Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge. Iunie în calendarul vremurilor (GALERIE FOTO)

1905. Dacă toți sunt buni pe cine să decorăm?
Căpitanul portului Constanţa înainta ministrului Lahovary propunerea de a decora pe funcţionarii săi. Ministrul răspundea moralizator: „Domnule căpitan, la raportul domniei voastre nr.878 din 8 iulie c.r. am onoarea a răspunde că veţi cunoaşte că atunci când sunt toţi funcţionari de merit egal spre a fi decoraţi aceasta dovedeşte că nu s-a distins nici unul spre a merita de a fi recompensat cu un semn onorific şi prin urmare nu este loc a se distinge nimeni. Cred că veţi înţelege pentru viitor această respingere.”[1]
 
1913. Inaugurarea Moscheii „Carol 1”
Piatra fundamentală a lăcasșului de rugăciune a credincioșilor musulmani a fost pusă la 24 iunie 1910, în prezența unei asistențe numeroase, cu participarea ministrului Cultelor, Spiru Haret, a ambasadorului Turciei la București, Seffa-bey, precum și a consulului otoman la Constanța.
Noua constructie se va ridica pe urmele unei vechi geamii de pe la 1823, clădită pe cheltuiala lui Hafuz Hussein Pasa, fiind dedicată Sultanului Mahmud, în
 calitate de mare calif.
Inaugurarea Moscheii „Carol 1” are loc la 4 iunie 1913, în prezenţa unei delegaţii religioase venite din Constantinopol. Muftiul Hafuz Rifat se adresează Primăriei Constanţa solicitându-i să contribuie cu o sumă de bani din fondurile comunale la momentul festiv. Primarul Mircea Solacolu aprobă 200 lei din fondul pentru prezentare.[2]
 
Operă monumentală, moscheea a intrat în manuale datorită unui mare inventator român, Gogu Constantinescu. Apreciat ca făcând parte dintre cei 17 mari oameni de ştiinţă ai lumii, alături de Edison, Einstein, Marconi, Kalvin ş.a., Gogu Constantinescu a demarat în domeniul inventicii cu lucrări de beton armat după o teorie proprie. Printre primele sale succese se numără şi Moscheea din Constanţa, unde a realizat construcţia în beton armat a unei bolţi subţiri de 4-5 cm grosime, printre primele din lume și prima din țara noastră. Soclul clădirii a fost făcut cu piatră extrasă din carierele dobrogene.[3]
 
Arhitectul clădirii este Victor Ştefănescu. Stilul îmbină elemente bizantine cu unele pur româneşti, fiind din punct de vedere arhitectural unică în Dobrogea.
 

Minaretul are înălţimea de 47 m, balconul este lung de 14 m. Altarul (mihrabul) respectă strict construcţiile de cult musulmane, fiind păstrat – după tradiţie – cel al primului lăcaş, geamia ,,Mahmudia”, ridicată, în 1822, pe acelaşi loc. Mihrabul, minberul şi nişa mihrabului au decoraţiuni policrome.
 
În 1965, a fost adus aici covorul aparţinând sultanului Abdul Hamid, cel mai mare covor oriental din România aflat pe insula Ada Kaleh, până când aceasta a fost scufundată. Covorul cântăreşte 490 kg, având o suprafaţă de 144 mp.
 
1933. Salvamarul pe litoral
Se organizează pentru prima dată serviciul de acordare a primului ajutor în caz de înec pe mare, numit Salvamar. Pentru tot litoralul erau destinate în acel an a supraveghea pe cei necugetaţi 6 bărci.
Trei ani mai târziu, Salvamarul a organizat pe malul lacului Siutghiol de la Mamaia, pe un teren de 40.000 mp dăruit de Primăria municipiului Constanţa, o staţiune sportivă nautică formată dintr-o clădire proprie, ambarcaţiuni de sport şi distracţie, şalupe şi motoare, teren amenajat pentru toate sporturile şi bazin de înot.[4]
 
1938. „Un vis al lui Jean Bart se împlineşte“

În numărul din iunie 1938, revista „Marea Noastră” publică un emoţionat articol: „Un vis al lui Jean Bart se împlineşte“: „La 15 Mai prietenii şi cunoscuţii lui Jean Bart, cel întâi secretar al Ligii Navale Române şi fondatorul revistei, s-au adunat în jurul familiei la pioasa ceremonie de a pomenire a 5 ani de la stingerea lui din viaţă. În meditaţia clipelor de resemnare la picioarele simbolicului monument cu corabia cu pânzele întinse ce străjuieşte locul de vecinică odihnă al marelui filantrop şi al marelui însufleţitor al Ligii Navale Române, defila filmul amintirilor, al ostenelilor dispărutului înainte de vreme. Din noianul lor se desprindea mai luminoasă: punerea temeliei Ligei navale, cu punctul prim de înfăptuire încă din 1927 – construirea unei nave-şcoală modernă care să servească şi ca muzeu naţional. Au trecut ani de atunci, vechiul „Mircea” încă mai putea naviga. Apoi a venit înlocuirea lui provizorie, cu nava bază Constanţa până la sosirea primului submarin. De atunci şcoala-navală, rămasă fără navă şcoală, îşi înghesuie elevii pe una din micuţele canoniere. Iniţiativa Ligei de a stârni grăbirea construcţiei prin deschiderea unei subscripţii publice, care în mai puţin de un an s-a ridicat la peste cinci milioane, - şi, în fine, vestea cea mare, că Ministerul Aerului şi Marinei, fără a aştepta închiderea subscripţiei, a comandat noua navă, care s-a şi pus pe cala de construcţie, la 30 aprilie a.c.
Dacă noi, oamenii, trecem din marea Vieţii în oceanul Eternităţii, opera noastră nu piere. Din adâncul în care-I zace trupul, ca şi înălţimile în care-i pluteşte sufletul, Jean Bart a tresărit de mulţumire, că sămânţa aruncată de el a prins: Spiritul Mircea, cântat de el, va continua să trăiască în sufletele generaţiilor ce vor biciui puntea, vor înfăşura şi desfăşura velele, vor încrucişa şi descrucişa Rândunicile şi Sburătorii noului Mircea. (…)[5]
 
1940 – curaj marinăresc
La 13 iunie 1940, în timp ce vasul „Carmen Sylva” se îndrepta spre Capul Tuzla au fost observate două mine în derivă. Comandantul a raportat Diviziei de Mare de la care a primit ordinul să le supravegheze până ce va putea trimite un vas să le remorcheze. Între timp, una din mine a fost deplasată de curent şi a scăpat din supravegherea vasului. Remorcherul „Tomis” care ieşise cu un vas prin canal s-a apropiat de „Carmen Sylva” spre a-l pilota, dar acesta i-a comunicat că are ordinul M.S.M de a trece direct spre Sulina având la bord 70 muncitori ce trebuie debarcaţi pentru Constanţa, dar a oprit pentru a supraveghea mina. Căpitanul de rezervă Cezar Vasilescu, care se găsea pe remorcher ca pilot militar,  a îmbarcat muncitorii pe acesta, a dat drumul vasului „Carmen Sylva” spre a continua drumul spre Sulina şi a rămas în supravegherea minei. Cum remorcherul era în mare de multe ore şi muncitorii nu aveau apă potabilă căpitanul Cezar Vasilescu a legat din propria iniţiativă mina cu o remorcă de circa 120 m lungime şi a pornit cu ea ajungând după mai multe ore în portul Constanţa predând-o Marinei Regale care a făcut-o inofensivă.[6]

1942. Solidaritate
Purismul introdus în viaţa ţării de prezenţa trupelor germane, epurarea etnică din toate funcţiile de conducere impus de ordine şi legi întâmpină rezistenţa unor oameni cu discernământ, cum a fost şi lt.comandor D.Niculescu, căpitanul portului Constanţa. El se adresează la 30 iunie 1942 Comandamentului portului şi zonei Constanţa: „am onoarea a vă face cunoscut că paragraful 8 din ordinul Diviziei de Mare nr.2594/1942, secret, loveşte direct în interesele armatei. Sunt cetăţeni români de origine etnică străină, proprietari de case de comerţ de cereale, care lucrează atât cu armata română cât şi cu cea germană. Exemplu: firma Damadian al cărui proprietar este cetăţean român de origine armeană şi care este cea mai mare casă din Constanţa, care se ocupă cu cerealele şi are legături cu ambele armate, Achile Capato, cetăţean român de origine etnică greacă, armator, proprietar al vasului „Carmen Sylva”, sub pavilion român şi care a pierdut vasul în interesul armatei germane. Este decorat cu Meritul maritim şi se bucură de toată încrederea noastră. Am dat aceste exemple tipice care pe lângă neajunsurile ce le-ar cauza lezează şi persoanele care au un merit recunoscut în dezvoltarea noastră comercială şi maritimă. Vă rugăm, deci, a interveni pentru a se face excepţiile necesare, lăsându-se Căpităniei latitudinea alegerii persoanelor care deşi sunt de origine etnică străină trebuie să li se lase măcar ziua intrarea în port.”[7]
 
1945. Deţinuţii şi condamnaţii la control
La 18 iunie Prefectul Constanţei inspectează Penitenciarul oraşului şi trimite directorului general al închisorilor din Ministerul Afacerilor interne de la Bucureşti un raport amănunţit: „1.Alocaţia de resort de hrană, de 100 lei pe zi, pentru fiecare deţinut, faţă de scumpetea articolelor alimentare pe piaţa municipiului este cu totul insuficientă. În trecut, pe lângă faptul că alimentele erau foarte ieftine, deţinuţii penitenciarului lucrau peste 30 hectare teren arabil luat cu arendă, suprafaţă care în vara acestui an, datorită preţurilor mari la arendare şi combustibil, necesar la arat, a fost redusă la 4 hectare. Pentru îmbunătăţirea hranei pentru ca deţinuţii în închisoare să poată învăţa o meserie, cu care ar putea deveni folositori lor şi societăţii, dând în felul acesta şi penitenciarului adevăratul rost de şcoală de reeducare a cetăţenilor infractori, suntem de părere de a lua fiinţă în penitenciarul Constanţa un atelier de împletituri din nuiele şi altul de împletituri de papură. Materia primă va fi strânsă  din comunele din judeţ unde există, iar ca maiştri să fie delegaţi de către Ministerul Educaţiei Naţionale pe o perioadă de circa 3 luni, vacanţa de vară, învăţătorii cu cunoştinţe în materie. Produsul atelierelor să fie vândut cu îndeplinirea formelor legale, iar venitul utilizat la îmbunătăţirea hranei. S-a mai constatat: deţinuţii şi condamnaţii servesc masa din străchini de pământ şi cu linguri de lemn. Este de dorit să fie înlocuite prin vase de metal smălţuite, în care scop se cer şi completări cu vase pentru băut apă şi servit la masă. Lipsa de lucru - fapt care transformă penitenciarele în şcoală de lene şi pepinieră de noi infractori.”[8]
 
1945. Se șterg urmele războiului
În iunie 1945, Municipalitatea se străduieşte să redea oraşului un aspect cât mai plăcut. S-a dispus să fie dărâmate toate imobilele distruse de bombardamente şi repararea celor mai puţin avariate. Pe de altă parte, comercianţii şi proprietarii au fost invitaţi să văruiască faţada caselor şi să vopsească vitrinele. Printr-o ordonanţă, Primăria cerea cetăţenilor oraşului să-şi măture în fiecare zi porţiunea de trotuar din faţa casei şi unde este posibil să semene flori. Erau şterse urmele războiului prin decise măsuri administrative.1
 
1947. Americanii sunt cu noi!
Sosesc la Constanţa primele ajutoare din Statele Unite ale Americii. Vaporul „Amndrew Stevenson” a adus 700 vagoane de alimente pentru populaţia din tonele lovite de secetă. Primele 43 vagoane sunt repartizate la Iaşi. Operaţiile de primire-încărcare sunt supravegheate de reprezentanţii Crucii Roşii Americane, C.A.R.S. şi Y.M.K.A.- societate de ajutor umanitar din America.
Ajutoarele americanilor continuă în perioada următoare cu vapoare care descarcă la Constanţa 200 tone porumb, 900 vagoane grâu, mei, ovăz, orz, floarea soarelui. Din Cehoslovacia sunt aduse 14 vagoane cu zahăr, din Franţa 21 tone alimente şi medicamente.
În acelaşi timp, vaporul „Transilvania” este încărcat cu cherestea şi face primul transport din Constanţa pentru Haifa. În schimbul celor 50 vagoane cu cherestea se importă cauciuc brut şi prelucrat.
Este instalat noul primar al municipiului Constanţa, Gheorghe Olteanu.Soseşte la Constanţa profesorul Traian Săvulescu pentru a asista la sosirea ajutoarelor din străinătate şi pentru a mulţumi muncitorilor pentru efortul depus. Ministrul a dispus să se dea fiecărei cantine din oraş câte 2.000 kg porumb. S-a interesat şi de starea însămânţărilor dispunând ca 10 vagoane cu porumb pentru sămânţă să fie expediat în Moldova.[9]
Tot în această perioadă se constituie comisia de recensământ şi de stabilirea denumirii străzilor şi numerotării lor. Delegatul Constanţei se adresa în scris Institutului  Central de Statistică cerând lămuriri „cum se vor trece gospodăriile din clădirile ocupate în întregime de ofiţeri şi soldaţi ruşi  care sunt în număr foarte  mare”.
 
1948. Încep lucrările la noul stadion
Tot în iunie, încep lucrările pentru transformarea gropilor Damadian într-un frumos  stadion sportiv.  426 muncitori au săpat primii 420 mc pământ. Mai târziu opera a fost continuată de către deţinuţii politici.
 
1948, Primele firme naționalizate
Întreprinderile naţionalizate în Constanţa la 20 iunie 1948: Ţesătoria mecanică „Tomis”, „Dobrogeana”,„Presa de ulei”, moara „Progresul”,„Argus”, moara “„Gloria”, „Alperina”, „Mercur”,Balcan-conserve, „Bellagusta”, fabrica de halva.
Comisia de naţionalizare pe judeţe era constituită din Anton Niţescu, secretar PRM, preşedinte, ing. Aurel Boncotă, secretar, I.V.Ionescu, prefect, Constantin Stancu, secretar Consiliul judeţean.[10]
 
1949. Înfiinţarea Teatrului Municipal din Constanţa
La iniţiativa organizaţiei judeţene P.M.R., Comitetul Provizoriu al oraşului Constanţa a hotărât să pună bazele unui Teatru Muncitoresc. Urmând linia de ridicare a elementelor locale muncitoreşti, în cadrul acestui teatru îşi va continua activitatea colectivul teatral ce a activat până în prezent pe lângă Ateneul Popular Municipal „Filimon Sârbu”, alcătuind prima echipă a lui.
 
Dacă am căuta să facem un istoric al teatrului constănţean, pentru perioada dinainte de 23 August 1944, aproape că n-am avea despre ce vorbi. Doar manifestări spontane, cu material mediocru.
 
Aşa stând lucrurile, Constanţa, oraş în care muncitorimea formează marea majoritate a populaţiei, a urmat linia generală, vegetând complet pe tărâmul culturii. Clica negustorilor şi afaceriştilor ce nu lipseau de aici, îşi desfătau plăcerile „sufleteşti” în tripouri şi baruri, iar în materie teatrală se amuzau copios la farsele tip Arnold şi Bach, sau la câte o revistă deşuchiată pe care o reprezenta o trupă în turneu. Cam atât se poate scrie despre această epocă. (…)
 
Hotărârea luată de Comitetul Provizoriu al oraşului Constanţa, de a pune bazele Teatrului Municipal, constituie un important act săvârşit până în prezent pe tărâm cultural. Un astfel de teatru este necesar. (…)[11]
 
Despre Aurelia Lăpușan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei Dintre sute de catarge (GALERIE FOTO)

---