Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Municipiului Constanța, în instanță cu dr. Halichidis, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase! Se contestă executarea

ro

29 Feb, 2024 17:00 774 Marime text
  • În procesul câștigat de Stela Halichidis după demiterea de la conducerea Spitalului de Boli Infecțioase, judecătorii au decis, de asemenea, obligarea municipalității la plata către medic a salariilor ce i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost demisă.
Judecătoria Constanța analizează mâine, 1 martie 2024, dosarul în care Primarul Municipiului Constanța a formulat o contestație la executare, în contradictoriu cu dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
 
Demisă în urma incendiului de la SCBI Constanța de pe 1 octombrie 2021, Stela Halichidis a câștigat definitiv procesul deschis pentru anularea dispoziției de încetare a contractului de management, semnată de primar.
 
În același proces, judecătorii au decis, de asemenea, obligarea municipalității la plata către medic a salariilor ce i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi fost demisă.
 
Acum, Secția Civilă a Judecătoriei Constanța va analiza mâine, 1 martie 2024, contestația la executare formulată de Primarul Municipiului Constanța în contradictoriu cu Stela Halichidis.
 
Dosarul are indicativul 32073/212/2023 și se află în atenția Secției Civile a Judecătoriei.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, într-un dosar separat, Municipiul Constanța a obținut, la rândul său, suspendarea provizorie a executării silite, în contradictoriu cu Stela Halichidis.
 
Municipiul a obținut suspendarea executării
 
Dosarul respectiv are indicativul 33833/212/2023, iar în cauză instanța a hotărât suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare efective a executării, formulată într-un dosar separat, cu indicativul 33832/212/2023.
 
În acel dosar, prin Încheierea finală nr. 15523/2023, Judecătoria Constanța a arătat că „în motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esenţă, că Municipiul Constanţa nu are calitatea de debitor întrucât prin titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 155/16.02.2023 instanţa a dispus obligarea Primarului Municipiului Constanţa la plata către reclamantă a unor despăgubiri ca urmare a anulării Dispoziţiei nr. 5199 din data de 04.10.2021, iar acea dispoziţie nu a fost emisă de Primarul Municipiului Constanţa în calitate de reprezentant al UAT-ului“.
 
„Totodată, a precizat că anterior, nu a fost comunicat niciun act de executare către UAT Municipiul Constanţa întrucât nu are calitatea de parte în dosarul de executare, însă la data de 18.12.2023 a fost informat de către BRD Groupe Societe Generale că pe numele Municipiului Constanţa a fost înregistrată poprirea înfiinţată de BEJ Bogăție Silvia Laura în dosarul execuţional nr. 1521/2023, pentru suma de 127.162,30 lei, având ca şi creditor pe Halichidis Stela“, se mai arată în actul instanței.
 
Conform sursei citate, reprezentanții UAT „au susţinut că este îndeplinită condiţia urgenţei, iar continuarea executării silite cu privire la suma de 127.162,30 lei ar produce prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat, sens în care se impune suspendarea provizorie a executării silite ca o măsură necesară, urgentă şi provizorie“.
 
După deliberări, cererea municipiului a fost admisă.
 
„În fapt, instanţa reţine că în dosarul de executare silită (...)a fost înfiinţată poprirea asupra conturilor deschise pe numele Municipiului Constanţa cu privire la suma de 127.162,30 lei, astfel cum rezultă din comunicarea e-mail din data de 15.12.2023“, au spus judecătorii.
 
„Instanţa constată, pe baza unei aprecieri sumare a probelor aflate la dosar că nu rezultă în mod cert calitatea de debitoare a contestatoarei în dosarul de executare (...), sens în care se impune luarea unei măsuri provizorii, pentru evitarea continuării executării silite faţă de o entitate care nu are calitatea de debitoare“, se arată în motivarea deciziei instanței.
 
„Totodată, instanţa reţine că, faţă de calitatea de instituţie publică a contestatoarei, UAT Municipiul Constanţa, se impune analiza cererii și prin prisma interesului public în raport de interesul privat al intimatei – creditoare“, au arătat judecătorii.

 
Aceștia au explicat în continuare că „astfel, dată fiind suma însemnată ce face obiectul executării silite, respectiv 127.162,30 lei, instanța apreciază că activitatea curentă a contestatoarei ar putea fi afectată de continuarea executării silite demarată de intimată, impunându-se cu caracter urgent suspendarea provizorie a executării silite pentru a evita eventualele consecințe negative care s-ar putea cauza bugetului instituției, cu efecte implicit asupra activității de interes public desfășurată de contestatoare“.
 
Decizia din dosarul de mâine, deschis de Primarul Municipiului Constanța, va putea fi atacată la instanța superioară.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Dr. Stela Halichidis a câștigat!
Primarul Vergil Chițac a semnat dispoziția pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii