Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

ro

26 Apr, 2024 17:00 642 Marime text






Cine ar mai fi crezut că vor fi scoase iar la lumină faptele din Mineriada anilor 1990, după 34 de ani?
 
Ieri Parchetul General a pus sub acuzare pe fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, iar fostul președinte Ion Iliescu este și el audiat de procurori. Din cauza vârstei, aceștia au mers la domiciliul lui Iliescu. Toate aceste nume au fost implicate într-un fel sau altul în desfășurarea evenimentelor în acțiunea amplă cunoscută sub numele Mineriada, ce a avut loc în urmă cu mai bine de 30 de ani, în iunie 1990.
 
Nu știu câți dintre voi ați prins acea perioadă, dar eu am imprimată și acum în memorie acea stare de teamă generalizată, în care imagini la televiziune redau cetățeni români ce agresau în plină stradă alți români. Rețin că în acele momente mă temeam să nu denatureze totul într-un adevărat război civil dată fiind amploarea evenimentelor și violența cu care s-au derulat.
 
Și totul pentru ce? Aparent era pentru diferențe majore de opinii sociale sau de altă natură, dar acum după atâta timp care s-a scurs știm că nu a fost vorba doar despre asta. Nu a fost doar despre așa zisul clivaj între intelectuali și mineri, muncitori sau despre faptul că studenții vroiau valori occidentale, iar alții mai nostalgici, nu. Miza a fost mult mai mare, așa cum se întâmplă în cele mai multe situații de acest gen, dar asta o va stabili sistemul juridic, fiind acum pe rol.
 
Mulți ne întrebăm de ce abia acum se acționează iar în justiție cazul, dar înclin să cred că nu e întâmplător faptul că în Piaţa Universităţii din Bucureşti manifestațiile studenților, a celor care vroiau libertate, au început tot în luna aprilie, sincronicitatea fiind cel puțin interesantă.
 
Justiția este oarbă și uneori acționează cu mare întârziere, de 20, 30 de ani, poate și mai mult, și totuși implacabilă.
 
Reamintim că în preajma aderării României la UE, procurorul militar Dan Voinea a declarat că până în 2007, dosarele vor fi finalizate și va începe urmărirea penală a vinovaților.
 
În ciuda declarațiilor, Voinea nu a finalizat dosarele mineriadei. Dosarul mineriadei se află pe rolul instanțelor de judecată din anul 2017.
 
Efectele Mineriadei din iunie 1990 pe plan național au fost cu bătaie lungă, întrucât a reprezentat o perioadă de lipsă a libertății presei prin prezentarea unilaterală la unica televiziune din acea vreme.
 
De asemenea, sediile partidelor de opoziție au fost devastate. Acționând ca o forță independentă de stat minerii s-au substituit forțelor de ordine și implicit au subminat statul, iar consecința a fost acțiunea împotriva statului în următoarele trei mineriade (împotriva guvernului Petre Roman în septembrie 1991 și a guvernului Radu Vasile în ianuarie 1999 și februarie 1999). Dar efectele în plan extern au fost catastrofale, România a fost exclusă de la orice finanțare a organismelor internaționale și a fost întrerupt acordul de asistență cu FMI. Mii și mii de tineri au plecat din țară.
 
 
Citește și
Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii