#ConstanțaEsteBine Ziua 249– 6.09.2022. Astăzi sărbătoresc respingerea

Suntem ființe sociale. Căutăm continuu apropierea și asocierea cu alți oameni, pentru că procesul de învățare individual se accelerează în grup.
Una dintre circumstanțele de care ne este cel mai teamă și pe care ne străduim să o evităm cu orice preț este respingerea.

Ne este maxim de frică de ”Nu-ul” pe care îl pot spune cei apropiați, așa că de multe ori nu punem întrebările pe care vrem să le punem sau nu facem solicitările pe care știm că le vor refuza. Ne asumăm riscul să facem lucruri pe ascuns, pe la spatele celorlalți, cu riscul de a fi prinși, pedepsiți și răniți, doar sperând că nu se va întâmpla asta și fiindu-ne mai teamă de un ”Nu” rostit deschis decât de consecințele dramatice ale unei minciuni sau înșelăciuni.

De ce ne este atât de frică de o respingere?
De ce preferăm două palme decât să auzim un ”Nu”?
De cele mai multe ori pentru că facem o confuzie imensă între valoarea personală, între identitatea Sinelui (cine sunt eu?) și acțiunile / gândurile și vorbele noastre (ce fac eu?).

Când solicităm ceva cuiva, de fapt cerem atenția și energia celeilalte persoane.
”Vrei să te joci cu mine? Vrei să mergi la film cu mine? Ieșim la plimbare în seara asta?”
Toate aceste solicitări se referă la ENERGIA și disponibilitatea celeilalte persoane.

Ce au greșit, de la început, în interiorul lor, aceste solicitări, încât un ”Nu” primit înseamnă ”respingere”, care rapid se generalizează și înseamnă ”nu mă vrea”?

V-ați gândit vreodată că toate solicitările pe care le faceți altei persoane iau în considerare doar nevoile voastre (de intimitate, de socializare, de bucurie sau de joacă) fără să permită ca și nevoile celeilalte persoane să fie la fel valorizate?
Cu alte cuvinte, v-ați gândit vreodată că în solicitările voastre puteți să fiți atât de AGRESIVI (da, dragii mei) încât să NU PERMITEȚI celuilalt să vă spună ”nu”?

Ați primit fiecare solicitări de la cei apropiați, la care nu ați știut cum să spuneți ”Nu” fără a-i răni și fără a-i face să se simtă respinși.
”Te invit la nunta fiicei mele, te invit la botezul copilului, vrei să fii nașul / nașa de cununie sau de botez?”
Aceste solicitări sunt adevărate agresiuni verbale, pentru că nu lasă loc pentru ”nu pot sau nu vreau”. Nu sunt solicitări, ci ORDINE sau CERERI, exact precum o fac șefii la serviciu sau părinții dominatori asupra copiilor.

Când cealaltă persoană aude UN ORDIN, sau o CERERE, se simte amenințată în autonomia individuală. Și face orice poate (justificări, explicații, minciuni, povești) să scape.

Astăzi sărbătoresc respingerea pentru că este senzația pe care o încercăm toți atunci când solicitările noastre sună în urechile celorlalți precum ordinele sau cererile. Și când NU-urile primite sunt active și definitive sau învăluite în minciuni și povești (”mi-ar place să particip, dar...și urmează povestea / justificarea”).

Cum am putea să ne formulăm solicitările pentru A LĂSA LOC PENTRU NU și a accepta noi înșine un ”nu” fără a simți respingere din partea celuilalt?
Aici este vorba despre o abilitate verbală și comportamentală care se antrenează luni și ani de zile și NU VINE NATURAL.
Cuvintele și gândurile, instalația străină numită ”minte” NU ESTE NATURALĂ pentru oameni, este un program implantat în energetica fiecăruia în copilăria mică. Folosirea MINȚII nu este simplă și necesită antrenament. Folosirea benefică a minții necesită un antrenament sporit (întrucât socialul NU susține această direcție).

”Natural” mintea este folosită pentru conflicte. Zilnic ne războim între noi. Unul solicită (cere, sau dă un ordin) ceva. Celălalt spune NU. Primul se strădui să-l facă să se răs gândească. Al doilea devine și mai încăpățânat în poziția sa de NU (vrea ca NU-ul lui să rămână NU). Dacă primul continuă eforturile de manipulare, într-un final al doilea poate ceda (dar o face din frică, vinovăție, rușine sau obligație) și chiar dacă spune DA, amândoi vor plăti pentru acest compromis.

Dacă inima este la locul ei și mintea nu a preluat complet controlul, dorim să ieșim din vibrația conflictului. Mai ales cu cei la care ținem.
Nu vrem ca oamenii să ne spună DA din alte motive decât din generozitatea inimii lor.
Nu vrem ca cei din jur să fie cu noi, să ne servească sau să se asocieze cu noi pentru că se simt obligați, sau din teamă, vinovăție ori alte emoții vibrațional joase.

Nu vrem să devenim agresorii celor dragi, cu solicitările și cererile noastre (și de câte ori o facem.....).
Nu vrem, dar o facem. Pentru că așa suntem învățați în școală, în familia de origine, cu prietenii și cu toți cei ”programați” mental să gândească în dualitate ”bine/rău”.

Știți cum puteți să înțelegeți că ați devenit un agresor?
Când celălalt vă spune la un moment dat ”lasă-mă în pace”. Când folosește cuvântul ”pace” înseamnă că se simte ”În război” cu voi înșivă.
De câte ori nu v-au spus copiii sau partenerul, colegii la serviciu sau prietenii ”vreau să fiu lăsat în pace?”. Toate beculețele roșii să se aprindă în interiorul vostru – știind că deveniți AGRESORII celor apropiați.

Astăzi sărbătoresc respingerea pentru că îmi oferă un semnal clar al dificultăților de comunicare cu celălalt. Înseamnă că NU ȘTIU să formulez solicitări, că NU LAS loc pentru „nu”-uri pe care să le accept cu seninătate și că NU mă valorizez suficient cât să nu fiu influențat de răspunsul celuilalt.

De câte ori mă resping pe mine, atunci când nu mă ridic la înălțimea așteptărilor personale?
Valoarea de sine începe cu acceptarea de sine. Respingerea din exterior îmi amintește de auto-respingere. Lucrul cu mine însămi este locul de pornire în creșterea valorizării personale.
Simplu? Sau complicat?

Depinde în ce investim energie.

Vă doresc o zi cât mai frumoasă, astăzi, în care să NU auziți nicio respingere, să auziți în mintea voastră doar ”cum pot să reformulez întrebarea sau replica să nu mă deranjeze dacă celălalt are alte planuri sau altă disponibilitate”?

Cu iubire, tuturor

Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda