Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:41 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Schimb de cadouri la dineul oficial al partidei FC Viitorul - Apoel Nicosia, din Liga Campionilor

ro

26 Jul, 2017 17:59 683 Marime text
A avut loc dineul oficial al partidei FC Viitorul - APOEL Nicosia, la care au participat oficiali ai celor două cluburi.

Directorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, şi preşedintele clubului APOEL, Prodromos Petrides, au făcut schimb de cadouri, întâlnirea urmând să se repete peste o săptămână, în Insula Afroditei, cu ocazia returului.

Manşa tur a confruntării FC Viitorul - APOEL Nicosia este programată diseară, de la ora 21.00, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi.

Astăzi, la sala de conferințe din cadrul Complexului Academiei Gheorghe Hagi, a avut loc ședința tehnică înaintea partidei de diseară.

Au participat reprezentanții celor două echipe, oficiali UEFA, observatorul jocului, reprezentanți ai Jandarmeriei și ai firmei de pază.

S-a discutat despre modul în care această întâlnire trebuie să se desfășoare și din punct de vedere organizatoric, punându-se la punct ultimele detalii.

Au fost prezentate și echipamentele de joc ale celor două echipe, inclusiv cele de rezervă, dar și echipamentul arbitrilor. 

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?

Comentarii