Istoria Dobrogei Cernavodeanul Alexandru Claudian, valoros filosof, sociolog și poet

Cufărul cu documente
Între numeroasele documente și cărți rare aflate în patrimoniul Bibliotecii Universității Ovidius se află și un cufăr cu acte, manuscrise, cărți aparținând unui prea puțin cunoscut intelectual român, Alexandru Claudian. Puse cap la cap, din aceste file descoperi mărturiile unei vieți trăite la flacăra cunoașterii și a ideilor, conturezi profilul acestui gânditor așezat în rândul marilor valori românești.
S-a născut la 8 aprilie 1898, la Cernavodă, în familia generalului Floru Claudian, combatant în Războiul din 1877,  dar şi în Primul Război Mondial. Mama sa, Eufimia Cernătescu (fratele bunicului matern, Petre I. Cernătescu, fusese deputat de Dolj în Divanul ad-hoc şi profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti) cobora din neam de boieri, participanţi la Revoluţia din 1848.


Orășelul de la malul Dunării, Cernavodă, copilul îl păstrase în amintire „cu case vechi şi minaret,cu hogi cântînd prelung şi-ncet“. Strămoşii dinspre tată veneau dinspre Moscopole : „Ei mi-au lăsat, plecând din a lor vatră, / Un dor de sud, de viaţă citadină. / În soare-aprins, la case largi de piatră, / Cerdacuri înecate în lumină".^[1]
Rămas fără mamă la numai 9 ani, Alexandru este nevoit să peregrineze din garnizoană în garnizoană însoțindu-și tatăl -inginer topograf atașat la Institutul Geografic al Armatei. Din această cauză își face cursurile primare și primele două clase de liceu la Craiova și Caracal, apoi la Buzău, Vaslui și București, unde absolvă bacalaureatul.
Se înscrie la Școala militară de la Botoşani, apoi la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, avându-i ca profesori pe Nicolae lorga, Ovid Densuşianu, Mihail Dragomirescu, Charles Drouet. Îşi ia licenţa în 1922, cu menţiunea „Magna cum laudae”. Între 1923-1929, funcţionează ca profesor suplinitor de filozofie şi limba franceză, la diverse licee bucureştene de elită („Mihai Viteazul", „Spiru Haret", „Gheorghe Lazăr", „Mihai Eminescu"). Începe o intensă perioadă publicistică, semnând în revistele „Pasul vremii”, „Curentul nou”, „Şantier” cronici, note, însemnări. Fusese apropiat de Dimitrie Gusti, participase la a patra campanie a echipelor monografice, la Fundul Moldovei. În 1928, Dimitrie Gusti îi încredinţează un Seminar de Istoria Doctrinelor, dar acesta renunţă în favoarea catedrei de la Liceul Militar şi a activităţii de asistent la Seminarul de Filozofie Antică, la catedra prof. Ştefan Zeletin, din laşi. Predă şi la Catedra de sociologie şi etică, de istoria filozofiei vechi şi medievale. În 1930 îşi susţine doctoratul cu o teză privitoare la problema agrară a Rusiei înainte de 1917 şi la rolul socialismului marxist în transformările sociale prin care trec Rusia şi Germania în perioada 1917-1918.  În 1937, pleacă la Paris, ca bursier al statului francez, după publicarea cărţii „Originea socială a filozofiei lui Auguste Comte” (Bucureşti, 1936), elogios primită de critică.
În 1941, după dramatica dispariție a lui Petre Andrei[2], devine titularul catedrei de sociologie şi etică a Universităţii din Iaşi. În urma desfiinţării catedrei de sociologie va ocupa postul de conferenţiar la Facultatea de Medicină din Iaşi, susținând cursuri de Psihologia copilului normal şi patologic.
 În 1954, devine secretar de secţie al Academiei Române, transferându-se în cele din urmă la filiala din Iaşi a Academiei pe postul de cercetător ştiinţific.
Moare în 16 octombrie 1962, la Bucureşti, și este înmormântat la cimitirul Bellu.

„Dictatura e visul celor disperați”

„Dictaturile sunt în istoria contemporană, în epoca pătrunderii culturii în mase evenimente trecătoare. Viitorul aparține acelei idei în jurul căreia se strâng astăzi, în țările dictatoriale, toți cei însetați de libertate spirituală, de blândețe, de toleranță, de omenie (..) Când reacțiunea inevitabilă se va produce, omenirea va avea acel sentiment de eliberare pe care-l ai când primele raze de soare intrate pe fereastră au risipit fiorii visului rău ce te chinuie toată noaptea și care îți părea fără sfârșit, ca și criza sufletească pe care o străbatem“.^[3]

Întreaga activitate filozofică a lui Claudian aduce cercetarea istorică a filosofiei în spaţiul socialului. Gândirea lui filozofică, alături de celelalte produse culturale, este generată de mediul social, într-un anumit moment istoric. Preocupările lui de sociologie a cunoașterii și de istorie a filozofiei sunt completate cu versuri de un lirism discret, intelectualizat, senin.

A semnat volumele: „Cercetări filosofice şi sociologice” - laşi, 1935; „Colectivismul în filosofia lui Platon” - laşi, 1936; „Originea socială a filozofiei lui Auguste Comte” - Bucureşti, Editura Fundaţiei, 1936; „Curs de metodologie” - laşi, 1939; „Cunoaştere şi suflet” - laşi, 1940; „Antisemitismul şi cauzele lui sociale” - Bucureşti, 1945; „Reflexiuni asupra originii războiului actual” - Bucureşti, 1945; „Senin”. Versuri - Bucureşti, 1972, ediţie postumă  îngrijită de Constantin Crişan[4].
Primele versuri ale lui Claudian (Rosalia) apar în 1920, în „Cu­rentul nou”, iar cel dintâi articol (Criza idealismului), în 1921, în „Viaţa studenţească”. În afara studiilor publicate în reviste de specialitate, colaborează, sporadic, cu versuri, articole, eseuri, recenzii şi cronici la „Facla literară”, „Adevărul literar şi artistic”, „Revista română”, „Pasul vremii” (unde semnează rubrica „Din lumea cărţilor”), „Viaţa literară”, „Minerva”, „Ideea europeană”, „Viaţa românească”, „Gândul vremii”, „Lumea”, „Atheneum”, „Manifest”, „Şantier”, „Însemnări ieşene”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Societatea de mâine”, „Jurnalul literar”, „Moldova”, „Revista tineretului”, „Ethos”, „Libertatea” etc.
Au rămas în manu­scris două studii de sociologie a teatrului francez din secolul al XVII-lea şi a prozei franceze din secolul al XIX-lea, bună parte din traducerile din Joachim du Bellay, Clement Marot, La Fontaine, Voltaire, Vigny, Hugo, Musset, Leconte de Lisle, Baudelaire, Heredia, Verlaine, Samain etc., din Goethe (Faust), Heine, Lenau.
 

„Moscopole, îţi port destinu-n sânge”

Povestea criticul literar Alexandru Piru: „Când G. Călinescu a zis, prin 1939, mai în glumă, mai în serios, că „Doi oameni culți sunt în țara asta, eu și Claudian“, se pare că n-a exagerat, totuși, prea mult. Atât prietenii lui Alexandru Claudian (T.Vianu, Ș. Cioculescu, N. Bagdasar, V. Pavelcu, N. I. Popa, Șt. Bârsănescu, Al. Dima, P. Botezatu, E. Stere), cât și foștii săi elevi (N. Barbu, I. Străchinaru, G. Văideanu) au putut admira în persoana sa nu numai pe eruditul care stăpînea sociologia, istoria filosofiei, etica, literatura și estetica, pedagogia, psihologia și istoria acestor discipline —, ci și pe savantul-artist, posesorul unui stil fermecător și de o rară elevație, pe înțeleptul de factură clasică, în sfârșit, pe dascălul de o rară omenie și distincție sufletească, atent la legile inimii și poruncile rațiunii, deopotrivă. Temperament liric prin excelență, Claudian fascina prin delicatețea, sensibilitatea, sinceritatea și naivitatea lui dezarmantă.^[5].

Șerban Cioculescu evocând personalitatea lui Claudian: „Când l-am cunoscut, în toamna anului 1920, la Facultatea de filosofie şi litere din Bucureşti, Alexandru Claudian se bucura de îndoita faimă a unui tânăr savant şi mai ales a unui poet, negrăbit să publice. Cu câţiva ani mai în vârstă decât noi, pentru că războiul îl găsise în pragul universităţii, învăţatul poet nu făcea caz de ascendentul pe care i-l confereau anii, talentul şi ştiinţa. Făcuse şcoala militară la Botoşani, cărora nu le-a evocat anul de serviciu, ci prestigiul cultural şi farmecul vetust : „Oraş de basm./ Tu naşti, din când în când, / Şi îi hrăneşti cu minunat nectar !Pe cei mai mari făuritori de gând — / Şi faima ta trecută-i de hotar. „Oraş-grădină, n-am văzut, ţi-o spun, / Pe străzile tăcute, trecători. / Şi aşteptam să iasă chip străbun / Dintr-un cerdac bătrân, ascuns în flori. „Şi brazii-nalţi, uşor mişcaţi de vânt. / Şopteau, în ritmuri lente, pe alei. / «A fost, pe vremi, aicea râs şi cânt, / Dar lava izbucni ca la Pompei». „E vis în aer. Parcă te-a creat / Natura din fluid subtil, uşor. / Am auzit un glas îndurerat / Cântând inept : Mai am un singur dor. „Pentru Moldova, tu eşti elizeu / De glorii veşnice, mereu deschis. / Dacă n-ai fi, am înţelege greu / Cum s-a ivit Sărmanul Dionis...“. Evocarea este din 1954, când poetul avea 56 de ani, dar prospeţimea primelor lui versuri se păstrează. Autorul ei rămăsese încredinţat în dreptatea teoriei lui Taine, care explica într-o mare măsură structura morală a scriitorilor prin obârşia (,la race“), mediul („le milieu“) şi momentul. El însuşi se ştia, măcar dinspre partea mamei, originar din Moscopole şi a închinat oraşului nimicit de turcii sângerosului Ali-Paşa un cânt al recunoştinţei: „Pe vremea cînd era citit Voltaire / În strălucite, vechi metropole, / Era-n Albania un oraş stingher / Cu nume cunoscut : Moscopole”.

«Douăsprezece mii de curţi».. Record. / Argint şi aur cuţovlahii-adună, / Cu veneţienii-n comercial acord — / Dar aprig i-ai urât, tu, Semilună ! „Strămoşi de-ai mei, acolo, în oraş, / Se strecurau prin spaime şi prigoane. / Culturii antice îi croiau făgaş / Şi-mpodobeau biserici cu icoane. „Urgia fu mai tare decât ei: / Cetatea-a fost unită cu pământul ! / Şi iată că, pribegi, strămoşii mei / Pornit-au încotro pornea şi vântul. „Ei mi-au lăsat, plecând din a lor vatră / Un dor de sud, de viaţă citadină. / În soare-aprins, la case largi de piatră, / Cerdacuri înecate în lumină”. „Când, pe străine locuri, toamna plânge, / Strămoşii plâng exilul lor încet. / Moscopole, îţi port destinu-n sânge / Şi nostalgia m-a făcut poet“.^[6]
 

Activitatea politică și consecințele ei

Se înscrie în Partidul P.S.D. - Titel Petrescu și devine ideologul acestuia. Este arestat în 1948, împreună cu soția Zoe, și condamnat. Acuzații din dosar: „pentru neintegrare în noua ordine și pentru activitate politică ostilă poporului“. În 1952 se afla în penitenciarul Aiud, de unde a fost dus în lagărele de la Peninsula, Poarta Albă, scos la muncă la canal.^[7]

Mircea Spiridoneanu descrie momente din detenția profesorului lui: „După nopți petrecute sub cerul liber, în ploaie, lângă zidurile unui sediu al Securității din Iași (fostele case Rohr de pe Bulevardul Copou), alături de mulți alți concetățeni (de la profesori universitari la studenți), Claudian este trimis la sinistrul Canal. Fără judecată. Condamnat „administrativ“ la muncă forțată. Apraxic fiind, nu face față lucrărilor impuse, efortului fizic. Gardienii îl suspectează de rea-voință: este supus pedepsei „bolovanul pe piept“: întins la pământ, i se pune pe torace o bucată de rocă, ridicată și așezată de doi gardieni. Victima geme, începe să se sufoce, fața i se învinețește. Situația fiind, în fine, sesizată, i se ridică greutatea. Puțin lipsise să-i fărâme coșul pieptului. Informația o dețin de la colegul lui de detenție, regretatul prof. dr. Petre Botezatu, logician, întemeietor -  mai apoi -  de nouă orientare în domeniu la Universitatea din Iași. Tot de la el aveam să aflu că, din cauza subnutriției și a efortului peste puterile sale, ajunsese la un moment dat la cașexie -  ultima fază a epuizării fizice”.^[8]

Soția lui, Zoe Claudian-Solomonescu, profesoară de franceză, scriitoare și pictoriță, a fost și ea urmărită pentru „vina“ de a fi împărtășit convingerile social-democrate ale soțului, fiind la rândul ei arestată. A fost închisă, tot fără judecată și condamnare, în penitenciarul pentru femei de la Târgșor (lângă Ploiești) și supusă, deopotrivă cu delincventele de drept comun, aceleiași munci forțate, în principal, împletirea de plase pescărești din frânghie groasă și țepoasă de cânepă.^[9]
În mărturiile preotului profesor Gheorghe I. Drăgulin sunt referințe și despre Alexandru Claudian:

„Acolo, la Canal, se afla şi profesorul de filosofie Alexandru Claudian, care mi-a dat o cămaşă de-a lui. El era ateu, socialist burghez, eu aveam idealul să-mi fac o cultură în lagăr şi purtam cu el tot felul de discuţii. Voiam neapărat să învăţ nemţeşte, dar dacă n-aveam cretă, n-am reuşit să-nvăţ prea bine. Vă daţi seama ce condiţii erau dacă doi ani cât am stat n-am văzut o carte sau un ziar! Aşa de mare grijă era din partea lor să nu ne informăm, să nu ştim ce e mişcarea socialistă de afară… Doi ani pierduţi, când mă gândesc cât puteam să citesc în vremea asta!…Şi Alexandru Claudian zâmbea când îi spuneam: „Cum să nu credeţi că există Dumnezeu şi Maica Domnului?" Până într-o zi când mi-a precizat: „Măi, băiatule, eu sunt orfan, am crescut pe o linie de CFR, singur, n-am eu legătură cu credinţa…" Dar eu voiam să-l convertesc. După eliberare, i-am făcut o vizită la Iaşi şi am intuit şi o altă dramă din viaţa lui: soţia, cât el a fost închis, a fost obligată să divorţeze, aşa că se produsese o ruptură sufletească între ei. S-au împăcat ei, dar mai mult formal. Te cam doare aşa ceva”.^[10]



În mai 1954 Claudian este eliberat din detenție, cu domiciliul la Iași. Nu are serviciu, locuiește în casa colegului și prietenului Mircea Spiridoneanu. La 10 august 1957, i se deschide dosar de urmărire informativă (dosar CNSAS I 259309, două volume). Cineva „face cunoscut” că cei din grupul lui Claudian vor „să reînceapă o acțiune de reorganizare a PSDI”, iar din „datele compromițătoare arătate” reiese că poate fi încadrat pentru „participare în cadrul partidelor și organizațiilor burgheze pentru subminarea statului”. Din „materialul furnizat de agentură a rezultat că ascultă posturi de radio imperialiste și își manifestă speranța în schimbarea regimului actual și introducerea în țară a unui regim politic occidental”. Mai rezultă că lucra la „niște studii pe care intenționează să le publice atunci când se vor schimba lucrurile”.^[11]

În pagina de prezentare a Facultății de Filosofie a Universității din Iași, între personalitățile care au ilustrat aceasta instituție figurează și numele lui Alexandru Claudian, plasat între Petre Andrei și Ștefan Bârsănescu. Personalitatea și opera sa sunt însă mai puțin cunoscute și analizate, în comparație cu a celorlalți din această galerie. O formație enciclopedică, un spirit analitic, critic, căutând erorile în concepțiile marilor gânditori („sociologia erorii” a fost una dintre preocupările lui constante). Dar și poet sensibil, bun cunoscător al literaturii franceze. Nu era numai un gânditor profund, ci și un profesor cu har, reușise să adune în jurul său un grup de tineri studioși, dotați, cărora le sădea prețuirea pentru cunoaștere și gândire rațională, sensibilitate și toleranță.

În patrimoniul Bibliotecii Universității Ovidius se află Fondul Claudian din care fac parte : 23 caiete manuscris cu versuri originale semnate Anton Costin si traduceri din mari scriitori și poeți francezi și germani: Verlaine, R. Bellau, Heredia, Th. Gautier, Alphonse de Lamartine, Jean Bertand, Clement Marot, Voltaire, Le Conte de Lisle, Joachim du Bellay, Andre Chenier, E. Rostand, La Fontaine, Ducis, V. Hugo, A. Sully-Prudhomme, N. Lenau, Ch. Baudelaire, J.W. Goethe, H. Heine etc; pagini dactilografiate cu toate traducerile si poeziile din caietele manuscris; 2550 pagini manuscris cu notițe ale cursurilor de istoria doctrinelor, de filozofie antică, de sociologie și etică, de istoria filozofiei vechi și medievale și de psihologia copilului normal si patologic; 250 pagini cu însemnări și versuri; 22 pagini acte personale și pașaportul;  21 scrisori către Al. Claudian expediate de către Zoe Solomonescu - soția sa; 19 scrisori personale.
Cu siguranță se vor găsi studenți care să se aplece către acest valoros fond documentar în studii de licență sau doctorat. Și profesori care să-i coordoneze.          
 

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citește și:

Istoria Dobrogei Eugen Lumezianu și musafirii lui pe viață!

https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/istoria-dobrogei-eugen-lumezianu-si-musafirii-lui-pe-viata-6725.html