Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (45)

Anul 1898. Plin cu evenimente care se derulează cu repeziciune și sunt consemnate în presă. Apar publicații precum „Centrul Dobrogei”, la Babadag, „Constanța”, „Ecoul agriculturii”, „Istrul”, „Ovidiu”, „Sentinela”. Unele efemere, simple încercări de a transmite opinii și informații. Sunt inaugurate două vapoare, un altul naufragiază, lumea bună vine la mare și Constanța balneară prinde avânt.

3 ianuarie 1898
 Consiliul comunal din Constanța a adoptat, în principiu, propunerea ce i s-a făcut, de a construi un dig de apărare malurilor orașului în contra valurilor care le surpă.[1]

18 ianuarie 1898
„Ziarele din București ne aduc știrea că, în primăvara viitoare, se va începe construcția gării în Constanța. Locul ales, se știe, este acela din spatele Diviziei active a Dobrogei, pe ruinele celor două șanțuri și ridicături numite Valurile lui Traian, ce vin de la Dunăre și se termină la Mare.
Orașul Constanța este un oraș năpăstuit; n-a avut niciodată parte de vreo ocrotire gospodărească; este aproape ceea ce se zice un sat fără câini, fie-ne iertată expresia.
Când a venit Compania engleză, fără a avea aprobarea guvernului otoman de pe atunci, a luat ce a vrut din teritoriul comunei, fără a fi dat un ban despăgubire.
Sub stăpânirea provizorie rusească a provinciei, și-a schimbat limitele (semnele de hotare), lărgindu-și stăpânirea pe unde și cât a vrut, fapt constatat judecătorește, contra căruia au protestat delegații români dintr-o comisie de anchetă rânduită de guvernul central, pe când linia era nerăscumpărată, dar care acum este perfect legal, de când linia a trecut în posesia Direcției Căilor Ferate Române.
Tot ce s-a făcut în Constanța, ca lucrări publice și de înfrumusețare, nu este la locul său. Cazărmile, în calea dezvoltării orașului, în loc să fie la un loc retras; magaziile de cereale, la loc atât de nepotrivit; Catedrala, la extremitatea orașului; Spitalul, la un loc de unde, în curând, va trebui să fie dislocat și așezat pe marginea Mării; Școala nr. 1, din atâta curte cât a mai prisosit și pentru vânzare la particulari, are latrinele în corpul clădirii; localul Primăriei, dintr-o piață întreagă disponibilă, o clădire absolut neîncăpătoare; străzile în orașul de sus sunt atât de dese, netrebnice, iar băile orașului, sub o râpă, care-ți taie picioarele coborându-le și te sufocă urcându-le, fără nisip și totdeauna fără soare, de la orele 4 în jos.
Totul este făcut la întâmplare, fără nicio prevedere, fără niciun calcul.
Văzând toate acestea, acum doi ani am făcut, prin coloanele acestui ziar, o propunere: să se instituie o comisie de înfrumusețare a orașului Constanța, care s-a și numit de ministrul local de pe atunci, din care fac parte trei domni distinși, ingineri din București, prefectul județului și primarul orașului.
Întrebăm: unde este avizul acelei comisii în chestiunea gării din Constanța, proiectată a se face în centrul orașului? Dacă în asemenea chestiuni comisia nu este consultată, la ce s-a mai înființat, încurcând orice altă inițiativă locală?[2]

18 februarie 1898
Naufragiul vaporului „METEOR“. D. maior Coandă, șeful Serviciului maritim român al G. F. R., s-a întors alaltăieri dimineața de la Constanța și a încheiat un contract cu d. căpitan Wittw, comandantul vaporului de salvare „Seeadler“, al societății nordice din Hamburg, pentru ranfluarea „Meteorului“. Mai întâi d. căpitan Wittw ceruse suma de 10.000 de lire sterline, însă d-sa a redus apoi suma la 165.000 lei, cu condiția ca să salveze „Meteorul“ și să fie obligat a-l remorca până într-unul din porturile de la Constantinopol sau de la Galați, cum va hotărî Direcțiunea generală a C. F. R. până la martie viitor, când va comunica căpitanului Wittw, hotărârea ce se va lua în această privință. Contractul stipulază, însă, că dacă salvarea „Meteorului“ nu va fi posibilă, ceea ce e de temut, atuncea căpitan Wittw nu va pretinde nici un ban pentru încercarea neisbutită de salvare a vaporului și va fi însărcinat cu salvarea instalațiunilor și a obiectelor lucrurilor dintr-însul, care vor fi transportate la Constanța, unde se vor prețui, iar jumătate din valorea lor o va căpăta d. căpitan Wittw, cu plata muncii sale. D. maior Coandă a făcut sondaj la locul sinistrului și a constat că adâncimea apei acolo este de patru brațe, care corespund aproximativ cu 15metri. D. maior Coandă a plecat tot alaltăieri din nou la Constanța. Vaporul de salvare „Seeadler“ a pornit din Constanța la locul sinistrului, alaltăieri la orele 8.30 dim. Ministerul afacerilor străine a intervenit pe lângă guvernul Bulgariei, pentru ca obiectele salvate din mare și care vor trebui să fie transportate de pe țărmul bulgăresc în portul Constanța, să fie scutite de vamă. Căpitanul „Meteorului“, d. Domenic Radoslovici, a sosit la Constanța, împreună cu naufragiații și bagajele lor, în 15 căruțe. La orele 7 și 35 seara, când corespondentul nostru ne-a depeșat, atât căpitanul vaporului cât și naufragiații se aflau laAgenția Vapoarelor unde se face ancheta. Acestă anchetă a fost orânduită de serviciul nostru maritim, spre a constata cauzele și împrejurările în cari s-a întâmplat naufragiul. Din comisie fac parte maior de anchetă Cordă, subdirectorul serviciului maritim, căpitanul portului din Constanța și căpit. Georgeziu, comandantul vaporului „Prințesa Maria“.Numărul înecaților este de 3: un chelner, un fochist și o doamnă franceză. Această înecare s-a datorat imprudenței, căci, văzând o stâncă în fața vaporului, au sărit și au căzut în apă, între stâncă și vapor; marea având în acest loc o adâncime de 20 metri, tustrei s-au înecat, iar ajutor nu s-a putut da cu succes, căci ceața era foarte deasă”.[3]

 8 mai 1898
Societatea meseriaşilor din Constanţa solicită Primăriei autorizaţie pentru a organiza o serbare câmpenească şi o tombolă, cu prilejul zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, pentru a strânge „fonduri de ajutor”. Semnează cererea director T.Pleşa.[4]



4 iulie 1898
La Constanța a avut loc, cu mare solemnitate, botezul celor două mari vapoare de călători ale Serviciului de Navigație Maritimă Română.
Vaporul „Principesa Maria” este un foarte frumos și foarte elegant vas de călători, lung de 88,10 metri, larg de 10,52 metri, cu un pescaj de 5,18 metri și cu două mașini independente și etanșe, care dezvoltă o putere de 4.000 de cai-putere. La încercările făcute în țară, cu cea mai mică cheltuială de cărbuni, acest vapor a dezvoltat o iuțeală de 17½ noduri pe oră.
Vasul este amenajat pentru 40 de călători de clasa I, 40 de clasa a II-a și 150–200 de clasa a III-a; este foarte confortabil. Cuprinde două saloane mari de mâncare, sală de muzică, saloane de fumat, cabine. Poate lua până la 550 de metri cubi de mărfuri. La bordul lui sunt amenajate două apartamente regale.
Comisiunea specială alegând, între ofertele făcute pentru construirea vapoarelor de călători, casa Fairfield din Glasgow, s-a comandat acesteia al doilea vapor mare, necesar serviciului nostru maritim. Acesta este vaporul „Regele Carol I”, botezat astăzi aici împreună cu „Principesa Maria”.
Planurile pentru construirea vaporului „Regele Carol I”, ca și pentru vapoarele de mărfuri ale liniei occidentale, au fost făcute de inginerul căilor noastre ferate, domnul Dragu. Vaporul a costat 2.300.000 de lei și este construit în cele mai bune condiții de soliditate, de siguranță, precum și de confort.
Lungimea vasului este de 108,75 metri, iar lărgimea de 12,80 metri. Profilul la puntea de comandament este de peste 9 metri, iar pescajul de 4,65 metri.
El poate lua 60 de călători de clasa I, pentru care are 29 de cabine, o sală de mâncare, un fumător, o sală de muzică foarte elegant amenajată. Se mai găsesc apoi, la clasa I, două apartamente regale.
În clasa a II-a pot călători 60 de persoane, pentru care sunt, de asemenea, cabine cu paturi, salon, restaurant și sală de fumat.
Atât la clasa I, cât și la clasa a II-a, se află saloane separate pentru doamne.
Trei sute de călători pot fi luați în clasa a III-a. Dintre ei, 150 pot fi adăpostiți complet peste noapte, având paturi, bănci mari, lavoare etc.
Două mașini mari acționează cele două elice ale vaporului, dezvoltând o putere de 6.500–7.000 de cai-putere, pentru viteza obișnuită, care este, după încercările făcute cu cea mai mică cheltuială de cărbuni, de 18,8 noduri pe oră. Mașinile pot funcționa independent una de alta și sunt cu etanșe.
Vaporul „Regele Carol I” are un tonaj brut de 2.369 de tone și net de 839 de tone. El poate lua 325 de tone de marfă, în afară de 475 de tone de cărbuni.
Eleganța, soliditatea, iuțeala și confortul lui au fost deja foarte mult admirate la Constantinopol, unde a făcut întâia escală, la sosirea sa din Glasgow. Zvelt, cu marile dimensiuni ce are, „Regele Carol I” face, cu coșul său de proporții colosale — de altminteri, după puterea mașinilor —, o impresie dintre cele mai plăcute.
Botezul acestor două vapoare s-a făcut de M.S. Regele, împreună cu Principele Ferdinand și Principesa Maria. M.S. Regina, fiind indis­pusă, nu a putut părăsi Sinaia.
Orașul, în care se ridicaseră mai multe arcuri de triumf, și toate bastimentele din port erau frumos pavoazate. Între aceste bastimente se aflau „Elisabeta”, bricul „Mircea”, „România”, vasul englez „Cockatrice” și mai multe torpiloare ale flotilei noastre.
În față, dinaintea portului și de-a lungul pontonului-chei și pe molul cel vechi, erau înșirate toate trupele garnizoanei: infanterie de linie, Batalionul 5 de Vânători, călărași și artilerie.
Plecând la ora 8.30 din Sinaia, trenul regal, condus de domnul A. Saligny, a fost întâmpinat în tot drumul de ovațiile entuziaste ale populației ce-i ieșea înainte la stații. La Mogoșoaia s-a urcat în trenul regal președintele Consiliului, domnul D. Sturdza, invitat de M.S. să-i însoțească. La Ciulnița, M.S. Regele a fost salutat de prefectul județului Ialomița și de comandantul Diviziei din Dobrogea, generalul Iacob Lahovari, care au însoțit familia regală până la Constanța.
La ora 4 după-amiază, trenul regal sosește la cheiul portului din Constanța, unde familia regală este primită cu cele mai călduroase ovații.
Imediat, „Regele Carol I” arborează la catargul cel mare pavilionul regal, tricolorul cu armele țării. Pe bordul vasului, sub un umbrar de pânză de velă, se oficiază sfeștania de către P.S. Sa Episcopul Partenie al Dunării de Jos, înconjurat de un numeros cler.
Apoi, mergând pe puntea aruncată între vapoarele „Regele Carol I” și „Principesa Maria”, M.S. Regele ordonă ca acestea să fie numite după numele hotărâte și, lovind de marginea primului vapor tradiționala butelie de șampanie, o sparge în uralele entuziaste ale asistenței. A doua butelie este sfărâmată de A.S.R. Principesa Maria, izbind-o de marginea vaporului care poartă numele său.
Bubuituri de tun anunță că botezul s-a săvârșit, în vreme ce P.S.S. Episcopul Dunării de Jos stropește cu agheasmă ambele vapoare.
În timpul acesta, mulțimea grămădită pe pontonul-chei al portului golește locul și M.S. Regele primește defilarea trupelor.
M.S. Regele, însoțit de Altețele Lor și de miniștri, vizitează apoi ambele vase, informându-se în amănunt despre toate detaliile de construcție, iuțeală etc.
După aceea, condus de domnul A. Saligny și însoțit de președintele Consiliului, M.S. Regele merge să viziteze lucrările portului din Constanța și face o plimbare prin oraș.
Cea mai mare parte dintre invitați, trecând pe bordul vasului „Principesa Maria”, au luat parte la excursiunea pe mare pe care acest vapor a făcut-o. Excursiunea, favorizată la început de un timp foarte frumos, a fost foarte animată. Pe când însă vaporul se întorcea spre port, nori groși, sosiți fără de veste, au adus asupra Constanței o ploaie torențială.
Din această cauză, banchetul organizat pe puntea vaporului „Regele Carol I” și acela de pe vaporul „Dobrogea” au trebuit să se desfășoare în cele două saloane de mâncare de la clasele I și a II-a ale vaporului „Regele Carol I”.
La masa regală au luat parte aproape 60 de persoane dintre înalții demnitari ai statului și consulii străini din Constanța. În timpul acesta, vremea se înseninase din nou și toate bastimentele din port, precum și orașul, se iluminaseră. Priveliștea era dintre cele mai frumoase. Urcându-se pe puntea vaporului, M.S. Regele a stat câtva timp admirând spectacolul, în vreme ce soarele electric de pe vaporul „Principesa Maria” plimba dungi lungi, luminoase, pe largul mării.
La orele 11, M.S. și Altețele Lor s-au retras în apartamentele ce le erau rezervate pe bordul vapoarelor „Regele Carol I” și „Principesa Maria”.[5]

25 iulie 1898
 „Am revenit la Constanța și am găsit... aceeași stare de lucruri. Nici un progres, nici o îmbunătățire. Baraca de scânduri, ca la moși, poartă încă numele pompos de Casino și plătești 20 de lei de persoană ca să ai dreptul să privești marea și să citești trei gazete românești, una nemțească și una franceză. Ca să mergi la băi, dimineța n-ai decât un tren și abia ai luat baia că trebuie să pleci, căci un singur tren te întoarce la 11 ore. Tot aceeași șandrama de scânduri vechi servește de cabine și nici chiar un pahar de apă nu se poate găsi la bufetul de la baie. Locuințele sunt tot scumpe și proaste, luminatul lasă mult de dorit, dar drept consolație vezi stâlpii cu lămpile electrice care-ți amintesc de lumină că Constanța a avut o electrică și te lasă a spera că va mai avea o dată. Nu vorbesc de hoteluri căci ai jaful în splendoarea lui. La hoteluri de a cincea mână pentru două camere, de 2 metri lărgime cel mult, mi s-a luat pentru o noapte 12 lei. Nici un tarif nu este afișat astfel că ești la discreția hotelierilor. Singura îmbunătățire pe care am constatat-o este Terrase hotel, ținut de Charles de la Capșa. S-a făcut o terasă cu două caturi, și vechiul hotel Gambetta a fost restaurat. E curat, mâncarea destul de bună și serviciul curat, cu prețuri moderate. Dar „à la carte“, căci birtașii de aici persistă în a nu da prânzuri cu prețuri fixe, afară de hotelul „Carol”, care este inabordabil pentru pungile mai modeste. Avem la 10 Mai o trupă de comedii românească, la Terrase, diverse concerte și o trupă de operă cântă actul al 2-lea din Rigoletto și actul final  din Trovatore. Lumea însă n-a venit și probabil nici va veni multă anul acesta, dându-se preț fiind, și cu drept cuvânt, băilor din străinătate. E trist a face această constatare, dar este așa. Specula pare că este singura țintă a celor care exploatează băile. Timpul e frumos, priveliștea mării te încântă, dar jalea te cuprinde când te întorci și vezi în ce hal este prima și singura stațiune de băi de mare, după 20 de ani de când o are România. Printre cunoscuți n-am întâlnit încă decât pe d. N. Constantinescu, primarul Buzăului, și vreo două familii din București printre care pe a d-lui V. Rosetti, directorul Românului”.[6]

31 iulie 1898
Ziarul „Românul” avea un corespondent local care întreținea rubrica Curierul băilor semnându-se Fănică. În fiecare zi un alt reportaj de culoare plin cu informații: „Timpul urmează a fi frumos. In timpul zilei este puțin cam cald dar, stând pe terasa Cazinului, nu resimți acea căldură și pe la 4 ore, sau chiar 3, simți o răcoare plăcută și seara, stând în grădină, mulți pun pardesiul spre a aplauda trupa lui Cîrjă, care atrage de fiecare dată un public numeros. Luni, s-a jucat hazlia comedie a lui Caragiale, Noaptea furtunoasă, Marți, Greșelile telefonului, o spirituală comedie a lui Valabregue, și se anunță Fântâna Blanduziei, Don Vagmistru și Ovidiu la Tomis. Muzica cântă regulat pe Bulevard, la Casino balurile au început și ultimul a fost foarte animat. Pe lângă trupa de operă de la Terrasse hotel, un mare succes obține trupa dramatică din Iași, care în fiecare seară joacă în grădina 10 Maiu, sub direcțiunea, cunoscutul și simpaticului artist Cârjă. Duminică era o afluență mare spre a asista la vechea, dar tot de actualitate, comedie de moravuri a lui Alecsandri, Cucoana Chirița. In curînd va sosi și d-na Aristița Romanescu care va da câteva representații tot la 10 Maiu și multe, multe altele se anunță, numai publicul să vină. Au mai sosit aci d-nii Menelas Germani, Bobescu și M.Paciurea. Pentru azi mai am o plângere de făcut, pe care o adresez ministrului de interne. Cum se poate ca un oraș ca Constanța să n-aibă un birou poștal la gară? Mi s-a obiectat că poșta fiind aproape nu e trebuință.
Totodată rog pe dl. Primar a se opri puțin pe terasa lui Creangă și a privi jos cum stau încă burlane, cărămizi, var, și fel de fel de murdării rămase din timpul când s-a reparat edenul ruginitului și al plăcintei, ridicat de simpaticul Creangă. Și fiindcă vorbesc de el, amicul e furios, căci am lăudat numai plăcintele sale. Episcopul Parthenie a trecut pe aci, Duminică, îmbarcându-se pentru Constantinopol, de unde va merge la Bursa”.[7]

Iulie 1898
Un raport al Primăriei Constanţa cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru dezvoltarea oraşului  sub aspect economic, edilitar şi social, evidenţia, printre altele:„Astăzi chiar, când nu există încă un port, aglomeraţia este atât de mare încât numeroase vase stau zile şi săptămâni întregi în faţa Constanţei aşteptând  să le vie rândul la descărcare şi luare de grâne în schimb; şi aceasta nu numai la anume epoci ale anului când Dunărea  este prinsă  de gheţuri, dar tot anul /…/ Oraşul merge cu paşi repezi spre progres; populaţiunea lui creşte din zi în zi: cartiere întregi s-au refăcut sau creat din nou, toate magaziile cele vechi de grâne, din centrul oraşului, s-au transformat în locuinţe de care se simţea mare nevoie; la marginea oraşului s-au şi început construcţii noi pentru magazii de grâne destinate mişcării portului.”[8]



2 august 1898
Este inaugurat Spitalul comunal Hârșova cu 15 paturi. „Este într-o clădire particulară destul de bună. Personalul se compune din: 1 medic (acel al orașului), un sub-chirurg intendent și 6 oameni de serviciu).
În cursul lunii august 1898, s-au căutat în acest spital 31 de bolnavi; iar la consultații gratuite s-au prezentat 218 persoane”.

August 1898
 Sunt montate şi funcţionează primele lămpi cu arc voltaic pentru iluminarea falezei Cazinoului. Este data considerată ca început al electrificării Dobrogei. De altfel, o primă încercare, dar nereuşită, de iluminat electric al falezei Cazinoului se făcuse cu un an înainte,  soldat însă cu un incendiu la generatorul electric. Peste trei ani apar primii ocnsumatori particulari, localnici şi comercianţi.
În 1903 se realizează iluminarea electrică a portului Constanţa în curent continuu, folosind energia mecanică de la o locomotivă.
Primei centrale electrice a oraşului, realizată în 1908, i se adaugă şi una în port, care debitează în curent continuu.[9]

10 august 1898
Noi amănunte asupra ridicării monumentului comemorativ de la Tulcea.
Dimensiunile acestui monument sunt: baza are o lungime de 7,15 m și o lățime tot atât. Este așezat cu fața către nord-vest. De la monument și până la bulevard, pe coasta colnicului, se vor construi scări de piatră. Axa este așezată în direcția ramificației bulevardului. De jur împrejur va avea o zidărie, de la prima treaptă în jos, pe o înclinație de 2,50 m, pentru susținere, iar în partea dinspre oraș va avea un contrazid pe o înclinație de 0,75 m. Înălțimea de la nivelul Dunării și până la prima treaptă a monumentului este de 48,62 m.
Când s-a pus piatra fundamentală, la 1879, de M.S. Regele, acest monument era destinat să fie mai mic și numai atât cât era piedestalul pe care s-a pus piatra fundamentală. Însă, în urma modificărilor introduse cu ocazia determinării planului definitiv al monumentului, baza de atunci nu mai putea suporta greutatea unui cubaj de 138 m.c. de bază, plus înălțimea, și astfel s-a hotărât să se construiască în dimensiunile în care deja s-a început.
Materialul cu care se construiește este granit din Italia, din minele de la Maggiore — granitul roșu —, de la Orzinal și Baveno — granitul alb. Costul unui metru cub de granit neprelucrat este de 300–400 de lei, iar lucrat, de 500–600 de lei. Distanța de la aceste mine la Milano este de 100 de kilometri.
Antreprenorul lucrării este domnul Giovanni Pagani, restauratorul a 30 de monumente în diferite orașe din Europa, precum și al monumentului de la Ploiești. Lucrarea se efectuează sub conducerea distinsului inginer-șef al județului, M. Vârgolici.[10]

27 august 1898
Luni la 9 ore seara s-a declarat la Casinul din Constanța un început de incendiu. O lampă din camera intendentului a căzut și într-o secundă s-au aprins perdelele. Din fericire intendentul, cu mare presență de spirit, rupse toate perdelele și le aruncă afară. Focul a putut astfel fi localizat și stins, făcând mici stricăcuni.[11]

August 1898
     Primele litografii ale Constanţei au fost realizate în Editura Institutului de arte grafice „Carol Gobl”, furnizor al Curţii Regale, Bucureşti, şi sunt datate august 1898. Ele păstrează imaginea actualei zone a plajei „Modern”. Îi urmează o imagine cu Piaţa Ovidiu şi alta cu podul Carol I de la Cernavodă, dar şi a vaporului „Principesa Maria” [12]

     Primul fotograf sezonist este, în acelaşi an, 1898, Herman Glukman din Bucureşti, care solicită cu chirie un loc pe str. 11 Iunie (Cuza Vodă), 4/10 m pentru instalarea unui atelier fotografic.
1 octombrie 1898
Revista „Ovidiu" publica însemnările lui Grigore Tocilescu despre Dobrogea şi Monumentul triumfal de la Adamclisi.
„... Numai norul de praf al unei harabale ce aleargă în fuga mare te vesteşte că trăiesc şi prin aceste locuri oameni. Dar trebuie să mergi ceasuri întregi până să dai de un sat. Locuinţele sunt pitulate în văi, unde apa se scoate la mare adâncime din pământ şi unde oamenii pot fi la adăpostul vânturilor. /.../ În fundul acestor văi apele de ploaie neavând scursoare formează din când în când mlaştine pricinuitoare de friguri. (...)
Oamenii mai săraci trăiesc în bordeie săpate pe jumătate în pământ având acoperişul oblu tot de pământ şi coşuri de nuiele împletite.
Cei mai cu dare de mână au căscioare de lut cu stuf acoperite, cu intrarea spre sud, şi în faţă pridvor de lemn simplu, fără nici o podoabă. Stoguri înalte de grâu, arii deschise, oboruri de nuiele pentru vite şi nişte pătule de formă particulară pentru porumb, alcătuiesc dependinţele primitive ale curţilor mai mari care, după modul antic, sunt împrejmuite cu val şi şanţ.
O casă nouă de piatră cu un singur etaj având două săli de clasă pentru şcoala publică primară, face impresia unui palat al localităţii. Nu există biserică sau moschee. Locurile sfânte ale satelor, unde toţi se duc în pelegrinaj şi toţi le îngrijesc ca averea cea mai preţioasă, sunt puţurile săpate la mare adâncime cu foarte mare cheltuială. /.../[13]

9 octombrie 1898
 Vestitul aventurier cioban Gheorghe Cârţan a plecat cu vaporul „Principesa Maria” la Constantinopol pentru a-şi continua călătoria mai departe la fraţii români din Macedonia. Ştirea este dată de revista „Ovidiu” din Constanţa, al cărui redactor şef era Petru Vulcan, un aromân cu mult suflet pentru ţară. Badea Cârţan a străbătut pe jos Dobrogea cu straiţa de cărţi în spate, un adevărat călător modern.[14]

1898
Apare la Babadag „Centrul Dobrogei”, o publicație condusă de 3 funcţionari: Jacques Florescu, administratorul plăşii Babadag, mai târziu senator de Slatina, inginerul silvic Dimitrie Niţescu şi învăţătorul Al Alecu. Administrator –Ion Popovici, secretarul primăriei Babadag. Tipografia Nicolaescu, Constanţa. A apărut timp de un an.[15]

1 septembrie 1898
„Patru gălățeni, bine cunoscuți pentru gusturile lor sportive, Calforso, Flaișten, Balș și Sărățianu, s-au îmbarcat încă de duminica trecută, în portul Galați, cu intenția ca să facă cu barca o călătorie până la insula Șerpilor și d-aci mai departe, tot cu barca, pe Marea Neagră, până la Constanța. Cei patru îndrăzneți excursioniști au ajuns cu barca lor veseli până la Tulcea, unde au făcut o mică haltă; apoi au mers mai departe până la Mahmudia, de unde după un nou popas au schimbat itinerariul spre Sf. Gheorghe unde au ieșit pe valurile mării. Sigur e că îndrăzneții excursioniști vor fi avut greu de luptat cu valurile mării, deoarece în tot cursul acestei săptămâni Marea Neagră a fost agitată”.[16]

8 septembrie 1898
Membrii fondatori ai Cercului literar inaugurează, conform planului mişcării literare „Ovidiu” şi după modelul Fundaţiei Carol I din Capitală, biblioteca universală. „Ziua de azi, pe care am consacrat-o inaugurării bibliotecii universale, fondată de Cercul literar în Constanţa, să fie ziua evocatoare de lumină şi progres pentru neamul românesc din Dobrogea… Presa, ca totdeuna, strajă credincioasă la postul ei, a vorbit de acest eveniment, cetăţenii asemeni, câţi au simţit şi cugetat româneşte, cu inima plină de bucurie, şi-au manifestat frumoasele lor sentimente adunate în masă sub statuia lui Ovidiu. S-a inaugurat pentru prima oară în Dobrogea o Bibliotecă publică şi s-a serbat patronul instituţiei culturale Ovidiu (...)”Numărul cărţilor aflate în bibliotecă până în prezent sunt de o mie de volume, numai donaţii.[17] Biblioteca se va destrăma, în 1902, după ce a adunase circa 3.000 de volume şi mai multe colecţii de reviste în fondul de periodice. Dispar fără urmă cărţile şi mobilierul.

15 septembrie 1898
„Ovidiu”, prima revistă culturală dobrogeană, apărea cu un „Cuvânt de acasă” semnat de Petru Vulcan.
„Înţelegem greutatea sarcinei ce ne-am luat, de a face să apară prima revistă literară dobrogeană: „Ovidiu” în noua Tomis, dar şi motivele care ne-au hotărât la aceasta au fost destul de puternice. Întâi, e o râvnă legitimă pentru noi, românii, de a vedea înflorind în noua provincie artele şi literatura alături de comerţ şi industrie. Al doilea, e dorinţa dragostei noastre către ţară de a contribui, în marginile puterilor şi mijloacelor noastre, la întărirea românismului şi închegarea elementelor eterogene la sufletul României. Apoi, mai e şi mulţumirea sufletească de a putea contribui şi noi măcar cu o petricică la înălţarea edificiului culturii naţionale. Astfel lucrând, ni se pare nouă a ne împlini o datorie către neam, datorie de strajă credincioasă aşezată la hotarele ţării dinspre mare. /.../ Prin această revistă, primul organ literar al Dobrogei, tindem a răspândi cultura, cu deosebire în Dobrogea, stabilind o convieţuire intelectuală cu corpul profesoral urban şi rural, şi înlesnind mai ales acestuia din urmă putinţa unei culturi mai întinse, prin mijlocul bibliotecii universale ce am fondat la Constanţa. În paginile acestei reviste, vom înregistra tot ce e mai de seamă cu privire la descoperirile arheologice, urmărite cu atâta asiduitate de ilustrul nostru arheolog, dl. Grigorie Tocilescu, preşedintele de onoare al Cercului literar „Ovidiu”. Tot aici vom depune modesta noastră muncă pe tărâmul ştiinţific literar, căci verba volant, scripta manent.[18]
 Din primul număr al revistei mai aflăm: „Conform programului stabilit, numeroşii membri adunaţi la localul cercului la ora 10, pornesc la Catedrală, având în fruntea lor muzica Regimentului 34 Constanţa, oferită gratuit pentru ziua aceea de dl. general Jaques Lahovari... (...). Seara, cercul a dat o reprezentaţie teatrală. A luat parte şi patroana serbarei, d-na Zoe D. Sturdza, precum şi prefectul judeţului, dl. Luca Ionescu. Sala Bristol, plină.
Generoasă mişcare culturală, Doamne, le-a fost dat cetăţenilor Constanţei să vadă!”.
Mişcarea de renaştere culturală „Ovidiu”, cum se autointitula, îşi propune să înfiinţeze o şcoală pentru adulţi, grădiniţă pentru copii, o sală de lectură, sală de conferinţe, bibliotecă universală şi să susţină reprezentaţii teatrale.[19]
Consiliul permanent: preşedinte: Petru Vulcan, vicepreşedinţi: col. dr. G. Bălăceanu şi Al. Caranfil, secretari: Jean N. Fallon şi C.P. Demetrescu; Bibliotecari: D. Simionescu şi C. Stoianovici; Comitetul de control: St. Simionescu, N. Badea, G. Grigoriu; Casier: I. Andreescu; Membri: G. Şerbănescu, cpt. M. Marinescu, Ilie Grigoriu, N. Costin, I. Micşa, M.B. Parseghean, M. Voiculescu, C. Dan, A. Cişmigiu, C. Teodorescu.
Membri fondatori activi: d-na Zoe Sturdza, col. dr. G. Bălăceanu, Petru Vulcan, A. Caranfil, cpt. I. Creangă, G.P. Petheu, d-ra Eufrosina I. Moţoi, Elena Simionescu, Ion Andriescu, S.T. Simionescu, I. Carapetru, V. Munteanu, Jean N. Fallon, C. Stoianovici,...[20]

16 septembrie 1898
Ziarul „Drapelul” aduce la cunoștința publicului un fapt revoltător. În Dobrogea se practică încă niște obiceiuri absolut sălbatice și de mult repudiate chiar în țările cu un început de civilizație. Din întâmplare am descoperit zilele trecute, în portul Constanța, următorul fapt: Un servitor de la o cafenea îmi aduse o cafea. El se afla cu mânecile suflecate. Pe brațul drept purta o ștampilă în mărime de 15 centimetri. Iată forma și cuprinsul acelei ștampile : No. Intrat la:......... ... (data intrării în serviciu'), Numele servitorului. Îmi făcea impresia că nenorocitul servitor e tatuat. L-am întrebat ce înseamnă această ștampilă și servitorul, un român, îmi răspunse că la intrarea lui în serviciu l-a „înfierat” la poliție. Toți cei prezenți la această scenă am rămas stupefiați. Iată tatuarea care dispare până și din triburile cele mai sălbatice din America, introdusă în poliția noastră. Până acum știam că în unele părți ale țărei se obișnuise inserierea vitelor, dar nimănui nu i-ar fi trăsnit prin minte că se practică tatuarea în poliție. Nu știm dacă această măsură se întinde asupra întregii Dobroge. Dar în Constanța am constatat-o. Am convingerea că d. Luca Ionescu, prefectul acelui județ, nu are cunoștință de această sălbatică măsură și că o va stârpi cât de curând căci face o dureroasă impresie asupra oamenilor civilizați”.[21]



1 octombrie 1898
Orașul Constanța și-a reluat aspectul său de monotonie; toată lumea străină a plecat. Ca distracție orașul are trupa de comedii și operete de sub direcțiunea d-lui Al. P. Marinescu, împreună cu mica artistă Eleonora Marinescu, o adevărată surpriză pentru publicul Constanței care nu avusese ocaziunea până acum s-o asculte și s-o admire. S-au jucat până acum M-zelle Nitouche, Fata Aerului, Mascotta, în care mica Leonora Marinescu a avut adevărate triumfuri. In curând se va juca Căpitan Charlotta, Cloreta în concentrare, De-aș fi rege etc. Numai publicul de ar încuraja stăruințele și munca d-lui Marinescu. [22]

22 octombrie 1898
 I.L. Caragiale ţine la Constanţa, în folosul bibliotecii Cercului literar „Ovidiu”, conferinţa cu titlul „Despre seriozitate”. Cazinoul comunal - cel vechi, făcut din paiată, este oferit gratuit de primarul comunei, E. Schina. Cronicarul scria: „Era literalmente plin de lume distinsă”. Precizând că „fondul conferinţei a fost alcătuit din propriile sale observaţiuni şi din impresiuni ce i-au lăsat lumea externă, după însăşi spusa conferenţiarului”. Petru Vulcan, editorul revistei „Ovidiu”, arată în cronica evenimentului şi alte aspecte ale prestaţiei dramaturgului. După stabilirea originii latine a cuvântului serios, plecând de la faptul divers al vieţii cotidiene, conferenţiarul a făcut explicarea sensului noţiunii, aşa cum îl înţelegea el. În esenţă, vorbitorul aspira în conferinţa sa la conturarea unei atitudini morale pozitive, pleda, etic vorbind, pentru ideea, atât de familiară creaţiei sale literare, a corijării fiinţei umane. Procedeul folosit? Unul des întâlnit în operă, cel al selecţionării „profilurilor” şi al ridiculizării lor.[23]
Câteva pasaje din relatarea reporterului de la această serată literară vin să adauge o picătură de adevăr la o posibilă exhaustivă monografie a marelui dramaturg:
Citează casuri isolate: o mamă e serioasă, când povăţuieşte pe fiul ei Costică să înveţe carte. Costică însă e ştrengar şi cam gros de cap, causă care-l face pe Costică să rămână repetent. Mama lui Costică se certă cu toţi profesorii: că cum se poate să nu ştie fiul ei? Ea nu poate suferi una ca asta, nu, nu, şi pace. Şi cucoana apilpisită bea soluţie de chibrituri.
A fost serioasă cucoana în ceasul acesta din urmă? Nu!
Un mare proprietar, amic bun al d-lui Caragiale, îl invită la moşia sa. Proprietarul e foarte serios: nu joaacă cărţi, nu se amestecă în politică, râde cu măsură şi la locul lui, e un model de gospodar. Cum ajung la moşie, prima grijă a proprietarului este să conducă pe Caragiale la grajd, să-i arate iepele sale de rasă îngrijite ca nişte demoazele de pension. Când să se aşeze la masă, îl duce într-o cenuşerie de la spatele conacului şi-l pofteşte la mămăligă cu ceva ceapă... şi în loc de vin, apă din găleată proaspătă. E serios proprietarul meu? întreabă d-nul Caragiale.
Ba e curată sclinteală, răspunde conferenţiarul, pentru un om cu sute de mii de lei, care se îngrijeşte de iepele din grajd ca de nişte demoazele, şi când e vorba de el şi de un musafir - se mulţumeşte să trăiască cu ceapă. Banii sunt un mijloc în lupta pentru existenţă.
Partea a doua a seratei a constat din lecturi literare citite de Caragiale: „La Hanul lui Mânjoală” şi „Două bilete pierdute”. În răstimpul citirii acestor 2 nuvele, hohotele de râs ale auditorului nu mai conteneau.

17 decembrie 1898
Medicul portului Constanţa, Al.Tălăşescu, în numele Oficiului sanitar al Portului Constanţa, se adresa primarului cu următoarea cerere: „Domnul şef al Serviciului apelor minerale din Ministerul Domeniilor, ne cere concursul pentru participarea României la expoziţia din Paris în ceea ce priveşte staţiunea balneară maritimă Constanţa. Subsemnatul, în calitate de medic al băilor, având sub presă o broşură „Despre efectele fisiologice şi terapeutice ale băilor de mare din Constanţa”, ce va apărea în zilele acestea, la care vom căuta să adăugăm tot ce s-a scris despre această staţiune, aş putea să satisfac în parte cerinţele acelei adrese. În acelaşi timp, vă rog pe domnia voastră care aţi arătat interes de a îndeplini o misiune de progrese a oraşului Constanţa, să binevoiţi a însărcina pe dl.fotograf Magrin să execute pentru acest scop mai multe vederi din oraşul Constanţa şi împrejurimi (Adamclisi etc) ca staţiune balneară, pentru ca această staţiune balneară să nu rămână îndărătul altor staţiuni similare din ţară la acea expoziţiune, cu atât mai mult că Dobrogea să se prezinte ca un element civilisator înaintea statelor culte din Europa”.[24]

20 decembrie 1898
Clădirea Teatrului „Elpis” a comunității elene a fost construită după proiectul arhitectului francez L. Piver, şi a fost dată în folosinţă la această dată.
 

---