Istoria Dobrogei Arhitectul George Andriescu, un nume rămas pe o clădire

Pe unele dintre clădirile emblematice ale Constanței și litoralului se mai află păstrate  plăcuțe cu numele celor care le-au proiectat. Cei mai valoroși arhitecți ai României: G. M. Cantacuzino, Henriette Delavrancea Gibory, Horia Creangă, Victor Ștephănescu,  Harry Godstein (Horia Maicu), Ioan Căpșuneanu, Remus Iliescu, Paul Smărăndescu, Arta Cerkez, Angelo Viecelli, Constantin Dragu,  George Andriescu, I. C. Roșu, Nicolae Nenciulescu, Constantin Iotzu etc. Despre unii se știe mai mult, despre alții, însă…
Adunate din presa vremii, din diverse alte surse arhivistice, încercăm un portret al arhitectului constănțean George Andriescu. Numele lui a rămas scris pe o placă la intrarea în hotelul „Ferdinand” de pe bulevardul cu același nume al Constanței. Cei care gospodăresc astăzi imobilul au păstrat proiectul inițial de locuință gândită multifuncțional.
 
Școala primară „I.Gh. Duca"
Un edificiu care poartă amprenta arhitectului George Andriescu este fosta Școală primară „I.Gh. Duca" de pe bulevardul Mamaia.A nu se confunda cu Grup Şcolar „Gh. Duca”, botezat astfel în anul 2000 ca omagiu adus inginerului Gheorghe Duca, tatăl fostului prim ministru I. Gh. Duca! Din arhivele vremii, aflăm că, în urma licitației din 9 noiembrie 1936, avea să fie desemnat antreprenorul clădirii școlare George Andriescu. Pe 20 noiembrie același an, a fost parafat contractul cu Primăria Constanța, prin care arhitectul se obliga să ridice edificiul școlar până la data de 15 august 1937. Pentru executarea acestor lucrări, George Andriescu avea să se asocieze cu arhitectul Aristide Iacob. La data de 12 noiembrie 1937, a fost semnat procesul verbal de recepție provizorie. Astăzi clădirea și-a pierdut destinația inițială și adăpostește provizoriu Casa căsătoriilor. Rămâne doar pilda că pe vremea aceea, cu implicarea Primăriei, o școală se construia de la zero în doar un an de zile!
 
Biserica „Sfinții Constantin și Elena”
În 1935, peste 3.000 de enoriași constănțeni participau la sfințirea bisericii „Sfinții Constantin și Elena”, un monument emblematic al arhitecturii de cult.Erau prezenți Î.P.S.S. Miron, patriarhul României, P.S. Episcop Gherontie Nicolau al Tomisului Durostorului şi Ialomiţei, arhimandritul Efrem Enăchescu, arhiereu Galaction Cordun, Vasile P. Sassu, ministrul justiţiei, Vasile Bellu, prefectul judeţului, Horia P. Grigorescu, primarul municipiului; preot Nae Popescu, membru al Academiei Române și profesor universitar, preot Partenie, secretarul general al Ministerului cultelor, Scarlat Huhulescu, prim ajutor de primar, pictorița Nina Arbore care a executat pictura bisericii, Blanche Ianculescu, directoarea Școlii normale de învăţătoare, Maria Dimitriu-Castano, preşedinta Asociaţiei de emancipare civilă a femeilor române, G.L. Dimitriu, primul preşedinte al Curţii de Apel, procuror general C. Nadian Eftime, procuror la Curtea de Apel, M. Agraru, prim procuror al tribunalului; deputat Radu Roşculeţ, vicepreşedinte al Camerei, preoţii: Staicu, Popescu, Sădeanu, Coadă, Deleanu etc., deputat Traian Berberianu, Gh. Coriolan, directorul liceului de băeţi; Căpitan Nic. Crittia, căpitanul portului; Ion Bulgărea, arhitect D. Ionescu-Berechet; arhitect George Andriescu, arhitect Căpșuneanu; ing. Mangoianu etc.
 Doi ani a durat construirea bisericii, din toamna anului 1935 până în vara lui 1937, lucrările fiind executate de antrepriza privată formată din arhitect George Andriescu, vicepreședintele Camerei de Comerț, și omul de afaceri Aristide Iacob, acționar și fondator al societății anonime „Reconstrucția Dobrogeană“ cu sediul în Constanța, Strada Scarlat Vârnav Nr. 42.


Lăsat posterității, documentul bisericii evidențiază:„Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, ridicatu-s-a acest sfânt şi dumnezeesc locaş în oraşul Constanţa, Cartierul Călăraşi, şi s-a afierosit sfinţilor de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, împăraţi Constantin şi Elena, în zilele Înălţatului nostru Rege Carol al II-lea, în al unsprezecelea an de glorioasă domnie a Maiestăţii Sale, Părinte duhovnicesc al României fiind Prea Fericitul D.D.Dr. Miron Cristea, întâiul patriarh al Sfintei noastre biserici ortodoxe, iar al eparhiei Constanţa (Vechiul Tomis şi Durostorul) P.S.D.D. Gherontie Nicolau, întâiul episcop ales Canonic, conform legii de reorganizarea bisericească şi în al unsprezecelea an de păstorie; Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de interne fiind d. Gh. Tătărescu, ministru al cultelor şi artelor Victor Iamandi, ministrul al justiţiei şi ad-interim la ministerul agriculturii şi domeniilor d. Vasile P. Sassu din Constanţa. Zidirea s-a început în luna octombrie anul mântuirii una mie nouă sute treizeci şi cinci, datorită evlaviei şi osârdiei consiliului municipal al Constanţei sub primariatul d-lui Horia P. Grigorescu şi al colaboratorilor săi, Scarlat Huhulescu, Scipio Vulcan, Maria Dumitriu-Castano, dr. Elena Botez, pr. Ion Roşculeţ, Dumitru P. Beloiu, Nicolae Negru, Gheorghe Tibacu, Leon Balin, dr. V. Vasilescu, Iosif Atanasiu, Ion Bulgărea, Alecu Zacmary, Ion Negulea, Aurel Tonca, Zainea Ichim, Gh.I. Popa, Vasile Lepădatu, Gheorghe S. Popescu, Ion St. Radovici, Ion Bentoiu, Cristu Frangopol, Alexandru Șteflea, Ion C. Banciu, Ion Butucescu, Victor Fiacescu, Petre Caragea, Ion Berberianu, pr. Al. Moroianu, Eudoxie Sireteanu, Nicolae Pascu, Nicolae Ștefan, Dumitru T. Sandu, Gheorghe Golea, după ingeniosul plan romano-bizantin, iscodit de tânărul arhitect al consiliului central bisericesc, d. Dimitrie Ionescu-Berechet.
Antreprenori au fost d-nii: arhitect Gh. Andriescu şi Aristide Iacob.
În Octombrie una mie nouă sute treizeci şi şapte s-a terminat.  Pictura în fresco şi stil bizantin, s-a executat de către d-na Nina Arbore.
Construcţia, mobilierul şi pictura au costat 11.455.794 lei.
 Actul sfinţirei (târnosirei) s-au săvârşit, cu ritualul canonic, de P.S. Episcop Gherontie, înconjurat de clerul episcopal în ziua de şaptesprezece Octombrie, anul Domnului una mie nouă sute treizeci şi şapte, în prezenţa autorităţilor locale şi a mulţimii de credincioşi din Constanţa şi din judeţ.”
În cuvântul său Patriarhul Miron motivează arhitectura îndrăzneață a bisericii: „Se impune, deci, din punct de vedere arhitectonic, să căutăm a da şi noi o înfăţişare mai impunătoare bisericilor noastre, pentru a le pune în raport cu înălţimea clădirilor înconjurătoare. Iată de ce vrednicul arhitect al Patriarhiei, d. Ionescu-Berechet, a căutat să dea un tip corespunzător, fără a părăsi nimic din unitatea arhitectonică bizantină, care a fost păstrată în bisericile şi mănăstirile presărate pe plaiurile ţării româneşti, păstrând estetica specifică construcţiilor româneşti. Aceasta este prima biserică rezultată din primele încercări ale acestui nou curent, şi stilul bisericii acesteia din Constanţa, vreau să-l dau ca pildă şi altor oraşe, inaugurând o eră nouă în arhitectonica bisericească./.../Este o biserică plină de frumuseţe: candelabrele de fier ferecat, lucrate cu deosebită măestrie, candelele minunate, picturile acestea executate cu atâta artă şi măestrie de mână de adevărat artist simţitor şi cunoscător al canoanelor bisericeşti.  Constat de asemenea cu acest prilej, că parcă reînvie din nou sentimentul de jertfă pentru biserici, întrezărind aevea epoca marelui Voevod Constantin Brâncoveanu”.[1]
La interior, atât mobilierul cât și ornamentele din lemn reprezintă o lucrare de înaltă valoare artistică, printre puținele din țară de acest nivel. In locul vulturului muntenesc şi al zimbrului moldovean, delfinii Dobrogei, alternează cu Steaua României întregite, personificând ideea românismului învingător şi unificat pe temeliile credinţei strămoşeşti. Sculptura a fost executată după schiţele arh. Ionescu- Berechet, de Ion Burluşanu, prof. maistru la Liceul industrial „Dr. Angelescu“, ajutat de tâmplarii Niculescu şi Mircioiu şi sub supravegherea ing. Florescu, directorul şcolii. Stranele din lemn de stejar masiv sunt impunătoare ca proporţii şi sculptate cu motive vechi româneşti. Au o înălţime de 2,40 m, cu braţele masive terminate printr-un picior de leu ornamentat. La partea superioară a fiecărei strane, în centrul unui bogat ornament de rară plasticitate, se văd delfinii Dobrogei. Sculptura reprezintă o realizare de înaltă valoare artistică, unica poate în ţară.[2]
Pictura bisericii „Sf. Împărați Constantin și Elena“, apreciată de specialiști pentru linia decorativă de tradiție bizantină, a fost realizată de Nina Arbore, ultima discipolă a celebrului pictor francez Henri Matisse.
 
Venerabilul lojii Minerva
Din arhive aflăm că, în anul 1934, George Andriescu avea legături cu masoneria, el fiind venerabilul lojii Minerva din Constanța. Pentru această calitate, arhitectul George Andriescu a fost criticat în epocă. În articolul „Cum se profanează biserica în țara noastră", apărut în luna mai 1936 în publicația „Porunca Vremii", C. Cărpinișanu scria cu vehemență: „La Constanța, într-un cartier apropiat, s-a ridicat o biserică nouă, Sf. Constantin și Elena, care a costat multe milioane. Biserica aceasta, datorită «stilului» în care a fost ridicată după planul unui arhitect mason, constituie ipso facto o batjocură. Trecem peste neplăcuta impresie ce-ți produce vederea bisericii, pentru a relua un fapt, care, pe noi, ne-a umplut de indignare, revoltă și a făcut să ne roșească obrajii de rușine, în locul celor care ar fi trebuit să simtă mai adânc aceste sentimente", nota ziaristul. 
Merită subliniat că mişcarea masonică în ţinutul pontic fusese întreţinută încă din timpul Imperiului Otoman, în 1875, la 10 iunie, avusese loc constituirea lojii „Steaua Dobrogei” la Constanţa, pusă sub obedienţa Marelui Orient al Franţei. La 17 noiembrie 1880 se constituia la Tulcea loja „Progresul Dobrogei”, pusă sub obedienţa Marelui Orient al Franţei.
Prima publicaţie apărută la Mangalia după realipirea Dobrogei a fost, în 1880, „Triunghiul”, jurnal al Masoneriei române, o revistă cu apariţie lunară îngrijită de C.M.Moroiu. Acesta semna ca mare Maestru Suveran, Mare Comandore. Din colecţia revistei păstrată pe microfilm aflăm că de la constituirea Masoneriei în România prima şedinţă de adopţiune s-a ţinut la Mangalia unde fiinţa Logia „Steaua Sudului” care „merge pe cale de progres, deşi mică şi cu puţine resurse; însă actele sale caritabile ce am avut ocazia a le vedea ne fac o datorie a face o menţiune onorabilă”. În 1882, aniversarea fondării Marii Logii s-a ţinut tot la Mangalia.”[3]
 
Clubul „Dezrobirea” al muncitorilor portuari
O clădire impresionantă, aflată mulți zeci de ani în arealul cultural al orașului, numită într-o perioadă clubul „Dezrobirea”, l-a avut arhitect pe același George Andriescu.
„Cu o deosebita solemnitate şi în prezenţa profesorului Mihai Ralea, ministrul muncii, a autorităţilor locale şi a numeroşi invitaţi avea loc în ziua de 11 Decembrie 1936, inaugurarea impozantului palat al muncitorilor din portul nostru, înălțat de Asociația docheilor manuali. Acest palat constituie o capodoperă arhitectonică și a fost construit după planurile d-lui arhitect George Andriescu”.[4] La acea oră, arhitectul era președintele Uniunii micilor industriaşi, filiala Constanţa.[5]
Liderii de sindicat anunțau că muncitorii portuari „vor găsi în acest cămin băi, medicamente şi medici, o cooperativă de consum, un restaurant, o frizerie, o bibliotecă şi o sală de lectură, precum şi o şcoală de carte pentru analfabeţi. De asemenea vor avea o sală de conferinţe şi cinema, unde în fiecare sărbătoare se vor ţine conferinţe educative, profesionale şi cu caracter naţional, făcând din acest cămin un adevărat focar de cultură care să contribuie la educarea maselor muncitoreşti şi la formarea generaţiilor de mâine».[6]
Impozantul imobil în stil modern de pe strada C. A. Rosetti colţ cu str. Petru Rareş era compus din: o sală mare servind de spectacol, 2 birouri şi grup sanitar, apoi dormitorul pentru trei sute persoane, camera intendentului, sală pentru farmacie, sală pentru medici, sală de bibliotecă şi 2 birouri. Subsolul avea o sală mare, servind de sală de masă, bucătărie, bărbierie şi două magazii şi closet, apoi casa scării şi vestibulul adiacent. Clădirea este din zid şi beton armat, cu acoperişul de tablă. Imobilul se mărgineşte cu str.C. A. Rosetti, str. Petru Rareş, Fundătura Engleză şi prop. Scarlat Huhulescu.[7]
Căminul era destinat celor peste o mie de membri de sindicat „Docherii Manuali”.
Din păcate, după cum a rămas consemnat în arhive, toate au mers normal până la începutul anului 1939, când preşedintele acestei organizaţii, Ioan Aurel Negulescu, a fost arestat pentru o agresiune săvârşită asupra unui ofiţer superior de la Căpitănia portului, delict care a dus şi la descoperirea unor nereguli, aceasta în urma cercetărilor ce s-au făcut, şi pentru care fostul conducător al muncitorilor docheri se află în prezent arestat sub stare de prevenţie în închisoarea centrală de aici. Arestarea fostului preşedinte al asociaţiei muncitorilor şi desfiinţarea acestei asociaţii a făcut ca ea să nu-şi mai poată achita anumitele obligaţii băneşti ce au decurs din construirea acestui cămin. In primul rând nu a fost achitat însuși antreprenorul lucrării, d. arhitect George Andriescu, care văzând că nu poate intra în posesia drepturilor sale, a cerut conform legilor în vigoare, scoaterea în vânzare a acestui frumos imobil. Odată cu această cerere de scoatere în vânzare, s-a mai produs una şi anume din partea fostului preşedinte al sindicatului muncitoresc, Aurel Negulescu, care avea înscrisă o ipotecă de rangul I în sumă de 500 000 lei, pe care instanţa de judecată a contopit-o cu prima, iar zilele trecute, după mai multe amânări, căminul a fost scos în vânzare fiind cumpărat cu 2.500.000 de Ministerul aerului și marinei, asupra căruia s-a adjudecat definitiv. Din suma de mai sus urmează să se achite d-lui George Andriescu, antreprenorul lucrării, suma de 300 000 lei, cât mai avea de primit și 500.000 lei fostului preşedinte al muncitorilor. Din câte am fost informaţi, acest cămin, care a fost ridicat pentru muncitorii docheri din portul Constanţa, va fi folosit de Ministerul aerului şi marinei pentru un cămin al marinarilor civili, urmând ca după câţiva ani, când breasla marinarilor va dispune de fondurile necesare să răscumpere definitiv această Clădire”.[8]
În anii 60, sala de spectacole „Dezrobirea” cu 250 de locuri se transformase în cinematograf, iar în sălile alăturate funcționa o universitate populară muncitorească.
 
Ce se mai știe despre arhitectul George Andriescu?
În 1933 era ales vicepreședintele Camerei de comerț, iar în 1937, Camera de muncă din Constanța și Uniunea generală a funcționarilor particulari din România, secțiunea Constanța, decidea numirea unor asesori funcționari particulari pe lângă Judecătoria de muncă din Constanța, pe termen de 3 ani, printre aceștia, cap de listă, George M. Andriescu, arhitect, planuri construcție, domiciliat în Constanța, str. L. Catargiu Nr. 15.[9]
Pe str. Lascăr Catargiu nr. 13 (azi, strada Nicolae Titulescu), se află și acum, într-o lungă și neterminată restaurare, clădirea cunoscută ca Palatul Embiricos sau Palatul Navigației. Următoarea clădire era locuită de George Andriescu. Trei case mai departe funcționa Variete „Britania”, dancing-cabaret, aparținând lui Mișu Georgescu, cel mai luxos local de variete din Constanța, cum sunau reclamele din publicațiile vremii.
Cu 10 ani mai devreme, tot dintr-o reclamă, aflăm că adresa de domiciliu a arhitectului Andriescu era pe strada Traian la numărul 13, iar biroul firmei pe strada Carol numărul 46.
La expoziția retrospectivă a Dobrogei organizată în noiembrie 1928 cu ocazia aniversării semicentenarului revenirii provinciei la țară, printre exponatele sugestive care marcau evoluția ținutului se afla  o casă zidită numai cu material dobrogean de către arhitectul George Andriescu.[10]
 
Despre Aurelia Lăpuşan
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatura Română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 21 de monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 

Citește și:

---