Lumea marinarilor Acolo unde Dunărea susură legende. Hatmanul piraților

Pe axa geografică a literaturii române, Sulina și-a redobândit încă din anul 1930 notorietarea și imaginea de port cosmopolit, misterios și într-atât de pitoresc încât Jean Bart – comandorul și nu piratul - ilustrul nostru antecesor Eugeniu Botez va rămâne statornic paznic de far și fidela sa călăuză întru spirit și cultură autohtonă,pentru posteritate.
Întâmplarea – fericită, de altfel – a făcut ca vreme de aproape un an, din vara caniculară 1986 și până în cea a anului următor – să hălăduiesc peste dunele celebrei și la unison damnatei garnizoane de la gura Dunării, privată de strălucirea, faima și reputația de odinioară. Decidenții militari dispuseseră, fără nicio noimă, dislocarea Divizionului 50 Vânătoare de Submarine de la cheul sulfuros din Mangalia în pustietatea bazinului Portului Nou din Sulina. Acolo unde singurele jaloane logistice ale unei frustante etape de supraviețuire erau doar cofretul de electricitate și babalele de acostare.
Dar, dincolo de acest accidental experiment cazon, din Sulina am rămas cu amintiri de tot soiul.Pe care le-am amplificat ulterior, prin alte și alte escale, mult mai agreabile, ca jurnalist militar și director al Muzeului Marinei Române, participant la activitățile comemorative organizate de Liga Navală Română.
Așa am cunoscut-o pe entuziasta bibliotecară Ilinca Mihăilă, custodele unui veritabil tezaur de carte veche și incredibil de rară, aici l-am redescoperit pe ofițerul fluvial Valentina Mândroiu, secundul navei hidrografice „Mamaia”.

Și tot aici,la o agapă camaraderească pe nava „Fortuna”, aveam să-l cunosc pe maistrul militar principal Gheorghe Comârzan, proaspăt pensionar și împătimit colecționar.Cu care,conjunctural, aveam să mă revăd la Techirghiol,prilej cu care l-am încurajat să persevereze în proiectele sale salutare privind trecutul tărâmului deltaic al pescarilor, corăbierilor, armatorilor, bancherilor, diplomaților, aventurierilor și piraților de altădată.Și să-și oficializeze paternitatea și autoritatea asupra primului muzeu particular din Dobrogea. Pe care, cu modestia care îl caracterizează, l-a intitulat și îl prezintă drept Expoziția „Sulina Veche”.
Și care îl reprezintă atât de fidel, aureolându-i harul, personalitatea și predispoziția pentru promovarea culturiiancestrale a locurilor natale, atât de elocventă, de pură și de captivantă.


Un custode împătimit
„Numele meu este Gheorghe Comârzan și sunt un pasionat colecționar și navigator – se prezintă autorul „Poveștilor Sulinei”.
Am urmat Școala de Maiștri Militari de Marină, unde am dobândit cunoștințe esențiale despre navigație și viața pe mare. Deși nu sunt istoric de profesie, dragostea mea pentru istoria Sulinei și pentru obiectele vechi m-a determinat să devin un custode al trecucutului acestui oraș pitoresc.
Interesul meu pentru viața Sulinei de altădată a fost stârnit la vârsta de 12 ani, când adunam lemne de pe plajă și am descoperit «Cimitirul corăbiilor», un loc unde se făceau lucrări de dragare și unde se găseau epavele navelor naufragiate. Fiecare obiect adus la suprafață de drage mă fascina și mi-a alimentat dorința de a afla cât mai multe despre trecutul acestei regiuni.

Am dedicat o mare parte din vița mea colectării de obiecte care reflectă istoria și tradițiile Sulinei.
Am adunat unelte tradiționale, piese de pe vechile corăbii, fotografii de epocă și multe alte artefacte pe care le-am expus în propria mea colecție, numită «Expoziția Sulina Veche». Aceasta este situată în curtea casei mele, aproape de farul vechi și clădirea Comisiunii Europene a Dunării. Colecția include obiecte tradiționale folosite în Deltă, piatra originală a morii de vânt a străbunicului meu, fotografii și documente de familie, obiecte navale vechi, fotografii și obiecte legate de cosmopolitismul din Sulina, un caiuc maritim folosit la pescuitul la mare și o reproducere a morii de vânt a străbunicului meu din Sulina.
Expoziția mea nu este doar o colecție de obiecte, ci o poveste în sine. Fiecare piesă are propria sa poveste, fie că este vorba de un urcior vechi folosit de străbunici sau de un clopot naval folosit pentru semnalizare.”.




Pentru că, dincolo de geografia și trecutul glorios al portului de odinioară, Sulina are propria sa memorie identitară. La care a trudit și contribuit, de-a lungul ultimului secol, o pleiadă de oameni generoși, studioși și devotați locurilor natale sau zonei unde, chiar și vremelnic, au locuit și de care au rămas atașați sufletește și spiritual.
Mă limitez doar la pitorescul scrierelor comandorului Eugeniu Botez, la demersurile enciclopedice ale colonelului de marină Mihail Drăghicescu, la consistenta monografie redactată de cercetătorul principal I Constantin Bondar, profesoara Virginia Antoaneta Dima și Eugenia Iacovici Lungu, la insolita radiografie a necropolei explorate deinginerul constănțean Petre Covacev, la savuroasele memorii ale sulineanului Zaharia Potârniche, la pertinentele rememorări ale gălățeanului fără de hodină Tudose Tatu, neinteresat de nimic altceva decât de vechiul trai pe țărmurile Dunării maritime și lumea marinărească de atunci și, de ce nu, la recentele romane ale MarceleiBarbu, fiica legendarului pilot Benone Barbu sau ale fostului cadet L.M.M.-ist Adrian G. Romila.



Veritabil jurnal de bord sentimental, afectuos scris și generos ilustrat,acompaniat de confesiuni și varii informații congruente, atotcuprinzătoare ca arie tematică și relevante ca spectru evocator, “Poveștile Sulinei”,zămislite de Gheorghe Comârzan și Nicolae Iacob, merită - și trebuie - să continue și să afluească spre inima cititorilor.
În cuprinsul celor 14 capitole autorii concentrează chintesența unui trecut mercantil glorios al portului Sulina, excentric, fabulos și romantic deopotrivă: „Sulina în perioada turcească până la 1829”, „Sulina în perioada administrației țariste de la 1929 până la Războiul Crimeii”, „Sulina în timpul Războiului Crimeii 1853-1856”, „Sulina în perioada Comisiei Europene a Dunării 1856-1939”, „Cimitirul cosmopolit din Sulina”, „Bisericile din Sulina”, „Farurile din Sulina”, „Casele din Sulina”, „Personalități ale Sulinei”, „Sulina în timpul Primului Război Mondial”, „Sulina în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, „Sulina după cel de-al Doilea Război Mondial” și „Transformările Sulinei în perioada comunistă”.

“Sulina este locul unde oameni din toate colțurile lumii s-au adunat pentru a-și croi destine și a dezvolta această localitate, pe un pământ adus din toate zările, fie de corăbii ca lest, fie de Dunăre sub formă de aluviuni – conchide Gheorghe Comârzan. Aici, diversitatea și efortul comun se împletesc pentru a crea un mozaic al prosperității.”.
De altfel, lucrarea a fost apreciată încă de la prima ediție, fiind distinsă anul trecut de “Clubul Amiralilor” cu Premiul „Colonel de marină Mihail Drăghicescu” la secțiunea Istorie și geografie, hidrologie şi meteorologie maritimă și fluvială.



Cu speranța că, într-o retrospectivă enciclopedică policromă, această istorie vie va deveninu numai o stavilă în calea uitării, ci chiar o cartede vizită a Sulinei mileniului III, vă invit să lecturați “Poveștile Sulinei” și, dacă nu ați făcut-o încă, să vizitați și admirați inefabilul patrimoniului material, cultural și spiritual pe care Expoziția „Sulina Veche” îl conservă, îl degajă și îl oferă cu atâta generozitate vizitatorilor.


Cât despre impactul preocupărilor sale actuale, Gheorghe Comârzan, potențial Cetățean de onoare al Sulinei, afirmă: „Am avut onoarea de a fi gazda multor vizitatori care au venit să afle mai multe despre istoria Sulinei și să audă poveștile pe care le spun cu pasiune despre acest loc minunat.
Prin munca mea încerc să păstrez vie memoria acestui loc și să împărtășesc frumusețea și bogăția istoriei sale cu toți cei care doresc să o descopere.
Sper ca eforturile să inspire și să fascineze generațiile viitoare, la fel cum m-a inspirat pe mine acest oraș deosebit.”.



Cu Gheorghe Comârzan, orice escală la Sulina este început de aventură. Convingeți-vă!
Bibliografie: Gheorghe Comârzan, NicolaeIacob, “PoveștileSulinei. Piediciîncaleauitării”, Sulina, 2025
Sursa foto: Gheorghe Comârzan & Manole Ciolacu
 
 
Despre Marian Moşneagu

Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.


Citește și: 
LumeamarinarilorPetalepestevaluri. Primele nave cu nume de eroi (GALERIE FOTO)