Istoria Dobrogei Oprea Hârâciu, învățătorul erou din Medgidia (GALERIE FOTO)

9 septembrie 1916
„Înainte băieţi!” Şi prin viforul luptei, Oprea Hârâciu se avântă la atac în fruntea plutonului. Gloanţele şuieră, surd se înfig în carne vie; bubuiturile înfioară, obuzele trăsnesc, se sparg amestecând omul cu pământul, Dobrogeanul cu scumpul lui ogor. Vaietele şi comenzile se încurcă; miroase a praf de puşcă şi a sânge cald.
 
În paşi mărunţi, regulaţi, soldaţii înaintează; cu mâinile pe arme, cu fruntea încruntată privesc drept în faţă, cu un gând: Înainte. Sunt luptători, sunt stăpânii acestui pământ şi cu orice chip trebuie să-l ţie; este al lor, şi „al lor va fi”. Valul se opreşte după un dâmb. Focul duşmanului s-a mai potolit.
 
Atunci ca un uriaş, ca un apostol al dreptăţii, acest fiu al Dobrogei, Hârâciu se ridică şi comandă:
- „Înainte!...” Iarăşi pornesc, iarăşi curg gloanţele ploaie. Dar ei atacă, curăţă ţara de duşmani.
- „Domnule sublocotenent, sunteţi rănit la braţ, rămâneţi în urmă să vă panseze!”
- „Înainte! Fiecare să se gândească la sine, nu trebuie să dea nimeni înapoi; să moară pe poziţie!...”
Sângele curge, se prelinge pe sub mânecă până pe degete şi înroşeşte puşca. El comandă, atacă, nu bagă seama.

• „Vă leg eu aici şi pe urmă înaintaţi”.
• „Fie”.

„Act de moarte din anul 1916, luna septembrie, ziua șapte, ceasul opt după amiază. În ziua de șase ale prezentei luni, la ceasurile șapte după amiază a încetat din viață în câmpul de luptă de la Molciova locotenentul Hârâciu Oprea în vârstă de 30 de ani, de profesiune institutor, născut în comuna Siliștea Transilvania, domiciliat în Medgidia, județul Constanța, fiul dlui I. Hârâciu și al Dnei Paraschiva.
Moartea a fost verificată de căpitanul medic Mazilu M.”

 
Faptele de vitejie descrise de reporterul de la „Dobrogea Jună”, posibil însuși patronul publicației, Constantin Sarry, sunt veridice, moartea învățătorului pe câmpul de luptă așișderea. Celelalte date le vom reface din documentele cercetare recent, dar și din corespondența cu fiul acestuia, locotenent colonelul Gheorghe Hârâciu care ne scria:

„Aceste documente au fost păstrate de mama mea, în amintirea soţului ei, cu care nu a avut bucuria de a convieţui decât aproximativ două luni - căsătoriţi la 23 iunie 1916 şi plecat pe front la 15 august, decedat la 6 septembrie – cu gospodăria distrusă de armatele de ocupaţie, dar care până la moarte i-a păstrat cu cinste, neîntinată memoria şi numele fără a se recăsători, dedicându-şi întreaga sa viaţă creşterii şi educaţiei mele”.

Repere biografice

Oprea Hârâciu s-a născut la 10 martie 1886 în comuna Siliştea, judeţul Sibiu, fiul lui Ioan şi al Paraschivei Hârâciu, şi împreună cu familia sa ajunge pe meleagurile Dobrogei când avea doar 11 luni.
După terminarea cursului elementar la Constanța, urmează Şcoala normală de învăţători „Vasile Lupu” din Iaşi pe care o absolvă în anul 1908, fiind repartizat mai întâi în Galați și apoi în oraşul Medgidia. La 10 noiembrie 1908 este încorporat cu gradul de soldat în Regimentul 34 Infanterie Constanţa. Un an mai târziu este lăsat la vatră şi îşi ia în primire postul de învăţător.
 
La 13 iunie 1913 este mobilizat şi ia parte la al doilea război balcanic cu Regimentul 34 Infanterie, obţinând medalia „Avântul Ţării”.
 
La 1 iulie 1914 este din nou concentrat şi urmează cursurile de ofiţer de rezervă, fiind avansat la gradul de sublocotenent în rezervă şi mutat în Regimentul 76 Infanterie.[2]
Mai multe concentrări de scurtă durată până la data de 15 august 1916 când este mobilizat şi pleacă pe front. La 9 septembrie 1916 moare cu arma în mână în luptele din Dobrogea de la Molciova.

A obţinut postmortem medalia Crucea comemorativă a războiului 1916-1918 cu bareta „Dobrogea” prin Decretul 37117 din anul 1922.
 
Îi întâlnim numele în presa timpului cu diverse ocazii: pe lista de subscripții pentru inundațiile din Serbia: „Din Medjidia - D-nii Oprea Hârâciu, Gh. Popescu-Ciocanel, Eten Curtumola, I. T. Hristu, Izet Baubec și Ionus Husein donau câte 1 lei”.[3]
 
Sau la transferuri de personal didactic. Hârâciu Oprea, de la Școala normală din Galați, cu domiciliul în județul Constanța[4], transferat la Școala din Cogealac, județul Constanța, de unde este mutat la Școala de băeți din Medgidia.[5]
 
Numit învățător pe ziua de 1 Septembrie 1910 la Școala elementară de meserii din Medgidia, în locul d-lui Sf. Chiru, transferat”.[6]
Între două concentrări și pregătiri de război, se căsătorise cu Jeana Hârâciu, cu care a stat doar câteva luni, din 23 iunie până la 15 august 1916, pentru ca numele să-i apară în ziare la rubrica decese de onoare. Din ilustratele primite de la fiul acestuia, Constantin, rezultă că înainte de căsătorie mama locuia în București, iar peste mai mult timp o găsim agentă de siguranţă cl. III, la serviciul de siguranţă Sighet.[7]

 

Eroii nu mor niciodată

 „Căpitanul activ Georgescu Vintilă, reg. 68 infanterie; Sublocotenentul activ Popescu N. Gheorghe, reg. 78 infanterie ; Sublocotenentul de rezervă Rătescu G. Gheorghe, reg. 78 infanterie; Sublocotenentul de rezervă Hârâciu Oprea, Reg. 78 infanterie; Sublocotenentul de rezervă Brașoveanu Smil, reg. 78 infanterie ; Sublocotenentul de rezervă Dinu Gheorghe, reg. 35 infanterie ; Caporalul Nedelea Savu, reg. 8 infanterie ; Caporalul Baican Neagcu, reg. 8 infanterie; Soldatul lordache Ion, reg. 9 infanterie; Soldatul Margea Nicolae, reg. 9 infanterie ; Soldatul Păuna Ștefan, reg. 41 infanterie ; Soldatul Lucioiu Ion, reg. 51 infanterie ; Soldatul Moiscu Grigore, reg. 52 infanterie ; Soldatul Zoltan Marin, reg. 60 infanterie; Soldatul Oancea Ilie, reg. 68 infanterie; Soldatul Gota Marin, reg. 71 infanterie …[8]

„Eri după amiază la orele 2, s-a făcut reînhumarea osemintelor a șase eroi aduși de Societatea „Mormintele eroilor”[9] din fostele zone de front. În Gara de Nord, după coborârea din tren a sicrielor, s-a oficiat un serviciu divin de către 8 preoți, în prezența d-lor gen. Holban, maior Iacovacci, căp. Fotino, din partea comenduirii București, a numeroși ofițeri superiori și inferiori, camarazii de front, organizațiile de veterani și foști luptători, familiile eroilor, precum și un numeros public.
 
După oficierea serviciului divin, sicriile au fost ridicate pe umeri de foștii camarazi și așezate pe care naționale, împodobite cu coroane și tricolorul țării. S-au format apoi 2 cortegii: primul cu sublocotenentul Hârâciu Oprea din Infanterie, și Andrei Grigore, urmând drumul spre cimitirul „Sf. Vineri”, iar al doilea cortegiu cu maiorul Ag. Papastopol, din Infanterie, sublocot. Virgil N. Șerbănescu din Cavalerie și frații locot. Ionescu N. Nicolae și locot. Ionescu N. Constantin, care a parcurs str. Griviței, Victoriei, Carol, Șerban-Vodă, până la Cimitirul militar „Belu”. Pe tot parcursul, unități din toate armele din Capitală, cu muzica, au urmat cortegiile până la locul de veci”.[10]

 
Și un ferpar în care „D-ra Jana St. Hârâciu, neputând mulțumi fiecărei persoane în parte aduce pe această cale viile sale mulțumiri tuturor persoanelor civile și d-lor Ofițeri din garnizoana Medgidiei care au luat parte la deshumarea osemintelor soțului său sublocotenent Hârâciu Oprea, mort pe câmpul de onoare în luptele din Dobrogea în 1916”.[11]
 
Iată că învățătorul din Medgidia a cărui pildă de eroism și dragoste de țară a lăsat-o moștenire fiului său necunoscut și elevilor lui, a primit la șapte ani de la jertfa sa onorurile care i s-au cuvenit și astăzi osemintele lui odihnesc între ale camarazilor săi de arme.


Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:
Oprea Hârâciu - eroul Medgidiei în Primul Război Mondial
Cotovu, un nume lăsat moștenire generațiilor viitoare (GALERIE FOTO)
Două destine, același nume. Paul și Victor Morfei din Topalu