Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:29 23 01 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#Dobrogea Digitală Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană

ro

14 Nov, 2020 00:00 2318 Marime text

Evocăm un om al Dobrogei. Pentru că s-a născut pe pământ dobrogean, în satul Cârjelari din județul Tulcea. Pentru că s-a întors în ținutul de la Mare, după terminarea studiilor bibliologice și filologice din București. Sunt relevante cuvintele lui înscrise în câteva pagini pe care le numește „Autoaprecierea”: „Viața mea profesională și culturală se confundă cu apariția și dezvoltarea învățământului superior dobrogean. Am intrat pe porțile fostului Institut Pedagogic din Constanța, prin repartiție guvernamentală în vara anului 1968, fiindu-mi încredințată conducerea bibliotecii universitare”.

Înzestrat cu o personalitate creatoare și un temperament dinamic a dat acestei instituții un profil enciclopedic, structurat într-un sistem biblioteconomic modern, astfel că la momentul 1989 revoluționar datele statistice o situau printre centrele notabile de informare documentară și de referință. 
Paginile de confesiune dovedesc că nu numai o latură profesională i-a captat atenția și că următoarele preocupări sunt pași ai evoluției sale spirituale. În cronologia lor, elementele reprezentative pornesc de la prima treaptă, aceea de a se găsi în Comitetul de inițiatori pentru înființarea Universității în Cetatea Tomis. Și funcțiile au continuat, toate cunoscând doar vârfuri de responsabilitate: membru fondator al Societății de bibliofilie din Constanța; președinte al Asociației Bibliotecilor din Învățământ pentru zona de răsărit a României (județele: Constanța, Tulcea, Ialomița,  Călărași); președinte al Asociației Sportive „Știința” Constanța și vicepreședinte al Comisiei Județene de sporturi nautice și al Federației Române de Yachting. Amănuntele biografice îi întregesc conturul portretistic bogat în idei și în rigoare.                                                                                                                        
 
Începe o nouă etapă: activitatea științifică
Aflăm că este cititor al revistei studențești „Ex Ponto” și al Editurii „Ovidius University Press”. Este unul din fondatorii editurii „Pontica” și din 1995 până în anul 2008 director al Editurii „Ex Ponto”. Am coordonat împreună multe serii ale buletinelor științifice editate de Universitate. El a continuat apoi în colegiile redacționale ale „Analelor” Universității. Dacă răsfoim pagini ale ziarelor „Dobrogea Nouă”, „Cuget Liber”, „Telegraf” și al revistelor de cultură „Tomis”, „Biblion”, „România Literară”, „Luceafărul”, „22”, „Ex Ponto”, cu siguranță îi vom găsi semnătura.                                  
A fost mult timp director al Saloanelor Internaționale de Carte, moderând lucrări și comunicări, lansări de carte de istorie, filologie, de educație fizică și sport, primind diplome de excelență în cadrul acestor Târguri naționale și internaționale (București, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Baia Mare, Brest-Franța, Leipzig-Germania, Chișinău-Republica Moldova).                                                                  S-a îngrijit de editarea cursurilor universitare și a unor titluri de valoare semnate de cadre didactice universitare.
A îngrijit și prefațat volume superlativ cotate de critica literară. Putem să-l numim un catalizator al energiilor creatoare. A readus în lumina tiparului nume care intraseră în umbră, din dorința de a învinge un eventual destin literar anonim și de a redeschide noi posibilități de manifestare. Ioan Popișteanu știa să treacă peste obstacole pentru reușită, pentru împlinirea aspirațiilor culturale. În proiectele sale figura „Opera Omnia”, care să încorporeze întreaga creație literară a patru importanți scriitori: Radu Gyr, Pericle Martinescu, Dimitrie Stelaru, Pavel Chihaia. Reușita a fost cu Pavel Chihaia, scriitor, istoric al artei, intelectual de mare sensibilitate, descris de editor ca „dominantă figură a literaturii române postbelice, personalitate complexă, iubitor al artelor”. Iar despre demersul editorial Ioan Popișteanu declară: „Opera Omnia”, peste ani, va fi socotită o înfăptuire cu adevărat impunătoare în spațiul spiritualității românești.                                        
 
Co-autor al monografiei Universității „Ovidius”
Credincios dezideratului său de a face cunoscut numele Universității pune în practică realizarea unei monografii. A strâns datele necesare de la fiecare facultate, a folosit fiecare informație și ca legitimare a acestei strădanii s-au tipărit două lucrări de valoare informațională pentru aniversarea a 45 de ani de la înființare și cu multe completări, o nouă apariție la jubileul celor 50 de ani. Există două semnături: Constanța Călinescu și Ioan Popișteanu. Monografiile sunt o primă sursă autorizată privind istoricul și activitatea academică, sunt un reper pentru cercetătorii de mai târziu. Îi revine meritul lui Ioan Popișteanu care a descris felul in care s-a militat „Pro Universitate” de către un grup de intelectuali atașați cauzei: „Este istoria perseverenței, a înrolării pentru o cauză de intelect și spirit, de știință și cultură”. Ioan Popișteanu își notase pe zile, realizase un calendar al activității comitetului de inițiativă, din care făcea parte. Omul Ioan Popișteanu a fost capabil de acțiuni de mari proporții, recurgând la energia sa, la timpul său, la totala lui abnegație.                    
 
Co-autor la „Dicționarul personalităților dobrogene”
A considerat că un Dicționar al personalităților dobrogene este o lucrare de prestigiu, un document sufletesc, reflectorul cuvintelor pentru că pune în lumină pe toți cei care au avut o contribuție scrisă sau practică răsfrântă în teritoriul pontic. A făcut parte din colectivul redacțional și editorial al volumelor din anul 2004 până în 2010. Era încântat pentru acest început de drum, pentru acest semn de spiritualitate dobrogeană care cuprinde nume-emblemă. Știa că proiectul este dificil de realizat, dar a cercetat surse bibliografice, a consemnat, a intervievat și a scos de sub tipar primele trei volume. În volumul IV, când Ioan Popișteanu ne-a părăsit, a devenit chiar o fișă de dicționar, o personalitate cu o contribuție substanțială la cultura constănțeană, un om care a gravitat în cercul oamenilor de știință și cultură, un editor de scrieri cu ecou în conștiința publică. Acum este omagiat postum.                                          
 
Ioan Popișteanu este o pildă de seriozitate profesională. Dar în același timp un bun familist. Era căsătorit cu Ana Popișteanu, distins bibliolog, gata oricând să se intersecteze cu preocupările soțului său. Cei doi copii – Irina medic și Dan Sever cu studii de drept și artă teatrală au un complex de însușiri atitudinale transmise de tată. Nu au urmat meseria tatălui, dar au dobândit respectul față de muncă și față de valorile sociale, singura garanție a unei existențe demne.                                                           
 
Ioan Popișteanu va fi mereu evocat de cei care l-au cunoscut, pentru intelectul său, pentru etica existenței, pentru reușitele sale, pentru opiniile sale, pentru consecvență și pasiune față de orice demers în care s-a implicat.
 
ANEXĂ
Lucrări publicate, prefațate și sub îngrijirea Ioan Popișteanu
 
Ecouri ale literaturii universale Cele trei Crișuri. Studiu și indice bibliografic. București, 1967, 50 p.; Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice din Institutul Pedagogic Constanța (1961-1971), Constanta, 1971, 123 p. (coautor și redactor responsabil); Klaus Fabrițius. Bibliografia suprafamiliilor Proctotrupoidea et Ceraphronoidea (Hymenoptera), Constanta, 1975, 124 p. (prefațator și redactor coordonator); Introducere în metodologia cercetării științifice și filozofia informației. Constanta, 1977, 250 p. (note de curs); Radu Gyr. Calendarul meu: Prietenii, momente și atitudini literare. Constanța: Ex Ponto, 1996, 259 p. (ediție îngrijită, prefațată și prezentare biobibliografică cu un indice de nume de Ioan Popișteanu); Radu Gyr. Muțu Cotoșmanu. Constanta: Ex Ponto, 1996, 66 p. (ediție nouă îngrijită și prefațată de Ioan Popișteanu; Radu Gyr. Voinicul Argeș și balaurul cu 7 capete, poveste după Ispirescu. Constanța: Ex Ponto, 1997, 25 p.; Radu Gyr. Punguța cu doi bani, poveste hazlie după Ion Creangă (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanța: Ex Ponto, 1997, 20 p.; Radu Gyr. Zâna munților, poveste după Petre Ispirescu (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1997, 23 p.; 2 Radu Gyr. Capra cu trei iezi,  poveste hazlie după Ion Creangă (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1997, 20 p.; Radu Gyr. Fata babei și fata moșneagului, poveste după Ion Creangă (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1997, 25 p.; Radu Gyr. De ce n-are ursul coadă,  poveste hazlie (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1997, 18 p.; Radu Gyr. Baba Cloanța Cotoroanța (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1997, 18 p.; Radu Gyr. Sandu, Sanda și Lăbuș, poveste hazlie (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1998, 22 p.; Radu Gyr. Muțunache răzbună pe urs, poveste hazlie închipuită de Monica Drumeș (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu). Constanta: Ex Ponto, 1998, 24 p.; Radu Gyr. Bimbirică în lună, poveste hazlie (ediție nouă, îngrijită de Ioan Popișteanu; Constanta: Ex Ponto, 1998, 22 p.; Radu Gyr . Bimbirică automobilist, poveste hazlie în imagini (ediție îngrijită de Ioan Popișteanu). Constanța: Ex Ponto, 1998, 24 p. ediție nouă 2005; Radu Gyr. Bimbirică aviator, poveste hazlie în imagini (ediție îngrijită de Ioan Popișteanu), Constanța: Ex Ponto, 1998, 24 p.; Radu Gyr. Crucea din stepă, Poeme de războiu. (ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu); Constanta: Ex Ponto, 1998, 132 p. Radu Gyr. Balade. Constanța: Ex Ponto, 1999, 426 p. (ediție bibliofilă, îngrijită de Ioan Popișteanu; note asupra ediției de Ioan Popișteanu; postfață de Adrian Popescu.); Radu Gyr. Era o casă albă. Constanta: Ex Ponto, 2000, 86 p. (ediție îngrijită de Ioan Popișteanu); Stoica, Ion. Interferențe biblioteconomice. Constanta: Ex Ponto, 1997, 204 p. (prefață de Ioan Popișteanu); Regneală Mircea. Dicționar de biblioteconomie și știința informării. Român-Englez. Cuvânt înainte de Ion Stoica. București si Constanta: Ex Ponto si A.BJ.R., 1999, 333 p. (Colecția Vademecum îngrijită și prezentare pe coperta a doua de Ioan Popișteanu);
 Ediții din opera lui Pericle Martinescu sub îngrijirea : Ioan Popișteanu
Visul cavalerului. Constanța, Editura Ex Ponto, 1998, 180 p. Odiseea editării „Poezia lui Eminescu în prima sută de ani, 1884-1984”, Constanța Ex Ponto, 2000, 259 p. Jurnalul intermitent. Constanța, Editura Ex Ponto, 2001, 340 p. Balada morții lui Edgar Poe. Constanța, Editura Ex Ponto, 2003, 30 p. Existențe și creații literare. Constanța, Editura Ex Ponto, 2001, 236 p. Confesiune patetică (1936-1939): Pagini de jurnal intim, Vulcanul iubirii Constanța, Editura Ex Ponto, 2004, 398 p. Uraganul istoriei: Pagini de jurnalul intim. Anul 1940. Constanța, Editura Ex Ponto, 2005, 258 p. Uraganul istoriei: Pagini de jurnal intim (1941-1945), Constanța, Editura Ex Ponto, 2007, 378 p. 7 cât 70- Jurnal. Constanța, Editura Ex Ponto, 2009, 550 p.                                                Fondator, director și redactor al revistei „Ex Ponto – Text, metatext, imagine”, 2003, patronată de Uniunea Scriitorilor din România. Filiala Dobrogea.
 
Autor sau coautor:
Universitatea „Ovidius” Constanța 45 de ani de existență (coautor Constanța Călinescu) Constanța, Ovidius University Press, 2006, 601 p. Ovidius University Constanza-Roumanie (Album). Constanța, Ovidius University Press, 2005, 157 p. Personalia, Dicționar bibliografic, Ex Ponto, Constanța, 2000, 250 p. Dicționar de personalități dobrogene. Vol. I, Constanța, Ex Ponto, 2004, 320 p. Dicționar de personalități dobrogene. Vol. II, Constanța, Ex Ponto, 2005, 168 p. Dicționar de personalități dobrogene. Vol. III, Constanța, Ex Ponto, 2008, 300 p. Dicționar de personalități dobrogene. Vol. IV, Constanța, Ex Ponto, 2019, 300 p. Pavel Chihaia. Opere complete. 10 volume, redactor coordonator, îngrijitor și prefațator al ediției, Constanța, Editura Ex Ponto, 2009-2010. Universitatea „Ovidius” Constanța – 50 de ani de existență (coautor Constanța Călinescu), Editura Ex Ponto, 2011, 1000 p.  Ex Libris. Album selectiv, din Colecția Marelui bibliofil, dr. Emil Bologa cu Studiu monografic de Ioan Popișteanu; Panait Istrati, Spovedania unui învins. Adevăr și legendă, 150 p.; Radu Gyr. Evoluția criticii estetice și aspecte literare contemporane, prefața de Ileana Marin (notă asupra ediției și îngrijire de Ioan Popișteanu); Yachtingul, această frumoasă necunoscută, 150 p. (eseuri); Clubul Sportiv Universitatea din Constanța, monografie sentimentală, 200 p. (în colaborare cu Ioan Ciulianu).                                                                                    
A fost redactor și editor a peste 1000 de cărți, antologii, culegeri de texte, anale – Universitatea „Ovidius” – Constanța, manuale și cursuri universitare, care au apărut la Ovidius University Press și Ex Ponto, din Constanța.
 
Despre Constanța Călinescu:
Conf. univ. dr. Constanţa Călinescu, doctor în filologie din 1984, spune despre sine că este biograf, cadru didactic, monograf. Dar este şi un om cu suflet mare de la care tânăra generaţie are ce învăţa. Despre sine vorbesc cărţile pe care şi-au pus semnătura ca unic autor, coautor sau coordonator: „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“ (1969), „Reviste dobrogene: Analele Dobrogei, Arhiva Dobrogei“ (coautor Ion Faiter, 1971), „Cântece la Marea Neagră: antologie de folclor cu anexă bibliografică“ (1977), „Dimensiunile unor vocaţii“ (coautor Ion Faiter, 1979), „Popas în dimineţi albastre: pagini despre oraşe, munţi şi edificii din patria noastră“ (coautor Ion Faiter, 1985), „Portrete universitare. In memoriam“ (coautor Gheorghe Dumitraşcu, 2004), „Universitatea Ovidius Constanţa: 45. Studiu monografic“ (coautor Ioan Popişteanu, 2006), „Memoria cuvintelor“ (2007), „Universitatea Ovidius Constanţa: 50. Studiu monografic“ (coautor Ioan Popişteanu, 2011), „Mircea Vodă, comună dobrogeană. Monografie“, „Dicţionar de personalităţi dobrogene“ (coordonator, 2004 - vol. I, 2005 - vol. II, 2008 - vol. III).
 
Citește și:

Conf. univ. dr. Constanţa Călinescu - „Pentru mine, Dobrogea, Constanţa, este acasă. Nu doresc să schimb cerul de aici pe niciun alt orizont“
 
Comentarii








Cele mai recente postari