Istoria Dobrogei – Bibliografie – Choniates (sec. XII-XIII) – Cuvântări și scrisori (II)

• Nichita Choniates s-a născut la mijlocul secolului XII, în orașul Chonai (azi Khonas) din Asia Mică (Turcia asiatică) și a studiat la Constantinopol, avându-l ca profesor pe fratele său Mihail, viitorul mitropolit al Atenei și scriitor. Ca urmare, el a deținut funcții imperiale, printre altele, mare logothet și guvernator al provinciei Filipopole (Plovdiv-Bulgaria centrală). După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada IV în 1204, s-a refugiat la Niceea (Iznik-Turcia asiatică), unde a slujit dinastia Lascaridă, continuatoarea Imperiului Bizantin până la recucerirea capitalei în 1261, și a decedat prin 1213.

Nichita Choniates a redactat numeroase lucrări religioase și laice. Principala scriere laică este „Istoria”, alcătuită din 21 cărți, în care relatează obiectiv evenimentele dintre 1118 și 1206, grupate după domniile împăraților. El a folosit ca surse propriile amintiri, tradiții orale și mărturii contemporane, precum și propriilor cuvântări rostite în fața suveranilor. Istoricii moderni au stabilit că autorul a folosit ca izvoare scrise lucrările mitropolitului Eustathios al Tesalonicului și a contemporanului său loan Kinnamos. „Istoria” lui Nichita Choniates s-a păstrat într-o variantă scurtă, probabil elaborată inițial, și o alta extinsă. Manuscrisele sunt numeroase și prezintă diferențe importante, care fac dificilă redactarea unei ediții critice,  existând între ele și o parafrază neogreacă din secolul XIV. Prima ediție critică, elaborată de Jan-Louis van Dieten cu puțin timp înainte de apariția volumului românesc, nu a fost accesibilă editorilor români. Stilul său literar este „arhaizant”, cu perioade ample, numeroase figuri retorice și citate din clasicii antici și din Biblie. Ca urmare, traducerea operei sale este foarte dificilă, editorii români fiind nevoiți, pentru a reda un text inteligibil, să nu respecte ad-litteram originalul.

Discursurile sale fuseseră publicate anterior într-o excelentă ediție critică de același van Dieten, care a adăugat un comentariu detaliat, care a fost „un neprețuit” ajutor pentru editorii români. (Al. Elian & N. Ș. Tanașoca)
 
A CINSTITULUI LOGOTHET AL TAINELOR ȘI „EPI TON KRISEON”, CARE A FOST NUMIT ȘI EFOR, NICHITA CHONIATES, CUVÂNTARE CĂTRE ÎMPĂRATUL KYR ISAAC ANGHELOS. A FOST SCRISĂ CURÂND DUPĂ CE EL A FOST NUMIT JUDE AL VĂLULUI

1190 (1191?), iulie. Nichita Choniates urează împăratului Isaac al II-lea Anghelos care pleacă în campanie contra răzvrătiților vlahi și bulgari din Balcani izbândă în luptă, pe uscat și pe apă. Evocă victoriile din trecut care garantează pe cele viitoare. Dunărea vestește vitejiile împăratului.



(...) Și ieri și alaltăieri [expresie homerică, cu sensul „de curând”, cf. Iliada, 2, 303 – nota editorilor români], socotind că e un lucru vrednic de înălțimea cugetului împărătesc să preîntâmpini năvălirile sciților [cumanii – n. e. r.] peste Istru împotriva noastră, tu ai făcut din gând faptă. (...) Și Istrul cel adânc și învolburat [epitet homeric, cf. Iliada, 20, 73 n. e. r.] le [corăbiile] poartă, împinse de vânt prielnic, clătinându-le pe lângă ostroavele lui. Și fluviul acesta bate, după spusa psalmistului [cf. Vechiul Testament, Psalmii, 97, 10 – n. e. r.], din palme într-un târziu și, după mulți ani, e lovit de vâsle romeice ; numai puțin și, luând cu sine glasurile și necazurile barbarilor [cf. Vechiul Testament, Psalmii, 54, 27 – n. e. r.],, se va vărsa însângerat în Pontul Euxin, făcând cunoscute neamurilor, prin [ținuturile cărora – n. e. r.] își poartă valurile, faptele tale de vitejie. El folosește ca pe un glas culoarea dată valurilor sale de sângele barbarilor și parcă strigă îndemnându-i pe barbarii înroșiți de năvala criminală împotriva noastră, oameni dedați cu totul vărsărilor de sânge [cf. Psalmii, 54, 27 – n. e. r.], să oprească ticăloasele lor uneltiri împotriva romeilor și să lege cu tine convorbiri în vederea păcii [cf. Noul Testament, Luca, 14, 32; 19, 42 – n. e. r.], cu tine care ești dumnezeiesc conducător [cf. Iliada, 3,16] și să ia culoarea ei albă ca să nu se înfrupte din ei sabia [cf. Vechiul Testament, Deuteronomul, 32, 42 – n. e. r.].

(...) Acum însă pornești și la lupta împotriva barbarilor, ducând cu tine și mașinile aruncătoare de pietre, pentru tine meșterite mai bine decât [cele făcute – n. e. r.] de vestitul Arhimede [cf. Polibiu, 8, 7, 2; Plutarh, Marcellus 14, 3 – n. e. r.]. și răngile și berbecii și tot ce ar putea să distrugă întăriturile cu turnuri.

(...) Căci pe uscat și pe apa, în același timp îți vei împărți izbânzile și prin foc și prin apă, vreau să spun prin focul luptei [Cf. Iliada, 4, 324 – n. e. r.] și ajutat de curgerea râului, îi vei chinui pe barbari, care în cele din urmă vor veni sub jugul stăpânirii tale ca spre [un loc – n. e. r.] de odihnă [cf. Psalmii, 65, 12 – n. e. r.]. (...) Așadar noi tresăltăm de bucuria de după strălucitele victorii și lupte din vremea împăraților de mai înainte, chiar înainte ca tu să te arunci în luptă împotriva barbarilor nu mai puțin decât de bucuria de care vom avea parte după întoarcerea ta de acolo. (...) Încât, de nu ne-ar lovi oarecum în miezul inimii faptul că tu pleci pentru oarecare vreme dintre noi, în tot timpul expediției tale împotriva barbarilor, am face serbări.
(...)



Ci, preaiubitorule de Hristos împărate, care pe toți împărații de odinioară i-ai întrecut în dragostea de primejdii și care în același timp ai fost cel mai încercat de primejdii, de vreme ce cu tot avântul pornești asupra barbarilor, ca să le plătești înzecit plata ce li se cuvine [cf. Psalmii, 136, 8 – n. e. r.], n-au să te îndepărteze pe tine de la acest plan, pentru noi întocmit, nici truda, nici luptele încordate și nehotărâte, nici răsăritul Câinelui [stea], nici lumina strălucitoare a lui Sirius [stea], nici înălțimile munților prăpăstioși și greu de urcat, nici călătoria prin locuri înguste și râpoase, nici nimic altceva din toate acestea. (...) Căci sunt neam care și-a pierdut mintea [cf. Deuteronomul 32, 28 – n. e. r.], care s-au desfrânat cu faptele lor [cf. Psalmii, 105, 39 – n. e. r.], îndepărtându-se de Dumnezeu prin încălcarea jurămintelor [cf. Deuteronomul, 32, 15 – n. e. r.] și care de multe ori 1-a mințit pe împăratul cel asemenea lui Dumnezeu și întru totul sunt vase ale mâniei acute spre pieire [cf. Noul Testament, Epistola către romani, 9, 22 – n. e. r.].

Și ducând până la capăt lupta împotriva răzvrătiților și a sciților [denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] de pe malul dimpotrivă, după dorința inimii tale care stă în mâna lui Dumnezeu, preaîmpărătescule stăpân [cf. Psalmii, 20, 2 – n. e. r.], să te înapoiezi iarăși, conducător al poporului nostru, cu fața strălucind de dumnezeiască lumină, din văile Haemusului [munții Balcani/sudul Bulgariei] ca în vechime Moise din Sinai [cf. Vechiul Testament, Iesirea, 34, 28], mlădiind sufletele barbarilor și din nou ca în alte table de piatră să sapi cu lancea ta cea temută într-însele legea sclaviei lor de mai înainte. (...).
 
Editorii români notează că episodul expediției flotei bizantine pe Dunăre nu apare și în Istoria lui Choniates, lucrare în care se descrie campania menționată în această cuvântare, detaliul dovedind că fluviul era încă controlat de bizantini, probabil prin fortificații.
 
Bibliografie
Nicetae Choniatae, Orationes et epistulae, recensuit Ioannes Aloysius van Dieten, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1972 (comentariul e publicat separat : Niketas Choniates. Erlduterungen zu den Reden and Briefen nebst einer Biographie, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1971)
Alexandru Elian & Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Nichita Choniates) 


Citește și: 

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Choniates (sec. XII-XIII) – Cuvântări și scrisori (I)