu averile noastre mobile şi imobile pentru Dimitrie Bogdan, supus grec, care ne este cunoscut şi se află în acest oraş de 14 ani, că este om onest şi nu a fost dat judecăţii sau condamnat vreodată pentru nici un fapt penal de lege. Urmează o listă de garanţi.[1]

 
1905  „Să fie dat judecății”

Comisarul sanitar C.G. Lumezianu îl consemna primarului Constanței pe brutarul Dimitrie Nistor din strada Mangaliei 156 care „dă pâinea în consumaţia publicului fără etichete şi niciodată pâinile nu au greutatea prescrisă prin ordonanţa primăriei, având lipsuri de câte 70-80 grame la kilogram. În afară de aceasta ori de câte ori i-am cerut să-mi prezinte registrul de inspecţiuni mi-a răspuns pe un ton arogant că n-are”. Primarul decide „să fie dat judecăţii”.[2]
Primăria urbei Constanţa,   primar  Ioan Bănescu şi   secretar Ioan Adam, emisese  o ordonanţă prin care fusese fixat preţul şi stabilite condiţiile sub care să se vândă pâinea în oraş: Art. 1. Pâinea ce se va pune în consumaţie publică în acest oraş se va vinde astfel: 25 bani pâinea de calitatea l (franzelă) în greutate de un kilogram, 20 bani, pâinea de calitatea a ll -a în greutate de un kilogram şi 17 bani pâinea de calitatea a lll -a în greutate de un kilogram. Pâinea de toate calităţile se va fabrica din făină de o calitate mai superioară cu un număr decât făina din care se fabrica până acum. Art.2. Drojdiile pentru plămădeala aluatului vor fi de asemenea de o calitate mai  superioară decât până acum. Greutatea pâinei va fi de un kilogram întreg. Nu se va admite nici un fel de toleranţă de scădere din greutatea pâinei decât în mod excepţional  şi nu pentru toate pâinile scoase din acelaşi cuptor. Această toleranţă nu va fi mai mare decât de 25 grame la kilogram, şi numai după 5 ore de la scoaterea pâinei din cuptor. Pentru constatarea acestei greutăţi, fiecare brutar este obligat a avea atât la brutărie cât şi în localul de debit câte o balanţă cu care fiecare cumpărător să poată cântări la cerere pâinea cumpărată. Căruţele care duc pâinea la domiciliul cumpărătorilor vor avea cu ele un cântar. Art.5.Toată pâinea de toate calităţile va purta pe ea o etichetă imprimată, indicând numele şi pronumele fabricantului, calitatea, greutatea şi preţul pâinei. Art.6. Pâinea va fi bine coaptă de jur-mprejur şi rumenită pe toate feţele. Nu este permis a se lipi o pâine de alta în timpul coacerii, nici a se cresta la mijloc. Forma pâinii de calitatea l şi a ll- a va fi numai lungă (baston) iar a celei de calitatea a lll -a va putea fi şi rotundă. Art.7. Brutarii şi vânzătorii de pâine sunt obligaţi a întreţine cea mai mare curăţenie în localurile lor şi a se conforma pe lângă dispoziţiunile de mai sus şi celor cuprinse în regulamentul pentru fabricarea şi vânzarea pâinii aprobat prin Înaltul Decret regal nr.3883/901.Contravenienţilor acestor dispoziţiuni li se vor retrage autorizaţia de a mai fabrica pâinea şi se vor da şi în judecată”.[3]
 

1924. Mangalia cea cu ape sulfuroase

 În vara anului 1924, Mangalia era „un orăşel cam de 4000 locuitori, comună urbană, capitala plăşii cu acelaşi nume, şi vamă. E aşezată de-a lungul plăjei fără ca malul să fie înalt. Are o frumoasă grădină publică, ce se sfârşeşte chiar în port, şi un bulevard frumos plantat. Plaja e complet ferită de curenţi, nisipoasă şi mult înaintată în mare.
În partea de sud a oraşului e lacul Mangalia, cu ape sulfuroase care poate fi amenajat ca port militar, s-au făcut şi studii în direcţia aceasta. Primăria a construit pe malul lacului un local de băi calde pentru suferinzi. Băile bune pentru căile urinare şi reumatism. Apa se bea cu uşurinţă ca şi cea din alimentaţie conţine în mare cantitate sulf şi litină. Astfel de izvoare cu apă sulfuroasă se găsesc de jur împrejurul oraşului. Piaţa Mangaliei e perfectă şi eftin aprovizionată. Hoteluri sunt trei: Brusalis, Hartenis şi Cornimo, iar restaurantele se numesc după proprietarii lor Creţu şi Brusalis, Camalopol, Harduveli şi Furoglu.
Legătura cu Constanţa se face în fiecare zi cu automobile-omnibuze, proprietatea Jean Ionescu şi I.Nicolau, care se găsesc în fiecare dimineaţă în faţa Poştei din Constanţa. Plecarea la Mangalia la orele 8 dimineaţa cu sosirea la 9,30 dim. Din Mangalia plecarea la 2,30 p.m., sosirea în Constanţa la 4 p.m.
Vara în timpul sezonului vin la plajă şi aer de mare colonii şcolare.
Vizitatorii Mangaliei au prilejul să contemple ruinele cetăţii Callatis, unde s-au făcut săpături de Vasile Pârvan, directorul Muzeului naţional din Bucureşti. Ruinele sunt la câţiva paşi de biserica greacă pe malul mării. A ieşit la iveală până azi un frumos templu cu colonade de marmură.
Interesant e şi digul portului, construit de genovezi”.[4]
 

1928. Palatul cultural al Dobrogei

La 5 iulie 1928 presa anunța cu litere de-o șchioapă despre înfiinţarea Palatului Cultural al Dobrogei, la Constanţa. Acesta ar cuprinde trei instituţii: teatrul, biblioteca şi muzeul. „Clădirea teatrului va fi concepută după normele cele mai moderne ale arhitecturii teatrelor, atât ca confort pentru public, acustică, circulaţiune şi siguranţă, cât şi ca dezvoltare a scenei amenajarea ei, în vederea montării pieselor, manipulării decorurilor şi grupării serviciilor anexe.  Sala de spectacol va trebui să aibă circa 1000 de locuri repartizate în loji, parter, eventual balcoane, amfiteatru etc […] Biblioteca va cuprinde o sală de lectură cu lumină specială, pentru circa 100 de cititori, având anexele prevăzute în programul concursului. Muzeul va avea o sală mare sau va fi împărţit în săli mai mici în cari se vor expune diferitele obiecte provenite din săpăturile arheologice ale Dobrogei precum şi anexele prevăzute în programul acestui concurs”.[5]
Să mai scriem, a câta oară? Că nici astăzi, după 145 de ani Constanța nu are un așezământ cultural demn de istoria și tradițiile dobrogene?
 
1929, o nouă plajă la Constanța
Un anunț laconic într-o publicație locală de sezon, „Revista băilor”: S-a amenajat Plaja „Trei Papuci”, „una din cele mai frumoase ale oraşului, având o instalaţie de cabine confortabile, în număr de 300, un bufet înzestrat cu toate consumaţiile în preţ unitar de 6 lei, cum sunt pateuri, cafea cu lapte, lapte la pahar, limonadă, dulceaţă, siropuri etc.”[6]
 
1929. Vizită regală
La 30 iulie 1929, sosea la Mamaia regele Mihai. Presa consemna evenimentul: „Duminică a sosit în localitate venind cu un tren regal de la Sinaia regele Mihai, principesa mamă Elena şi principesa Irina, maior Mardare, adjunctul regelui, inspector de siguranţă Costescu. Pe peronul gării oaspeţii regali au fost întâmpinaţi de către dnii Nicu Petru, prefectul judeţului, Fr. Sachetti, primarul municipiului, general I. Vlădescu, comandantul diviziei a lX-a amiral Pantazi, comandantul Diviziei de Mare, Gr. Ştefu,inspector general al siguranţei. O companie cu muzica şi drapel din Regimentul 34 Inf. a dat onorurile. Cu automobilul, regele Mihai, principesa mamă Elena şi principesa Irina au plecat la Mamaia, luând reşedinţa de vară la palatul regal „Kara Dâlga”.[7]
 
1929. Mărinimie uitată
La 30 iulie 1929 un lung memoriu-ofertă semnat de acţionarii Societăţii anonime Movilă către primarul Magda: „Societatea balneară «Movilă Techirghiol» care a fost creată în 1898 de către defunctul Ioan Movilă, pe proprietatea sa particulară, moşia Tusla, în conformitatea unui plan de parcelare aprobat de Prefectura Constanţa prin deciziunea sa nr. 7007 din 1898, a fost trecută în deplină proprietate a Societăţii anonime pe acţiuni «Movilă Techirghiol». Societatea proprietară a sistematizat planul de parcelare al staţiunii, obţinând în acest scop autorizarea Consiliului tehnic superior prin jurnalul său nr. 70 din 5 mai 1922 şi a aplicat noua sistematizare. Atât întemeietorul staţiunii cât şi societatea noastră au creat drumurile, şoselele şi bulevardele croite pe terenurile proprietăţii lor şi au făcut plantaţiuni. La 1 ianuarie 1928, înfiinţându-se comuna Carmen Sylva, de care depinde astăzi staţiunea balneară «Movilă Techirghiol», societatea noastră găseşte cu cale ca, în vederea măririi patrimoniului noii comune şi pentru a asigura pe viitor o bună şi reală administraţie, să cedeze în mod gratuit comunei Carmen Sylva toate străzile şi bulevardele marcate cu condiţia de a-şi rezerva dreptul exclusiv şi imprescriptibil de a menţine, a extinde şi a dezvolta instalaţiile electrice şi a furniza curentul produs de uzinele sale în staţiune şi locuitorilor, ca şi conductele de apă, gaz etc. Societatea îşi rezervă în plin proprietatea parcului în interiorul căruia este clădit hotelul «Movilă», care se mărgineşte cu şoseaua Constanţa-Mangalia, de-o parte şi cu marea, pe altă parte. Mai dăruieşte comunei Carmen Sylva 5.000 mp pentru un cimitir comunal, 1.000 mp pentru a construi grajdurile, 1.000 mp pentru piaţa agroalimentară, alte trei loturi pentru o şcoală şi un ateneu popular. Condiţia: primăria Carmen Sylva nu va putea închide, declasa sau schimba destinaţia acestor obiective.[8]
 


1933 Acvariul lui Antipa
„Şcoala Apei” a fost o interesantă experienţă ce a demarat la Constanţa în iulie 1933, destinată învăţătorilor dobrogeni. Liga navală îşi propunea astfel să pregătească mai întâi dascălii pentru ca elevii de gimnaziu să aibă de la această vârstă simţul mării şi al datoriei faţă de ea. În acest context se propunea înfiinţarea unui acvariu. Conferinţele cu teme marine şi pledând pentru această idee au fost ţinute de amiralul Bălănescu, geograful Conea, biologul Popovici, locotenent E. Ghezzo, publicistul Emanoil Bucuţa.
Sosirea ministrului Dimitrie Gusti la Constanţa, care a vizitat birourile şi biblioteca Ligii navale instalate în fostul hotel Carol, a determinat Primăria şi Prefectura să decidă ca local al viitorului acvariu fostul restaurant din faţa Cazinoului. „Rămâne ca dr. Antipa, ca patriarh al apelor noastre, să dea cuvenita dezlegare şi preţiosul său concurs pentru a păşi la realizări - pe care şi d-sa le doreşte cu toată inima.”[9]
Instituţia ca atare a fost realizată trei decenii mai târziu. Vasile Canarache, alături de o seamă de colaboratori, între care fraţii arhitecţi Paul şi Ion Bortnovschi, graficienele Marcela şi Florica Cordescu, pictorul Verona şi alţii pun bazele şi se dă în exploatare la 1 mai 1958 Acvariul purtând numele „Ion Borcea”. Acesta a fost amenajat la început cu 46  bazine pentru expunerea şi întreţinerea peştilor, în special din Marea Neagră sau exotici. În primul pliant al Acvariului, apărut în 1960, era enunţat scopul principal al investiţiei: „rol educativ-documentar pentru toţi cei care împletesc cunoştinţele teoretice cu practica, studiind ştiinţele naturii prin exemple vii, observând fauna şi flora marină în mediul natural. Acest asezământ de cultură –o nouă formă muzeistică - este unul din cele mai mari din Europa.”[10]
 
1935 Presa, atentă la  turismul de pe litoral
„Era un timp odată când ruleta, bacaraua şi bula erau cunoscute numai în 2 oraşe: Sinaia şi Constanţa. Pe atunci primul port al nostru la mare era vizitat în majoritatea cazurilor, cu începere din primele zile ale lui iulie de cei care înţelegeau odihna anuală numai în tovărăşia meselor de joc ale Cazinoului. Coasta noastră nu prezenta nici un interes pentru nimeni; cei care veneau, şi destul de puţini la număr, veneau mai mult pentru mesele de joc, pentru băile de la Tekirghiol.
Astăzi, marea, această matrice a vieţii, a pătruns şi pătrunde mereu în cunoaşterea poporului nostru. Şi ne-o dovedeşte aceasta exodul celor pe care soarele acestor zile ale lui iulie şi august îi mână către mare.
De la Budachi până la Ecrene plajele însorite ale coastei noastre forfotesc de cei veniţi să-şi oţelească trupurile, să-şi vindece bolile şi să-şi încânte privirile în mare. Budachi, Constanţa, Eforie, Carmen Sylva, Mangalia, Balcik, Ekrene gem în aceste 2 luni de lume şi ele trăiesc numai prin aceşti vizitatori. Şi dacă nu ar fi specula pe care autorităţile nu pot sau nu vor s-o stârpească, numărul celor veniţi la mare ar fi şi mai mare.
Păcat însă că afară de câteva excepţii, oficialitatea nu dă sprijinul trebuitor iniţiativei particulare, sau chiar dacă îl dă, e prea neînsemnat.
Continuă a se îneca zilnic câte 2-3 oameni cu tot ajutorul şi cu toate posturile de ajutor create de Societatea Salvamar, care deşi nu are acest scop şi nu are nici mijloacele necesare, se străduieşte lăudabil a face faţă în plus peste rosturile ei.
Nici o plaja nu are o poliţie specială a ei ca să potolească zelul celor ce fac glume proaste când intră în apă şi cer ajutor sau care se avântă în larg cu bărcuţele pe care ei nu ştiu să le folosească şi la care să rameze.
Dacă iniţiativele şi sforţările particulare ar fi ajutate, nu cu mai mult, dar măcar în acelaşi tempo, de către oficialitate, numărul acelor români care încă, cu toate dificultăţile de azi de ieşire din ţară, continuă a popula staţiunile străine, ar scădea simţitor, lăsând în ţară banii ce îi depun anual în bugetele statelor străine, numărul străinilor polonezi, cehoslovaci, unguri, austrieci, în aceste două luni ar creşte.
Închipuiţi-vă că de-a lungul litoralului mării s-ar face o şosea de piatră care să lege Constanţa cu celelalte staţiuni de la sud, închipuiţi-vă cât s-ar mări numărul nu numai al naţionalilor, dar chiar şi al străinilor, în special al celor de la nord cu care natura a fost mai săracă. [11]
 


1934, Jamboreea de la Mamaia
La Mamaia se desfăşoară tabăra cercetăşească  la care participă circa 5000 tineri din Jamboree. Regele Carol însoţit de principele Nicolae vizitează tabăra. Salve de tun de pe 3 vase ale Marinei de război. Cuvintele lui rămân consemnate: „Bucuros să vă văd adunaţi în faţa întinsului mării la cea de-a treia Jamboree naţională. Iată un bun prilej de a vă cunoaşte între voi, de a cunoaşte ţara şi de a da un suflu nou, românesc. Sănătate şi voie bună”.
 
1947. Plăcintele devin produse de lux și sunt interzise
O nouă dispoziţie de la centru: se interzice folosirea de orice feluri de făinuri de grâu , secară, orz, orzoaică şi mălai pentru fabricarea de chifle, cornuri, covrigi, produse de cofetărie, patiserie, plăcintărie, simigerie şi orice alte produse similare indiferent de forma şi denumirea lor. Este şi rămâne interzisă vânzarea unor asemenea produse în cofetării, patiserii, plăcintării, simigerii, restaurante, cantine, bufete, bodegi, lăptării, magazine, tarabe şi orice alte localuri de consum şi desfacere precum şi pe străzi, în târguri gări şi trenuri. Contravenienţilor li se vor dresa acte de sabotaj şi vor fi arestaţi şi judecaţi sub stare de arest. Semnează  prof. C. Daicovici.
 
Despre Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Iunie în calendarul vremurilor (GALERIE FOTO 
 


1928. Palatul cultural al Dobrogei
La 5 iulie 1928 presa anunța cu litere de-o șchioapă despre înfiinţarea Palatului Cultural al Dobrogei, la Constanţa. Acesta ar cuprinde trei instituţii: teatrul, biblioteca şi muzeul. „Clădirea teatrului va fi concepută după normele cele mai moderne ale arhitecturii teatrelor, atât ca confort pentru public, acustică, circulaţiune şi siguranţă, cât şi ca dezvoltare a scenei amenajarea ei, în vederea montării pieselor, manipulării decorurilor şi grupării serviciilor anexe.  Sala de spectacol va trebui să aibă circa 1000 de locuri repartizate în loji, parter, eventual balcoane, amfiteatru etc […] Biblioteca va cuprinde o sală de lectură cu lumină specială, pentru circa 100 de cititori, având anexele prevăzute în programul concursului. Muzeul va avea o sală mare sau va fi împărţit în săli mai mici în cari se vor expune diferitele obiecte provenite din săpăturile arheologice ale Dobrogei precum şi anexele prevăzute în programul acestui concurs”.[5]
Să mai scriem, a câta oară? Că nici astăzi, după 145 de ani Constanța nu are un așezământ cultural demn de istoria și tradițiile dobrogene?
 
1929, o nouă plajă la Constanța
Un anunț laconic într-o publicație locală de sezon, „Revista băilor”: S-a amenajat Plaja „Trei Papuci”, „una din cele mai frumoase ale oraşului, având o instalaţie de cabine confortabile, în număr de 300, un bufet înzestrat cu toate consumaţiile în preţ unitar de 6 lei, cum sunt pateuri, cafea cu lapte, lapte la pahar, limonadă, dulceaţă, siropuri etc.”[6]
 
1929. Vizită regală
La 30 iulie 1929, sosea la Mamaia regele Mihai. Presa consemna evenimentul: „Duminică a sosit în localitate venind cu un tren regal de la Sinaia regele Mihai, principesa mamă Elena şi principesa Irina, maior Mardare, adjunctul regelui, inspector de siguranţă Costescu. Pe peronul gării oaspeţii regali au fost întâmpinaţi de către dnii Nicu Petru, prefectul judeţului, Fr. Sachetti, primarul municipiului, general I. Vlădescu, comandantul diviziei a lX-a amiral Pantazi, comandantul Diviziei de Mare, Gr. Ştefu,inspector general al siguranţei. O companie cu muzica şi drapel din Regimentul 34 Inf. a dat onorurile. Cu automobilul, regele Mihai, principesa mamă Elena şi principesa Irina au plecat la Mamaia, luând reşedinţa de vară la palatul regal „Kara Dâlga”.[7]
 
1929. Mărinimie uitată
La 30 iulie 1929 un lung memoriu-ofertă semnat de acţionarii Societăţii anonime Movilă către primarul Magda: „Societatea balneară «Movilă Techirghiol» care a fost creată în 1898 de către defunctul Ioan Movilă, pe proprietatea sa particulară, moşia Tusla, în conformitatea unui plan de parcelare aprobat de Prefectura Constanţa prin deciziunea sa nr. 7007 din 1898, a fost trecută în deplină proprietate a Societăţii anonime pe acţiuni «Movilă Techirghiol». Societatea proprietară a sistematizat planul de parcelare al staţiunii, obţinând în acest scop autorizarea Consiliului tehnic superior prin jurnalul său nr. 70 din 5 mai 1922 şi a aplicat noua sistematizare. Atât întemeietorul staţiunii cât şi societatea noastră au creat drumurile, şoselele şi bulevardele croite pe terenurile proprietăţii lor şi au făcut plantaţiuni. La 1 ianuarie 1928, înfiinţându-se comuna Carmen Sylva, de care depinde astăzi staţiunea balneară «Movilă Techirghiol», societatea noastră găseşte cu cale ca, în vederea măririi patrimoniului noii comune şi pentru a asigura pe viitor o bună şi reală administraţie, să cedeze în mod gratuit comunei Carmen Sylva toate străzile şi bulevardele marcate cu condiţia de a-şi rezerva dreptul exclusiv şi imprescriptibil de a menţine, a extinde şi a dezvolta instalaţiile electrice şi a furniza curentul produs de uzinele sale în staţiune şi locuitorilor, ca şi conductele de apă, gaz etc. Societatea îşi rezervă în plin proprietatea parcului în interiorul căruia este clădit hotelul «Movilă», care se mărgineşte cu şoseaua Constanţa-Mangalia, de-o parte şi cu marea, pe altă parte. Mai dăruieşte comunei Carmen Sylva 5.000 mp pentru un cimitir comunal, 1.000 mp pentru a construi grajdurile, 1.000 mp pentru piaţa agroalimentară, alte trei loturi pentru o şcoală şi un ateneu popular. Condiţia: primăria Carmen Sylva nu va putea închide, declasa sau schimba destinaţia acestor obiective.[8]
 
1933 Acvariul lui Antipa
„Şcoala Apei” a fost o interesantă experienţă ce a demarat la Constanţa în iulie 1933, destinată învăţătorilor dobrogeni. Liga navală îşi propunea astfel să pregătească mai întâi dascălii pentru ca elevii de gimnaziu să aibă de la această vârstă simţul mării şi al datoriei faţă de ea. În acest context se propunea înfiinţarea unui acvariu. Conferinţele cu teme marine şi pledând pentru această idee au fost ţinute de amiralul Bălănescu, geograful Conea, biologul Popovici, locotenent E. Ghezzo, publicistul Emanoil Bucuţa.
Sosirea ministrului Dimitrie Gusti la Constanţa, care a vizitat birourile şi biblioteca Ligii navale instalate în fostul hotel Carol, a determinat Primăria şi Prefectura să decidă ca local al viitorului acvariu fostul restaurant din faţa Cazinoului. „Rămâne ca dr. Antipa, ca patriarh al apelor noastre, să dea cuvenita dezlegare şi preţiosul său concurs pentru a păşi la realizări - pe care şi d-sa le doreşte cu toată inima.”[9]
Instituţia ca atare a fost realizată trei decenii mai târziu. Vasile Canarache, alături de o seamă de colaboratori, între care fraţii arhitecţi Paul şi Ion Bortnovschi, graficienele Marcela şi Florica Cordescu, pictorul Verona şi alţii pun bazele şi se dă în exploatare la 1 mai 1958 Acvariul purtând numele „Ion Borcea”. Acesta a fost amenajat la început cu 46  bazine pentru expunerea şi întreţinerea peştilor, în special din Marea Neagră sau exotici. În primul pliant al Acvariului, apărut în 1960, era enunţat scopul principal al investiţiei: „rol educativ-documentar pentru toţi cei care împletesc cunoştinţele teoretice cu practica, studiind ştiinţele naturii prin exemple vii, observând fauna şi flora marină în mediul natural. Acest asezământ de cultură –o nouă formă muzeistică - este unul din cele mai mari din Europa.”[10]
 
1935 Presa, atentă la  turismul de pe litoral
„Era un timp odată când ruleta, bacaraua şi bula erau cunoscute numai în 2 oraşe: Sinaia şi Constanţa. Pe atunci primul port al nostru la mare era vizitat în majoritatea cazurilor, cu începere din primele zile ale lui iulie de cei care înţelegeau odihna anuală numai în tovărăşia meselor de joc ale Cazinoului. Coasta noastră nu prezenta nici un interes pentru nimeni; cei care veneau, şi destul de puţini la număr, veneau mai mult pentru mesele de joc, pentru băile de la Tekirghiol.
Astăzi, marea, această matrice a vieţii, a pătruns şi pătrunde mereu în cunoaşterea poporului nostru. Şi ne-o dovedeşte aceasta exodul celor pe care soarele acestor zile ale lui iulie şi august îi mână către mare.
De la Budachi până la Ecrene plajele însorite ale coastei noastre forfotesc de cei veniţi să-şi oţelească trupurile, să-şi vindece bolile şi să-şi încânte privirile în mare. Budachi, Constanţa, Eforie, Carmen Sylva, Mangalia, Balcik, Ekrene gem în aceste 2 luni de lume şi ele trăiesc numai prin aceşti vizitatori. Şi dacă nu ar fi specula pe care autorităţile nu pot sau nu vor s-o stârpească, numărul celor veniţi la mare ar fi şi mai mare.
Păcat însă că afară de câteva excepţii, oficialitatea nu dă sprijinul trebuitor iniţiativei particulare, sau chiar dacă îl dă, e prea neînsemnat.
Continuă a se îneca zilnic câte 2-3 oameni cu tot ajutorul şi cu toate posturile de ajutor create de Societatea Salvamar, care deşi nu are acest scop şi nu are nici mijloacele necesare, se străduieşte lăudabil a face faţă în plus peste rosturile ei.
Nici o plaja nu are o poliţie specială a ei ca să potolească zelul celor ce fac glume proaste când intră în apă şi cer ajutor sau care se avântă în larg cu bărcuţele pe care ei nu ştiu să le folosească şi la care să rameze.
Dacă iniţiativele şi sforţările particulare ar fi ajutate, nu cu mai mult, dar măcar în acelaşi tempo, de către oficialitate, numărul acelor români care încă, cu toate dificultăţile de azi de ieşire din ţară, continuă a popula staţiunile străine, ar scădea simţitor, lăsând în ţară banii ce îi depun anual în bugetele statelor străine, numărul străinilor polonezi, cehoslovaci, unguri, austrieci, în aceste două luni ar creşte.
Închipuiţi-vă că de-a lungul litoralului mării s-ar face o şosea de piatră care să lege Constanţa cu celelalte staţiuni de la sud, închipuiţi-vă cât s-ar mări numărul nu numai al naţionalilor, dar chiar şi al străinilor, în special al celor de la nord cu care natura a fost mai săracă. [11]
 
1934, Jamboreea de la Mamaia
La Mamaia se desfăşoară tabăra cercetăşească  la care participă circa 5000 tineri din Jamboree. Regele Carol însoţit de principele Nicolae vizitează tabăra. Salve de tun de pe 3 vase ale Marinei de război. Cuvintele lui rămân consemnate: „Bucuros să vă văd adunaţi în faţa întinsului mării la cea de-a treia Jamboree naţională. Iată un bun prilej de a vă cunoaşte între voi, de a cunoaşte ţara şi de a da un suflu nou, românesc. Sănătate şi voie bună”.
 
1947. Plăcintele devin produse de lux și sunt interzise
O nouă dispoziţie de la centru: se interzice folosirea de orice feluri de făinuri de grâu , secară, orz, orzoaică şi mălai pentru fabricarea de chifle, cornuri, covrigi, produse de cofetărie, patiserie, plăcintărie, simigerie şi orice alte produse similare indiferent de forma şi denumirea lor. Este şi rămâne interzisă vânzarea unor asemenea produse în cofetării, patiserii, plăcintării, simigerii, restaurante, cantine, bufete, bodegi, lăptării, magazine, tarabe şi orice alte localuri de consum şi desfacere precum şi pe străzi, în târguri gări şi trenuri. Contravenienţilor li se vor dresa acte de sabotaj şi vor fi arestaţi şi judecaţi sub stare de arest. Semnează  prof. C. Daicovici.
 
Despre Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Iunie în calendarul vremurilor (GALERIE FOTO