Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:15 24 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei Un primar rămas în patrimoniul spiritual al orașului Constanța - Mihail Coiciu (Koiciu)

ro

15 Mar, 2024 17:00 5875 Marime text

„Erau şi primari vrednici pe vremea aceea: Panait Holban, Mihail Coiciu, Ion Bănescu, Cristea Georgescu şi alţii”[1]
 
La 19 Martie 1914 a murit un vechi fruntaș al partidului național-liberal. Mihail Koiciu, fost primar al orașului Constanța timp de 12 ani.  „Prin moartea lui Coiciu, orașul Constanța pierde pe unul care s-a îngrijit de aproape de interesele comunei, iar populația săracă pe un adevărat părinte”.[2] Așa anunța presa centrală dispariția unui demnitar politic local care amprentase prin faptele sale istoria orașului.
 
Anul următor, însuși regele Ferdinand I decreta: „Art. I. Ministerul cultelor și instrucțiunii, administrația Casei școalelor, este autorizată să primească legatul lăsat de defunctul Mihail Koiciu, domiciliat în orașul Constanța, prin testamentul său mistic din 25 Aprilie 1905, deschis la Tribunalul Constanța, formând dosarul No. 2.319/914 și care constă din suma de lei 40.000, ce se va întrebuința la construirea unui local de școală în cătunul Anadolchioi, precum și un teren situat în cătunul Anadolchioi pe care se va construi localul de școală”.[3]
Abia în septembrie 1934 se vor deschide cursurile şcolii din cartierul Coiciu, în localul construit pe strada Isvor nr.27.[4]
Pe timpul lui Coiciu oraşul avea faima unei aşezări curate, în siguranţă.
 
Numele primarului Coiciu este legat nu doar de unicul și generosul său testament, scris cu aproape un deceniu înainte de moarte, prin care își dona întreaga avere Ateneului Român, dar și pentru multe acte caritabile înregistrate ocazional de presă.
 
Astfel, „Ministerul aduce mulțumiri următoarelor persoane, cari au făcut donațiuni școalei No. 2 de băeți, din Constanța, pentru îmbrăcămintea elevilor fără mijloace :
1) Primăria comunei Constanța, care a dăruit 100 lei ;
2) D-lui Mihail Koiciu, proprietar, care a dăruit 200 lei ;
3) Băncii Românești din Constanța, care a dăruit 100 lei ;
4) Băncii generale din Constanța, care a dăruit 100 lei ;
5) Băncii Marmorosch Blank, care a dăruit 100 lei ;
6) Băncii comerciale române din Constanța, care a dăruit 40 lei;
7) Băncii de scont din Constanța, care a dăruit 20 lei ;
8) Băncii de scont, sucursala București, care a dăruit 20 lei ;
9) D-lui Solomon Seni, cerealist, care a dăruit 40 lei ;
10) D-lui Ioan Corafa, director de bancă, care a donat 20 lei ;
11) D-lor Șapira și Robovici, cari au dăruit câte 5 lei;
12) D-lui Emirzian, comerciant, care a dăruit 6 perechi ciorapi.[5]
 

Printre primii veniți să pună umărul la dezvoltarea provinciei

Mihail Coiciu s-a născut în 1842, în localitatea Pigona, judeţul Cahul. A studiat la Chişinău şi Odessa științele economice. A fost pentru puțin timp prefect de Cahul, apoi deputat până în anul 1877. În 1878, la revenirea Dobrogei acasă, a fost numit administrator al plăşii Hârşova, apoi director de Prefectură şi primar de Constanţa în patru mandate, totalizând peste 11 ani: 15 decembrie 1886-9 decembrie 1888, 30 august 1891- 20 decembrie 1891, 18 aprilie 1892- 12 iunie 1897 şi  12 martie 1910 – 7 iulie 1910. La acestea se adaugă și perioadele când a funcționat consilier comunal: 22 noiembrie 1886 – 14 decembrie 1886 şi 18 mai 1890 - 29 august 1891. Director şi preşedinte al Băncii de scont. Avocat, şeful Baroului din Constanţa. Preşedinte al Consiliului judeţean. Președinte al  Secțiunii Ligii culturale din Constanța, Decorat cu Ordinul Coroana României în gradul de ofiţer. Fruntaş al filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal. Mare proprietar.
 

O misiune de pionierat

Ca director de prefectură Mihail Coiciu a semnat primele documente prin care administraţia rusă transfera noilor instituţii ale statului român actele şi registrele oraşului Constanţa, mult prea puţinul inventar al domeniului public. În continuare,  timp de trei ani, toate actele oficiale legate de transformările provinciei redevenită acasă după secole de administraţie otomană sunt însoţite de semnătura directorului de Prefectură, presupunând astăzi că misiunea lui Mihail Coiciu a fost de a sta, alături de prefectul Remus Opreanu, ca sfetnic bun la toate deciziile majore privind viaţa provinciei.
 
A rămas consemnat faptul că în mai puţin de o lună de la venirea în Constanţa au fost organizate atât administraţia oraşului, cât şi alte 79 comune cu plăşile respective, numindu-se prefecţi de plăşi, primari, constituindu-se comisii comunale. Mihail Coiciu face intervenţii repetate la Ministerul Instrucţiunilor Publice pentru a se construi  la Constanţa un local pentru şcolile de băieţi şi fete. Care „să fie templu al culturii naţionale, şi o podoabă a oraşului”.[6]
 
La începutul anului 1881 scria superiorilor săi:
ca şi comerţul şi agricultura să meargă bine trebuie supuse unor legi şi reguli, produs al experienţei şi ştiinţelor economice şi fizice. În acest scop ne propunem a pune primul fundament al unei şcoli de comerţ maritim, agricultură şi industrie.[7]
 
Este, iată, artizanul primei instituţii academice pe teritoriul Dobrogei, proiect susţinut şi de prefectul Remus Opreanu, dar, din păcate, nefinalizat.
 
Socotită  o problemă de maxim interes pentru oraş, Coiciu cere aprobare ministrului ca să confirme votul consiliului comunal pentru a se începe în regim de urgenţă construcţia localului de băi planificat să fie gata la începutul sezonului 1887.
 
Popularitatea lui Mihail Coiciu se dezvăluie şi din telegrama prin care alegătorii solicită ministrului validarea unui nou mandat de primar:
„Cetăţenii au avut o singură dorinţă, aceea ca în capul comunei noastre să fie Mihail Coiciu, om onest, capabil, activ şi bun gospodar. În persoana dlui Coiciu cetăţenii au văzut o garanţie morală şi materială pentru bunul mers al trebuinţelor şi prosperitatea comunei.(…)Venim dar respectuoşi, domnule ministru, să vă rugăm să binevoiţi a lua în considerare cele ce am avut onoarea a expune şi validând  alegerile să confirmaţi ca primar al oraşului nostru pe dl.Coiciu, ales şi aclamat cu entuziasm de populaţie”.[8]
 

Cazinoul - marea grijă a primarului

Printre primele decizii edilitare ale primarului Coiciu se numără şi Cazinoul. El îl informa pe ministrul de interne:
„În iarna trecută o furtună rupând o parte din acoperământul localului ce servea de Kursal şi dărâmând o mică parte din peretele faţadei, s-a însărcinat arhitectul comunei ca să facă reparaţiile cuvenite. Acesta, prin referatul său din 8 noiembrie 1891, comunicând că a efectuat o reparaţie provizorie, a declarat că acel local în starea în care se găsea era supus căderii la caz de furtună, putând pune în pericol viaţa persoanelor ce s-ar afla înăuntru, în asemenea cazuri, şi opinând de a se reconstrui.
 
Predecesorul meu, dl. Al. Belcik (primar între 20 decembrie 1891 – 18 aprilie 1892), obţinând votul consilierilor la 29 ianuarie trecut, a dărâmat localul şi totodată a cerut serviciului tehnic să presinte un proiect pentru construirea unui Kursal provizoriu întrebuinţându-se materialul ce s-ar alege bun de la clădirea dărâmată.
 
Construcţia unui asemenea local, după devizul estimativ prezentat, urma să coste până la suma de 3.358 întrebuinţându-se oamenii ce comuna are angajaţi pentru diferite lucrări. S-au publicat două licitaţii pentru darea în întreprindere a clădirii acestui local, dar nu s-a obţinut nici un rezultat./.../
 
La venirea mea în capul comunei am găsit clădirea începută şi lucrările destul de avansate. Construcţia se făcea cu oamenii ce are comuna angajaţi pentru diferite lucrări, cu piatră de care dispune şi cu varul şi cimentul ce posedă în depozit. Văzând că clădirea va costa mai mult decât suma devizului, mai cu seamă că se face pe un loc care a reclamat fundaţii adânci, locul Kursalului dărâmat fiind rezervat pentru o clădire sistematică; primind devizurile suplimentare ale arhitectului comunal care ne-a afirmat că din materialul Kursalului dărâmat puţin este bun de întrebuinţat, am convocat imediat Consiliul comunal şi expunându-i afacerea în toate amănuntele, prin votul din 29 mai trecut, mi-a acordat un credit suplimentar de 3.000 lei pentru care am avut onoarea de a solicita aprobarea dvs. prin raportul nr. 4058.
 
Cele mai principale din consideraţiuni, care au determinat consiliul de a continua construcţia acordând şi creditul suplimentar, sunt că lucrările au fost destul de avansate spre a putea fi părăsite şi că lipsa unui cazinou comunal ar compromite staţiunea noastră balneară şi în asemenea caz pagubele oraşului ar fi colosale în raport cu cheltuielile reclamate pentru devizul primitiv pentru terminarea clădirii” .[9]
 
Primul cazino (cel de astăzi este încheiat la 1910!) de pe faleză, scrie Ion Adam în monografia „Constanţa pitorească”, „era una din atracţiile care strângea cea mai multă lume la un loc. Primăria are grijă din timp să tocmească pentru sezon una din cele mai renumite orchestre din ţară, care să cânte în lunile iulie şi august pe terasa cazinoului, între orele 5 – 7 şi 8 - 12 seara. Pentru a lua parte la aceste concerte zilnice vizitatorii plătesc o anumită taxă, pe care o fixează mai întâi Consiliul comunal. În serile liniştite, cele două terase ale vechiului cazinou se umplu de lume aleasă, care-şi ia gustările afară, în faţa mării ascunse în noapte şi ascultă armoniile amăgitoare ale orchestrei”.
 
Presa consemna atenția cu care primarul supraveghea lucrările noului cazin comunal de pe bulevard. „Însoțit de către d. Călinescu, arhitectul ministerului de interne, d. Jean I. Ghica, prefectul județului, și d. Virgil Andronescu, ajutor de primar, el cerceta asupra modificărilor propuse de comisiune, modificări care vor costa suma de 400.000 de lei, astfel că acest cazin complet terminat va costa comuna 1.200.000 lei”..[10]
„Ministerul de interne, în urma intervenției unei comisiuni în frunte cu d. primar Koiciu, a aprobat un viriment de fonduri în bugetul comunei în sumă de 717 mii lei. Din aceștia, 500 mii se vor întrebuința pentru terminarea clădirea cazinului, iar restul pentru plata a diferite datorii provenite de la canalizări, pavagii etc.[11]
 
La 18 august 1910 a fost inaugurat Cazinoul, o splendidă construcţie semnată de arhitectul francez Daniel Rénard. De la început, făcută cu destinaţie culturală, de sală de spectacole, clădirea a fost cerută de mulţi întreprinzători şi artişti străini. Suflul românesc, simţul patriotic care animă autorităţile locale fac să fie preferate formaţiile naţionale. Astfel, printre ultimele gesturi ale primarului Coiciu se află şi  invitaţiile  speciale adresate profesorului Grigoraş Dinicu, de la catedra de vioară a Conservatorului Bucureşti, şi directorului de orchestră George Georgescu de a susţine stagiunea la Constanţa. Pe noua scenă au fost prezentate și spectacolele  trupei  Al. Davilla.[12]
 
În ultima zi a lui 1893 medicul şef al noului lăcaş de sănătate îl informa pe edilul oraşului că fiind iarnă grea  vin la poarta spitalului nevoiaşi fără adăpost şi cer să locuiască provizoriu în spital. Rezoluţia primarului:
”Se va răspunde dlui medic că sentimentul de umanitate ne obligă să nu refuzăm ajutorul tuturor celor care imploră asemenea ajutor ...[13]
La 15 decembrie 1887 scria ministrului despre alimentarea cu apă a populaţiei de la puţurile şi cişmelele din Anadalchioi(5) un cătun aflat la 3 km de oraş.
 
În prezenţa lui se oficiază Monumentul ostaşilor francezi la 1892 şi înhumarea osemintelor soldaţilor francezi morţi de ciumă în timpul războiului Crimeii la 1854. Osemintele s-au găsit la fundaţia noului Cazino, într-o grădină mică situată la capătul  falezei. Oraşul, prin vocea lui Coiciu, a oferit guvernului Franţei un teren în care să fie  înhumaţi şi mai târziu să se ridice un monument.
Se preocupă ca lucrările celui de-al XV-lea Congres al studenţilor români să se desfăşoare la Constanţa, în septembrie 1894.
 
Eveniment deosebit pentru ţară, la 14 septembrie 1895 are loc inaugurarea podului”Regele Carol l”. Sunt prezenţi la Cernavoda regele, regina, principele Ferdinand, ducele de Meiningen, principele Leopold de Hohenzollern, reprezentanţii corpului diplomatic în România, ziarişti români şi străini. A doua zi, suita regală soseşte la Constanţa, primită de la gară de autorităţi, moment în care primarul Coiciu rosteşte o „scurtă dar bine simţită alocuţiune”.[14] Anul următor, 1896, se pune piatra fundamentală pentru construirea portului şi îi revine aceluiaşi primar mandatul de a rosti alocuţiuni în faţa regelui şi a suitei sale.
 
În octombrie  acelaşi an, dr. Carol Frederic aduce din Germania, suportând un lung drum de circa 10 zile  circa 150 păsări domestice, diverse specii, pentru a le aclimatiza în Dobrogea şi cel care se oferă să pună la dispoziţie spaţiile necesare este primarul Coiciu, într-o crescătorie improvizată chiar în incinta vilei sale. Aceasta a devenit prima staţiune de cultură raţională a păsărilor înfiinţată în Dobrogea.[15]
 
Gimnaziul clasic  care se înfiinţează la 1896 era prevăzut a fi plasat lângă palatul comunal. Locaţia i-o stabileşte acelaşi edil, interesat ca marile instituţii ale statului să fie amplasate în centrul civic al urbei. Să mai precizăm că iluminatul public al Constanţei, cu cel mai modern sistem al timpului exact ca la Bucureşti, este tot o realizare a mandatului lui Mihail Coiciu.
La sfârşitul lui mai 1899 se afla pe lista membrilor fondatori pentru înfiinţarea unui ateneu la Constanţa, dorit a fi o societate ştiinţifică, care să adune alături intelectualii urbei. Numărul aderenţilor depăşise cifra o sută.[16]
 
În 1905 este preşedinte al Consiliului judeţean Constanţa. Coiciu intră în vârtejul disputelor şi intereselor de partid, urcă şi coboară pe scara funcţiilor politice, devine pentru scurt timp preşedintele organizaţiei liberale locale. Este în centrul atenţiei presei.
 
La 24 ianuarie 1909 organizaţia locală a Partidului Naţional Liberal îşi alege organele de conducere şi printre cei 41 membri ai comitetului executiv figurează şi Mihail Coiciu.[17] Anul următor este ales unul dintre  cei patru vicepreşedinţi, fiind astfel unul dintre artizanii statutelor Clubului naţional-liberal din Constanţa.

Pasiunea lui pentru platforma liberală este de dată mai veche. Îşi publica în 1894 Chemarea electorală, ceva mai târziu, într-un articol publicat de Petre Grigorescu în Constanţa din 1899  sub titlul „Regimul liberal în Dobrogea scria:
„Fruntaşii judeţului şi oraşului nostru, Constanţa, bărbaţi liniştiţi, destul de vârstnici, români buni, oameni cu posiţiuni sociale înalte, proprietari mari, cu dor şi răspundere de viitorul Dobrogei, s-au întrunit şi sfătuit asupra situaţiunei, luând hotărâri de cea mai mare importanţă pentru viitorul provinciei”.[18]
 

Tramvaiul electric să nu încapă pe mâini străine!

 „Față cu progresele orașului nostru și nevoile mult simțite ale populațiunei, prin mărirea razei și crearea în noile cartiere, construirea unei linii de tramvai a devenit o necesitate. Primăria actuală hotărîse darea în concesiunea iluminatului întregului oraș cu electricitate unei societăți care să se oblige totodată și cu înființarea tramvaiului electric avînd linie principală din port pînă la Anadalchioi și eventual cu ramificație la Mamaia.
 
Primăria a intrat în tratative cu societatea «Pantz» din Budapesta. In cursul acestor tratative, un grup de cetățeni fruntași ai orașului, independent de culoare politică, au convocat o întrunire, în care să se discute, dacă această întreprindere nu s’ar putea face cu capital românesc.
 
Această întrunire a avut loc în sala «Elpis» care a fost prezidată de d. Mihail Koiciu și care, expunînd celor prezenți situațiunea și fazele prin care a trecut acest proiect, a îndemnat pe cetățeni să contribue la formarea unei societăți și găsirea capitalului necesar pentru ca o întreprindere de însemnătatea acesteia să nu încapă pe mîini străine și în niște condițiuni atît de oneroase pentru comună.
 
La această chemare au răspuns numeroși cetățeni capitaliști din comună și județ punînd astfel bazele unei societăți romînești și alegînd următorul comitet: d. Mihail Koiciu, președinte; d. Pilescu, vice-președinte; iar membri d-nii: G. N. Alimănișteanu, Virgil Andronescu, G. Benderly, Athanase Rainov, Grigore M.Grigoriu, C. Irimescu, I. Nedoveanu, H. Frenkian, C.Manissalian, I.N. Roman, N. Negulescu, G. Gherman, Economu Pr. Rădulescu,V. Toma etc. Lucrările tehnice au fost încredințate inginerului Bușilă”.[19]
 

Testamentul primarului Mihail Coiciu

Pare surprinzător astăzi gestul lui Mihail Coiciu de a-şi  lăsa averea Ateneului Român din Bucureşti.  La 19 martie 1889 se inaugurase sala mare de festivităţi a Ateneului, eveniment cultural şi monden de largă respiraţie naţională. Pe un perete, o friză lungă de peste 75 metri, lăsată  albă. Pe o pancartă scria: „loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele principale ale Istoriei Românilor”.
 
Probabil această rezervare să-l fi înduioşat pe românul basarabean de a lăsa instituţiei celei mai reprezentative a culturii naţionale râvna lui de o viaţă. Marea frescă a Ateneului a fost executată mult mai târziu, în perioada 11 septembrie 1933 – 22 aprilie 1937, de Costin Petrescu, un mare pictor de fresce. Şi printre cele mai impresionante scene din istoria românilor, dăinuind în cetatea culturii,  este şi cea simbolizată de fecioarele în port popular, întruchipând provinciile istorice  care o primesc la sânul lor pe  Basarabia. 
 
Testamentul lui Mihail Coiciu a fost redactat la 25 aprilie 1905 la Tribunalul Constanţa. Conţinutul lui este impresionant:

„Subsemnatul Mihail Coiciu, proprietar din Constanţa, în deplină sănătate şi plenitudinea mintei mele, gândindu-mă cum urmează să se facă cu averea mea după ce nu voi mai fi pentru cei vii, în vedere că bunul Dumnezeu nu mi-a dat copii şi ca o dovadă de iubire ce am pentru scumpa mea soţie, Gabriela M. Koiciu, am hotărât următoarele:
1) Las prea iubitei mele soţii Gabriela M. Koiciu (folosinţă) uzufructul întregei mele averi nemişcătoare presentă şi viitoare de care să se folosească tot timpul vieţii sale; iar nuda proprietate a întregei mele averi nemişcătoare, presentă şi viitoare o las Ateneului Român din Bucureşti.
2) După încetarea din viaţă a soţiei mele, folosinţa acestei averi va trece Ateneului Român din Bucureşti căreia i-am lăsat şi nuda proprietate, devenind astfel Ateneul proprietar deplin şi absolut pe întreaga mea avere nemişcătoare pe care o va întrebuinţa în scop cultural şi de binefacere.
Averea nemişcătoare presentă este: Casa cu locul lor în Constanţa, Casa cu locul lor şi dependinţe în cătunul Anadalchioi, comuna Palaz, teren de cultură în cătunul Anadalchioi, casă cu loc şi via în localitatea Viile Vechi din Constanţa.
 
3) Las soţiei mele Gabriela M. Koiciu toată averea mea mişcătoare, ce se va găsi la încetarea mea din viaţă, cu care să se urmeze astfel:Toată mobila din casa în care locuesc, argintăria, giuvaeruri, care de altfel în mare parte aparţin soţiei mele, vor rămâne în deplina ei proprietate.
 
Restul averei mişcătoare se va vinde de către soţia mea, iar preţul se va adaoga la numerarul şi efectele ce vor rămâne după încetarea mea din viaţă. Cu acest numerar şi efecte soţia mea Gabriela M. Koiciu va dispune după cum urmează:
1) Lei 10.000 (zece mii lei) soţiei mele, de care să dispună după cum va voi.
2) Mai las 10.000 (zece mii) tot soţiei mele pentru a întâmpina cheltuieli de înmormântare, a face pomeni şi celelalte îngrijiri creştineşti pentru odihna sufletului meu, a pune o piatră pe mormântul meu şi a avea întreținerea anului de doliu.
3) Va număra 10.000 (zece mii) lei surorei mele Eudoxia Koiciu, ca semn de frăţească iubire din partea mea.
4) Lei 40.000 (patruzeci mii) va întrebuinţa la facerea unui local de şcoală în cătunul Anadalchioi pe locul meu, care va purta numele de „Şcoala Mihail Koiciu”.
5) Va număra Comunei Constanţa lei 20.000 (douăzeci mii), ca semn de recunoştinţă populaţiunei ei, care în multe rânduri mi-a dat dovadă de încredere şi dragoste. Această sumă se va depune în bonuri la casa de Depuneri şi Consemnaţiuni din Bucureşti ca din venitul cupoanelor să se îmbrace în fiecare an în timpul iernii copiii săraci de la şcoalele publice primare din Constanţa.

6) Va întrebuinţa lei 1.000 (una mie) la cumpărarea a cinci vaci pe care, după alegerea ei, soţia le va împărţi la cinci oameni săraci.
7) Lei 10.000 (zece mii) mi le va întrebuinţa a înzestra după alegerea ei zece fete sărace la măritişul lor.
8) Lei 1.000 (una mie) va împărţi servitorilor care se vor afla în serviciul meu la încetarea mea din viaţă
.9) Osebit de ce i-am lăsat va plăti din numerarul ce va rămâne taxele de succesiune şi cheltuielile pentru executarea acestui testament.
10) Ori ce sumă va prisosi, după ce se vor acoperi toate legatele şi plăţile ce am impus soţiei mele, se va preda Ateneului Român din Bucureşti, cu care să se ajute tinerii merituoşi spre a-şi completa studiile.
11) Dacă numerarul şi efectele ce vor rămâne, după moartea mea, întâmplător nu ar acoperi toate legatele, se va face o reducere proporţională aspra tuturor legatelor.
12) Dacă Ateneul Român din Bucureşti nu va accepta averea ce i-am testat, această avere mişcătoare şi nemişcătoare să se dea Comunei Constanţa spre a forma un fond din care să se înfiinţeze şi să se întreţie un azil de infirmi şi bătrâni în casele mele din Anadalchioi.”[20]

În bugetul de venituri şi cheltuieli al Primăriei, pe durata a zece ani, număraţi după moartea soţilor Coiciu, figurează un punct distinct: repartizarea fondului Coiciu pentru încurajarea unor elevi talentaţi, susţinerea unor activităţi culturale, diverse investiţii edilitare. Cei 50.000 lei, anual, erau gestionaţi de consilierii locali, raportând public, an după  an, despre justeţea folosirii lui.

 

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.


Citește și:
Preotul Nicolae Paveliu, ctitor de biserici în Dobrogea
 
Mehmet Niyazi, simbolul luptei pentru libertatea Crimeii
 

[1] Analele Dobrogei, Cernăuţi, Institutul de arte grafice şi editură „Glasul Bucovinei”,Vlll, 1927, p.48
[2] Viitorul, 8, nr.2195, 21 martie 1914
[3] Monitorul Oficial, 171, 30 octombrie 1915
[4] În anul 1957 se va da în folosinţă noul lăcaş de şcoală pe strada Isvor 26 numindu-se la început Şcoala nr.10. În iunie 2002, aceasta primește numele ctitorului ei, Mihail Coiciu.
[5] Monitorul Oficial, 243, februarie 1914
[6] Din tezaurul documentar dobrogean, Constanţa, 1988,p.86
[7]  Farul Constanţei, ll,nr.36-39, februarie 1881, pag.1-3.
[8] SJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar 15/1891, f.15.
[9] Arhivele Statului Constanţa, fond Primărie, dosar 13/1892, f. 30-31
[10] Dimineaţa,7, nr.2172,13 martie 1910
[11] Universul,78, 21 martie 1910
[12] Lăpuşan, Aurelia, Presa şi teatrul în Dobrogea, Constanţa, Editura Mondograf, 2000, p 77
[13] SJCAN, fond Primăria Constanţa, dosar 1/1896,f. 32.
[14] Constanţa, lll,nr.136,17 septembrie 1895,p.3-4.
[15] Păuleanu, Doina, Constanţa 1878-1928, Spectacolul mondenităţii târzii, vol ll, Constanţa, Muzeul de artă, 2006, p.142.
[16] Constanţa, lX, nr.301, 30 mai 1899, p.3.
[17] Lascu, Stoica, Colegiul pedagogic Constantin Brătescu, 1993, pag.313.
[18]„Constanţa”, IX, nr. 291, 14 martie 1899:1-2.
[19] Viitorul, 6, nr.1629, 21 august 1912
[20] Arhivele Statului Constanţa, fond Primăria Constanţa, dosar 40/1915, f. 3-4, copie

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari