31 august 1920 Raport privind obiceiurile locuitorilor din comuna Adamclisi

• Documentul de arhivă arată care sunt tradițiile locuitorilor din Adamclisi, în principal, (i) la botez, (ii) la moarte, (iii) la nuntă și (iv) de lăsata secului.

Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.

 

Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.

 

Lucrarea istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.

 

În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile  arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.

 

31 august 1920, Adamclisi - Raport privind obiceiurile locuitorilor din comuna Adamclisi

 

Din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu exact 106 de ani, pe 31 august 1920, a fost înregistrat un raport privind obiceiurile locuitorilor din comuna Adamclisi. Constantin Cheramidoglu arată că solicitarea administratorului de plasă, de la acea vreme, Jean Dinu, cuprindea următoarele întrebări: 1) Care’s obiceiurile sătenilor fiecărui sat din Com. Dv., la naştere, botez, nuntă, moarte. 2) Ce e scolocanul sau caloianul şi ce rost are. Ce crede poporul? 3) Ce obiceiuri sunt la lăsatul secului, sărbătorile crăciunului, paștelui, etc. 4) Ce se crede despre ouăle roşii, de ce se fac leagăne la paşti, ce rost au colindele, etc. Răspunsurile mi se vor da cât de clar şi după convingerrea poporului - asa cum crede în naivitatea lui - nu după credinţa Dv. sau a ştiutorilor buni de carte.”

 

„Nr. 238

31 august 1920.

 

D-lui Administrator al Plăşii Traian

 

La nr. 1575/920, am onoare a vă raporta următoarele:

 

Comuna Adam Clisi este formata din trei sate: Adam Clisi, Cherim Cuius şi Urluia.

 

Satul Adamclisi este format: parte din locuitori sunt mocani şi români din munţii Abrudului, iar parte din vlăsceni şi teleormăneni şi aceştia nu ştiu ce va să zică scaloianul sau caloianul.

 

La botez au următoarele obiceiuri: când nașa vine să ia copilul să-l ducă la biserică spre a-l boteza, copilul fiind lângă nașa, nașa face trei mătănii, pe urmă ia copilul în braţe, iar jos de unde l-a ridicat, pune câțiva franci de argint, se zice ca să aibă noroc de argint, alții pun si de aur dacă au. După ce s-a botezat copilul, (naşa) naşul încredinţează copilul mamei lui, iar după aceasta se face un fel de petrecere numită cumetrie; astfel, părinţii copilului şi cu rudele celui ce a botezat s-au făcut cumetri. A doua zi se duc iarăşi nașii şi scaldă copilul şi se zice că-i ia mirosul şi în albie lasă bani de argint, pe urmă mai iau câte o gustare şi a terminat cu botezul.

La moarte. După ce a murit se scaldă mortul și îl primeneşte cu haine curate, îl aşază în (cosciug) sicriu, şi în timpul cât stă în casă este păzit atât ziua cât şi noaptea, şi este apărat să nu treacă pisica peste el căci atunci se zice că se face strigoi. Când este aproape de a-l duce la mormânt, o babă sau altcineva ia măsură cât trebuie să facă groapa si cu un hârb de tămâi împreună cu cei ce fac groapa se duc la cimitir şi acolo caută locul unde mai sunt rude de ale mortului; după ce a plecat cu mortul, rudele îl plâng până la mormânt, de acolo toţi vin acasă şi le toarnă la toţi de se spală pe mâini, iar vasul cu care a turnat apa-l sparge; aceasta este o superstiție, se zice că nu mai moare altul din familie. După aceasta face pomană, mănâncă toți câţi au fost la cimitir, după trei zile face iar pomană, atunci zice că l-au făcut de trei zile, aceasta o fac numai vlăscenii şi teleornănenii.

 

La nuntă au deosebite obiceiuri. Sâmbătă seara se face bradul la mireasă se cheamă flăcăi şi fete şi petrec toată noaptea. A doua zi de dimineața se duce mireasa cu (fratele de cruce) deavarul (?) cu lăutari la gârlă sau puț, umple o căldare cu apă și vine cu ea la mireasă, joacă o horă zisă a nunului si după aceasta în timpul cât joacă mireasa se duce cu căldarea cu apă adusă şi toarnă pe picioarele celor ce joacă, aceasta însemnează că este iertată, după aceasta se joacă bradul si de aci vine ginerele, o ia pe mireasă dacă sunt din aceiaşi localitate şi împreună cu naşii se duc la biserică se cunună şi de-aci se duc direct la părinţii ginerelui, aci se face horă până seara, iar dacă ginerele este din altă localitate vin cu căruţe cât se poate de multe, o ia pe mireasă si totodată îi ia şi zestrea ei; după ce s-a înserat se termină cu hora, pe la ora 8-9 vin invitaţii şi stau la masă până la ora 12 noaptea, după ce se încep darurile adică mireasa şi daru’ nunilor şi la rudele de aproape ale ginerelui, iar în schimb primeşte o sumă oarecare de bani; după aceasta ginerele cu mireasa se retrag în odaia lor iar nuntasii petrec până la ziuă.

 

Lăsatul secului. Duminică seara se strâng, câte 2-4 familii la un loc, fac cele mai bune mâncări, iau băutură şi petrec toată noaptea, în timpul acesta vin finii la nași cu plocon şi cer iertăciune. Acest obicei îl au creștinii şi fac această petrecere și se iartă unul pe altul întrucât intră în postul mare al pastelui şi nu mai mănâncă cu dulce timp de 40 zile cât tine postul, la celelalte posturi de peste an nu fac aceste obiceiuri.

 

Despre ouăle roşii se crede că prin aceasta se constată că a venit pastele şi aceste ouă se ciocnesc câte doi şi zic unul altuia “Cristos a înviat”, se mai zice că ouăle roşii reprezintă sângele D-lui nostru Isus Cristos, care a curs când a fost răstignit. Leagăne la paște se fac ca semn de bucurie că a înviat Mântuitorul. Colindele se fac la Crăciun, vestindu-se nașterea D-lui Isus Cristos.

 

*SJAN. Constanţa, fond Primăria Adamclisi, dosar 8/1920, ff 199, 200.”

 

Sursă foto: ZIUA de Constanța

 

 

 

Citește și: