Lumea marinarilor Pași peste ape. Două prove efemere

Pentru orice navă, Jurnalul de bord este mai mult decât un document cu valoare juridică. L-aș putea intitula chiar o cronică a carierei și vieții sale tumultuoase. Pentru că da, oricărei nave, indiferent de longevitate, echipajul - sau mai degrabă echipajele sale consecutive -, îi asociază ore de marș, escale, furtuni, avarii, reparații mai mici sau mai mari. Și fel de fel de peripeții. La care se adaugă, în compensație, palmaresul unor recordurinebănuite.
 
Catargele Dobrogei
 
Teoretic, suntem de aceeași vârstă. Și dacă eu sunt cel care astăzi mai navigă... printre amintiri, este doar o chestiune de destin.
Așadar, în anul 1961, în Șantierele navale „TretijeMaij“ din Rijeka - Iugoslavia, era construită nava „Dobrogea“ cu o capacitate de 12.961 tdw, dotată cu un motor„Sulzer“ original, cu 8 cilindri şi cu o putere de 5.600 CP, care îi conferea o vitezăde 14 Nd.
Primul vapor de marfă care a purtat numele „Dobrogea”, construit la Şantie­rul „Robert Napier &Sons Ltd” din Glasgow pentru Serviciul Maritim Român și intrat în serviciu la 1 iulie 1897, a avut o carieră de numai  38 de ani sub pavilion românesc.
 



 
Până la izbucnirea Primului Război Mondial, nava a fost utilizată pe linia de navigație Dunăre-Rotterdam. În timpul Marelui Război a fost închiriată marinei ruse pentru transporturi în Marea Neagră.

Renovată în cursul anului 1922, la Șantierul Naval „România” din Brăila, a reluat cursele pe linia Dunăre-Constanța-Levant până în 1935 când, în condițiile crizei economice mondiale, a fost vândută unui armator străin.




Cea de-a doua navă botezată „Dobrogea”, intrată în serviciulCompaniei de Navigație Maritimă “NAVROM” Constanța în luna iunie 1961, a supraviețuit aproape trei decenii furtunilor pe mările și oceanele lumii.Dar nu și tranziției spre... economia de piață.
După recepţionare,aceasta a plecat în primul său voiaj spre Constanţa,sub comanda căpitanului de cursă lungă Gheorghe Balaban.
 „Noi auzisem deja povestea care circula prin tot portul, că la sosirea navei «Dobrogea» în port, vară fiind, Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreună cu suita, prezenţi pe litoral, au vizitat nava şi la întrebarea: «- Cine este comandantşi dacă este membru de partid?»,un cadrist a început să-i înşire ... mă rog, fişa de cadre a comandantului Gheorghe Balaban.
Că a absolvit Liceul Militar din Târgu Mureş, în anul 1938, că este fiu de ţăran din zona Făgăraşului, că a făcut Școala Militară de Marină la Constanţaşi Al Doilea Război Mondial l-a găsit aspirant de marină la Flensburg, în Germania, lângă Bremenhaven.

Acolo, după naufragiul cu un submarin german pe care era ambarcat, şi cele 24 de ore petrecute în apă, până a fost salvat, la puţin timp după capitularea Germaniei a fost închis într-un lagăr de către englezi.
Apoi, trecând prin toate peripeţiile inerente vremurilor, Gheorghe Balaban a ajuns acasă, s-a reîncadrat în 1945 în Marină - încă Regală - care la abdicarea regelui a devenit «populară», iar în anul 1955, toamna, a fost trecut în rezervă, ca incompatibil cu noul regim, în general şi nedorit în armată, în special.
Ajuns în portul Constanţa, după un stagiu în Marina comercială, a fost ambarcat comandant pe nava «Dimitrov» şi apoi, în 1961, a fost trimis la Rijeka să ia în primire comanda navei «Dobrogea».
«Este un bun profesionist», s-au scuzat cadriştii, nebănuind cum ar putea să cântărească «şeful cel mare» asemenea «neguroasăbiografie», pe vremea aceea, a aspirantuluiGheorghe Balaban, fost angajat al Wehrmacht-ului...
Şi poate în scop propagandistic sau chiar din interes pragmatic, pentru că în anii aceia flota comercială în plină dezvoltare avea nevoie stringentă de personal – «şeful cel mare» l-a «graţiat»pe Gheorghe Balaban, s-a întors spre unul din tovarăşii lui şi a decis: «- Chivule, să-l facem membru de partid!».
Era Chivu Stoica, căzut mai târziu, tare rău în dizgraţia lui Ceauşescu...”.
 
 


Întâlnirea suratelor
 
În martie 1962 a urmat recepţia, în acelaşişantier naval, a surorii sale „Bucureşti”.
„La împlinirea anului de garanţie a acestei nave, am participat şi eu în funcţia de ofițer II maritim la andocare şi lucrările aferenteîn Șantierul Naval «TretijeMaij» Rijeka din Iugoslavia – avea să povestească peste ani clcNicolae Romulus Moise.
Îmi aduc aminte de o asemenea întâlnire cu nava «Dobrogea», sub comanda lui Liviu Neguţ, navă-sorăcu nava noastră «Bucureşti», unde eram secund, iar comandant Constantin Costăchescu, neuitatul Giaga.
Era prin anii `64, în Oceanul Indian, în largul Peninsulei Socotra. Ei mergeau spre Japonia, noi veneam din India încărcaţi cu minereu spre casă.
Tocmai se liniştise vremea, într-o zi minunată, după câteva nopţi cu furtună, din care am crezut că nu mai scăpăm. Am lansat una din bărci la apă, era şi un bun exerciţiu de salvare şi ne-am întors de la «Dobrogea» cu o oală mare de 10 litri plină cu îngheţată. A fost o surpriză grozavă, pe care numai Liviu Neguţ putea să ne-o facă.
A vrut să ne dăruiască şi doi cocoşi zdraveni, din cei zececrescuţi la bord, puişoriluaţi de Liviu dintr-o piaţă de prin Spania.
Cu timpul însă, pe la sfârşitul anilor `60, când flota a început să crească şi se desfășura ca un șirag de mărgele de la Constanţa până la Gibraltar, aceste întâlniri au devenit banale. Dar, nu erau lipsite de plăcuta surpriză a revederiicu foşticolegi sau prieteni ambarcaţi pe alte vapoare.”.



În anul 1963 poetul Toma George Maiorescu a efectuat un voiaj, ca marinar, cu cargoul „Dobrogea”, străbătând Atlanticul până pe țărmurile Braziliei și Argentinei. Impresiile sale de călătorie au fost publicate în volumul de poeme „Pași peste ape”, apărut doi ani mai târziu, la Editura pentru literatură.
 
Ancorele trecutului
 
Sâmbătă, 16 octombrie 1965, cargoul „Dobrogea” se înapoia în portul Constanța la finalul celui de-al 30-lea voiaj. Plecat pe 5 aprilie cu un transport de 10.750 tone ciment pentru Spania, a continuat cu o încărcătură de fosfat și gips din Casablanca pentru portul japonez Nagaya iar din arhipelagul japonez, în porturile nordice ale Spaniei. Un total de 35.000 Mm străbătute în apele a 8 mări și 3 oceane, cu escale în 20 de porturi mari ale lumii.
În 1967 nava a efectuat o cursă de 104 zile, sub comanda clcBoris Cazacu, pe itinerariul Constanța - Novorossiisk – Wakamatzu (Japonia) - Wampoa (China) – Colombo (Ceylon) – Marmagoa (India) – Constanța. Pe drumul de întoarcere, supraviețuitorii celor 5 zile de furtună de gradul 9-10 din Marea Japoniei au mai avut tăria să salveze o șalupă naufragiată, aflată în bătaia valurilor...
La începutul lunii martie 1972, nava pleca într-un lung voiaj „între cer și ape” spre Japonia, descris de timonierul șef Dumitru Cornei în serialul „Cu «Dobrogea» spre Țara dimineților liniștite”, publicat de cotidianul „Dobrogea nouă”.
Între cei 50 de membri ai echipajului se aflau ofițerul III Decebal Mirescu, șeful de echipaj Dumitru Munteanu și alții.
 


„Eram îmbarcat pe «Dobrogea» - avea să povestească unui ziarist viitorul comandant de cursă lungă Ștefan Fraitag, unul dintre reputații lupi de mare ai NAVROM-ului, aflat și el printre membrii echipajului navei.
În Marea Chinei avuseserăm ghinionul să fim prinși de un ciclon puternic. După 12 zile de «dans» eram cu toții frânți de oboseală, extenuați. Acum ne îndreptam spre strâmtoarea Sunda, undeva la sud de Ecuator.
Țin minte că în după-amiaza aceea (o după-amiază calmă, fără pic de adiere!) am dormit somnul cel mai adânc din viața mea. Seara urma să intru în cart. Noaptea ne-a ajuns la vreo 30 de mile depărtare de strâmtoare. A coborât brusc, pe neașteptate. Timonierul, care cunoștea acest fenomen, m-a avertizat: «- O să avem o noapte nemaipomenită, domnule ofițer III!»
La puțină vreme s-au ivit și stelele. Lumina lor rece te înfrigura. Păreau foarte aproape, dar noi pluteam în beznă. Deodată, apa a început să se coloreze, să se îngroașe parcă, devenind albă. Cerul sclipitor, înghețat, smoala din jurul nostru și marea de lapte… N-aș putea să descriu niciodată exact acel fenomen straniu. Fluorescența apei este ceva uluitor. Dacă privești atent, ai senzația că marea ascunde un magnet uriaș cu care golește stelele de lumină.
Asta a fost cea mai grozavă întâmplare trăită de mine.”.
 
Revoluția și involuția flotei
 
După Revoluția din decembrie 1989, soarta floteicomerciale și de pescuit oceanic a României libere a fost pecetluită prin „politicile economice guvernamentale de orientare strategică aprivatizării companiilor de navigaţie.”.
Astfel, în faţa impactului tenebroaselor transformări din economia noastră naţională, cu impactdezastruosasupra activității flotei maritime comerciale, Ministerul Transporturilor, prin Departamentul Transporturilor Navale, a luat o serie de măsuri aşa-numite strategice, prin care a încercat să readucă această activitate pe linia de plutire.
„Prima acţiune a fost de a reduce în baza Decretului - Lege nr.40/4 februarie 1990 numărul navelor din flotă prin vânzarea a 24 de nave cu termene expirate de funcţionare prin licitaţie publică internaţională organizată de Întreprinderea de Comerţ Exterior NAVEXIMGalaţi– precizează în Memoriile sale clcNicolae Romulus Moise.
Iar cu ocazia celor câteva procese de licitaţie care au avut loc la diferite date pentru înstrăinarea navelor au apărut o serie de nereguli, preludiul altor numeroase abateri ce au urmat, de la normele legale încă în vigoare ale vechiului regim, încălcate sub semnul paravanului perimării lor politice,în scopul «potrivirii»anumitor interese personale de grabnică «privatizare».
Prima licitaţie a avut loc la 12 aprilie 1990 în care s-au vândut în bloc 13 nave scrap, cu o vechime mai mare de 25 de ani,cu valoare de inventar de 448 milioane lei. Acestea au fost navele «Piteşti», «Buzău», «Oradea», «Galaţi», «Suceava», «Cluj», «Timişoara», «Sighişoara», «Petrila»,«Piatra Neamţ», «Vatra Dornei», «Bucureşti»şi«Dobrogea».”
          Așa am rămas noi,pentru a doua oară în istoria Marinei comerciale, fără “Dobrogea”, după nici 30 de ani de serviciu.Și,treptat-treptat, așa a rămas România și fără flotă...
          O a treia navă care să perpetueze numele Dobrogei pe mări și oceane rămâne, încă, o speranță... Căci fără catargele sale, Dobrogea continentală este aidoma unui țărm bântuit de furtunileunei copleșitoare neputințe...
 
Bibliografie:
 

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.

Citește și:
LumeamarinarilorNostalgiilevânătorilor de submarine. Festinulcorvetelor