Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Primarul Ion Bănescu - protectorul istoriei orașului Constanța

ro

22 Mar, 2024 17:00 4849 Marime text
Bustul Banescu amplasat in fata bisericii Adormirea Maicii Domnului
 
Motto: „O rasă tare de oameni au ridicat Dobrogea dintr-un ținut ingrat de stepă la o așa prosperitate încât, după 25 de ani de la anexare, îndreptățea pe neuitatul Ion Bănescu să rostească înaintea regelui Carol memorabilele cuvinte: Majestate, sub raportul agrar, social și economic ar trebui să dobrogenizăm și restul țării[1]
 
La peste un secol distanță, numele Ion Bănescu se păstrează prin câteva repere: o stradă, un imobil astăzi așteptând consolidarea, o statuie „aruncată” pe o alee pe lângă care trec astăzi urmașii săi, un mormânt funerar în Cimitirul central și poveștile ziariștilor la rubrici consacrate.
 
Personalitatea omului este și astăzi, privită prin exigențele timpului, copleșitoare. Și-a lăsat numele legat de marile înfăptuiri ale orașului, chiar dacă a stat la cârma lui doar puțină vreme.
 
Este apreciat ca formatorul învățământului modern, ctitor de școală. Cred însă că cel mai mare merit care i se poate atribui a fost cel legat de salvarea arhivei din piatră a urbei, descoperirile arheologice care răsăreau peste tot din pământul răvășit de construcții. Nu a închis ochii, nu a acceptat să se piardă fala vechiului Tomis.
 
A fost împătimit colecționar de antichităţi, consemnând observaţiile sale de specialitate în rapoarte pe care le va înainta Muzeului Naţional de Antichităţi, îmbinarea observaţiilor directe pe teren cu izvoarele scrise referitoare la viaţa materială şi spirituală a populaţiei dintre Dunăre şi Mare concretizate în mai multe articole şi studii, precum şi în Harta etnografică a Dobrogei (medaliată in 1906).
 
Și nu a fost singura răsplată: decorat cu Ordinul Coroana României în grad de ofiţer și Medalia Răsplata Muncii clasa I pentru învăţământ" (1906), recunoscut membru al Societăţii Geografice din România, al Institutului Etnografic din Franţa.
 
Petru Vulcan îi evoca figura luminoasă:„Bănescu aparține constănțenilor și reprezintă chitesența firii românului bun, sârguincios, harnic și inteligent. Era mic de statură, iute și cu mișcări tinerești, un desăvârșit orator, strălucind în perorații, călduros și patetic în expresie, sugerându-i pe oratorii clasicismului. Au fost vremuri când Bănescu ținea și zece discursuri numai într-o zi. Era figura populară a orașului.”[2]
 

Apostolul școlii

I s-a spus primul apostol al românismului în Dobrogea. Umbla cu căruța de Dobrogea – harabaua – cărând instrumente pentru trasat pe teren planurile primelor localuri de școli în această parte a țării. Cei dintâi învățători, colaboratori ai săi, falanga adusă  de el pentru cultura  Dobrogei, toți fără excepție, de la el au luat exemplul viu al împlinirii datoriei.
 
Pleca de-acasă în inspecții de la o margine la alta a Dobrogei și în lunga sa călătorie, care ținea câte o lună și mai bine, pe unde trecea semăna în calea sa lumina, adevărul și dreptatea.
 
Ajunsese Bănescu în lungul său apostolat ca revizor școlar al Dobrogei  să cunoască până și locurile din pădurile Dobrogei unde este copacul cel mai frumos  cum și esența lui; să cunoască oamenii și faptele.
Înfiinţează la Constanţa prima Şcoală normală de institutori, al cărui director devine (1893-1896), fiind în acelaşi timp profesor la catedra de istorie şi geografie.
 
După 3 ani de funcţionare, şcoala se desfiinţează şi în locul ei se înfiinţează Gimnaziul clasic, devenit mai târziu Mircea cel Bătrân. Se transferă profesor la această şcoală de elită, iar în 1898 este numit directorul ei.[3]
 

Un adevărat edil al Constanței

 
Marin Ionescu Dobrogianu scria:„Bănescu este geniul creator care deschide Constanței porțile renașterii. Avea o putere de muncă dusă până la sacrificiul vieții. A murit foarte sărac deși mânuise milioane.”[4]
 
Într-o enumerare întâmplătoare putem rezuma eforturile sale pentru sistematizarea oraşului şi ordonarea străzilor pe baza unui plan rectangular, zonarea oraşului pe funcţii economice: rezidenţială, comercială, industrială, turistică, inaugurarea Mamaiei ca staţiune turistică construind primul pavilion de băi şi introducând primele reguli turistice.
 
A fost promotorul şi pionierul iluminatului public al străzilor în oraşului Constanţa. A susţinut proiectul de consolidare a ţărmului mării şi de realizare a falezei ca un bulevard de promenadă. A susţinut lucrările de construcţie a Cazinoului, a avut iniţiativa construirii primei uzine electrice a oraşului. Convinge peste o mie de familii de români să vină la Constanţa, dându-le pământ, în rate, pentru a construi case.
 
„În acești doi ani de gospodărire I.Bănescu concepe un îndrăzneț plan de lucru, executând parte din el cu o voință în adevăr exemplară.”[5]
 
În 1906, Ion Bănescu dă în antrepriză unei societăți belgiene executarea lucrărilor de pavaj pe unele străzi sau porțiuni de străzi din oraș cu borduri din granit, iar partea carosabilă cu asfalt sau  piatră cubică.”[6]
 
În 1900 era numit preşedinte al comisiei interimare a oraşului, unde activează doar două luni, apoi este ales consilier comunal, funcţie din care demisionează după alte două luni. La 18 decembrie 1904, este numit pentru a doua oară preşedinte al comisiei interimare, iar la 6 februarie 1905 este ales primar, rămânând în această funcţie până la 13 februarie 1907 când, retrăgându-se guvernul conservator de la cârma ţării, a demisionat din această demnitate împreună cu întreg consiliul local. Revine consilier comunal din 20 noiembrie 1908, până la data decesului, 12 decembrie 1909.
 
Pedagog de vocație, conștient de rolul ce și-a asumat, Bănescu s-a identificat cu nevoile concetăţenilor săi. Diriguitor al învăţămîntului constănţean după 1879 (cînd se întoarce de la Berlin, unde îşi desăvârşeşte studiile de drept şi geografie, începute la Academia Mihăileană din Iaşi), om de catedră cu grijă față de educația tinerilor susține cu forță și persuasune înființarea de școli, trimiterea elevilor cu burse la studii în străinătate, apreciază munca dascălilor.
 

Mamaia lui Bănescu

În februarie 1905, primarul Constanței se adresa ministrului de Interne, solicitând terenul de la Mamaia să fie trecut în patrimoniul comunei Constanţa. Cererea lui era bine argumentată:
 
     Domnule Ministru, Menirea oraşului Constanţa ca staţiune balneară maritimă se accentuează pe zi ce merge şi impune administraţiei comunale pentru dezvoltarea ei, în această direcţiune, sacrificiile de la care ea nu se dă îndărăt../../
 
        Vizitatorii ei sunt în cea mai mare parte persoane din elita socială a întregii ţări şi au tot dreptul să pretindă, în schimbul sumelor însemnate de bani ce cheltuiesc aici, un confort şi agrement care să-i atragă şi să le facă traiul liniştit şi plăcut pe tot timpul cât petrec aici. De aici naşte necesitatea a se înzestra oraşul cu stabilimente confortabile pentru băile de mare, cu bulevarde şi parcuri pe malul mării pentru plimbare şi o mulţime de mijloace de distracţiune.
 
     Ţărmurile mării şi plaja ei în partea de Sud Vest a oraşului, în acea parte unde se găsesc actualele stabilimente de băi, au devenit foarte puţin ospitaliere şi nu mai sunt favorabile pentru băile de mare; malurile se surpă necontenit şi în aşa mod încât stăvilirea lor nu se mai poate face decât cu cheltuieli enorme; curenţii marini care curg de la nord spre sud duc nisipurile călătoare şi le depun pe ţărm dincolo de capul digului protector al portului, împotmolind în aşa mod plaja încât aceasta a devenit absolut improprie pentru băi.
 
     Dar plaja naturală ce ni se oferă în acea parte, pornind de la limita proprietăţii comunei, prin duna de nisip pe o suprafaţă de 259 hectare, care separă lacul Siutghiol de mare, până la Mamaia, e încântătoare şi întrece orice plajă s-ar putea imagina; aici marea creşte încetul cu încetul şi se poate înainta în ea până la 200-300 metri fără nici o primejdie; nisipul ce o separă de lacul Siutghiol serveşte în mod admirabil de băi de soare şi nisip, atât de recomandate pentru sănătatea copiilor.
 
     Transportul din Constanţa până la aceste băi s-ar face cu calea ferată ce s-ar prelungi, cel mult un kilometru, de la târgul de vite din Anadalchioi, până când vom fi în stare să le legăm cu oraşul printr-un tramvai cu cai sau electric; deja e proiectat un bulevard care porneşte din oraş de la capul străzii Mircea cel Mare spre Mamaia, pe care ne propuneam a-l termina şi planta.
 
     Prin stabilirea băilor de mare pe această plajă vom reuşi şi a atrage cât mai multă lume la Constanţa din care să facem o adevărată staţiune balneară care să rivalizeze cu similarele ei din străinătate.[7]
 
Ministrul Domeniilor şi Agriculturii a aprobat să se dea din moşia statului comunei Constanţa 192 hectare 9750 mp în cătunul Mamaia, teren ca plajă şi parc pe jumătate din malurile lacului Siutghiol.
 
În şedinţa din 18 noiembrie 1905 Consiliul comunal a încredinţat întocmirea planului de înfrumuseţare, plantarea plajei Mamaia şi lotizarea terenului arhitectului peisagist E. Redont. În plus, Consiliul comunal a mai decis să vândă particularilor locuri de vile, potrivit planului de parcelare cu preţul de 0,30 bani/mp.
 
Arhitectul peisagist E.Redont realizează planurile şi schiţele de transformare a plajei Mamaia în parcuri şi diferite parcelări, conform contractului încheiat cu Primăria din 1905 şi în care era stipulată şi retribuţia sa, destul de însemnată, se pare - 1500 lei.
 
Prima hartă a staţiunii Mamaia este realizată în Franţa, la 15 decembrie 1905, de către Serviciul arhitectură – peisagistică a Primăriei pariziene. Proiectul cuprindea, alături de pavilioane, stabilimente de sănătate, servicii, diverse dependinţe necesare unei staţiuni cu regim autonom.
 
Pe frontispiciul pavilionului era scris:
“Pe locul acesta de exilu al nefericitului Ovidiu în al XL-lea an de glorioasă domnie a M.S.Regele Carol l şi al XXV an al regalităţii, ridicatu-sau acest aşezământ balnear cu mijloacele comunei Constanţa prin îngrijirea Ministerului Lucrărilor Publice, fiind ministru al Departamentului dl.Ion Grădişteanu, iar primar al comunei dlI.Bănescu, după planurile întocmite de arhitectul Elie Radu.” 1906, august 13.
 

Casa Bănescu

 
Presa națională consemnează în detaliu despre moartea lui Ion Bănescu.

„loan Bănescu răcind alaltăeri, a trebuit să stea în casă și să se îngrijească, după ce mai întîi, dimineața, a făcut în oraș o bae caldă. Era dimineață, însă starea lui s-a agravat subit și d. loan Bănescu a căzut în letargie. Toți medicii din oraș, în număr de 12, s-au întrunit la d-sa acasă pentru o consultație. I s-au dat ajutoare medicale, dar fără nici o speranță de scăpare.
 
După unii dintre medici, boala de care suferea pacientul e uremia. In oraș se știa despre starea d-lui Bănescu și eri, toată ziua, foarte mulți prieteni și cetățeni au venit să se intereseze de mersul boalei. Aseară, pe la orele 9 orice ajutor medical a devenit zadarnic.
 
D. loan Bănescu a intrat în agonie, care a durat pînă spre dimineață, la orele 3 jumătate, cînd d. Bănescu și-a dat sfârșitul în brațele familiei sale dezolate și în prezența medicilor. Veste morții s-a răspândit în oraș cu iuțeala fulgerului și a produs mare emoție și durere. Rânduri, rânduri de cetățeni veneau să vadă pentru ultima oară pe acel căruia orașul Constanța îi datorește o mare parte din progresul său. In oraș, pe la diferite edificii publice și la primărie, unde în ultimul timp defunctul era consilier comunal, s-au arborat drapele negre.
 
Consiliul comunal, convocat în ședință extraordinară, a hotărît ca înmormîntarea să se facă pe spesele primăriei și ca strada Miron Costin, care e opera decedatului, să poarte numele de „loan Bănescu“. El s-a născut în orașul Roman, unde și-a făcut studiile primare. Pe cele secundare le-a urmat la Iași, iar pe cele universitare la Berlin. Ioan Bănescu moare în vârstă de 59 ani, lăsând o văduvă și patru copii.
 
De la anexarea Dobrogei a venit în localitate, unde s’a stabilit și a fost pe rînd magistrat, revizor școlar al Dobrogei, director al școalei normale și al gimnaziului din localitate, președinte al comisiunei interimare de la 9 Ianuarie pînă la 13 Aprilie 1900. De la 6 Februarie 1905 pînă la 17 Martie 1907 a fost primar al Constanței, în care timp a înzestrat orașul cu diferite lucrări de mare folos.[8]
 
La 14 ianuarie 1910, doar la o lună de la moartea edilului, Primăria donează soţiei primarului Ion Bănescu loturile A1 şi 2 din careul B.a. pentru a construi o casă, autorizaţia fiind cerută de un anume Tudor Anton. Arhitectul comunei, Nicolae Loghiu, aprobă un plan de locuinţă pe strada Carol, prăvălii şi o hrubă, aşezate pe colţ, la intersecţia cu strada Decebal.
 
Elena Bănescu, născută Handoca, soția primarului, o distinsă institutoare, la Şcoala primară de fete nr.2 din Constanţa, a murit în luna mai 1911, în vârstă de 38 de ani. A lăsat orfani patru minori, doi băieţi şi două fete, pe care i-a crescut cu dragoste sora Elenei, Lucia Lăpuşneanu. Bunurile lăsate de soţii Bănescu au fost trecute pe numele ei până la majoratul copiilor.
 
În timpul primului război mondial, fugind din calea inamicului care a ocupat Dobrogea, familia se refugiază în Moldova. La reîntoarcerea din pribegie găsesc locuinţa pustiită, iar miile de volume de cărţi, manuscrise, numeroase documente de mare valoare istorică dispărute.
 
Casa este refăcută cu greu, este trecută pe numele Gheorghe Bănescu, unul din fiii primarului, dar vine un alt război distrugător şi la sfârşitul lui sovietizarea forţată. Printre casele rechiziţionate de sovietici se numără şi aceasta. În 1947 cenaclul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor îşi ţinea şedinţele aici, iar din 1949 este mutată Biblioteca centrală regională. În 1952 clădirea este renovată. Se sugerează ca imobilul să fie expropriat pentru utilitate publică. Se fac, probabil, presiuni asupra proprietarului încât aceştia să renunţe de bună voie.
 
În arhivele constănţene se află actul de donaţie din 1962 prin care „subsemnaţii: Bănescu Gheorghe, domiciliat în Braşov, str. Horia nr. 14, şi Bănescu Maria Elena, domiciliată în Comuna ss indescifrabil nr. 69, regiunea Crişana, declarăm că donăm Sfatului Popular al regiunii Dobrogea, cu sediul în oraşul Constanţa, reprezentat prin Popescu Tiberiu Virgil, domiciliat în Constanţa, str. Cerealelor nr. 1, salariat al acelui sfat popular, lucrând în baza deleg. Nr. 41.14/1962, emisă de Comitetul Executiv al aceluiaşi Sfat Popular Regional, imobilul – proprietatea noastră – situat în oraşul Constanţa, pe b-dul Tomis nr. 110, compus din teren în suprafaţă de 499 (patrusutenouăzecişinouă) mp formând lotul 4 din careul „Ba” şi una casă cu parter şi mansardă.
 
Am dobândit acest imobil prin moştenire de la mătuşa noastră Lăpuşneanu Lucia, decedată în anul 1947, a cărei unici moştenitori suntem, după cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 16/1957 eliberat de Notariatul de Stat Constanţa, iar autoarea noastră, la rândul ei a stăpânit imobilul în baza jurnalului nr. 14.401/1937 al fostului Tribunal Judeţean Constanţa. Donatarul intră în proprietatea şi posesiunea imobilului descris mai sus, din momentul autentificării prezentului act.
 
Donaţia se face pe baza autorizaţiei pentru înstrăinare nr. 45287/1962, eliberată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular oraş Constanţa, care nu prevede nici o restricţie. Evaluăm imobilul donat la suma de lei 100.000 (unasutamii). Noi, Sfatul Popular al regiunii Dobrogea, cu sediul în oraşul Constanţa, prin delegatul nostru Popescu Tiberiu Virgil, declarăm că acceptăm donaţia ce ne-a fost făcută prin prezentul act”.
 
Clădirea devine proprietatea ICRAL care o foloseşte ca sedii pentru diverse organizaţii, instituţii, întreprinderi: Casa pionierilor, UCEFS, centru de jocuri mecanice, cooperativa Victoria.
 
La 19 octombrie 1990 prefectul Adrian Rădulescu atribuie casa Bănescu Şcolii populare de arte.

 

Bustul Bănescu

În 1910, sculptorul Dimitrie Paciurea(1873-1932) primeşte comanda  să execute bustul lui Ion Bănescu. ”Bustul păstrează calităţile unei sculpturi de interior, al cărei model îngrijit şi clar trădează însuşirile şi priceperea sculptorului, scrie Florica Cruceru.[10]
 
Artistul execută în timp record lucrarea comandată şi o expune la expoziţia Tinerimii artistice în mai 1910, la Bucureşti. Mai greu este cu locul de amplasare. Se fac două propuneri: în grădina publică Mircea cel Mare şi în piaţa din strada Griviţei, în faţa bisericii Adormirea Maicii Domnului.
 
Disputele continuă, nepăsarea lasă loc iniţiativelor şi abia în iunie 1916 se pune pe cea de-a doua poziţie propusă, fără un soclu  corespunzător, dovadă că după mulţi ani, în 1931 se înregistrează două oferte ale pietrarilor Antonio Rutta şi Fabian Istvan cu ateliere de sculptură în Constanţa „pentru executarea piedestalului bustului lui Ion Bănescu.”[11]
 
Astăzi bustul a fost mutat în faţa sediului administrativ al oraşului, într-o promisă galerie a celor mai destoinici edili locali. Un alt monument, uitat de toți, străjuie mormântul primarului Bănescu, în Cimitirul Central.

 

Protejarea valorii arhitecturale şi memoriale a clădirii Bănescu

În 2006,  Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa comunică intenţia de a clasa ca monument istoric Clădirea Şcolii Populare de Artă – Constanţa, Bd. Tomis nr. 110 în vederea protejării sale legale şi conservării în timp a valorii arhitecturale şi memoriale a imobilului.
 
Clădirea era deja inclusă în situl urban clasat, cod CT-II-s-B-02842, conform Listei Monumentelor Istorice – LMI-2004.
 
Clădirea îndeplinea criteriile de clasare: vechime medie, fiind construită aproximativ în anul 1910; valoare arhitecturală mare, pentru concepţia de ansamblu: volumetrie, tratarea plastică decorativă a faţadelor, elemente de detaliu; unicat.
 
Ca valoare memorial-simbolică, clădirea a fost construită ca locuinţă pentru familia primarului Constanţei Ion Bănescu, fiind astfel monument istoric reprezentativ pentru patrimonial cultural local.[12] Responsabilitatea acestei solicitări a revenit arhitectei Laura Smaranda Tudosie. 
 
Iată că în baza Ordinului nr. 2572/2014, al Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial partea l,  Casa "Ion Bănescu" din municipiul Constanţa, bd. Tomis nr. 110, judeţul Constanţa, a fost inclusă în Lista monumentelor istorice, şi clasată la categoria monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor Istorice CT-II-m-B-21100.
 
Citește și:
Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)
 
Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu
 

[1] Gabroveanu, Ion, România dela Mare, nr.48, 22 octombrie 1934, p.2
[2] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Constanța, memoria orașului, Editura Muntenia, 1997, p.90
[3] Lăpușan, Aurelia, Lăpușan, Ștefan, Constanța, memoria orașului, Editura Muntenia, 1997, p.89 șu.
[4] Analele Dobrogei, serie nouă, nr.1, 1996,p.86
[5] Mihail Măldărescu, Din istoricul orașului Constabța, f.e.,1935,p.15.
[6] SJCAN, fond Primărie, dosar 5/1967,f.6-7
[7] Arhivele naționale București, fond M.I., dosar 1688/1906,f.1.
[8] Dimineaţa, 6, 2061, 16 noiembrie 1909
[9] Direcţia judeţeană a Arhivelor naţionale, fond Primărie, dosar 23/1910,p.47,48,
[10] Cruceru, Florica, Artele în Dobrogea 1877-1940.Mărturii.documente.imagini.Constanţa,Editura Muntenia-Leda,2002,p.67
[11] Direcţia judeţeană a Arhivelor statului, fond Primăria Constanţa, dosar 54,1931, filele 1,4
[12]Arhiva Şcolii  Populare de Arte şi Meserii Intrare nr. 799,11 decembrie 2006
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari