Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (47)

Anul 1900. La 22 de ani de la revenirea sub administrație românească, provincia își contura tot mai clar rolul în viața economică și culturală a țării, dar avea încă multe probleme administrative, sociale și politice nerezolvate. Instituțiile românești, școlile, administrația contribuiau la apropierea provinciei de restul țării, într-un spațiu care își păstra diversitatea etnică, religioasă și culturală.
Creșterea preocupării pentru gospodărirea orașelor, activitatea autorităților și afirmarea intereselor locale nu scotea provincia de sub regimul administrativ excepțional instituit după 1878, iar problema acordării drepturilor politice dobrogenilor rămânea deschisă. Această întârziere constituie una dintre contradicțiile perioadei: o provincie esențială pentru deschiderea României spre mare își aștepta încă dreptul de participare la viața politică națională.

Ianuarie 1900
În judeţul Tulcea sunt consemnate localităţile cu mori de diverse feluri pentru deservirea populaţiei: comuna Alibei-Chioi, 12 mori şi 16 fântâni, Armutli- 2 mori, Atmagea-3 mori şi 52 fântâni, Agighiol – 20 mori , 114 fântâni, Beştepe – 15 mori, 32 fântâni, Baş-Chioi-10 mori şi 17 fântâni, Beidaud- 26 mori şi 67 fântâni, Babadag- 13 mori şi 201 fântâni, Canlâ-Bugeac –11 mori şi 169 fântâni, Caraman Chioi-18 mori şi 126 fântâni, Caranasuf- 18 mori şi 162 fântâni, 3 hanuri, Carcaliu, 10 mori, 5 fântâni, Casatchioi- 39 mori şi 171 fântâni, Casâmcia (Sfântul Dumitru pe turceşte)-18 mori şi 103 fântâni,  Cataloi, 10 mori, 139 fântâni, în Ceamurlia de Jos –18 mori şi 158 fântâni, Ceamurlia de Sus –34 mori şi 170 fântâni, Cerna- 6 mori şi 11 fântâni, 3 hanuri, Ciucurova- o moară, fără fântâni, Cogealac- 10 mori şi 279 fântâni, Coium-Punar – o moară, 11 fântâni,  Satu Nou-16 mori şi 150 fântâni, Greci- 3  mori, 31 fântâni, 1 han, Isaccea –10 mori, 21 fântâni, 1 han, Jijila- o moară, 22 fântâni,  Enisala (Noul pământ sfânt- în turceşte)- 7 mori şi 21 fântâni, Frecăţei –7 mori, 17 fântâni,  Luncaviţa- 15 mori, 12 fântâni, Mahmudia – 10 mori, o fântână, Malcoci-  5 mori, 52 fântâni, Mendaighioi- 10 mori, 10 fântâni, 195 case, 34 bordee, Măcin- 8 mori, 22 fântâni, 7 hanuri, Nalbant- o moară şi 37 fântâni, Morughiol –8 mori, 2 fântâni, 327 case, un bordei, Niculiţel- 10 mori, 19 fântâni, 377 case, 19 bordeie, un hotel, Potur –17 mori şi 17 fântâni, Pecineaga- 2 mori, 5 fântâni, Pisica - 2 mori, 12 fântâni, Câşla lui Teodorof, o localitate izolată, la nord de Satu Nou - 2 mori, 5 fântâni, comuna Sarichioi (Satul galben)-24 mori şi 111 fântâni, Sarighiol – 2 mori, 149 fântâni, 370 case, Sarinasuf- 15 mori, 87 fântâni, 267 bordee, Slava Rusă- 9 mori şi 232 fântâni, 6 hanuri, Somova- 6 mori, 6 fântâni, 233 case, 3 bordee, Balabancea- 2 mori şi 39 fântâni, Tacsof- 9 mori şi 116 fântâni,Teliţa- 7 mori, 17 fântâni, 347 case, 4 bordee,  Zebil- 19 mori şi 38 fântâni, Văcăreni- 14 mori, 21 fântâni . Mănăstirea Cocoşu avea moară proprie iar mănăstirea Celic Dere avea 3 mori proprii pe apa Celicului. Comuna urbană Tulcea înregistra 54 mori şi 165 fântâni.
Iată că judeţul Tulcea avea cea mai întinsă reţea de mori din ţară-584.1

16 februarie 1900
Petru Vulcan îi solicita primarului Constanței să cumpere mai multe exemplare din lucrarea sa, intitulată „Dorul din viață”, pentru a fi oferite ca premii elevilor din școlile orașului. „Presa, în unanimitate, a primit cu multă căldură publicațiunea mea „Dorul din viață”, instructivă din toate punctele de vedere, pe care marea „Revistă Idealistă” o propune Academiei pentru premiere.
În vedere că însăși ținta mea a fost, de o parte, instruirea inimii tinerimii de ambele sexe, iar pe de alta, de a-i distra sufletul, expunându-i în mod amănunțit viața noastră de toate zilele, cu părțile-i comice și dramatice, respectuos vin a vă ruga să binevoiți a dispune să fie prenumerată și lucrarea mea, din care vă prezint aici alăturat un exemplar, printre acele destinate a fi împărțite ca premii școlarilor de ambele sexe de la școlile primare și secundare din acest oraș. Cu profund respect,Petru Vulcan.”
Rezoluția primarului: „Se va avea în vedere la timp.”[1]

20 aprilie 1900
Regulamentul pentru acordarea dreptului de a căuta şi exploata petrolul pe moşiile statului prevedea din preambul că „Ministerul agriculturii, industriei şi comerţului acordă dreptul de a căuta şi exploata petrol pe moşiile statului oricărei persoane, român sau străin, individual sau în societate, care va face cerere conform prescripţiilor generale ale legii minelor şi regulamentului de faţă. Pe moşiile statului, exploatarea petrolului de către particulari se poate face fie în baza unei concesiuni, fie prin arendare. Statul acordă concesiuni numai pe terenurile neexploatate şi neeplorate îndestulător până la data cererii de concesiune. Arendările se vor face pe toate proprietăţile statului unde există deja exploatări,fie în activitate,fie puţuri vechi, concesiuni şi arendări expirate, părăsite şi reziliate sau unde s-au făcut exploatări îndestulătoare. Concesiunile şi arendările pentru căutarea şi exploatarea petrolului (ţiţeiului), păcurei groase, ozocheritei,asfaltului şi materiilor bituminoase se dau pe termen maxim de 50 ani.”[2]

14 mai 1900
Este un lucru netăgăduit că, de la realipirea Dobrogei și până azi, orașul Constanța, menit a fi primul port al țării, a înflorit sub toate punctele de vedere. Se poate zice chiar că orașul Constanța de azi nu mai seamănă deloc cu modestul orășel turcesc de la 1878.
Totuși, judecând după condițiile de edilitate ce se cer azi unui orășel modern, Constanța, acest încântător loc de exil al lui Ovidiu, nu poate fi clasată între orașele cu pretenția de a fi orașe moderne. E drept, s-a făcut ceva pentru Constanța până acum, dar ceea ce a mai rămas de făcut de aici înainte întrece cu mult proporția progresului realizat până azi.
Este incontestabil că, sub raportul clădirilor, Constanța de azi nu mai e de asemuit cu Constanța de la 1878. Dar atât; încolo, tot murdăria orientală sau, mai bine zis, tot aparența unui oraș oriental.
De aceea, nu exagerăm când spunem că, pentru a da Constanței aspectul unui oraș occidental, mai este foarte mult, ba chiar enorm, de lucrat.
Din acest punct de vedere, misiunea actualei administrații comunale este dintre cele mai frumoase, iar un primar harnic și priceput, care să rupă cu tradițiile trecutului, și-ar câștiga adevărate titluri la recunoștința constănțenilor.
Azi, Constanța are o administrație comunală nouă, stând în fruntea ei, ca primar, dl M. Polizu-Micșunești, un om plin de dorul de a munci și cu temeinice cunoștințe de edilitate. Secundat, cum este, de un consiliu comunal compus din oameni inteligenți și care cunosc perfect nevoile orașului, avem tot dreptul să ne așteptăm la reale și serioase îmbunătățiri.
Una dintre calamitățile Constanței este lipsa de apă bună, așa că orașul se alimentează cu apă din puțuri, care, în mare parte, se află în contact cu latrinele orașului. De 12 ani se fac studii continue în această direcție, s-au cheltuit peste 200.000 de lei în studii, în lucrări, în săpături de puțuri, în analize de ape — și încă nu s-a stabilit nimic cert.
În fața acestui fapt și a răspunderii mari pe care o are, aflăm că dl primar Polizu-Micșunești este acum hotărât să se adreseze unui hidrolog din străinătate. Numai după un studiu amănunțit făcut de acesta, prin care se va stabili modul de aducere a apei în oraș, se va proceda la marea lucrare a alimentării orașului cu apă. Actuala administrație comunală speră ca, în chipul acesta, în doi ani, Constanța să fie înzestrată cu apă bună, potabilă.
Până atunci, dl Polizu-Micșunești a găsit un mijloc de a-i scăpa pe locuitori de apa otrăvită pe care o beau azi. Domnia sa s-a învoit cu Direcția Generală a Căilor Ferate ca să dea primăriei prisosul de la castelul ei de apă din satul învecinat Anadolchioi. Instalația provizorie pentru acest scop va fi gata peste trei luni, când se vor lua măsuri pentru astuparea tuturor puțurilor infecte din oraș.
Chestiunea iluminatului orașului cu electricitate este pe cale de a fi rezolvată și ea în curând. Consiliul Tehnic Superior a aprobat merituoasa lucrare a dlui inginer Dim. Poenaru și, în scurtă vreme, dl primar speră să găsească soluția cea mai practică nu numai de a da orașului lumină electrică, dar și de a înființa un tramvai electric pe o arteră principală, care are să meargă până la băi.
Când dl primar Polizu-Micșunești va fi dus la bun sfârșit aceste două chestiuni vitale pentru orașul Constanța, va putea, cu drept cuvânt, să se fălească. Noi avem toată nădejdea că va reuși, întrucât știm că domnia sa a mers la Constanța ferm hotărât de a face ceva pentru acest oraș. Dl Polizu-Micșunești își dă seama de dificultăți, dar domnia sa are o deviză: totul se poate face cu stăruință și voință.
Afară de chestiunea apei și a iluminatului, orașul Constanța mai are nevoie de o mulțime de alte îmbunătățiri.
Astfel, după câte știm, dl Polizu-Micșunești, la intrarea sa în primărie, n-a găsit niciun regulament nici pentru serviciul interior, nici pentru cel exterior. A fost deci nevoit să ia măsuri ca toate aceste regulamente să se elaboreze acum.
În privința clădirilor noi din oraș, s-a constatat că aproape toate sunt lipsite de confort și estetică. Pentru a-i stimula în viitor pe proprietari, actualul primar a luat hotărârea de a înființa două premii, unul de 4.000 de lei și altul de 2.000 de lei, pentru casele care se vor clădi în cursul anului curent și vor întruni condițiile impuse de estetică, de igienă și de confort.
În privința localului primăriei, clădire nouă și în aparență monumentală, dar insuficientă chiar pentru cancelariile primăriei, dl Polizu-Micșunești a luat următoarea hotărâre, motivată prin chiriile care se ridică la suma de 14.000 de lei, pe care îi plătește primăria pentru diferite servicii ale comunei care nu încap în palatul comunal: domnia sa a oferit acest local, cu prețul cât costă, Direcției Poștelor și Telegrafelor, pentru oficiul telegrafo-poștal din localitate, instalat azi la o margine a orașului și într-o casă improprie. Direcția Poștelor a primit, în principiu, propunerea și, îndată ce se va realiza vânzarea, se va începe clădirea unui nou palat comunal, construit în condiții serioase și în care să intre toate serviciile primăriei.
Pentru toamnă, actuala administrație comunală a proiectat construirea unui cazinou și a unui stabiliment-model de băi de hidroterapie, a cărui nevoie este atât de simțită de toată lumea care petrece vara la Constanța.
Toate aceste îmbunătățiri se pot face cu muncă și pricepere, mai ales că orașul dispune de mijloace și — lucru rar — nu e dator.
După un calcul aproximativ, lucrările care trebuie începute treptat, în fiecare an, pentru ca, în timp de opt ani, să fie schimbată fața Constanței, necesită o cheltuială de 16 până la 18 milioane, în care ar intra, pe lângă îmbunătățirile semnalate mai sus, și facerea unui bulevard lărgit, care să ducă la vii, și a altui bulevard, care să taie orașul, începând de la strada Mangalia, și să dea în bulevardul actual dinspre mare.
Este neîndoios că, reușind a duce la bun sfârșit toate aceste îmbunătățiri, grație unei munci fără preget, bazată pe o prețioasă încredere din partea guvernului, dl primar Polizu-Micșunești și Consiliul Comunal din Constanța vor putea spune, cu drept cuvânt, că au creat un oraș nou.[3]



1900
H.Capato, proprietarul grădinii-restaurant din strada Ovidiu cere autorizaţie pentru reprezentaţii de varietăţi.[4]
La scurt timp, I.D.Ionescu şi Zaharia Burienescu în trecere spre Constantinopol se adresează Primăriei Constanţa cu o suplică prin care cer permisiunea să dea două-trei reprezentaţii la acelaşi  hotel Capato din strada Ovidiu.

1900
„Subsemnatul Jean Capolini de meserie ce umblu cu o muzică(flaşnetă) însoţit cu şoareci care trage bilete şi a umbla seara cu joc de păpuşi pentru distracţia publică după cum am umblat şi prin alte oraşe din ţară, voind ca pentru iarna 1900-1901 să exercit această meserie în acest oraş spre a-mi căpăta hrana cu onestitate”, solicită cuvenitele aprobări de la primărie.[5]

8 iulie 1900
În fruntea județului Tulcea se află, de aproape patru ani, unul dintre cei mai harnici prefecți. De când dl I. I. Nenițescu administrează județul Tulcea, această frumoasă parte a Dobrogei a făcut progresele cele mai îmbucurătoare.
Dintr-un interesant și documentat raport asupra situației județului Tulcea reiese cât de mare și de însemnat este progresul pe care l-a făcut acest județ, grație muncii neobosite a domnului prefect Nenițescu. În toate ramurile se cunoaște rezultatul activității domnului Nenițescu.
În ramura administrației propriu-zise a județului, care în Dobrogea prezintă mai multe greutăți decât în alte părți ale țării, raportul constată importante lucrări. În Dobrogea, prefectul mai îndeplinește rolul delegației județene, care nu există, conform dispozițiilor legii pentru organizarea Dobrogei.
Cu restrânsele mijloace de care dispune județul, s-au făcut însemnate lucrări, între care putem cita: arestul preventiv, cazărmile de infanterie din Tulcea și Babadag, magazii de muniții la aceste cazărmi, subprefectura plășii Tulcea și altele de mai puțină importanță, cheltuindu-se în total peste 400.000 de lei numai din economii și 100.000 de lei împrumutați de la Casa de Depuneri, cu care s-a construit cazarma călărașilor. Prin urmare, s-au executat lucrări importante pentru județ numai din economii, iar nu numai din împrumuturi.
După ce expune situația administrației județului, raportul arată administrația comunelor. Primării au fost numiți dintre vechii funcționari comunali și administrativi, care s-au găsit mai apți pentru această funcție, decât locuitorii fără știință de carte, ceea ce avea drept rezultat că notarul era administratorul comunei, fără a avea calitatea și răspunderea legală a faptelor sale.
S-a ajuns astfel la rezultatul favorabil ca județul Tulcea să aibă un personal comunal demn și conștiincios.
Cu toată criza economică prin care trece mai ales Dobrogea, tot s-au făcut câteva lucrări de îmbunătățire prin comune. Se simte mare nevoie în județ de puțuri. Într-unele comune s-au și făcut puțuri, și anume într-acelea în care apa de bălți este mai nesănătoasă.
În tot județul, comunele sunt legate între ele, cu reședințele plășilor și cu reședința județului, prin linii telefonice. Numai comuna Satu-Nou nu are telefon, din cauza cheltuielilor mari care s-ar face cu un cablu necesar. Întreținerea liniilor telefonice se face de către casa județului, însă cu fonduri de-ale comunelor.
Județul Tulcea posedă astăzi căi de comunicație foarte bune. Două căi naționale principale străbat județul, precum și alte șosele vicinale între comunele mai importante. Acum județul termină importanta șosea Garvăn–Azaclău. Pe această șosea se scurtează cu 25 de kilometri drumul de la Tulcea la portul Galați, unde se vor putea desface produsele agricole ale județului cu un preț bun.
Raportul spune apoi că este așteptată cu mare nerăbdare construirea liniei ferate, care să lege județul Tulcea cu Constanța sau Medgidia:„Fără o cale ferată nu se poate face o exploatare mai intensă a nesecatelor bogății din bălțile și carierele județului, nu se poate da niciun avânt spiritului de întreprindere comercial și industrial și se lasă în amorțire o regiune atât de fertilă și cu un subsol atât de bogat. Când calea ferată ar exista, foloasele ar fi nu numai materiale, ci și morale, căci atunci zvonurile și insinuările răuvoitoare ce zilnic se răspândesc și din care se alimentează presa antidobrogeană și se induce în eroare opinia publică din țară ar înceta. Odată cu facerea drumului de fier s-ar pune frâu luptelor nedemne ce se dau în scop de a discredita autoritățile române la gurile Dunării și pe funcționarii administrativi de aici; lupte neromânești ce ascund dorul de a pune piedică bunului mers al serviciului și al îmbunătățirilor de tot felul ce se realizează mereu; mai mult încă: lupte neromânești ce tind a arăta ca imposibilă dominația românească în Dobrogea, adică la gurile Dunării și la Mare.”
În privința instrucțiunii publice, sub îngrijirea patriotică a domnului prefect I. Nenițescu, județul Tulcea a făcut progrese foarte însemnate, care scot în evidență și mai mult meritele acestui bun administrator.
Liceul clasic din Tulcea s-a completat anul acesta și cu clasa a VII-a, iar școala secundară de fete s-a completat și cu clasa a IV-a. Ambele școli sunt frecventate foarte mult și dau rezultate admirabile. Școlile primare urbane sunt în număr de 18, iar cele rurale, 92. Școlile urbane sunt deosebite pe sexe, iar cele rurale se împart în 79 mixte și 13 de cătun. Majoritatea acestor școli sunt întreținute de comune. Ele sunt frecventate de elevi de toate naționalitățile, care învață limba românească și să-și iubească patria.
S-au mai înființat, de asemenea, în județ mai multe școli de adulți, care dau și ele bune rezultate, ținând seama că o bună parte dintre locuitorii județului nu cunosc limba românească.[6]




20 iulie 1900
Primăria urbei Mangalia scoate la vânzare prin licitație publică cu respectarea dispozițiilor legii de organizare a comunelor urbane, 1385 loturi proprietatea comunei pentru locuri de case și pentru vii situate pe malul Mării Negre, deasupra surselor sulfuroase ce curg în lacul Mangalia, în scop de a forma o stațiune climaterică și în același timp stațiune balneară. Condițiile de vânzare sunt următoarele : 1) Pe laturile din oraș se vor clădi case conform art. 4 și 5 din condițiunile generale aprobate de d. ministru de interne cu No. 462499 iar pe loturile din afară orașului se vor sădi vii. 2) Licitația pentru vânzarea loturilor de case va începe de la suma rezultată la estimația ce se va face de o anume comisiune, suma care nu poate varia decât de la 5 la 10 bani de fiecare m. p. 3) Licitația pentru vânzările loturilor de vii — ce au suprafața aproximativă de un hectar — va începe iarăși de la suma rezultată prin estimația ce nu poate varia decât între 2 și 4 bani de m. p. 4) Condițiile generale pentru vânzare, planul general al orașului și schițele de plan al fiecărui lot în partea ce au suprafețele aproximative de 1000m. p. se pot vedea la primărie în fiecare zi de lucru. Primar: H. Bădulescu Secretar: N. Brătianu.[7]

3 septembrie1900
Alexandru Filoreanu, impiegat clasa a lll-a în Ministerul Domeniilor şi elev în al 5-lea an al clasei de bel canto de la Conservatorul din Bucureşti, şi Paulina Steinfelo, prima donă legieră de la Opera Română, laureată a Conservatorului din Bucureşti şi Viena, dau un concert la Constanţa în perioada 3-10 septembrie 1900 cu scop filantropic.[8]

14 septembrie 1900
A fost inaugurat la Tulcea Monumentul reanexării Dobrogei, executat de sculptorul Gheorghe Vasilescu. Piatra fundamentală a monumentului fusese pusă în prezenţa regelui Carol la 17 octombrie 1879.



17 septembrie 1900
Cuvântarea generalului Candiano Popescu, comandantul diviziei active din Dobrogea, către populația din orașul Ostrov.
„Inspectând oastea noastră de pe graniță, pe care am găsit-o împlinindu-și datoria cu bărbăție și sfințenie, am venit și în mijlocul vostru ca să vă aduc siguranța și liniștea. Am auzit că unii dintre voi ați fost îngrijați, dând crezământ unor zvonuri, nu că am avea război, căci de focul războiului nu se teme românul, cum nu se teme rața de apă, dar că bande de bașbuzuci bulgari ar veni să vă calce și ar da năvală prin căminele voastre.
Toate acestea sunt povești. Nu ne amenință nimeni, nu amenințăm pe nimeni. Stăpânirea noastră trăiește în pace cu stăpânirea bulgărească și voi, cu vecinii voștri, trebuie să trăiți tot astfel.
Aceste zvonuri sunt cele mai încordate minciuni. Unele gazete, cu născocirile lor, au îngrijat orașele; dezertorii ce fug de la bulgari la noi și care, spre a-și îndulci ticăloasa lor soartă de dezertori, spun tot felul de bazaconii, cum și femeile bătrâne, care iau de adevărate spusele dezertorilor, au speriat satele.
Eu însă, generalul comandant al oștirilor din Dobrogea și omul stăpânirii românești, vă spun sus și tare, nu pe întuneric, ci în fața lumii și la lumina mare, că sunt minciuni toate acestea și că e rușine ca o populație voinică să creadă astfel de minciuni.
Cum, bande de bașbuzuci străini să calce pământul și casele noastre? Dar ce, România e sat fără câini, ca să umble zavergiii străini fără habar de pedeapsă printr-însa? Vai de acele bande; când ar îndrăzni să intre la noi, Dobrogea ar fi mormântul lor.
Nimic nu s-a clintit de la locul său în țara noastră: Regele nostru cel înțelept este pe tron; Guvernul este la postul său și veghează; Oastea e straja țării și gata să-și facă întreaga datorie; Autoritățile sunt deștepte și în picioare.
Cum deci ați putut crede că niște disperați, niște cete alcătuite din haimanale, că vor năvăli noaptea peste voi și au să dea jaf bunurilor voastre, ucigându-vă pe voi și pe copiii voștri?
Să nu vă speriați, oameni buni, de astfel de gogorițe, pentru că sunteți români și leul nu se teme nici de șoarece, nici de vulpe.
Ș-apoi, pe când la noi merge vorba că au să vie bande de bașbuzuci bulgari să ne jefuiască, în Bulgaria, prin satele de la graniță, merge vorba că au să vie bande de români peste dânsele și au să le prade. Vedeți, dar, că minciunile sunt miezul acestor știri și pe acele minciuni românii, ca și bulgarii cu minte, trebuie să le spulbere cum vântul spulberă pleava.
Dobrogea este pământ scump și sfânt pentru noi; Dobrogea este luată de noi nu atât cu sabia, cât cu dreptul nostru. Mircea cel Bătrân a stăpânit-o. Și cât vom avea o inimă vitează în piept și cât va străluci soarele pe cer, Dobrogea este și va fi a românilor, căci dânsa ne-a dat marea și marea sunt plămânii prin care respirăm.
Văd aici adunați consiliul comunal, preoți, învățători; la toate aceste autorități apelez, rugându-le ca, prin sfat, prin blândețe, prin stăruință, prin pildă, să îmbărbăteze lumea și s-o astâmpere. Cătați-vă, prin urmare, de lucru, oameni buni; strângeți-vă recolta, faceți-vă arăturile, munciți și odihniți-vă liniștiți, țineți-vă de aproape gospodăria, trăiți în pace și înțelegere, ca și în trecut, cu vecinii noștri, alungând ura și zavistia. Nu aveți nicio teamă și nicio grijă, căci stăpânirea românească e înțeleaptă și puternică și îngrijește de voi, cum mama îngrijește de copiii săi.[9]

18 noiembrie 1900
Tentativă de crimă. In seara de 14 curent, primarul comunei Tortoman, din plasa Medgidia, județul Constanța, d. Constantin Badea, pe când se înapoia din orașul Medgidia la comună, cu căruța, a fost atacat de trei indivizi la podulețul din valea Derenchioi, aproape de satul Tortoman, trăgând cu gloanțe de revolver și somându-l să stea. Gloanțele lovind pe deasupra căruței, victima a putut scăpa prin fuga cailor dispărând în întunericul nopții. Făptuitorii s-au pus în urmărire.[10]

26 noiembrie 1900
Societatea israelită „B’nei Zion” din Constanţa dă o reprezentaţie teatrală în scop de binefacere în salonul Elpis.[11]
Peste două săptămâni trupa israelită de diletanţi din localitate dă o reprezentaţie teatrală în scop filantropic de 6 decembrie tot la Elpis.



1900
Primul Almanah macedo-român (pentru ştiinţa, literatura şi cultura poporului macedo-român)a apărut la Constanţa, în anul 1900. Director fondator era dr. Taşcu Şunda, iar printre membrii care au iniţiat publicaţia se numărau T. Dabo, Petru Vulcan, Nicolae Tacit. La Constanţa va fi tipărit numai primul număr, urmând ca de la volumul II (1901 - 1903) almanahul să fie publicat la Bucureşti.
Volumul apărut la Constanţa în anul 1900 a fost tipărit la tipografia „Aurora“, fiind precizat pe copertă faptul că era redactat de un comitet macedo-român. Era scris în limba română, doar unele texte, de obicei poeziile, fiind în dialectul aromân.Volumul I al almanahului s-a tipărit prin subscripţie publică.

1900
Pentru a nu periclita siguranţa turiştilor, în 1900  primăria Constanţa, cea care dădea băile în arendă, hotărăşte să angajeze un barcagiu, care să îndeplinească rolul unui salvamar. Primul salvamar de la Constanţa s-a numit Mihai Constănţeanul, iar barca sub „pavilionul primăriei” se intitula „Constanţa”. Pentru serviciul pe care îl presta barcagiul era plătit cu 60 de lei pe lună. 17

1900
Comuna Murfatlar deținea  o suprafaţă de 4744 ha, vatră 29 ha, izlaz 48 ha, drumuri, ape, stuf şi stânci –145 ha, păduri 310 ha. Suprafaţa arabilă a locuitorilor -1837 ha, a statului- 2375 ha.
În acelaşi an populaţia Murfatlarului era de 453 suflete, 240 români, 28 greci, 6 bulgari, 1 armean, 3 turci, 168 tătari, 1 german, 4 unguri, 2 ruşi.
Comuna se află la 5 km apus de Omurcia, şi pe calea ferată Constanţa Cernavoda ce are staţie aici.Compusă numai dintr-un singur sat locuit în anul 1850 de turci.Se mărgineşte la nord cu Alacap, la sud cu Osman Facâ, la est cu Omurcea şi la vest de Biul Biul.Satul a început a se transforma în ultimul timp, casele sunt igienice şi solide, aşezate în mod neregulat, de-a lungul şoselei ce vine de la Constanţa. La capul satului este vila proprietarului moşiei, frumos construită în stil elveţian. Case sunt 233 din care 2 bordee. Primăria a fost clădită în 1881.
Bugetul comunei constă din 8676 lei la venituri şi 4628 lei la cheltuieli, cu un excedent de 4039 lei. Contribuabili sunt 102.
Şcoală are şi a fost construită la 1898, frecventată de 26 elevi. Are un învăţător. Biserică nu există în comună dar este o geamie cu doi hogi. Murfatlar este aşezată pe calea ferată, la 20 km de Constanţa.1