Istoria Dobrogei - Bibliografie Choniates (sec. XII-XIII) - „Istoria” (II)

Nichita Choniates s-a născut la mijlocul secolului XII, în orașul Chonai (azi Khonas) din Asia Mică (Turcia asiatică) și a studiat la Constantinopol, avându-l ca profesor pe fratele său Mihail, viitorul mitropolit al Atenei și scriitor. Ca urmare, el a deținutfuncții înalte, printre altele, mare logothetși guvernator al provincieiFilipopole (Plovdiv-centrul Bulgariei). După cucerirea Constantinopolului de către Cruciada IV în 1204, s-a refugiat la Niceea (Iznik-Turcia asiatică), unde a îndeplinit funcții la curtea dinastiei Lascaride, continuatoarea Imperiului Bizantin până la recucerirea capitalei în 1261, și a decedat prin 1213.
Nichita Choniatesa redactat numeroase lucrări religioaseși laice. Principala scrierelaică este „Istoria”, alcătuită din 21 cărți, în care relatează obiectiv evenimentele dintre 1118 și 1206, grupate după domniileîmpăraților. El a folosit ca surse propriile amintiri, tradiții orale și mărturii contemporane, precum și propriilor cuvântărirostite în fațasuveranilor. Istoricii moderni au stabilit căautorul a folosit ca izvoare scrise lucrările mitropolitului Eustathios al Tesalonicului și a contemporanului său loan Kinnamos . „Istoria” lui Nichita Choniates s-a păstrat într-o variantă scurtă, probabil elaborată inițial, și o alta extinsă. Manuscrisele sunt numeroase și prezintă diferențe importante, care fac dificilăredactarea unei ediții critice, existândîntre ele și o parafrază neogreacă din secolul XIV. Prima ediție critică, elaborată de Jan-Louis van Dieten cu puțin timp înainte de apariția volumului românesc, nu a fost accesibilă editorilor români. Stilul său literareste„arhaizant”, cu perioade ample, numeroase figuri retorice și citate din clasicii antici și din Biblie. Ca urmare, traducerea operei sale este foarte dificilă, editorii români fiind nevoiți, pentru a reda un text inteligibil, să nu respectead-litteram originalul.
Discursurile salefuseseră publicate anterior într-o excelentă ediție critică de același van Dieten, care a adăugat un comentariu detaliat, care a fost„un neprețuit” ajutor pentru editorii români. (Al. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
3
1148. Manuel I Comnenul respinge pe cumani la nord de Dunăre
Despre Manuel Comnenul
II, 2. <...>. (...) Și, după puțin, pornește și împăratul [Manuel I Comnenul 1143-1180 – nota editorilor români] însuși cu armata. De la prima ciocnire a pus pe fugă pe sciții [cumanii – n. e. r.] care, trecând Istrul, devastau ținuturile din preajma Haemusului[munții Balcani], apoi, plecând de la Filipopole[Plovdiv/Bulgaria centrală], se duce drept spre Kerkyra [insula Corfu pe litoralul vestic al Greciei].
 
4
1150. Trecând Dunărea, cumanii pradăîn Imperiul bizantin și înving oastea lui Kalamanos, trimisăîmpotriva lor
Despre Manuel Comnenul
II, 7. <...>În acest timp, deoarece sciții[denumire generică dată de bizantini barbarilor de la nordul Dunării de Jos] trecuserăIstrulși prădau cetățuile romeice din preajma acestui fluviu, e trimis împotriva lor un oarecare Kalamanos. Dar cum acesta nu a condus cu pricepere războiul împotriva sciților, a fost înfrânt strașnicde către ei, așa încât rândurile [armatei sale – n. e. r.] se rupserăși pierdu bărbați viteji și chiar el își pierdu viața, din pricina unei răni mortale pe care o primise. Iar sciții, dupăobiceiul lor, prădând tot ce le ieșea în cale și încărcând prăzile pe cai, se gândeau la întoarcere. Căci pentru ei trecerea Istrului e ușoară, iar expediția după pradăși mai ușoarăși nici întoarcerea nu le este anevoioasăși obositoare. Căci armamentul lor constă dintr-o tolbă atârnată pieziș la șold și din arcuriîncovoiate și săgeți. Sunt și unii care, în luptă, agita și învârtesc în jurul lor și sulițe. Și același calîlși poartă pe scit, ducându-1 prin vâltoarea lupteiși îi dăși hrană, din vinele deschise 16, după cum se spune, ba chiar, daca e vorba de o iapă, împlinește, se pare, și pofta animalică a barbarului. Pentru trecerea fluviului, sciții se folosesc de un burduf de piele, umplut cu paie, foarte bine închis, astfel încât nici cea mai mică picătură[de apă – n. e. r.] să nu se poată strecura înăuntru. Suindu-se așadar pe acest [burduf – n. e. r.]și luându-și cu el și șeaua și toate cele necesare la război, scitulîl leagă de coada calului și, folosindu-se de cal precum corabia de pânze, navighează lesne și trece de pe o parte pe cealaltă a întinderii de ape a Istrului.
Editorii români notează căobiceiul nomazilor „scitici” de a bea sângele propriilor lor caifusese menționat și de MihailPsellos, Cronografia, LXVIII.
 


5
1164. Evadat din temniță, Andronic Comnenul se îndreaptă spre Galiția, dar este prins și predat de vlahi împăratului Manuel I Comnenul
Despre Manuel Comnenul
IV, 2. <...>. Și ajungând [AndornicComnenul, vărul lui Manuel și viitor împărat în 1183-1885, închis pentru complot în 1154 – n. e. r.] la Melibotonși încălecând pe caii care-i fuseseră pregătiți pentru fugă, ia drumul drept spre Anhialos [Pomorie/litoralul Bulgariei]. După ce a sosit acolo și s-a arătat lui Pupakes[militar bizantin remarcat în cucerirea insulei Corfuși pedepsit apoi pentru fuga lui Andronic – n. e. r.] – acela care, după cum am spus mai înainte, suise cel dintâi scara în Corfu-și a luat de la el merinde de drum și a căpătat călăuze, a pornit spre Galiția [cnezatul slav Halici în sud-vestul Ucrainei – n. e. r.]. Dar când Andronic a încetat să se mai teamă, ca și cum scăpase de mâinile urmăritorilor și ajunsese la hotarele Galiției, către care se repezise ca spre un azil mântuitor, atunci cade în capcanele vânătorilor. Căci prins de vlahi, la care ajunsese zvonul despre fuga lui, era dus din nou înapoi, la împărat.
 
Editorii români notează că au adoptat interpretarea lui G. Murnu (Românii din Bulgaria medievală, 1939), potrivit căreia Andronic nu trecuse încă de hotarele Galiției, ci considera numai că el a scăpat de primejdie „ca și cum ... ajunsese la hotarele” acesteia, astfelcă Andronic nu se putea găsi, de fapt,în momentul capturării sale foarte departe de Anhialos.
De asemenea, editorii români notează că Andronic a reușit să evadeze din nou și s-a refugiatîn Halici, originea geografica a valahilor fiind nord-dunăreană,conform lui A. D. Xenopol, D. Onciul și C. C. Giurescu), sau sud-dunăreană, conform lui G. Murnu, C. Litzica, Al. Elian, H. Mihăescu și C. Daicoviciu. Ca urmare, editorii româninu adoptă o poziție tranșantă, citându-l în acest sens pe E. Stănescu, Les„Blachoi" de Kinnamos et Choniates et la presencemilitairebyzantine au nord du DanubesouslesComnenes, „Revue des etudes sud-est europeennes”, Bucharest, IX, 1971.
 
3.
1166. Andronic se pregătește să vinăîmpotriva Bizanțului cu trupe cumane. Împăcarea lui Manuel I cu Andronic Comnenul
Despre Manuel Comnenul
IV, 2. <...> Dar împăratul Manuel, socotind că fuga și înstrăinarea vărului sau îi aduc lui însuși dezonoare și, pe deasupra, temându-se de lipsa prea îndelungată din țară a acestuia [laHalici – n. e. r.], deoarece se zvonea că atrage de partea sa călărime scită[cumanii – n. e. r.]în număr mare ca să năvăleascăînăuntrul hotarelor romeilor, pune mai presus de orice altă preocupare întoarcerea lui Andronic.
3. Îl face așadar să se întoarcă de acolo, dând și primind garanții și-1 îmbrățișează pe fugarul întors din pribegie, în vremea când, așa cum spuneam, peonii [ungurii – n. e. r.], încălcând tratatele [1163-1164 – n. e. r.], năvăleau în ținuturile de lângă Dunăre stăpânite de romei. Angajând lupta cu strategii Mihail Gabrasși Mihail Branas, ei îi învinseră deplin și luară o pradă uriașă.
 
7
1176. La expediția lui Manuel I Comnenulîmpotriva sultanatului de Iconion participă și trupe cumane din zona Dunării
Despre Manuel Comnenul
VI, 1. <... > Din aceste motive, împăratul a adunat și oștile existente și mai în urmă a adăugat la acestea și altele; și înrola nu puțină oaste de străini, mai ales din neamul latinilor [occidentalii catolici – n. e. r.]și chiar dintre sciții [cumanii – n. e. r.]de lângă Istru. După ce și-a adunat o armată uriașă, pornea ca să-i nimicească pe perși [de fapt turcii selgiucizi – n. e. r.]și să năruiascăIconion[Konya-Turcia asiatică centrală]cu zidurile lui cu tot și să-1 supună pe sultan și să calce pe grumazul lui, așezându-1 ca pe un scăunel sub tălpile sale.
 
 
 
Bibliografie
NicetaeChoniatae, Historia, recensuit I. Bekker, Bonn, 1835 ;
NicetaeChoniatae, Orationes et epistulae, recensuitIoannesAloysius van Dieten, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1972 (comentariul e publicat separat : NiketasChoniates. Erlduterungenzu den RedenandBriefennebsteinerBiographie, Walter de Gruyter, Berlin-New York, 1971)
Alexandru Elian& Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Nichita Choniates)
 
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: