Convocatorul Sedintei de Consiliu Local Municipal Iulie 2010
Convocatorul Sedintei de Consiliu Local Municipal Iulie 2010În conformitate cu prevederile arlicolului 39 alin. 1 din Legea nr. 215/2001privind administraţia publică locală, republicată, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară 16.07.2010, orele 12:00, la Complex Hotelier Malibu, staţiunea Mamaia, cu următoarea ordine de zi :
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării prin
negociere directă a unor bunuri imobile (terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin
domeniului privat al Municipiului Constanţa;
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
2. Proiect de hotărâre privind completarea HCLM
nr.471/24.09.2007- "privind aprobarea metodologiei de vânzare a bunurilor
imobile (terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin domeniului privat al Municipiului
Constanţa", cu modificările şi completările ulterioare;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
3. Proiect de hotărâre privind modificarea HCLM
nr.496/2009 şi a anexei nr. 1 la HCLM nr.74/2010;
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de
fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru "Drumuri
interioare aferente obiectivului de investiţii Construire locuinţe ieftine
pentru tineri destinate cumpărării şi
Lucrări tehnico-economice aferente cartierului Baba Novac;
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de
fezabilitate şi a indicatorilor
tehnico-ecoriomici pentru obiectivul de investitii "Riviera Tomis între Staţiunea Mamaia şi Portul Tomis Constanţa";
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate
şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Proiect
al Programului de dezvoltare edilitară a municipiului Constanţa - zona Faleză
Nord" (FIN.CO.GE.RO. Spa);
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de
fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
,,Proiect al Programului de dezvoltare edilitară a municipiului Constanţa - zona Faleză,
str.Mihai Eminescu"(FIN.CO.GE.RO. Spa);
iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre
8. Proiect de hotărâre privind modificarea HCLM nr.
506/05.07.2010 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii "Subtraversare DN.2A şi
Sistematizare accese", precum şi a indicatorilor tehnico-economici în faza
Studiului de Fezabilitate;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de
fezabilhate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de
investiţii "Parcare verde - construirea unei parcări supraetajate, zona
Spital Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa";
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
10. Proiect de hotărâre privind modificarea HCLM nr.
38/30.03.2010 privind aprobarea valorii unor tarife pentru plata unor servicii
de utilităţi publice şi conexe acestora, prestate de către S.C.I.L. Confort
Urban SRL;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
11. Proiect de hotărâre privind modificarea şi
completarea anexei la HCLM nr.526/2008 privind insuşirea şi aprobarea
inventarului bunurilor care aparţin
domeniului public al municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
12. Proiect de hotărâre privind completarea şi
actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al
municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
13. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unor
suprafeţe de teren situate în municipiul Constanţa, în vederea înscrierii în
Cartea Funciară;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
14. Proiect de hotărâre privind trecerea locuinţelor
pentru tineri, din proprietatea publică a municipiului Constanţa în
proprietatea publică a statului şi pentru reglementarea juridică a terenurilor
aferente;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
15. Proiect de hotărâre privind trecerea unor imobile
din domeniul public în domeniul privat al municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
16. Proiect de hotărâre privind completarea şi modificarea
HCLM nr. 61/1992, anexa 3 pct. 1, poz. 6, în ce priveşte suprafaţa aferentă imobilului
Piaţa Agroalimentară Tomis Nord;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
17. Proiect de hotăraâre privind retragerea din
administrarea S.C. VILA S.A. Constanţa a unor suprafeţe de teren situate în
municipiul Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
18. Proiect de hotărâre privind declanşarea
procedurilor de expropriere pentru cauza de utilitate publică a unor terenuri
situate în municipiu1 Constanţa, zona DN 2A- Complex Comercial TOM;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
19. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui
tronson aferent străzii Crişului din administrarea Consiliului local al
municipiului Constanţa în gestiune delegată a SCIL Confort Urban SRL Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
20. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui
teren proprietate publică a .municipiului
Constanţa, situat în zona Delfinariu, din administrarea Consiliului local al municipiului Constanţa în
administrarea Consiliului Judeţean Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
21. Proiect de hotărâre privind alipirea unor loturi
de teren situate în municipiul Constanţa, în vederea înscrierii în Cartea
Funciară;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
22. Proiect de hotărâre privind retragerea dreptului
de administrare RAEDPP Constanţa asupra terenului în suprafaţă de 200 mp, lot
2, situat în str. Ştefan Mihăileanu Dr.44;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
23. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii
materiale cuprinse în HCLM Dr. 20/2010 privind alipirea unor suprafeţe de teren
situate în municipiul Constanţa, în vederea înscrierii în Cartea Funciară;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
24. Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile,
din inventarul bunurilor care aparţin domeniului privat al municipiului
Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
25. Proiect de hotărâre privind aprobare Plan
Urbanistic Zonal pentru teritoriul delimitat de bd. I.C. Bratianu, str.
Cibinului, str. Labirint şi str. Egalităţii, teren în suprafaţă de aproximativ
1 ha, proprietate a persoanelor fizice şi juridice;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
26. Proiect de hotărâre privind aprobare Plan
Urbanistic Zonal pentru terenul delimitat de str. Baba Novae, str. Steagului,
str. Andrei Mureşan, str. Biruintei, în suprafaţă de 10797,5 mp, conform
Avizului de oportunitate Dr.38697/19.03.2019, proprietate persoane fizice şi juridice;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
27. Proiect de hotărâre privind aprobare Plan
Urbanistic Zonal pentru teritoriul situat în Zona Campusului Universitar,
delimitat de bd. Aurel Vlaicu şi străzile Rubinului, Smaraldului şi
Diamantului, teren în suprafaţă de aproximativ 5 ha, proprietate a persoanelor
fizice şi juridice;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
28. Proiect de hotărâre privind îndreptarea erorii
materiale din cuprinsul HCLM nr. 23/2005 privind probarea PUD- construire
locuinţă P+M, str. Oneşti nr. 63, teren în suprafaţă de 482,05 mp, potrivit
actelor, şi 481,15 mp, potrivit măsurătorilor, proprietate Dragu Ion şi Elena;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
29. Proiect de hotărâre privind aprobare Plan
Urbanistic Zonal pentru terenul delimitat de prel. str. Fulgerului, str. Eduard
Caudella, str. Dezrobirii, incinta Academia Navală în suprafaţă de 32000.00 mp,
conform Avizului de oportunitate nr. 32004/05.03.2010, proprietate persoane
fizice şi juridice;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
30. Proiect de hotărâre privind modificarea HCLM nr.
83/07.03.2007 privind aprobarea participării municipiului Constanţa, în
calitate de membru fondator, în vedera constituirii Asociaţiei pentru
Promovarea şi Dezvoltarea Turismului -LITORAL;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului
Parcare verde - construirea unei parcări supraetajate, zona Spital
Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, judeţul Constanţa şi a cheltuielilor
legate de proiect în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional
Regional 2007-2013;
, iniţiator:primar
Radu Ştefan Mazăre
32.Proiect de hotărâre privind aprobarea evaluării
finale a managementului la Muzeul de Artă Populară Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
33. Proiect de hotărâre privind aprobarea taxei de
participare la Târgul Naţional al Meşterilor Populari din România, organizat
anual de Muzeul de Artă Populară Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
34. Proiect de hotărâre privind modificarea şi
completarea HCLM nr. 221/29.06.2006 privind organizarea şi exercitarea auditului
public intern în cadrul Primăriei municipiului Constanţa, cu modificările şi completările
ulterioare;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
35. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului
local de facturare a energiei termice în sistem centralizat al RADET Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
36. Proiect de hotărâre privind aprobarea preţului de
facturare al apei de adaos măsurată la limita de proprietate dintre furnizor şi
utilizator;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
37. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării
bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al RADET Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
38. Proiect de hotărâre privind aprobarea situaţiilor financiare
anuale ale RADET Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
39. Proiect de hotărâre privind modificarea şi
completarea HCLM nr. 396/2009 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare
pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
40. Proiect de hotărâre privind modificarea HCLM nr.
473/09.11.2009 pentru stabilirea consumului lunar de carburanţi pentru
autovehiculele utilizate de Primăria municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
41. Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării în
străinatate a unui consilier municipal (Ibraim Temur) pentru îndeplinirea unei
misiuni cu caracter temporar şi aprobarea cheltuielilor aferente acestei deplasări;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
42. Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării în
străinătate a unui consilier municipal (Gheorghe Florin) pentru îndeplinirea
unei misiuni cu caracter temporar şi aprobarea cheltuielilor aferente acestei
deplasări;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
43. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „cetăţean
de onoare al municipiului Constanţa" domnului Moisoiu Anastasiu Dănuţ Nicoşor;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
44.. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de
„cetăţean de onoare al municipiului Constanţa" domnului Stroe Felix;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
45. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de
„cetăţean de onoare al municipiului Constanţa" domnului Stoica Gheorghe;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
46. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „cetăţean
de onoare al municipiului Constanţa" domnului Dobre Mircea;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
47. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de
înfrăţire între Primăria municipiului Constanţa din România şi Primăria
Provincială din Callo-Peru;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
48. Proiect de hotărâre privind exonerarea SC
FIN.CO.GE.RO.SPA Catania Italia de obligaţia de plată a impozitului pe
terenurile ce fac obiectul contractelor de concesiune nr. 38133/2000 şi nr.
38134/2000 de la data semnării acestora, respectiv 15.06.2000 şi până la data
semnării proceselor verbale de predare-primire nr. 78155/28.05.2009 pentru terenul
situat în Faleză Nord şi nr. 175206/13.01.2010 pentru zona Faleză-str. Mihai Eminescu;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
49. Proiect de hotărâre privind transmiterea de către
SC Carrefour Romania SA şi SC Metropolis Investiţii lmobiliare SRL, cu titlul
gratuit, către Municipiul Constanţa, a dreptului de proprietate asuprea unei
sume de bani, în scopul utilizării ca despăgubire pentru exproprierea
imobilelor situate pe anplasamentul drumului şi necesare pentru realizarea lucrării
de utilitate publică de interes local „Subtraversare DN 4A şi Sistematizare accese";
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
50. Proiect de hotărâre privind încheierea cu SC
Carrefour România SA şi SC Metropolis Investiţii Imobiliare SRL a unui protocol
de acord referitor la termenii şi condiţiile în care părţile înţeleg să
colaboreze în vederea realizării obiectivului „Subtraversare DN 2A şi
Sistematizare accese";
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
51. Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de
funcţii şi organigramei aparatului de specialitate al Primarului municipiului Constanţa
şi instituţiilor publice din subordfnea Consilului Local al municipiului Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
52. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei la
HCLM nr. 27/05.02.2010;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
53. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării
managementului asistenţei medicale la Consiliul Local al Municipiului Constanţa
pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
54. Proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor
RATC Constanţa la transportul urban de călători în municipiul Constanţa;
iniţiator:primar Radu Ştefan Mazăre
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp