Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:40 26 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In memoriam Alex Ștefănescu, fiu adoptiv al Constanței

ro

26 Feb, 2024 13:23 4851 Marime text

 
  • A plecat în lunga sa călătorie spre veșnicie. A luat cu el imensa bibliotecă a literaturii române în speranța că Dumnezeu îl va așeza la un birou și îl va lăsa să analizeze critic viața culturală a țării pe care a iubit-o și i s-a închinat. A fost un luptător. Un judecător. Un ochi de veghe.
Adulat, ignorat și uneori hulit, numele lui va sta scris pe monumentala Istorie a literaturii române, continuând-o pe cea a lui George Călinescu. Vor trece ani mulți până când cineva va îndrăzni să-i continue opera.
A fost și va rămâne Alex Ștefănescu.
 
Primele amintiri despre ei sunt plasate în curtea căminului studențesc de la „6 Martie”, cum se numea atunci, în care Alex, alias Sandu pentru prieteni, venea și trimitea în geamul de la etajul 4 în care locuiam împreună cu Domnița, cea mai frumoasă dintre studentele anului, pietricele de amor. Era cea mai tandră pereche de îndrăgostiți. Apoi plecau împreună în parcul Universității povestindu-și fiorii dragostei.  Mai târziu, cu familia Ștefănescu m-am reîntâlnit acasă, la Constanța, cu Domnița în același birou de la serviciul bibliografic al Bibliotecii Județene, iar cu el pe sălile revistei Tomis. În 1974, când s-au făcut restructurările masive din presă, a fost „pus pe liber” ca toți cei prea vocali în perioada aceea. A trebuit să plece din Constanța și a lucrat ani mulți în presa bucureșteană, a condus România literară, a publicat neobosit.
 
Anii au trecut prea repede pentru noi toți, dar ne-am revăzut de fiecare dată cu aceeași bucurie, ajutându-ne la nevoie.  
 
Alex a devenit un nume aşezat pe mii de texte de critică literară. Cunoscut prin pedanterie şi severitate, judecată fără compromisuri.  
Am adunat din arhiva mea cu prieteni doar câteva episoade despre acest fiu adoptiv al Constanței, aducând probă în acest sens.
 
Nesfârșita tălăzuire a mării

Am păstrat cu respect printre manuscrisele adunate prin timp de la prieteni o scrisoare semnată Alex Ștefănescu, datată 1987. 
„Când am văzut prima oară marea aveam douăzeci şi trei de ani şi eram sensibil doar la frumuseţea peisajului. Oamenii din partea locului mi se păreau mai mult un fel... de elemente de perturbare a contemplaţiei, aşa cum i se par probabil unui fotograf trecătorii de pe stradă când vrea să fotografieze o clădire sau un copac. Priveam tăcut, minute întregi, vasta întindere de apă - familiară şi stranie în acelaşi timp, ca şi cum mi-aş fi amintit vag că am locuit-o cu milioane de ani în urmă - şi aveam în minte un inspirat vers al lui Ion Gheorghe: «Marea, această neaşezare de veci a materiei...»
Acum, ajuns la maturitate, mă interesează aproape exclusiv oamenii. Cei care trăiesc aici, la malul mării, au un farmec aparte. Sunt curaţi şi lipsiţi de complexe, datorită obişnuinţei de a se lăsa îmbrăţişaţi fără falsă pudoare de apă şi lumină. Sunt generoşi, într-un mod amplu şi nepăsător, ca marea care îşi trimite val după val spre ţărm, cu o dărnicie leneşă. Sunt bogaţi sufleteşte şi misterioşi, asemenea adâncurilor subacvatice, în care cele mai insolite forme de viaţă coexistă cu comori scufundate. Sunt energici şi activi - dovadă tot ce au construit, stabil şi durabil, într-un loc al eroziunii ritmice şi veşnice. Dar sunt şi visători, astfel încât fiecare dintre ei asistă măcar o dată în viaţă, ca martor ocular, la naşterea Afroditei din spuma valurilor.
Îmi place foarte mult, şi acum, să contemplu marea. Dar tot mai des mi se pare că nesfârşita ei tălăzuire îmi deviază pe nedrept atenţia de la contemplarea unui peisaj de aici infinit mai captivant: peisajul uman.”
 

„Fantasio” și Melania

Era toamna lui 1990. La el acasă, criticul literar Alex Ştefănescu, recunoscut în Constanţa nu doar pentru cărţile de referinţă semnate, ci şi prin activitatea publicistică desfăşurată alături de noi, ne-a vorbit despre „Melania şi ceilalţi”, o piesă de teatru montată la Teatrul de revistă „Fantasio”.
- Este o comedie pe care am scris-o anul trecut. Ea a fost citită în faţa publicului, în 19 decembrie 1989, la Cenaclul revistei „Teatrul”, de către actorii „Giuleştiului”, în regia lui Alexa Visarion. Vă daţi seama, în 19 decembrie veneau zvonuri alarmante de la Timişoara şi, deci, era o atmosferă total nepotrivită pentru o comedie. Ulterior, piesa a fost pregătită pentru radio de regizorul Constantin Dinischiotu, cu alţi actori: George Constantin, Virgil Ogăşeanu, Rodica Mandache ş.a. şi transmisă la emisiunea de teatru radiofonic.
Jean Badea[1], ascultând piesa la radio, mi-a telefonat şi mi-a cerut acordul pentru a o pune în scenă la „Fantasio”. Am acceptat cu entuziasm pentru că sunt legat sufleteşte de Constanţa, este oraşul în care am trăit cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele.
Subiectul piesei este simplu: Un bărbat şi o femeie, care nu se cunosc între ei, printr-o întâmplare, rămân blocaţi în lift, într-o noapte. Inevitabil, se îndrăgostesc unul de altul. Interesant că fiecare îşi inventează o biografie pentru a-l impresiona pe celălalt, iar, ulterior, au ocazia să se cunoască cu adevărat şi să-şi dea seama că realitatea era cu totul altfel. În noaptea în care sunt sechestraţi în lift, în clădire pătrund şi doi hoţi, ceea ce este, evident, o sursă de situaţii comice. Colectivul artistic al teatrului „Fantasio” mi-a făcut propunerea să fac comedia muzicală, iar eu, deşi n-am nici o competenţă în domeniul muzicii, am consimţit.
Această comedie n-are pretenţia de a fi profundă şi îşi propune doar să facă spectatorul să râdă. Am scris-o pentru că m-am săturat să văd comedii româneşti la care nu râzi. Am constatat cu surprindere că există o mare diferenţă între satisfacţiile unui critic literar şi cele ale unui dramaturg. Un critic munceşte din greu, citeşte, îşi face fişe, primeşte recompense modeste şi se înconjoară de duşmani, în timp ce un dramaturg scrie o piesă, i se joacă, primeşte bani mulţi şi toată lumea, inclusiv actriţele, îl simpatizează. Dacă ştiam asta scriam de mult comedii...“
 

„Revista Tomis cu devotament față de cultură”

Cu alt prilej, în cadrul „Colocviilor tomitane” desfăşurate în mijlocul elevilor de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, ca semn al dialogului neconvenţional care se derula între generaţii, dar şi al implicării deosebite a dascălilor acestei şcoli în viaţa comunitară locală. S-a aflat printre participanții la discuții, alături de organizatori - membrii  Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor.
Declaraţiile pe care ni le-a făcut criticul literar Alex Ştefănescu la sfârşitul colocviilor pot ţine loc de concluzii:
„Totdeauna aici, în jurul revistei „Tomis”, s-a păstrat o ţinută elevată, o eleganţă a relaţiilor, un devotament faţă de cultură. Este emoţionant faptul că personalităţi ale culturii dobrogene s-au aliat cu personalităţi ale culturii din alte părţi ale ţării şi împreună au constituit o forţă capabilă să propage în rândul publicului dragostea faţă de cultură într-un moment în care există o oarecare derută şi confuzie de valori. Mi-a plăcut să întâlnesc oameni dragi, aici în Constanţa, foşti colegi de facultate, foşti  colegi de la redacţia „Tomis”, cum sunt Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roşca. M-a emoţionat reîntâlnirea cu marea, care pentru mine are totdeauna un ecou sufletesc persistent. Revista „Tomis” se remarcă prin consecvenţă, deşi are 35 ani ea nu s-a schimbat după 1989, era o revistă de cultură autentică şi înainte, iar acum nu s-a lăsat absorbită de valul de vulgaritate care a invadat într-o oarecare măsură publicistica românească. Pe de altă parte are meritul de a exploata specificul local, ceea ce nu înseamnă deloc provincialism, ci, dimpotrivă, să exploatezi nişte valori pentru a le pune în circuitul naţional. Revista participă de pe poziţii egale cu celelalte reviste din ţară la întreţinerea unei efervescenţe în cultura românească, nu are nici un complex şi nici nu este cazul să aibă. Este o revistă care se citeşte cu acelaşi interes şi la Bucureşti, şi la Cluj şi la Constanţa.“
 

O istorie a literaturii ca poartă a culturii noastre

Vorbea cu orice prilej despre munca lui sisifică la marea istorie a literaturii române:
„Este vorba despre Istoria literaturii române contemporane care se referă la perioada 1941-2000. Anul 1941 este unul simbolic pentru mine pentru că este cel în care a apărut Istoria literaturii române a lui George Călinescu, este vorba despre o continuare a istoriei acesteia, căci din punct de vedere al talentului lui nimeni nu-l poate continua. Ar fi ca şi cum un peţitor al Penelopei ar încerca să ridice de jos arcul lui Ulisse şi nimeni nu-l poate mişca, cum scrie la Odiseea. Din punct de vedere al muncii, nu al talentului, mă pot compara cu George Călinescu, este vorba de culegerea a mii de informaţii într-o ţară în care acestea sunt într-o stare de dezordine îngrozitoare, am definit odată România ca o ţară cu foarte multe opinii şi foarte puţine informaţii, iar cele pe care le obţin sunt inexacte, sau incomplete, sau cu totul imaginare şi trebuie să le verific. În ce priveşte scriitorii români care au fost închişi, lipsesc din sursele de informare datele fundamentale, ca şi scriitorii exilaţi sau cei din Republica Moldova, sau au fost în dizgraţie în regimul trecut. Toată această amnezie colectivă a constituit principalul meu adversar în scrierea acestei cărţi, nu mai vorbesc de efortul de interpretare critică pentru că trebuie să recitesc ceea ce citisem altădată, pentru a vedea dacă rezistă din punct de vedere literar. Gusturile s-au schimbat, cărţi care altădată ne pasionau nu ne mai spun mare lucru, ne-am schimbat şi noi, cititorii, suntem mai blazaţi, avem alte mobiluri, suntem atraşi de altceva, imităm Occidentul într-un stil caricatural, în Occident nu se mai citeşte decât foarte puţin, literatura bineînţeles că nu va dispărea vreodată, trece printr-un moment de eclipsă. Prin cartea mea vreau să şi relansez interesul pentru literatura română. Ea este foarte valoroasă şi noi o ignorăm. Facem o mare risipă din cauza aceasta, ca atâtea şi atâtea valori pe care nu le punem în circulaţie, nu ştim să ne mândrim cu ele. Cartea mea vreau să fie şi un spectacol, va avea o iconografie foarte bogată, 1200 ilustraţii, multe fotografii sunt inedite, obţinute prin bunăvoinţa familiilor, altele de la Muzeul literaturii, altele de la fotografi specializaţi în fotografierea scriitorilor ca Vasile Blendea, Ion Cucu, vor fi reproduse facsimile, acte, documente pe care le-am obţinut de-a lungul vremii ca un colecţionar. Vreau ca această carte să fie şi un spectacol grafic, nu numai un text bogat în informaţii, nu numai o interpretare mai modernă a literaturii din ultimii 60 ani, ci şi o carte pe care să-ţi placă s-o deschizi.“
Un nume pe care l-a prins Alex Ștefănescu în filele acestei memorabile lucrări de referință este al prozatorului dobrogean Ovidiu Dunăreanu.
Alex Ștefănescu și-a lansat Istoria literaturii și la Universitatea Ovidius, în fața studenților și a profesorilor filologi.
 

„Sediul culturii românești s-a mutat la Mangalia”

A participat an după an la Mangalia, la singurul târg de carte privat, numit simbolic „Cartea la nisip”. Aici și-a lansat mai multe cărți de beletristică. Aprecierile lui față de inițiativa lui Gheorghe Todor le-am consemnat de mai multe ori. Spunea :
„El, Gheorghe Todor, nu este numai proprietarul unei reţele de librării, ci şi al unui târg de carte. Primul târg de carte particular din România, apărut după 1989. Nu este deloc o manifestare provincială, căci are loc vara, când toată România se mută la mare. Este un lucru binecunoscut, iar la manifestările pe care le organizează participă personalităţi pe care instituţiile bucureştene n-ar reuşi să le convingă să participe. Pentru că în Bucureşti scriitorii importanţi sunt ocupaţi sau pleacă în străinătate, în timp ce atunci când vin la mare sunt disponibili. În plus, Gheorghe Todor are farmecul lui personal, reuşeşte să-i convingă, cea mai bună dovadă suntem chiar noi, care ne aflăm aici şi suntem încântaţi de modul cum am fost primiţi şi suntem gata să acceptăm şi altă invitaţie în viitor. Cultura nu este, cum cred unii, o ocupaţie bătrânicioasă pentru snobi, ci este ceva foarte atractiv, pasionant şi poate însufleţi viaţa unui oraş cum este Mangalia.
La alte ediţii era o participare mai numeroasă a publicului, anul acesta au fost personalităţi pe care cu greu ţi-ai fi putut imagina că le poate aduce un organizator din Mangalia. Spre exemplu, a fost Mircea Cărtărescu, autorul volumului doi din romanul „Orbitor”, scriitor care în Bucureşti nu dă curs nici unei invitaţii de acest fel, şi a vorbit cu căldură publicului din Mangalia, au fost şi întrebări interesante şi cu competenţă, se vedea că citiseră cărţile acestuia, aveau şi opinii critice în legătură cu ele. O altă surpriză a fost prezenţa lui Petru Popescu, un scriitor român de mare succes, care între timp a devenit un scriitor american de mare succes, este destul să menţionez că are o vilă în Bellevy Hils pe unde locuieşte protipendada artistică americană, romanele sale scrise direct în engleza sa americană sunt best seller-uri, se traduc şi sunt lansate uneori simultan în câte 30 ţări, aşa cum s-a întâmplat şi cu romanul Aproape, Adam care în româneşte a apărut la Editura Nemira sub titlul „În coasta lui Adam”. Şi o altă carte pe care a lansat-o numai aici, „Întoarcerea”, în care povesteşte ce impresie i-a făcut revenirea în ţară, după douăzeci de ani. Povesteşte cu o mare acuitate ce a văzut, despre schimbările petrecute la noi. Insist în legătură cu Petru Popescu pentru că mi-a plăcut tonul lui optimist, nu a venit să ne dea lecţii, a venit ca un român, a plâns.
Tot aici a avut astăzi loc un eveniment, după părerea mea, de mare importanţă culturală, lansarea monografiei pe care tu şi soţul tău, lucrând în echipă, aţi realizat-o: „Drumul Pâinii în istoria Dobrogei”. Ai putut vedea în mod direct cu cât interes participă intelectualii prezenţi aici la un asemenea eveniment cultural, ce-ar dori să ştie în legătură cu investigaţiile făcute de voi, ce-ar dori să publicaţi în continuare. Manifestările continuă. Editura „Maşină de scris”, de care se ocupă Domniţa Ştefănescu, va lansa două volume monumentale, ca şi lucrarea voastră, „Dicţionarul victimelor comunismului”, o lucrare care nu are caracter propagandistic, ci unul documentar de mare importanţă, practic sunt înregistraţi toţi cei închişi din motive politice în perioada comunismului, fiecare cu scurta lui biografie aşa cum mai poate fi reconstituită în momentul de faţă pe baza arhivelor sau amintirilor unor tovarăşi de detenţie. Sunt mii de scurte romane ale unor vieţi frânte din cauza unui regim opresiv. Iată că un timp, sediul culturii româneşti s-a mutat la Mangalia, iar ea a devenit din punct de vedere cultural o capitală a României. Este mare lucru că această mutaţie se datorează unei iniţiative particulare, mi-ar fi plăcut ca Ministerul Culturii să se autosesizeze, aşa cum face Procuratura, în sensul pozitiv al cuvântului, şi să susţină această manifestare cu prestigiul pe care-l are. Nu s-a întâmplat până acum, poate că în viitor.”
 
Alex Ștefănescu nu a plecat. A rămas prins în rafturile bibliotecilor și în inimile noastre.
Cu plecăciune, Prietene!
 
Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Sursa foto: Arhiva personală Aurelia Lăpușan
 
Citește și:
Istoria Dobrogei Dr. Victor Climescu, primarul comunei Carmen Sylva
 
 
 

[1]  Secretar literar la teatrul Fantasio
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari