Jurnal aniversar de Dobrogea. 150 La pas prin istorie (17)

Parcurgem anevoie prin acest tunel al timpului dobrogean scotocind prin arhive, pagini de ziare – câte au fost pe-atunci, lucrări memorialistice. Este o muncă de cercetare care ne descoperă atmosfera, oamenii și faptele lor din spațiul Dobrogei. Lunile aprilie, mai și iunie ale anului 1881 așa cum s-au lăsat ele păstrate prin ochii monografistului.
Presa națională prelua articolele din firavele publicații apărute în Doborgea, dar menționând sursa și evident, cea mai credibilă era „Farul Constanței”, oficiosul Prefecturii, susținut din bugetul public și imprimat pe o tipografie, prima din județ, adusă de Remus Opreanu. O astfel de analiză este republicată în ziarul „Românul”:
„Comerțul județului Constanța sporește din an în an de la anexarea Dobrogei la România. În timpul războiului era, în mod natural, aproape nul. Astăzi s-a redeșteptat și progresează târgul vestit de la Medgidia, care are loc de două ori pe an, în iunie și octombrie, și s-au redeschis în anul trecut târgurile săptămânale înființate în câteva comune, care înlesnesc tranzacțiunile, pun în contact interesele și creează schimburi, vânzări și cumpărări folositoare populației.
Industria propriu-zisă există puțin în acest județ. O fabrică mare de pielărie (fondată în 1879, prin sprijinul administrației), la marginea Constanței, spre Mamaia, și o mașină pentru tăiat cherestea, tot în Constanța, sunt singurele stabilimente serioase de industrie înființate până acum. Meseriașii nu sunt numeroși. În afară de oraș, foarte puțini se află în comunele rurale, unde aproape întreaga populație se ocupă cu agricultura.
Sunt în județ șapte mori cu aburi (4 în Silistra Nouă, 1 în Medgidia, 2 în Hârșova și 1 în Constanța). Mai sunt câteva fabrici de spirtoase, dar aceste stabilimente nu se pot numi industriale.
Comerțul de cereale și de lână este singurul care, până acum, stăpânește terenul activității locuitorilor județului. Într-un județ în care agricultura și creșterea vitelor constituie aproape ocupația exclusivă a locuitorilor, acest fapt era firesc. Prin acest comerț s-au vindecat cele mai multe răni cauzate de război; lui îi datorăm ridicarea satelor și prosperitatea relativă — destinată a crește repede — a satelor și orașelor.
Dar și comerțul, și agricultura trebuie astăzi, pentru a prospera și progresa, să fie supuse unor legi și reguli, produs al experienței și al științelor economice și fizice. În acest scop se propune a se pune temelia unei școli de comerț maritim, agricultură și industrie. Fondurile foarte restrânse ale județului nu permit deocamdată realizarea acestei idei.
Aceste întinse câmpuri vor produce îndoit și întreit când vor fi cultivate de oameni înzestrați cu cunoștințele artei agricole. Atunci comerțul va lua un avânt regulat și întins, când școala va lumina întreprinderile comerciantului. Școala de comerț maritim ar trebui să fie nu numai a Dobrogei, ci a țării întregi — un focar de lumină nouă pentru litoralul mării.
Viitorul Constanței se conturează din ce în ce mai bine. Peste câțiva ani, portul va fi legat, prin comunicația rapidă a căii ferate, cu toate unghiurile țării. El este poarta României spre Orient. Este indispensabil, prin urmare, să ne pregătim din timp pentru a corespunde poziției ce i se va da.
Agricultura, ramura principală a activității locuitorilor județului, trebuie să fie principala preocupare. Un comitet agricol este necesar a se crea. Ce teren mai solid și mai potrivit? Ce operă mai plină de consecințe binefăcătoare?— Farul Constanței.[1]



3 aprilie 1881
Câteva precizări. La 14/26 Martie 1881, Parlamentul aclama transformarea României în Regat. Regele dorea ca încoronarea să se facă sub un guvern național. Brătianu duce tratative, în acest sens, cu Petre Carp, dar ele nu isbutesc din cauza rezervei lui Lascăr Catargiu. Pentru ca încoronarea să se facă totuși într’o atmosferă de destindere politică, Ion Brătianu demisionează și fratele său, Dimitrie, formează la 11/23 Aprilie 1881 guvernul care avea să prezideze,  la 10 Mai, încoronarea primului Rege al României.[2]
Aparent fără legătură direct cu Dobrogea merită consemnată scrisoarea Doamnei Elena Cuza, stabilită la Paris după moartea domnitorului, care cu multă noblețe și patriotism îi adresa noului rege Carol o frumoasă urare. Cu ocazia proclamării regatului român, se ținuse la Capela română din Paris un „Te Deum", la care a asistat și Doamna Elena Cuza, împreună cu copiii. „Doamna Elena a adresat M. Sale Regelui următoarea frumoasă și patriotică scrisoare, scria„l’Indépendance Roumaine", text preluat și de alte ziare:„ Sire! Întorcându-mă de la Capela română, unde am asistat la Te-Deumul celebrat cu ocasiunea ridicării României la Regat, voi să repet Majestății Voastre cuvintele pe cari le-am adresat representantului său. Ca Româncă, și mai presus de toate ca văduvă a lui Alexandru Ion I, am ținut la onoarea de-a asista, cu copiii mei, la această sărbătoare națională, și de a repeta cu toți Românii: «Trăiască Regele și Regina! Trăiască România !” În Voi, Sire, s-a încarnat dorința supremă a marelui patriot al cărui nume îl port, și cred a împlini o datorie față cu memoria lui aducând M. Voastre și Augustei M. Voastre Soții felicitările mele reale. Să dea Dumnezeu ca România să continue cu fericire și glorie, sub auspiciile Voastre, mersul ei către viitor! Nimeni nu se va bucura mai mult decât aceea care trimite MM. Voastre expresia urărilor celor mai călduroase și celor mai sincere pentru fericirea și prosperitatea scumpei noastre patrii. Elena Cuza Paris, 3 april 1881”.[3]

Serbarea proclamării Regatului în Tulcea
 Proclamarea Regatului Român s-a serbat și în Dobrogea cu mare entuziasm. În orașul Tulcea, poporul a mers la casa prefectului și a făcut o demonstrație de bucurie. Tunurile bubuiau și muzicile se auzeau în diferite puncte ale orașului; spre seară, o fanfară mare, cu muzică militară în frunte și o mare mulțime de popor, a cutreierat orașul. Fruntașii orașului, adunându-se, au expediat o telegramă de felicitare Majestăților Lor la București. Duminică s-a celebrat un Te Deum în Biserica catedrală „Sf. Nicolae”, la care au asistat toate comitetele orașului și armata. D. prefect a primit apoi, în sala palatului, felicitările autorităților, ale membrilor corpului consular, ale armatei și ale notabililor. Către reprezentanții puterilor, a spus d. prefect, în limba franceză: „Vă rog să luați act de acest mare eveniment, care reînalță România, căci și marile puteri au contribuit în mare parte la a ajuta România să ajungă la rangul de Regat. Pentru aceasta ea le va fi întotdeauna recunoscătoare.“[4]



5 aprilie 1881
In plasa Silistra, Județul Constanța, s-a întâmplat, scrie „România-Trans-Dunăreană“, următoarele: „Soldații români de pe granițele Bulgariei descoperă un sat românesc, mare și bine populat, sat pe care nicio administrație până astăzi, de la declararea războiului, nu îl luase în stăpânire. Astfel, nici administrația rusă Belocercovitz, nici administrația Principatului Bulgar, nici a noastră nu luase în stăpânire acel sat. Comandamentul graniței, dând seamă Diviziei despre acest sat și cerând dezlegări, Divizia Română a dat ordin să fie ocupat ca res nullius. După aceea, administrația plășii, luând posesie de sat, a găsit funcționând încă vechii ciorbagii de sub administrația turcă și toate mergând astfel ca și când turcii niciodată n-ar fi părăsit Dobrogea. Se înțelege că s-au luat imediate măsuri pentru încorporarea lui la plasă.

19 aprilie 1881
„Coloniile germane așezate în Basarabia de împăratul rușilor, Alesandru l, s-au strămutat în Dobrogea la diferite epoci, fiind încurajate de guvernul otoman. Numărul coloniilor fu foarte restrâns, deoarece ele erau apăsate sub dominaţiunea turcă de vecsaţiuni şi împilări. Sub noua legislaţiune română şi mai cu seamă cu sprijinul special ce li s-au dat de către administraţiunea actuală a judeţului Tulcea, numărul lor s-a urcat la cifra de 516 familii, şi se spera că în decursul acestui an el va lua şi mai mare proporţiune. Deja mai multe cereri de colonizare s-au făcut prefecturii de către germanii din guvernamentul Chersoniei”.[5]

23 aprilie 1881
BNR emitea primele bilete de bancă românești. Prima bancnotă emisă de Banca Națională este datată 19 ianuarie 1881 și are valoarea nominală de 20 lei, fiind tipărită în atelierele BNR din București, folosind clișee și hârtie cu filigran elaborate la Banca Franței. În cursul aceluiași an au fost fabricate, în aceleași condiții și tipărite nominalurile de 100 și 1.000 lei. Desenul bancnotelor a fost realizat de Georges Duval, iar gravura clișeelor din cupru de Pierre Dujardin, aceiași artiști care au lucrat și pentru biletele ipotecare. Introducerea în circulație a bancnotelor BNR a reprezentat finalul constituirii sistemului monetar românesc, prin adăugarea la structura lui permanentă a semnelor de valoare confecționate din hârtie, ceea ce a asigurat o cantitate de bani suficientă pentru dezvoltarea economiei tânărului stat român independent”.[6]

1 mai 1881
„Monitorul oficial” anunța că a fost elaborat un proiect de lege pentru acordarea unei burse domnișoarei Maria V. Cuțarida « întâia femeie care a cugetat a îmbrățișa o profesiune liberă și face pentru aceasta studii speciale în medicină.[7] Dr. Maria Cuțarida, prima femeie medic din România, doctor în medicină,
militantă feministă, s-a născut la 10 februarie 1857, la Călărași, a parcurs, mai întâi, studiile liceale la Școala Centrală din Bucureşti şi, apoi, la Zürich, iar după absolvire, în anul 1877, se înscrie la Facultatea de Medicină din oraşul elvețian. Însă pentru a-i fi recunoscute diplomele la Bucureşti, dar şi din cauza
dificultăților de limbă, se transferă în Franța, la Montpellier, unde a absolvit
Facultatea de medicină. Dr. V. Maria Cuțarida se căsătorește, în iunie 1886,
cu profesorul în drept Nicolae Crătunescu și se va numi de acum Maria
Cuțarida Crătunescu, așa cum este cunoscută în literatura de specialitate. A înființat Societatea Maternă (1897) și a organizat prima creşă de fabrică (1899).[8]



11 iunie 1881
Poetul pașoptist Vasile Alecsandri a iubit Dobrogea, i-a dedicat chiar o poezie, „Horă dobrogeană”, rămasă un timp în manuscris și apoi publicată în ziarul „Lupta”, la 21 ianuarie 1909.  Impresionat de exilul lui Ovidius la Tomis scrie o piesă dedicată acestuia la care lucrează mai mulți ani și a cărei premieră avea să aibă loc în martie 1885.
O scrisoare expediată din Mircești, reședința lui dragă, la 11 iunie 1881, și adresată medicului Drăgescu I. C. din Constanța, publicată pentru prima dată în ziarul „Farul Constanței”, nr. 55 din 19 iulie 1881 are următorul conținut:
„Domnul meu! Am primit și scrisoarea d-voastră din 31 mai și opera ce ați publicat sub titlul de Maternologia. Primiți și mulțumirile mele și cele mai sincere complimente. Ați dezvoltat cu multă logică și mult talent chestiunea educației în țara noastră și ar fi de dorit ca ideile sănătoase ce ați dat la lumină să pătrundă în spiritele compatrioților noștri. Este un adevăr necontestabil că femeia, în calitate de mamă, de soră și de soție, are o înrâurire mai puternică decât toate asupra simțurilor morale ale omenirii. Ea este izvorul iubirii de familie și de patrie, ea aprinde în suflete cele mai sublime entuziasme, ea creează cetățeni, eroi, poeți și este părtașă la toate faptele mari și frumoase care înnobilează pe om. Misiunea femeii este și trebuie dar să fie fecundă în rezultate folositoare omenirii; guvernele au prin urmare datoria de a înlesni femeii îndeplinirea acelei misiuni, căci numai prin acest mod va reuși a pregăti o generație tare și demnă de rolul destinat nației române. Avem nevoie de matroane române dacă voim ca copiii noștri să știe să poarte cu demnitate numele moștenit de la străbuni. Primiți, domnul meu, încă o dată, felicitările mele pentru scrierea ce ați scos la lumină. Pierdut pe malurile Mării Negre, contemplarea orizontului nemărginit au contribuit mult a lărgi sfera ideilor d-voastre și a le da avântul ce duce la adevărata lumină”.
Medicul primar dr. I.C. Drăgescu era șef al Serviciului sanitar al județului Constanța, organizatorul asistenței medicale din județ, și desfășurând o fructuoasă activitate și pe linie de educație morală și sanitară, dovadă publicarea în 1881 a lucrării sale Maternologia, apreciată de Vasile Alecsandri. Alături de alți intelectuali entuziaști ai Dobrogei, dr. Drăgescu este inițiatorul ridicării statuii lui Ovidiu, acțiune care poate l-a legat și mai mult de bardul de la Mircești. Un text amplu pe acest subiect a publicat prof. Gavril Voșloban în ziarul Dobrogea Nouă.

23 iunie 1881
Despre un monument comemorativ la Constanța s-a vorbit de la început. Așa cum i s-a promis și regelului Carol un bust. Fuseseră alocați și bani, nu mulți, dar buni pentru început, proiectul fusese schițat și stabilit chiar locul unde trebuia amplasat. Pe aproape de muzeul Jalea de astăzi. „Ne apropiem de al patrulea an al posesiunii noastre în această provincie. În acest interval, populația Dobrogei s-a bucurat de cea mai deplină libertate de acțiune; instituțiile țării, organizarea în genere a tuturor serviciilor, legile egal îndreptățitoare pentru toți au fost fecunde în rezultatele lor binefăcătoare. Mare parte din populație, mai ales cea musulmană care a suferit mai mult, cutezăm a afirma că astăzi abia mai resimte pierderile și ruina ce au venit asupra ei din cauza ultimului război.
De la fericita epocă a recuceririi lor sub dominația noastră, ei au progresat; pacea, liniștea și ordinea au succedat anarhiei, viciului și destrăbălării din trecut, iar siguranța persoanei și a averii sunt pe deplin garantate. Nu găsim niciun caz de cea mai mică însemnătate care să fi venit să neliniștească și să nemulțumească populația județului și nimeni nu se poate plânge de cea mai mică năpăstuire din partea cuiva. Autoritățile, în tot timpul, au știut să dea poporului toată protecția ce îi este datorată și, fără preget, au lucrat ca pacea să existe între toți, iar interesele tuturor să fie continuu conciliate. Această epocă, care a creat pentru poporul dobrogean o nouă eră de viață, care a risipit norii groși ai nesiguranței existenței lor, plină de temere în trecut — întocmai ca soarele dulce, lin și plin de căldură și lumină venit după o furtună și timpuri dintre cele mai grele — nu trebuie lăsată uitării. „Gratitudo altera virtus”, iar poporul dobrogean nu se poate acuza de ingratitudine. Deja, prin multe fapte frumoase, și-a manifestat acest nobil sentiment față de națiunea română. La fiecare ocazie a dovedit că și sacrificiile Guvernului sunt demne de el.
Dar pentru eternizarea memoriei acestei fericite epoci a anexării Dobrogei la România trebuie, mai mult ca oricând, ca poporul dobrogean să aducă la cât mai grabnică îndeplinire ideea, înaltă și națională, a ridicării în orașul Constanța a unui monument comemorativ. Dificultățile ce se păreau la început, mai ales din cauza lipsei unui teren potrivit acestei destinații, au dispărut astăzi. Schimbările pe care le-a luat orașul Constanța prin multele și însemnatele lucrări publice, datorate sacrificiilor pe care Primăria nu încetează a le face, prin multele edificii construite din nou, fac ca locul unei lucrări dintre cele mai importante să fie mai ușor de găsit, fără să mai fie necesar capital pentru expropriere, atunci când el nu aparține statului sau comunei. Acesta, ca locul cel mai nimerit, ar fi la capătul străzii Elene și al bulevardului, vizavi de casele domnului N. Macri, unde mai înainte era cancelaria centrală a Direcției Companiei Căii Ferate. Prin prelungirea bulevardului pe traseul căii ferate din strada Ovidiu, înconjurând partea de miazăzi a orașului, monumentul comemorativ de care vorbim va domina bulevardul și va avea cea mai frumoasă poziție a orașului, văzută dinspre mare și uscat. Planul acestui monument, făcut de domnul inginer Lebeuf, și devizul lucrărilor sunt deja gata. Guvernul a pus la dispoziție o sumă destul de mare de bani, dar lucrarea fiind însemnată, capitalul nu ajunge. Din această cauză, domnul prefect, arzând de dorința de a vedea și această măreață operă îndeplinită, a deschis încă din anul trecut, în întregul județ, liste de subscripție”.[9]
 
 

---