Istoria Dobrogei Demetru Cruțiu Delasăliște, un fervent susținător al limbii esperanto

Poetul și ziaristul Demetru Cruțiu s-a născut la Săliștea Sibiului, în anul 1881 și a murit la Constanța în 1934. Și-a luat și numele Delasăliște, în spiritul modei pentru a-și arăta apartenența.
Primii ani ai copilăriei D. Cruțiu îi petrece în satul natal, unde urmează cursurile vechii școli primare românești, avându-l învățător și director pe Mihail Stoica pe care-l va nemuri în poemul „De pe vremuri”. Tânărul D.Cruțiu trece Carpații, stabilindu-se în Dobrogea, în 1894, angajându-se tipograf la „Frații Grigoriu”, una din puținele tipografii ale orașului. Pleacă la scurt timp la București, unde lucrează un timp ca zețar la „Monitorul Oficial” și „Imprimeriile Satului”, însă în urma morții soției sale, D. Cruțiu se reîntoarce la Constanța, împreună cu cei doi copii.
La începutul carierei sale, a colaborat cu  revista „Ovidiu” (1898- 1910) și „Tribuna Dobrogei” (1905-1907).[1] A devenit repede unul dintre cei mai importanți promotori ai culturii la Constanța în domeniul jurnalistic, directorul unuia dintre cele mai longevive periodice dobrogene din perioada interbelică.
Ca poet, Demetru CruţiuDelasălişte a publicat câteva plachete de versuri: Prime poesii(Constanţa, 1902), Din dorul meu(Constanţa, 1908), Jalea Ardealului (Bucureşti, 1915), Din pribegie (Constanţa, 1921) [2] și o broșură denumită „Jalea Ardealului”, conținând poezii patriotice care a fost distribuită pe fronturile primului Război Mondial, spre a- i îmbărbăta pe ostașii români. A lăsat pregătit pentru tipar încă un volum de versuri, intitulat „Plânsuri dobrogene” (care n-a mai fost editat) și un manuscris, în care comentează evenimentele primului război mondial și povestește primii ani de viață ai fiicei sale, Eleonora - Mareuța, care-i va succeda la conducerea ziarului “Marea Noastră”, între anii 1934-1936.
 
„Marea Neagră” versus „Marea Noastră”
„Marea Neagră”, subintitulatOrgan național dobrogean, a apărut la Constanța în perioada 12 august 1923 – 17 octombrie 1940. Săptămânal, avea formatul 50x33, costa 1 leu pe număr, iar abonamentul pe an ajungea la 300 de lei. Pentru început, directori erau Cruțiu Delasăliște și Stelian Ștefănescu. Redacția ziarului se afla pe strada Petru Rareș nr. 8, Constanța. Spre deosebire de celelalte două ziare cotidiene, „Dacia” și „Dobrogea Jună”, ziarul „Marea Neagră” se ocupa mai ales de problemele județului Constanța, de evenimente din localitățile urbane și rurale din județ. O scurtă perioadă ziarul se declară a fi „Organul Partidului Național – Liberal din Constanța” – în rest, doar simpatizează cu acest partid.[3]
 
Politica ziarului fusese enunțată în articolul program: „Cu grija inerentă  fiecărui început, cu înfrigurarea cu care am fost martori și colaboratori în câteva rânduri la întemeierea anumitor organe de publicitate din Dobrogea; mânați de dorința de a da viață unui ziar în localitate, care să-și închine forțele la desțelenirea ogorului cultural al provinciei noastre, apărem în arena ziaristicei locale nu pentru a umple un gol de mult simțit – cum ar glăsui o reclamă uzată – ci pentru a contribui și noi la frumoasa operă de naționalizare, pe care nobilii înaintași, cu destulă râvnă, au întreprins-o. Vast terenul, cu atât mai mult are astăzi nevoie de voință și chibzuință, care să depună stăruința de gândire pentru desăvârșirea acestei frumoase opere naționale, pe malul mărei – de la care am împrumutat numele acestui ziar.  
Constrânși de împrejurări vitrege – mici gregari și unor cunoscute cotidiene locale – pătrunși îndeajuns de lipsurile ce se resimt încă în sânul publicisticei dobrogene, am fost intrigați de o întrebare pe care mulți cititori au făcut-o redactorilor pe unde am lucrat : Nu și-ar putea spune pe față, oricare cititor, amarul ori gândul, ori durerea lui? Cu inima mâhnită, noi am văzut că nu. Care să fie pricina? Pricina primă e materialismul care subjugă sufletele slabe – iar secunda e invidia oarbă, fără de care intriga n-ar fi fost cunoscută,  iar senzaționalul, lipsit de orice interes. După noi, aceasta nu-i decât o rătăcire ca multe altedureroase rătăciri - și tocmai aici zace temeiul cu care aș porni la drum. Vrem să dovedim că anumite porniri rele în domeniul publicisticei dobrogene  nu întotdeauna aduc un serviciu marelui public. Suntem dușmani ai monopolizării preseisau gândirii românești în Dobrogea și apărăm această convingere cu toată căldura sufletelor noastre tinere. Voim să dovedim cititorului dobrogean că se poate scrie cât de liber în limba română/.../”[4]
 
În anul 1926 între cei doi proprietari ai ziarului intervine o ruptură deoarece Cruțiu-Delasăliște susținea gruparea locală a P.N.L. condusă de Virgil Andronescu, iar Stelian Ștefănescu pe cea condusă de Virgil Sassu. În această situație din iulie 1926 „MareaNeagră” devine organ național liberal avându-l director pe Stelian Ștefănescu.
 
Demetru Cruțiu Delasăliște nu renunță la presă și editează începând cu anul 1927 și până la moarte, în ianuarie 1934, o publicaţie de cultură, cu apariție săptămânală, „Marea Noastră”, gazetă deschisă mai ales colaboratorilor foarte tineri, unde, cum se exprima prof.dr. C. Mureşanu, într-un articol sugestiv intitulat „Dascălul fără simbrie", „gângureau copiii, şopteau tinerii şi se exprimau talentele mature.”[5] Aici el este director și al suplimentului esperantist al publicației, intitulat sugestiv „Esperantistul” pe care îl conduce între 1932 și 1934.
CruţiuDelasălişteîși asumă și rolul de prim redactor al unei publicații unice în peisajul presei dobrogene: Revista musulmanilor dobrogeni. Publicaţia era destinată mediului rural. A apărut la Constanţa, în perioada 9 decembrie 1928-14 noiembrie 1929. În paralel, Cruțiu Delasăliște era şi  director  al săptămânalului liberal Marea Neagră.Şi aceasta în timp ce  Revista musulmanilor dobrogeni era declarativ pentru propagandă naţionalţărănistă destinată intelectualilor musulmani din satele Dobrogei. Majoritatea articolelor sunt în limba română, dar apar şi note şiinformaţii în limba turcă. Publicaţia îndemna cititorii să nu emigreze, le oferea sfaturi gospodăreştişi pagini de literatură locală.[6]
 
Pe lângă calitatea de director al ziarului „Marea Noastră”, Cruțiu Delasăliște a fost membru al Societății „Dacia Traiană”, al „ASTREI”, al „Prietenilor Științei”, al Federației Presei din provincie, fiind președintele Cercului Ziariștilor profesioniști din Dobrogea... „A condus - își amintea unul dintre colaboratorii săi - cu atâta dragoste ziarul „Marea noastră”, în coloanele căruia găseau atâția ospitalitate și chiar scriitori de seamă își spuneau aleanul sufletului trecător. Ultimul ban îl întrebuința numai ca să scoată regulat „revista” sa, care era atât de răspândită în masa cititorilor și de la care îndura atâta nepăsare...”
 
Întru apărarea principiilor deontologice ale profesiei de jurnalist
 
Inițiative pentru a contura o comunitate profesională  care să respecte principii deontologice au mai fost la Constanța, prima fiind atribuită lui Petru Vulcan, în 1916, cu puțin înainte de debutul primului război mondial. Petru Vulcan a murit în 5 februarie 1922. În acelaşi an, dar la sfârşitul lui, se constituie la Constanţa Uniunea Ziariştilor Dobrogeni. Decizia a fost grăbită şi de evenimentele de pe plan internaţional, şi de organizarea congresului presei române. Discuţiileşi deciziile sunt luate în redacţia ziarului Liberalul[7]. „Scopul acestei uniuni, fiind între altele de a strânge legăturile de prietenie şi urbanitate între ziariştii din Dobrogea, de la ziare aparţinând diferitelor partide, şi întrucât în uniune discuţiuni politice nu vor avea loc, suntem încredinţaţi că cea mai desăvârşităînţelegereşi prietenie va domni între membrii ei şi nu vom mai aveaocazia de a citi în diferite ziare ce apar ponegriri şiacuzaţiuni fără nici un rost, de la un ziar la altul; ponegriri cari nu fac cinste nici aceluia ce le scrie şi nici ziarului ce le publică”.[8]
 
Este întocmit Procesul verbal cu nr. 1: „Astăzi, 5 noiembrie 1922, s-a constituit Uniunea Ziariştilor Dobrogeni cu următorii membri aderenţi: C. Irimescu, I. N. Roman, Ioan Berberianu, C. Brătescu, Al. Negrea, Gr. Roşu Vintilă, I. Berberianu, d-na Duployen, Octav Goruneanu, Ion I. Berberianu, CruţiuDelaSălişte, I.N. Duployen, Traian Ulpiu Berberianu, A. Dratschi, A. Bercovici Plopul, Stelian Ştefănescu, GhionisDelaistru, Aurel Negoescu, Victor G. Bellu, Jecu St. Kinov, Ionel Popa, Leonida Moscu şi Ioan Constantinescu, în total 23 de oameni”. Numele cele mai importante din publicistica locală, cu activitate notorie  în redacţii centrale.
 
În ianuarie 1933, la inițiativa lui Cruțiu și cu ajutorul a 23 de ziariști locali ia ființă Sindicatul „Presa” din Constanța al Ziariștilor, Publiciștilor și Administratorilor de Ziare (S.P.C.). Din comitetul de conducere făceau parte D. Cruțiu, ales președinte, M. St. Cernica, vicepreședinte, Ion Neicu, vicepreședinte, N.I. Butuceanu, secretar general, N. Lupu, casier, A. Doinaru, N. Sever Cărpinișanu, Vasile Burlan și Remus Filip, membri. Scopul asocierii: apărarea drepturilor și intereselor membrilor săi, ridicarea prestigiului jurnaliștilor dobrogeni, sporirea mijloacelor de cultivare, ajutorarea reciprocă, și activarea în cadrul manifestărilor culturale și educative.
 
În această calitate, Demetru Cruțiu a participat la Congresul presei din provincie din 1933, care s-a ținut la Constanța, întâmpinându-și colegii astfel: „Bine ați venit, să ne ajutați să redeșteptăm ce se cuvine în cinstea pionierilor Culturii românești din Dobrogea! Să cimentăm lucrările noastre, să deschidem calea largă și drum bine bătut, pentru cei ce, nu ca noi, au de cules fructele și rodul muncii lor, munca de istoavă, munca de apostolat, legată de multe sudori și necazuri - deși urmată uneori de satisfacții cum, bunăoară cea de azi, e cea mai mare! Bine ați venit, să ne ajutăm pentru sprijinul zilelor grele de mâine, ale bătrânilor - și pentru îndrumarea tineretului începător și veșnic neprevăzător. In cetatea poetului Ovidiu, primul ziarist de pe aceste meleaguri, în metropola Dobrogei, frați ziariști profesioniști, Bine ați venit!”^[9].
 
Doi ani mai târziu, „Domnii Al. Doinaru, Ion Rațiu, Vasile Burlan, și Florin Andrei, membri fondatori ai Sindicatului Presei din Constanța, am demisionat din această organizație care în alcătuirea ei de azi nu mai are nici o legătură cu presa locală. Singurii gazetari care au menținut până acum steagul presei libere și cinstite din Constanța (…) cristalizează gruparea independentă sub numele de grupul <>”^[10].
 
Anticipând marele eveniment publicistic de la Constanța, încă din 9 septembrie 1933 este editat, la tipografia „Albania”, un număr unic în patru pagini numit Dunărea și Marea, Foaie festivă realizată de Cercul ziariștilor din Constanța cu prilejul Congresului presei din Dobrogea și în întâmpinarea Congresului general al presei de provincie. Semnează articole D. Cruțiu Delasăliște, I.N. Duployen, Al. Demetriad, Al. Gherghel, Constantin Irimescu, Cezar Petrescu, Constantin Sarry, Stelian Stefănescu, S. Tudor, C. Zlotea ș.a.^[11].
 
A încetat din viața la 25 ianuarie 1934. Un amplu necrolog publicat în ziarul Dimineața:„Nu numai colegii lui, dar întregul oraşşi toată Dobrogea deplâng unanim pierderea lui. Defunctul a fost preşedintele cercului ziariştilorprofesionişti dinConstanţa.La domiciliul defunctului a fost astăzi un nesfârşit pelerinagiu, unde o gardă compusă din membrii Uniunii ziariştilorprofesionişti din Dobrogea a veghiat la căpătâiul lui. Cercul ziariştilor din Constanţa, sindicatul presei locale şi Uniunea ziariştilorprofesionişti din Dobrogea au hotărât să contribuie ca funeraliile ce se vor face acestui distins coleg să se desfăşoare într-un cadru demn. Cortegiul va porni de la locuinţa defunctului, din strada Moldovei No. 6^.[12]
 
Esperanto la Marea Neagră
 
În ianuarie 1932, D. Cruțiu Delasăliște scoate un supliment esperantist al ziarului „Marea Noastră” cu numele „Esperantistul”(1932-1934), cu apariție periodică, în 4 pagini de format 22,5 x 15,8 cm. Director: D. Cruțiu Delasălişte.Redacţiaşi Ad-ţia: Strada Scarlat Vâmav No. 67, Constanţa. Secretar redacţional:Dimitrie N. Mincev. Institutul de Arte Grafice al Ziarului „Dobrogea Jună" Constanţa.A colaborat: Aurel O. Boia.
„Servo per amirieco” sau „Servicii făcute prin prietenie”? Cam așa arată limba esperanto, o creație artificială, cu un fond de cuvinte de aproximativ o mie, ca semn al speranței în comuniune cu orice cetățean al planetei.
Creat în 1887 de medicul polonez Louis-LazareZamenhof, limbajul internațional „esperanto" este practicat de aproximativ 10 milioane de persoane din 123 de țări, potrivit unei relatări de presă din 1996.^[13]
Începând cu anul 1905, la Boulogne-sur-Mer (Franţa) a avut loc primul Congres Universal de Esperanto, această manifestare de amploare mondială cu caracter lingvistic, cultural şiştiinţificdesfăşurându-se în fiecare an în altă ţară. Congresul este organizat de către Asociaţia Universală de Esperanto în colaborare cu autoritățile culturale şiAsociaţia de Esperanto din ţara organizatoare. Congresul Universal are ca scop prezentarea mişcării esperantiste în toată complexitatea ei şi de a face cunoscută opiniei publice mondiale importanţaexistenţei unui mijloc de comunicare universal care să apropie popoarele pentru descoperirea, cu eforturi comune, a soluţiilor marilor probleme globale cu care se confruntă omenirea.
Esperanto se prezintă ca o sinteză a limbilor occidentale existând în această limbă până în prezent, 5000 de lucrări literare din toate genurile. Esperanto nu pretinde să distrugă celelalte limbi vii.
În 1891 apar în Banat primii adepți ai limbii „construite“ de polonezul L.L. Zamenhof. Este o limbă care a rezistat intemperiilor ideologice de tot soiul, doar Stalin o repudiase, ca fiind „limba unei clase descompuse”, iar Hitler, ca fiind cea a unei „speculații evreiești” (Zamenhof fiind evreu).
În 1905 s-a înființat, pe teritoriul României, prima Societate Română de Esperanto, al cărei fondator și președinte, a fost industriașul, traducătorul și ziaristul Heinrich Fischer-Galați.
Între anii 1932- 1936,  la Timișoara apare publicația în limba esperanto, „Use-Echo” (aprox. „Ecoul Statelor Unite Europene”), care milita, într-o perioadă când Nicolae Titulescu era delegat permanent la Liga Națiunilor, pentru ideea unui stat federal european și o limbă care să constituie un liant între popoare. Timișoara a devenit astfel de timpuriu un promotor al Europei unite.^[14]
Dar și Constanța se cunoștea esperanto, ba chiar se vorbea. ESPERANTISTUL a fost un supliment al ziarului „Marea Noastră” apărând la Constanța în perioada ianuarie 1932 – iunie 1934, trimestrial. Director: D. Cruțiu-Delasăliște. Secretar de redacție: D. N. Mincev. Tipografia „Dobrogea Jună”, Constanța; format: 24x16 cm; preț: 20 lei/an. Au apărut 8 numere. Cuprinde articole și știri referitoare la mișcarea pentru folosirea limbii artificiale esperanto în țară și în străinătate[15].
Publicația a fost digitalizată de specialiștii Bibliotecii județene I.N.Roman și poate fi consultată pe site-ul instituției. Este interesantă căci aduce cititorilor săi informații despre ampla mișcare care se crease în toată lumea. De altfel și ziarul Marea Noastră conținea în fiecare număr o rubrică esperantistă. Era de altfel unicul ziar din țară care publica regulat știri și fapte despre mișcarea esperantistă națională. Inițiativa temerară a lui Cruțiu Delasăliște de a deschide nișe noi de interes și audiență i-a dat o și mai mare prețuire în rândul confraților.
 
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și: