Jurnal aniversar Dobrogea 150 La pas prin istorie (V)

Povestea noastră continuă. Și va merge la pas, săptămână după săptămână, urmărind din presă și din mărturiile celor care le-au lăsat scrise pentru viitorime felul cum s-a aliniat Dobrogea la țară, crescând precum făt-frumos din basmele românilor. Să ajungem astfel la momentul aniversar al celor 150 de ani ce se vor prinde pe tâmpla provinciei.

25 noiembrie 1878
George Auneanu, unul din primii funcționari publici ai orașului, pornise din Galaţi la bordul vaporului austriac „Sophia”, în care erau îmbarcaţi şi ofiţerii Regimentului VI Infanterie. Au debarcat la Cernavodă. Un batalion din acest Regiment,  condus de maiorul Papazoglu, a continuat drumul la Ostrov.
Printre cei rămași la Cernavodă, alături de George Auneanu, se aflau general Gherghel, prefectul judeţului Silistra, cu reşedinţa la Rasova, poetul Alexandru Macedonski, directorul Prefecturii, Al. Holban, casier general, şi George Nestor, preşedintele Tribunalului.
„Cu trenul „Englez” am plecat la „Küstendje” care era ocupat de vreo 3000 soldaţi de artilerie, din armata rusă, scrie în memorii sale, publicate mai târziu, George Auneanu.
Conducătorii desemnați a prelua Constanța au fost: Remus Opreanu, prefect, Mihail Coiciu, director, George Brătăşanu, administrator (subprefect), Luca Elefterescu, idem, Ion Russescu, ajutor de administrator,Ion Valaori, translator, Ion Mironescu, poliţist pentru scurt timp, apoi l-a urmat D. Cantuniari, primul funcţionar român mort în Constanţa, la a cărei înmormântare a luat parte clerul de toate confesiunile şi notabilităţile oraşului.
La Tribunal : George Horezeanu, preşedinte, Iancu Poenaru Bordea, Mişu Cotescu, judecător, Panait Holban, „substitut”. A funcționat în primul an şi o Curte de Apel, care apoi a fost desfiinţată.
La Casseria Generală: Ştefan Cepraga, cassier general, George Mironescu, ajutor de cassier. La Vamă: Mih. Herişescu, şeful vămii. Gr. Economu, Diriginte poștal.
Căpitan al portului Nicolache Macri”.[1]

26 noiembrie
Kiustenge: „Ieri 25 curente, pe la orele 2 post meridiane, a sosit Batalionul 4 de Vânători cu d. colonel Gorjan și d. maior Ioanovici; autoritățile civile și mare parte a populației trăia cu bucurie. Slujba divină a avut loc la Biserica greacă, după care armata a defilat străbătând stradele importante până la piața principală a orașului, cu muzica Regimentului 4 în frunte. Entuziasmul ca și în ziua de 23, indescriptibilă. Noaptea iluminație. Muzica a fost lăsată la dispoziția coloniei elene, care a sărbătorit venirea armatei cu patriotismul cel mai mare. O manifestație impozantă a avut loc dinaintea reședinței.“[2]

1 decembrie
„Cum au trecut ostaşii noştri, întâiul lucru a fost urmărirea tâlharilor care jefuiau în ziua mare. Poterele de soldaţi s-au întins de-a lungul graniţei dinspre Bulgaria, pe drumuri, prin sate şi oraşe, îndată s-au pus diligenţe de poştă escortate de călăraşi, s-a aşezat telegaf între oraşe, s-au adus învăţători, preoţi, funcţionari din ţară, acolo unde se simţea nevoia. Multe sate erau în parte nimicite de război. Se trimeteau soldaţi după arătarea hărţii la satul cutare, dar care nu era de găsit acolo, ori numai nişte dărâmături părăsite. Cele mai multe sate erau nişte bordeie sărmane, care nu puteau găzdui trupe numeroase, mai ales că era şi iarnă. Armata, rebegită de frig şi de foame, obosită de drumuri, se culca în paie, în colibe, pe gerul lui ianuarie. Nu găseau lemne de foc, nici nutreţ pentru cai şi nici hrană pentru ei. Soldaţii se mulţumeau cu pesmeţi uscați trimişi de la Bucureşti pe drumuri lungi. Şi grele. Au îndurat toate lipsurile şi au stat la datorie pentru ţară.”[3]

2 decembrie
Constanţa. Raportul Prefecturii judeţului Constanţa către Ministerul de Interne asupra situaţiei şcolilor din Constanţa şi din comune ale judeţului arăta situația reală a satelor dobrogene.
„ Hârşova are local de şcoală de piatră cu patru camere şi magazie pentru lemne, învelit cu olane, ferestrele şi un perete înăuntru stricat. Şcoala aceasta aparţine comunităţii turce, poate fi considerată publică. În comuna Varoşiu, considerată suburbia Hârşovei şi locuită de români, este şcoală care funcţionează cu 2 camere încăpătoare, 100 elevi, are necesitate de mici reparaţii şi o sobă a învăţătorului ei român; şcoala frecventată de 30 elevi. Comuna Topalu fără şcoală. Alte şcoale în plasa Hârşovei nu sunt. În oraşul Kustendje este local de şcoală publică, ocupat actual de spital rusesc, cuprins de un salon mare încăpător, 100 până la 150 elevi; alte trei comune se află în stare mediocră.
În oraşul Mangalia este local de şcoală care trebuie terminat cu puţină cheltuială, poate fi repede ocupat. In alte sate nu sunt şcoale. Vom face însă negreşit când ne vom organiza definitiv adică în curând”.[4]

4  decembrie
În şedinţa Adunării Deputaţilor din 4 decembrie 1878 guvernul a prezentat un proiect de lege privind unirea căilor ferate. Adunarea l-a admis şi după o oarecare rezistenţă şi Senatul l-a adoptat.
Primul obiectiv de îndeplinit era alegerea locului unde să se construiască podul peste Dunăre. Barkley şi vestitul inginer Hartley socoteau că cel mai indicat loc ar fi punctul Cernavodă. Această idee a fost însuşită şi de inginerul A. Călinescu, care la cele două linii proiectate (Bucureşti – Urziceni – Slobozia – Cernavodă şi Urziceni – Buzău), a mai propus pentru dezvoltarea economică a Dobrogei şi calea ferată Constanţa  - Galaţi, printr-un tunel pe sub Dunăre.[5]

5  decembrie
„Domnului Căpitan al Portului Kiustenge, Spre răspuns la adresa dv cu nr.11 am onoarea a vă informa că Primăria a crezut de datoria sa fără a călca prerogativele dv faţă cu onorabilul Ministeriu de Externe şi v-a recomandat pe doctorul Comunei, dl dr.P.Petrovici, fiindcă până când Consiliul sanitar superior va lua măsuri generale pentru organizaţiunea serviciului medical în Dobrogea am credinţa de datoria noastră spre a lua măsuri cuvenite ca să se poată efectua  serviciul medical în acest oraş cât s-ar putea mai corect şi în mod mai legal.
Prin urmare, legalitatea şi grija pentru interesele concetăţenilor şi a particularilor ne-a condus de a vă recomanda pe dr. oraşului, iar nicidecum alte consideraţiuni, şi recomandaţia aceasta am făcut cu atât mai mult cu cât am văzut că se conformă tocmai cu obiceiurile cele vechi.
Totodată vă facem cunoscut, dle căpitan, că spre a evita o corespondenţă sterilă şi puţin folositoare am adresat şi către dl Prefect local spre a regula această chestiune”.[6]
 
6 decembrie
Printre cei care au fost propuși în funcții publice în noile instituții se numără și poetul Alexandru Macedonski. Încercase în mai multe locuri. În 1876 fusese numit prefect interimar al regiunii Bugeac, înlăturat după ce s-a opus unor acțiuni impuse de guvern. În 1877 a fost numit controlor financiar al județului Putna, dar a refuzat funcția pe care a considerat-o nedemnă de valoarea lui. În 1878 a fost numit  director de prefectură al plășii Silistra Nouă și s-a mutat la Cernavodă. În 1879 a fost numit administrator al plasei Sulina. A ocupat apoi funcția de inspector general financiar.[7] Îi încetează funcția prin desființarea județului Silistra la 9 aprilie 1879.

---

Cernavoda. Raportul directorului Prefecturii județului Silistra Nouă, Alexandru Macedonski, către Ministerul de Interne prin care solicită a se interveni la conducerea Ministerului de Război pentru a ordona armatei să se răspândească prin satele din districtul Medgidia în vederea asigurării ordinii și liniștii publice.
„Domnule Ministru, D-l administrator de Medgidia, prin raportul său cu nr. 29 din 3 decembrie curent, îmi face cunoscut că în orașul de reședință Medgidia, în care nu este prevăzută nici un fel de poliție, se simte imperioasă necesitatea înființării unei mici poliții, compusă de un comisar și 20 gardiști cu șeful lor, pentru paza de zi și noapte a orașului, care deși compus actualmente numai din 3–400 familii, ocupă însă o întindere foarte mare și o mulțime de case, din care cea mai mare parte sunt părăsite de proprietarii lor, fugiți în timpul războiului din urmă. Spre a se ține o ordine regulată în acest oraș, relativ mare în comparație cu multe alte orașe din Dobrogea care au poliții și spre a se garanta pacea locuitorilor și păstrarea intactă a numeroaselor edificii părăsite, contra făcătorilor de rele și a soldaților ruși care pe fiece zi iau grinzile și lemnăriile dintr-însele, înființarea acestei mici poliții ar fi de vădită necesitate.
Subsemnatul opinează însă că, dacă veți binevoi a aproba mutarea reședinței de la Rasova la Cernavoda, actuala poliție Cl. II din acest din urmă oraș ar fi menită a se muta la Medgidia, iar poliția Cl. I de la Rasova, să se mute la noua reședință, Cernavoda.
Afară de aceasta, domnule ministru, d-l administrator de Medgidia îmi comunică că primarii (muftii) mai multor comune au venit a-i adresa plângeri, că bande organizate, în mare parte bulgari, jefuiseră în modul cel mai vandalic satele, împingând brigandajul până acolo, încât chiar ziua intră în sate, pe care locuitorii dezarmați și fără nici o putere protectoare le părăsesc fugind.
Această tristă situațiune, domnule ministru, menită a scădea prestigiul autorității înaintea acestei nenorocite populațiuni, care la știrea că au trecut sub dominațiune română, era însuflețită de cel mai mare entuziasm și speranță, văzându-se acum din nou pradă unor calamități tot așa de teribile, și în timpul tristelor evenimente din urmă, provine din cauza lipsei de jandarmerie care ar fi trebuit pusă la dispozițiunea administrațiunii chiar din ziua luării în posesie. Că încă n-au sosit până astăzi jandarmi, deși administrațiunea ceea ce țin s-a constatat a depus un zel și o activitate deosebită în aceste circumstanțe excepționale, abia a găsit pe alocuri sprijin, spre a întâmpina necesitățile administrațiunii, în comandanții companiilor Regimentului 4 de linie.
Ca remediu provizoriu la aceasta și în prevedere că, călărașii ce ni se pun la dispozițiune, după cum ni s-a anunțat, sunt insuficienți, am onoare, domnule ministru, a vă ruga să binevoiți a interveni pe lângă domnul ministru de Război a da ordine ca armata să se răspândească prin satele din acest district și mai cu seamă prin cele de pe frontiera dinspre Bulgaria”[1].Semna Alexandru Macedonski, prefect.

12 decembrie
Prefectul Remus Opreanu a constituit consiliul comunal al orașului Constanța din rândul căruia l-a numit primar pe Antonio Alexandridi. Ajutor de primar Hafuz Regep, înlocuit mai apoi de Ali Cadâr, Nicolae Mastero, secretar, Dionisie Contogiorgi, cassier, consilieri erau Vasile Gambu și Bahor Seni. Cancelaria primăriei era formată din perceptor, copist, arhivar și secretar.[1]


14 decembrie 
John Trevor Barkley, inginer englez, unul dintre cei mai importanţi industriaşi ai Marii Britanii, scrie redactorului şef de la „Românul” despre importanţa încorporării Dobrogei la ţară:„Încorporarea Dobrogei la România e destinată din două puncte de vedere a exercita o influenţă foarte însemnată asupra viitorului României, adică atât din punctul de vedere politic, cât şi din cel comercial, pe de-o parte dezvoltând repede resursele sale materiale, iar pe de altă parte punând-o în legătură directă printr-un port naţional cu marile naţiuni maritime ale lumii./…/Ținutul de prinprejurul/Constanţei/ constă din un şes fără arbori, este roditor dar nu are apă. Din fericire, spre miazănoapte de Constanţa şi foarte aproape de oraş e un lac cu apă dulce, având o lungime şi o lăţime de mai mulţi kilometri, de unde pe timpul romanilor se aducea printr-un apeduct apa trebuincioasă pentru alimentarea însemnatei cetăţi Tomi, care la acea epocă ocupa  tărâmul pe care se află astăzi Constanţa. Ştiinta modernă n-ar afla nici o greutate pentru a reînoi un procedeu analog cu puţine cheltuieli şi cu rezultate cu mult superioare. Nivelul înălţimii de unde ar trebui să pornească apa nu numai pentru a alimenta Constanţa dar şi pentru irigaţiunea împrejurimilor, are o înălţime de vreo 6o metri. Cu astfel de abundenţă de apă schimbarea ce s-ar face în aspectul districtului de prin prejurimi ar putea fi înţeleasă de cei care au fost martorii unor asemenea efecte, produse prin operaţiuni analoage în alte locuri, cum de exemplu în Indii şi în Italia./…/Formaţia geologică a ţării între Dunăre şi Constanţa este terţiară: ea aparţine acelei subdiviziuni care, printr-o stranie coincidenţă, distruge bazinul Londra Paris. Creta, piatra de var şi nisipul verde din acele locuri se găsesc în Dobrogea. Nesfârşitele cariere de piatră de la Cernavoda sunt întocmai ca acelea care se-ntrebuinţează la Paris”.[3]

---

16 decembrie
Costache Petrescu, care figura în lista cadrelor corpului didactic din România, a fost numit institutor şi director la şcoala primară din Constanţa având ca singur ajutor pe Seic Isleam, numit tot atunci pentru limba turcă. Dascălul vorbea limbile latină, greacă, franceză şi era un perfect cunoscător al limbii şi literaturii turce. Cunoştea pictura, arhitectura. La 6 februarie 1879 el inaugurează prima şcoală românească din Constanţa în prezenţa prefectului şi a celorlalţi reprezentanţi ai autorităţii, Şcoala nr. 1 de băieţi.
 În  anul următor el a înfiinţat din propria iniţiativă o şcoală de adulţi în localul comunei de pe strada Traian, unde mai târziu s-a mutat Pompieria şi apoi Primăria iar apoi a funcţionat serviciul sanitar al comunei.[1]
 
21 decembrie
Consiliul de Miniştri decide restituirea proprietăţilor locuitorilor refugiaţi, capabili să aducă dovada posesiunii până la 1 ianuarie 1880.
În aceeași zi, Mihail Kogălniceanu acorda prioritate cererilor formulate de veteranii Războiului de independenţă de a se stabili în Dobrogea „în ideea ca împroprietăririle lor pe aceste meleaguri ar înmulţi elementul român în noua noastră provincie, ar mări prosperitatea şi veniturile statului şi, ar da, totodată, o oarecare îndestulare acelora ce au drepturi câştigate la recunoştinţa ţării” [2]
„Asupra raportului ministrului nostru de Interne sub nr. 21.650, având în vedere voturile Senatului român și al Adunării Deputaților din ședințele de la 28 și 30 septembrie în privința administrării Dobrogei, până la convocarea adunărilor de revizuire, precum și jurnalul Consiliului nostru de Miniștri nr. 1 încheiat în ședința de la 21 decembrie curent am decretat și decretăm:
Art. I Toate proprietățile părăsite de către locuitorii din Dobrogea în timpul războiului, se vor restitui, deocamdată de către administrație, proprietarilor lor, îndată ce dânșii se vor prezenta cu dovezi, care să formeze convingerea că proprietățile, ce le reclamă, le-au posedat înaintea războiului.
Art. II Administrația județeană va proceda cu începere de la 1 ianuarie viitor la facerea inventarelor în regulă a tuturor proprietăților părăsite, fie ale statului, fie ale particularilor, după care pe acelea ale particularilor le va încredința, cu inventare deosebite în îngrijirea și păstrarea comunelor respective, până ce proprietarii le vor reclama prin administrația județului, iar pe acelea ale statului le va predă Administrației Domeniilor Statului, asemenea cu inventare.
Art. III Locuitorii fugiți vor putea cere până la 1 ianuarie 1880 restituirea proprietăților lor administrației județului care, prin înțelegere cu comunele respective va lua măsuri a li se preda, îndată ce vor prezenta dovezi în regulă.
Art. IV Ministrul nostru de Interne este însărcinat cu executarea acestui decret.[3]
 

---