Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grigore Sălceanu - dramaturg și poet, întemeietorul unui cenaclu literar la Constanța

ro

20 Feb, 2020 16:33 6364 Marime text

GRIGORE SĂLCEANU (1901 - 1980)


Viața, activitatea și opera lui Grigore Sălceanu

23 aprilie 1901 - S-a nascut la Galaţi.

După studiile primare urmate în oraşul natal, dar şi cele liceale la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galaţi, Grigore Sălceanu a ajuns la Liceul „Spiru Haret” din Tulcea şi apoi la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

1922 - Studii filologice la Facultatea de litere şi filozofie din Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Charles Drouhet şi Mihail Dragomirescu, şi a fost coleg cu Vladimir Streinu şi Șerban Cioculescu. Urmează specializarea efectuată în Franţa, la Sorbona, cu profesorii Gustav Michaud, Daniel Mornet, Andre Le Buton şi Ferdinand Brunit.

1927 - S-a stabilit în Constanţa, dedicându-se învăţământului şi literaturii. După terminarea studiilor şi întoarcerea în ţară a fost numit profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos şi Universul literar.

1936 - A întemeiat la Constanţa un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene.

Grigore Sălceanu s-a ocupat şi de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul şi marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo şi Nevermore de Paul Verlaine. Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu şi poeziile populare Mioriţa şi Meşterul Manole.

1925 - Pentru traducerile din lirica franceză primeşte „Premiul de poezie al Institutului de literatură“.

1934 - Pentru poemul „Bairamdede”, este răsplătit cu premiul de poezie „Ioan N. Roman“.

1943 - Primeşte premiul de poezie „Adamachi“, decernat de Academia Română, pentru poemul „Fata de împărat”.

20 aprilie 1971 - A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

19 iulie 1980 - Se stinge din viaţă la Constanţa.

Biblioteca Judeţeană Constanţa deţine manuscrisele câtorva dintre piesele de teatru semnate de Grigore Sălceanu: „Casa din deal“ (dramă), „Ţara vânturilor“, „Turnul de rubin“ (feerie dramatică), „Decebal“ (dramă), „Ovidius“ (tragedie), „Tropaeum Traiani“ (dramă), donate bibliotecii de către Constanţa Sălceanu, soţia profesorului şi scriitorului. Printre exponate se numără şi câteva fotografii alb-negru, care îl prezintă pe omul de cultură Grigore Sălceanu în diverse ipostaze.
 

Volume de versuri semnate de Grigore Sălceanu:

Flori de mare (1928)
Fierbea azi-noapte marea (1933)
Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934)
Feerie (1936)
Nopţi pontice (1937)
Fata de împărat (1941)
Poemul creaţiunii (1942)
 

Grigore Sălceanu - dramaturgie:

Ovidius, (tragedie în cinci acte)
Tropaeum Traiani (dramă în versuri)
Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanţa.
Decebal (piesă în versuri)
Turnul de rubin (piesă în proză)
Țara vânturilor (piesă în proză)
 

Premii pentru poezie

Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză (1925)
Premiul de poezie Ioan N. Roman (1934,)
Premiul Adamachi decernat de Academia Română, pentru poemul Fata de împărat (1943).
 

Descoperă poezii ale lui Grigore Sălceanu publicate în „Analele Dobrogei“!

Elegie de toamnă

Galop

Ancorare

Satira

Îmi pare-o neagră, uriaşe cruce

Marinarii


Citeşte şi:

#citeşteDobrogea In Memoriam Grigore Sălceanu, la 118 ani de la naştere. Distincţia profesorului mircist, cu notorietate între dobrogeni

Dramaturgul şi poetul Grigore Sălceanu, un nume strâns legat de viaţa culturală a Constanţei

#citeşteDobrogea 117 ani de la naşterea scriitorului Grigore Sălceanu. Biblioteca „I.N. Roman“ deţine câteva manuscrise şi fotografii

115 ani de la naşterea unui mare scriitor. A absolvit Liceul Mircea. O şcoală din Constanţa îi poartă numele
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari