Istoria Dobrogei Comandorul Matei Toma între glorie și oprimare

„Pentru el nu mai exista„acasă”

„S-a întâmplat la început de august 1964. Socrul meu, marinarul comandor Matei Toma, fusese eliberat ultimul de la Gherla. Hemiplegic în urma unui atac cerebral,  târându-și  piciorul  drept  și  ținându-și  mâna  dreaptă  lipită  strâns  de piept, ca și cum o fașă imaginară ar fi imobilizat-o, întovărășit de... – de fapt nu se știe cine era bărbatul care-l însoțise în tren. Comandorul, cu părul cărunt, scurt,  nedepășind  un  centimetru,  cu  ochii  larg  deschiși  către  lumină,  pășea șchiopătând, șovăitor, știa bine: spre fiii săi, așa i se spusese acolo, în infirmeria  Gherlei,  că  va  fi  întâmpinat  de  fiii  săi,  care  îl  vor  duce  acasă.  Medicii închisorii încercaseră să-i dea, folosind medicina vremii, o formă cât de cât de om în viață, după cei șaisprezece ani și patru luni, aproape toți trăiți în regim  de izolare celulară. Cei doi fii ai săi? Virgil Toma avea 24 de ani când, în ’48, îl arestaseră împreună cu el; îl condamnaseră la trei ani, dar făcuse șase. Pe la Aiud, la Gherla, la Bicaz, la Canal..., apoi l-au arestat din nou în ’59, alți patru ani! Eugen avea doar cincisprezece ani. Cum o fi crescut fără tată? Se pare că asta era întrebarea care-l frământa cel mai tare pe tatăl său. Într-adevăr, l-au întâmpinat cei doi fii, – fuseseră anunțați să aștepte „la toate trenurile din Ardeal”. Li se comunicase printr-un telefon foarte scurt că tatăl lor nu se poate descurca și cã trebuie așteptat la tren. Li se păruse normal, ei știind că pentru el nu mai exista„acasă”.

După  arestarea  comandorului  Matei  Toma  și  a  fiului  său  major  Virgil,  cei rămași  acasă,  soția,  Paraschiva  Toma,  învățătoare,  și  fiul  său  minor,  Eugen, fuseseră  arestați  la  domiciliu  câteva  luni  și  mutați  apoi  cu  forța  de  pe  strada Amiral Bălescu într-o mansardă întunecoasă pe strada Silvestru.  Mă uit astăzi la biletul de eliberare (prin grațiere) a socrului meu și citesc în dreptul adresei sale: București, strada Amiral Bălescu! Șaisprezece ani și patru luni fără nicio veste de la ai tăi, fără nicio scrisoare, necum pachet sau vorbitor. Măcar să i se fi spus că familia lui și-a schimbat adresa. Era om, socrul meu? Avea și el drepturi? Drepturile omului? În sufletul său el se întorcea acasã...” ILEANA TOMA, Întoarcerea acasă...(O mărturie)[1]
 
Matei Toma, fiul Dumitrei şi al lui Petre Toma, viitorul comandor, s-a născut pe 27 februarie 1899, în comuna Pantelimonul de Jos, judeţul Constanţa, dintr-o familie de țărani saraci. A avut doi frați morți la Mărășești în primul război mondial.[2]
A urmat cursurile Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, pe care le-a întrerupt din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, la care a participat ca cercetaş voluntar.  A absolvit cursurile Liceului Militar din Iaşi, Şcoala Navală Constanţa (1922), Şcoala Specială a Marinei (1925) şi Facultatea de Drept (1929), numărându-se printre primii ofiţeri de marină care au obţinut titlul de doctor în drept, ştiinţe economice şi politice (1939).
Pe 23 decembrie 1923, Matei Toma s-a căsătorit cu Paraschiva Dordea. Împreună au avut doi băieţi, Virgil, născut pe 10 aprilie 1924, la Constanţa, şi Eugeniu, născut pe 5 iulie 1932, la Constanţa.

În anul 1923 este avansat la gradul de sublocotenent și repartizat pe canoniera „Lepri” și apoi pe canoniera „Ghiculescu”. Comandanții săi îl caracterizau ca fiind un ofițer cu calități deosebite, încercând să aplice cunoștințele teoretice din școală și să își formeze deprinderi practice. De la 1 octombrie - 25 aprilie 1924 sublocotenentul Toma Matei a predat cursul de matematică elevilor de anul I, II și III ai Școlii copiilor de marină din Institutul Maritim. În perioada 1925 – 1926 a fost comandant al companiei a III-a la Depozitele maritime. În următorul an a îndeplinit funcția de comandant de companie recruți în cadrul Corpului Echipajelor și apoi a fost mutat la Școala de Tunari.

La 1 noiembrie 1927 locotenentul Toma Matei a fost ambarcat la bordul navei-școală „Mircea” fiind comandantul unităților de elevi care efectuau stagiul de practică la bord, dar și ofițerul cu manevrele. Din această perioadă comandantul navei îl caracteriza ca un ofițer cu o cultură generală foarte bună și cultură profesională în formare. Concomitent cu perioada de formare profesională, ofițerul Toma Matei a urmat și cursurile Facultății de Drept a Universității din Iași pe care le-a absolvit, obținând diploma universitară în anul 1928.

Între anii 1929-1930 tânărul locotenent a fost ambarcat pe distrugătorul „Mărășești” și apoi pe monitorul „Lascăr Catargiu”, iar între anii 1931-1934 își va desfășura activitatea la Divizia de Mare, pe distrugătorul „Mărășești” fiind și profesor de Drept internațional la Școala Navală.
Între anii 1934-1935 ofițerul își va desfășura activitatea în cadrul Apărărilor Maritime Fixe, șef al Serviciului navigație și manevră pe distrugătorul „Regina Maria,” iar la 1 mai 1935 ca șef al serviciului instrucție al marii unități. Era caracterizat ca fiind un bun ofițer de marină, cult, modest, și cu multă judecată.
Experiența acumulată în anii în care a predat cursul de Drept Internațional l-au recomandat pe căpitanul Toma Matei pentru funcția de director de studii al Școlii Navale, funcție pe care a exercitat-o între anii 1935 – 1937 în condiții foarte bune datorită culturii generale bogate și aplicației sale pentru studiu. A fost titularul cursurilor de Drept Internațional, Pedagogie și Aritmetică specială, ținând și conferințe pe teme de educație militară. Studiile superioare le-a finalizat prin susținerea Doctoratului în Drept (Științe economice și Științe politice).

În anul 1940 a fost avansat la gradul de locotenent-comandor.
În anul 1942 locotenent-comandorul Toma Matei revine la Școala Navală în funcția de director de studii, comandantul școlii caracterizându-l: „ … ca fiind un om de bază în desfășurarea actului didactic în condițiile inerente știrii de război”. 1943 este anul când locotenent-comandorul Toma Matei se află la comanda distrugătorului „Mărășești”, la bordul căruia a executat și operațiuni de război: escortarea navelor comerciale, respingerea atacurilor aviației inamice, atacuri cu torpila, până la data de 5 septembrie 1944, când nava este preluată de sovietici. În data de 22 iunie 1944 este avansat la gradul de căpitan-comandor iar de la 9 noiembrie 1944 până la 18 aprilie 1945 a îndeplinit funcția de șef al Direcției Marinei în Serviciul Istoric din Marele Stat Major.

Pentru fapte de arme săvârșite după 23 august 1944 pe frontul de luptă, comandorul Matei Toma este distins cu ordinul „Steaua României“.[3]
 
Ajunge la gradul de comandor în 1945, cere pensionarea în 1946 și este avansat la gradul de contraamiral în ziua de 9 aprilie 1948, lucru de care află în închisoare de la anchetatori, căci în aceeași zi fusese arestat de Siguranță.

 Este arestat și apoi condamnat  în 16 decembrie 1948, în procesul unui lot de 40 de marinari, fapt anunțat și de B.B.C., pentru înaltă trădare și condamnat la 25 de ani muncă silnică prin sentința 2195/13 decembrie 1949 și la 10 ani temniță grea. Este eliberat în 1964, decedând în 1965.
A redactat şi a predat cursuri de Navigaţie, Istoria războaielor navale şi Drept internaţional public. A susţinut numeroase conferinţe, precum „Cine va câştiga acest război?”, „Stăpânirea oceanelor - factor dominant” (1941), „Disciplina - factor de putere naţională şi de progres al civilizaţiei” (1942), „Drept şi forţă” (1942) şi a pregătit pentru publicare lucrările „Istoria navigaţiei”, curs la Şcoala Navală (1943), „Drept internaţional” (Bucureşti, 1945). 
A tradus din limba franceză „Învăţăminte din războiul 1914-1918 pentru viitorul război” de general Mordacq (Constanţa, 1936) şi „Cucerirea mărilor” de Hendrik van Loon (Editura Mecu, Bucureşti, 1945).

Pentru prestaţia notabilă şi performanţele remarcabile obţinute de-a lungul întregii sale cariere, a fost distins cu Medalia „Victoria Marelui Război” (Î.D. nr. 3390/1921, brevet nr. 59186/1937), Insigna de război a cercetaşilor” (Î.D. nr. 1802/1935, brevet nr. 1205/1938), Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (Î.D. nr. 1843/1936, brevet nr. 2252/1936), Crucea „Meritul Sanitar” clasa I (Î.D. nr. 373/1936, brevet nr. 6852/1936), „Crucea Comemorativă” cu barete (Î.D. nr. 1744/1918, brevet nr. 59186/1937), Medalia „Regele Ferdinand I” cu spade pe panglică (Î.D. nr. 2379/1941), Medalia „Virtutea Maritimă” clasa a III-a Navigant (Î.D. nr. 2390/1941, brevet nr. 376/1941), Ordinul croat „Zvonimir” clasa a II-a cu spade (Î.D. nr. 640/1943, brevet nr. 2946 din 8.11.1943), „Crucea de Fier” germană clasa a II-a (Ordinul Comandamentului Forţelor Maritime nr. 12/1944, brevet nr. 3305 din 22.11.1944), Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler cu spade şi panglică de „Virtute Militară” şi frunze de stejar (Decretul nr. 2257 din 20.07.1945), Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de Ofiţer cu panglică de „Virtute Militară” (Î.D.R. nr. 2632 din 18.08.1945) şi Semnul onorofic pentru 25 de ani serviţi în armată (Î.D. nr. 1751/1945, brevet nr. 7463/1945).[4]
 

Anii de carceră și suferințe

Convingerile sale tradiționaliste, precum și respectul și admirația pentru contraamiralul Horia Macellariu, l-au apropiat de Mișcarea de Rezistență, fapt ce s-a soldat cu ani grei de temniță.
Fiul său, Virgil Toma, născut la 10 aprilie 1924 în Constanța, student în anul V la Facultatea de electromecanică din București, arestat în aceeași zi cu tatăl său, a executat 10 ani de închisoare prin muncă forțată în 8 lagăre și 5 închisori.
 
Lucrările lui Matei Toma de etică, educație militară de marină și cele legate de dreptul maritim, cuprind capitole actuale și astăzi.
Sala Senatului Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, în semn de adânc respect, îi poartă numele.[5]
Numele lui este scris pe o placă dedicată ofițerilor Marinei Române, aflată la mânăstirea Dintr-un Lemn.[6]
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:
#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul comandor Toma Matei
Istoria Dobrogei Ştefan Delureanu - vizionarul unui nou timp european (GALERIE FOTO)