Lumea marinarilor Un rege sub 10 amirali. Așii „Asului de cupă”

După distrugătoarele „Mărăști”și „Mărășești”, intrate în serviciul Diviziei de Mare la 1 iulie 1920, Guvernul României a pus dispoziția Ministerului de Război un credit de 880 milioane lei, pentru a se comanda în Italia materiale de război. Prin Contractul încheiat cu Casa „Pattison” din Napoli-Italia, semnat la 13 noiembrie 1926, suma de 423 milioane lei a fost destinată pentru construcția a două contratorpiloare.
 


Pentru urmărirea lucrărilor, a fost trimisă la Napoli o comisie de supraveghere a construcției navelor,condusă de comandorul ing. Vasile Năsturaș.
 
Cele mai moderne unități navale din Marina Română
 
Construcția contratorpiloarelor „Regele Ferdinand I” și „Regina Maria”, în Șantierele italiene ex - C.T.T. & Pattison, devenite ulterior „Officine Meccaniche e Cantieri Navali di Napoli”, a început în anul 1927, fiind finalizată trei ani mai târziu.
Lansarea la apă a distrugătorului Regele Ferdinand I” avut loc pe 1 decembrie 1928,  iar construcția și probele de recepție au durat până la 5 iunie 1930.
Cele două moderne unități navale aveau deplasamentul de circa 2 000 tone fiecare, la încărcătura maximă, lungimea maximă - 102 metri, lățimea maximă - 9,600 metri,pescajul - 4 metri, fiind copia fidelă a tipului de contratorpilor „THORNYCROFT”.
          Ambele nave au fost armate cu câte 5 tunuri de 120 mm tip Bofors, 1 tun A.A. de 76,2 mm, 4 mitraliere A.A. de 40 mm, 2 grupuri trinate de tuburi lanstorpile de 533 mm tip S.T., o instalație dublă în ambele borduri la pupa pentru lansat mine de blocus, o instalație de aruncat bombe antisubmarin, la pupa și o inslalație pentru două torpile de remorcă tip „Ginocchio”.
 



Navele erau dotate cu motoare de 45 000 C.P., capabile să dezvolte o viteză medie de 37,6 Nd. Raza de acțiune la viteza de 15 Nd era de 3.000 mile.
În dimineața zilei de 28 iulie au sosit la Napoli și s-au ambarcat la bordul ambelor distrugătoare tip R ofițerii, maiștrii și trupa trimiși pentru completarea  echipajelor, în vederea voiajului sprețară.
Pe  4 septembrie, la ora 00.00, ambele nave au părăsit portul de origine, luând drumul spre Constanța.
 
Intrarea în serviciul Marinei Regale Române
 
Întâmpinate în larg de distrugătoarele „Mărăști” și „Mărășești”, la bordul cărora se ambarcaseră comandantul Marinei, viceamiralul Vasile Scodrea, comandantul Diviziei de Mare, contraamiralul Vasile Pantazziși numeroși alți ofițeri de marină cu familiile, pe 7 septembrie 1930, la ora 13.00, după salutul pământului patriei, navele au acostat în portul Constanța.

Conform Ordinului de Zi nr. 35 al Comandamentului Marinei Militare, cele două distrugătoare au intrat în serviciu în aceeași zi, înscriindu-se în ordinea de bătaie a Diviziei de Mare. Astfel, în anul 1930, cele patru distrugătoare tip M și R au constituit Escadrila de Distrugătoare, cea mai importantă unitate a Diviziei de Mare.


Pe 27 mai 1931 în portul Constanța au avut loc festivitățile prilejuite de botezul distrugătoarelor și decorarea bricului „Mircea” cu „Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu”, la care au participat Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai, A.S.R. Principele Nicolae, Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștri, generalul Constantin Ștefănescu-Amza, ministrul armatei, Dimitrie Ghica, ministrul de Externeș.a.
După cuvântările P.S.S. Episcopului Gherontieși viceamiralului Vasile Scodrea, comandantul Marinei Regale, Carol al II-lea a semnat actele de botez ale celor două distrugătoare. Nava comandată de căpitan-comandorul Alexandru A. Gheorghiu  a primit numele „REGELE FERDINAND I”„pentru a aminti de Regele făuritor al României Mari și a-l da de pildă generațiunilor de marinari, pentru caracterul său și devotamentul nemărginit către țară.”.
 
 
 


În anii 1932-1933 cele două grupuri de distrugătoare, constituite în Escadra de Distrugătoare, comandată de comandorul Gheorghe Koslinski, au executat teme de luptă în vederea instruirii echipajelor, printre care urmărirea submarinelor inamice, lansări de bombe antisubmarin, lansări de mine și trageri de artilerie, lansări de torpile.
În anul 1933 cele două nave tip R au format Grupul I Distrugătoare.
La 10 septembrie distrugătorul „Regele Ferdinand” a ieșit în mare pentru două zile cu promoția 1898, în prezența mareșalului Constantin Prezan și a viceamiralului Ioan Bălănescu.
La 1 octombrie N.M.S. „Regele Ferdinand”  s-a deplasat la Balcic pentru a da onorurile necesare la sosirea în stațiune a M.S. Regelui Carol al II-lea, M.M.L.L. Regelui și Reginei Iugoslaviei, ultimii sosiți cu distrugătorul „Dubrovnik”. A doua zi, distrugătorul românesc a fost vizitat de suveranii României și Iugoslaviei.
La începutul anului 1935 distrugătoarele, precum și alte tipuri de nave, au fost dotate cu tunuri de 37 mm A.A. și navale germane tip „Rheinmetall” și mitraliere franceze calibru 13,2 mm tip „Hotchkiss”.Drept urmare, pregătirea artileristică a echipajelor distrugătoarelor s-a amplificat. Astfel, în martie 1935 distrugătorul „Regele Ferdinand” a executat pentru prima oară în Marina Română o tragere A.A. cu tunul de 76 mm asupra unei manșe remorcate de un avion, la înălțimea de 1 500-2 000 metri și la o distanță de tir de până la 4 000 metri.
Înzestrarea  distrugătoarelor cu instalații de tragere centralizată a creat în Marina Regală o școală de directori de tir. În acest scop, au fost trimiși ofițeri români la Școala de Trageri Navale Whale Island, căpitan-comandorul Alexandru Constantinescu-Cocioc fiind promotorul tragerilor centralizate în cadrul Escadrilei de Distrugătoare.
În preajma celui de-al Doilea Război Mondial, navele au fost modernizate în Șantierul Naval Galați, fiind dotate cu tunuri A.A. germane de 37 mm tip SKC, model 1936.
 
Distrugătorul„Regele Ferdinand” în campania din Est
 
În cursul anului 1941 Escadrila de Distrugătoare  a executat 51 de misiuni de luptă, în 921 ore de marș, în care cele patru distrugătoare au parcurs 10.100 Mm, printre care 19 misiuni de siguranță, în folosul operațiunilor de dragaj, minare și transporturi, 106 misiuni de susținere și supraveghere, două atacuri asupra submarinelor inamice cu rezultate pozitive (la 1 decembrie, în raionul Șabla, cu distrugătoarele „Regele Ferdinand”   și „Regina Maria”) și la 17 decembrie, la Sud de Bugaz, cu distrugătorul „Regele Ferdinand”, minări la Constanța, pe coasta românească și pe coastele Bulgariei.
Prin Ordinul de Zi nr. 7 din 8 octombrie 1941, comandorul August Roman,  comandantul Escadrilei de Distrugătoare a adus laude și mulțumiri„comandanților, ofițerilor, maiștrilor și echipajelor distrugătoarelor «Regele Ferdinand I» și «Mărășești» pentru munca și felul cum au știut să execute misiunea încredințată Escadrilei de Distrugătoare în ziua de 7 octombrie 1941.
Acest lucru îmi dă credința că și în viitor în situațiuni mai critice și în prezența inamicului să pot conta pe munca, priceperea și curajul lor pentru ca misiunile Escadrilei de Distrugătoare să fie încununate cu succes.”.
De asemenea, pentru modul în care „Forța Navală Maritimă a executat în cursul lunii octombrie în Marea Neagră, o operațiune de cea mai mare importanță pentru protecția transporturilor maritime destinate susținerii grelelor lupte duse de armată și aviație”, echipajul distrugătorului “Regele Ferdinand” a fost citat prin Ordinul de Zi pe Armată nr. 16 din 14 noiembrie 1941.
Pe 17 decembrie, distrugătorul „Regele Ferdinand” a scufundat un submarin în zona Bugaz.
Prin Ordinul de Zi nr. 91, comandorul Horia Macellariu, comandantul Escadrilei de Distrugătoare, transmitea întregului echipaj: „Tuturor, ofițer secund, ofițeri, maiștri și marinari, eu, comandantul vostru vă mulțumesc din suflet pentru felul cum v-ați îndeplinit datoria ducând la bun sfârșit misiunea primită pe un timp care l-ați trăit cu toții și în condițiunile știute.
Misiunile distrugătorului „Regele Ferdinand I”  vor forma pagini de glorie în istoria Marinei noastre, iar vouă, tuturor care formați statul major și echipajul lui de elită vă dă dreptul să aveți mândria completei împliniri a datoriei față de patrie.
Să mulțumim lui Dumnezeu, să trăiți cu toții și să avem parte și de aici înainte de mulțumiri mai mari.”.


Anul 1942 a început cu o misiune îndeplinită ireproșabil de echipajul distrugătorului „Regele Ferdinand”, apreciată ca atare și elogiată de comandorul Alexandru Bardescu, comandantul Forței Navale Maritime. În Jurnalul de operații al F.N.M. din 30 ianuarie 1942 se preciza: „Misiunea încredințată celor două distrugătoare a fost foarte grea. Prin avarierea N.M.S. «Regina Maria», operația s-a hotărât a fi continuată de N.M.S. «Regele Ferdinand I”. O altă hotărâre mai bună nu se putea.
Riscurile acestei hotărâri și felul cum N.M.S. «Regele Ferdinand I» a dus-o la îndeplinire fac un punct de glorie pentru Marina Regală Română, în general, pentru Forța Navală Maritimă, în special și pentru N.M.S. «Regele Ferdinand I», în mod cu totul deosebit.
Mândria de care pulsează comandantul N.M.S. «Regele Ferdinand I», ofițerii acestei nave, maiștrii și echipajul său sunt un drept al lor pe care l-au câștigat prin muncă, prin sacrificiu neprecupețit, prin dârzenie și prin cea mai frumoasă ținută ostășească în fața furtunii și inamicului care putea să sosească din oricare loc.
          Cea mai mare laudă ce se poate aduce locotenent-comandorului Voinescu Victor, ofițerilor, maiștrilor și echipajului N.M.S. «Regele Ferdinand I» este fraza de mai jos:
          Tancul «Albaro»  sub pavilion italian, a fost escortat în ziua de 30 ianuarie 1942, pe furtună, pe proastă vizibilitate și continuu pericol de întâlnire cu inamicul, în cele mai perfecte condițiuni, până la intrarea în Bosfor, unde au intrat sub urările de «Buon viaggio» ale marinarilor români de pe N.M.S. «Regele Ferdinand I» ”.


Prin Ordinul de Zi nr. 19 din 13 martie 1942, echipajele N.M.S. „Regele Ferdinand I” și N.M.S. „Mărășești” au fost citate prin ordine de zi pe Escadrila de Distrugătoare de comandantul acesteia, comandorul Horia Macellariu „Pentru abnegația, entuziasmul și rezistența în executarea misiunilor din zilele de 11 și 12 martie 1942 la Bosfor și pentru căutarea tancurilor petroliere italiene  «Albaro»și  «Prodomos», când personalul  de conducere nu s-a odihnit timp de 44 ore.”.
În Raportul Special pentru decorareanavei cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, înaintat eșaloanelor superioare de comandantul Diviziei de Mare, comandorul Paul Zlatian, propunerea se motiva astfel:„Pentru bravura și avântul eroic cu care au luptat ofițerii, maiștrii și echipajele acestui distrugător – făcând protecția operațiunilor de minare din zilele de 7-13 octombrie și 11 noiembrie, încununate de deplin succes – cu toată prezența pe mare a forței superioare inamice.
          Acest distrugător a executat 17 misiuni la inamic, asigurând numeroase transporturi destinate frontului din Ucraina – nepregetând a executa marșuri grele și neîntrerupte – mii de mile – pe timpuri de furtună și ger intens, într-o mare în care inamicul pândea pretutindeni și avea o superioritate zdrobitoare în forțe de suprafață și submarine.
          A trecut neînvins prin numeroase baraje de mine dușmane și a înfrânt intensa supraveghere a submarinelor sovietice, cauzându-le serioase pierderi – culminate în ziua de 17 decembrie prin scufundarea unui submersibil inamic în apele de Nord-Vest ale Mării Negre.
          A fost citat prin Ordinul de Zi nr. 16 din 14 noiembrie 1941 pe Armată.”.
Drept urmare, pavilioanele distrugătoarelor „Regele Ferdinand” și  „Regina Maria” au fost decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.
Camuflate după modelul Kriegsmarine, distrugătoarele purtau ca semn de recunoaștere un dreptunghi alb cu crucea Sfântului Andrei, de culoare roșie iar în borduri aveau inscripționat Asul de cupă la distrugătorul „Regele Ferdinand”, respectiv Asul de pică la „Regina Maria”, ambele de culoare neagră, conturate cu alb.
Pentru faptele de arme săvârșite pe timpul campaniei din Est, echipajele celor două distrugătoare au fost citate prin Ordinele de Zi nr. 3 din 19 iunie, nr. 7 din 8 octombrie, nr. 16 din 14 noiembrie, nr. 8 din 4 decembrie și nr. 71 din 20 decembrie 1941, respectiv nr. 84 din 3 februarie și 19 din 13 martie 1942, pe Marina Regală și Armata Română.
În zilele de5 și 6 august 1943, distrugătorul„Regele Ferdinand”, comandat de locotenent-comandorul Florin Bujoreanuși N.M.S. „Regina Maria” au făcut parte din gruparea formată împreună cu „Xanten” și două R-boot care a escortat de la Constanța la A3 tancul s/s „Firutz”, sub pavilion german iar de aici, întărită cu două R-boot, vasul „Thisbe” până la Bosfor. În cursul zilei de 6 august, în jurul orei 13.27, navele au fost atacate de un submarin inamic, care a lansat o jerbă de trei torpile în evantai, de la travers, la distanța de 1800 metri de convoi.  Una dintre torpile a lovit nava „Firutz” în prova Bd. Cu toată împotrivirea inamicului, misiunea a fost îndeplinită, navele intrând în Bosfor.
          Prin Î.D.R. nr. 2253 din 13 august 1943, a fost conferit Ordinul „Steaua României” cu spade în gradul de Ofițer cu panglică de „Virtute Militară”  pavilionului distrugătorului N.M.S. „Regele Ferdinand”, care a executat 24 operațiuni de război în largul Mării Negre, „parcurgând6 925 mile în ape minate fără paravan sau dragaj, sub amenințarea continuă a submarinelor și a aviației inamice.
          A grenadat submarinele inamice întâlnite, silindu-le să nu acționeze, scufundând unul și a respins atacurile aviației inamice, atât în largul mării cât și în portul Constanța, doborând un avion.”.
          Pe 15 august 1943, Ziua Marinei a fost serbată în portul Constanța în prezența generalului Constantin Pantazi, ministrul Armatei și a generalului Nicolae Șova, ministru subsecretar de stat pentru Marină. O companie a dat onorul și s-a oficiat un Te-Deum la bordul N.M.S. „Regele Ferdinand”,  de către episcopul Tomisului, I.P.S.S. Eugen Laiu pentru pomenirea marinarilor căzuți pentru patrie. O șalupă a lansat în apă o ancoră de flori.
La bordul aceluiași distrugător a avut loc solemnitatea înmânării unor însemne de război marinarilor româniși germani care s-au distins în război.
 


Prin Ordinul de Zi nr. 435 din 22 aprilie 1944, contraamiralul Horia Macellariu, comandantul Forțelor Navale Maritime a adus mulțumiri „căpitanului Negrei Vasile și locotenentului mecanic Echipaje Belaev Eugen care, după avarierea vasului «Alba Iulia», s-au dus la bord, au deblocat cârma, au fixat-o în ax, au cercetat starea mașinilor și avariile navei, luând măsuri judicioase pentru remorcare.”.
Escadrila de Distrugătoare și-a adus o contribuție decisivă în cadrul acțiunilor de evacuare a forțelor române din Crimeea în aprilie-mai 1944, cunoscute sub denumirea de „Operațiunea 60.000”, prin misiuni de convoiere și de transport. Acțiunea s-a desfășurat atât prin convoierea navelor cât și prin repatrierea unor efective ale trupelor române.
Pe 11 mai 1944, împreună cu convoiul „Ovidiu” a sosit la Chersones și distrugătorul „Regele Ferdinand”, comandat de locotenent-comandorul Titus Samson. În timp ce asigura punctele de ambarcare de la Cap Chersones, nava a neutralizat, cu artileria de la bord, două baterii de coastă inamice, a suportat și respins 11 atacuri aeriene, doborând două avioane și a primit mai multe bombe în apropiere, dintre care două pe punte. Una dintre ele  a pătruns prin punte în tancul de combustibil și după ce a străpuns și fundul dublu, a explodat sub navă. În jurul orei 10.30, grav avariat, pierzând păcură, cu aparatele de recepție radio scoase din uz, distrugătorul a ieșit din apele Chersonesului, ajungând la Constanța după miezul nopții din 12 mai.
Pe 12 mai 1944, la ora 07.00, mareșalul Ion Antonescu a vizitat navele din portul Constanța, sosite de la Sevastopol,„prima vizită fiind la distrugătorul «Regele Ferdinand», care era acostat la dana Gării Maritime, înclinat mult la babord din cauza avariilor și cu foarte multe găuri de schije în borduri și la suprastructură.
Ținuta navei era maiestuoasă, chiar sub aspectul dureros al urmelor de lovituri inamice și această ținută i-o imprima echipajul încremenit la front…
Domnul mareșal s-a întreținut cu ofițerii și echipajul și a încheiat, spunând comandantului: «- Vă mulțumesc pentru serviciile aduse Patriei…».
Am încredre în dumneavoastră și convingerea mea că, în noile misiuni ce veți primi, vă veți purta la fel.”.
  În perioada 9-13 mai 1944, N.M.S. „Regele Ferdinand” a înregistrat 12 morți - 9 marinari, un elev al Școlii Navale și un elev al Școlii de Submaiștri și 28 răniți - 2 ofițeri și 26 marinari.
 


Pe 20 august a avut loc cel mai puternic și precis atac aerian din timpul războiului asupra Constanței. În urma bombardamentelor aeriene executate de peste 60 de avioane rusești de tipul P.E. 2, în două valuri, venind din direcția N-NE, o bombă, pătrunsă pe coșul prova al N.M.S. „Regele Ferdinand”, a făcut explozie în căldarea nr. 1 a navei, provocând o avarie gravă.
În perioada 22 iunie 1941-23 august 1944, distrugătoarele au executat  71 misiuni, în cele 1 840 ore de marș parcurgând 22 772 Mm.
Evenimentele de la 23 august 1944 au găsit Escadrila de Distrugătoare în portul Constanța, dar majoritatea navelor se aflau în stare de ineficiență.
          Comandantul Escadrei, căpitan-comandorul Alexandru Dumbravă a întreprins măsuri de siguranță a navelor în vederea evitării oricăror surprize din partea navelor germane răspândite în tot bazinul portului.
Pe 30 august 1944, la ora 02.40 în portul Constanța au intrat primele unități navale sovietice.
P 5 septembrie 1944, detașamente sovietice armate au dezarmat toate unitățile și navele Comandamentului Litoralului Maritim și Fluvial, aflate în portul Constanța. La  bordul distrugătoarelor și a altor nave militare aflate în portul Constanța au pătruns ofițeri și soldați sovietici înarmați, care au debarcat echipajele române, ofițerii și maiștrii fiind internați în clădirea Gării Maritime din port.
Având la bord echipaj sovietic, cele patru distrugătoare, împreună cu alte nave ale Marinei Militare, au părăsit portul Constanța în ziua de 12 octombrie 1944: „La ora 6.00 N.M.S „Mărășești”,  „Regina Maria”, „Mărăști”, „Regele Ferdinand”, „Amiral Murgescu”, nava-bază „Constanța”, submarinul „Rechinul” și trei canoniere auplecat din port spre sud în direcție necunoscută”. Aceste nave au intrat în compunerea flotei sovietice dislocate în porturile din Marea Neagră.
 
Ultimul deceniu sub tricolor
 
Prin Ordinul M.St.M. 00316 din 11 mai 1951 s-a realizat o nouă organizare a comandamentelor, unităților și formațiunilor Marinei Militare, constituindu-se Divizionul de Distrugătoare, format inițial din distrugătoarele ,Mărăști” și „Mărășești”. Acestora li s-au alăturat, la 24 iunie 1951,și distrugătoarele tip R restituite de guvernul sovietic„Regele Ferdinand”, ex - „Lihoi” și„Regina Maria”, ex -„Letuci”.



Prin Ordinul de Zi nr. 1009 din 26 iunie 1951, navele „donate” de către U.R.S.S. au fost înscrise în patrimoniul Marinei Militare. Totodată, prin Decizia nr. 205 din 21 iunie 1951, cu începere de la 1 iulie 1951 distrugătorul „Regele Ferdinand” a primit numărul tactic D 21 iar distrugătorul „Regina Maria” - D 22.
Ca urmare a unei noi organizări a Marinei Militare, în anul 1952 s-a înființat Divizionul 418 Distrugătoare, compus din cele patru nave cu numerele tactice  D 11, D 12,  D 21 și D 22, dislocat în portul Constanța.
Din anul 1956, distrugătorul „Regele Ferdinand” a purtat numărul tactic D 1 iar „Regina Maria” - D 2.
Pe 23 februarie 1959, Divizionul 418 Distrugătoare și-a schimbat denumirea în Divizionul 101 Distrugătoare. D 1  a devenit D 9 iar D 2 a fost redenumit D 10, ambele având un echipaj de 198 marinari.
Pe 15 aprilie 1960 Divizionul 101 Distrugătoare  a fost desființat.
          Se încheia astfel epopeea celor mai moderne nave ale Forțelor Maritime ale României, cărora le-am dedicat, în urmă cu două decenii, o amplă monografie.
Distrugătorul „Regele Ferdinand I”, ale cărui tradiții au fost preluate de actuala fregată omonimă, a rămas în istoria Marinei atât prin faptele de arme remarcabile ale echipajelor sale, cât și prin faptul că, în decurs de trei decenii, s-a aflat sub comanda a 10 viitori amirali: căpitan-comandorulFerdinand Drăghicescu(1930 și 1935),căpitan-comandorulAlexandru A. Gheorghiu(1930), locotenent-comandorulAugust Roman(1931, 1939), căpitan-comandorulIoan Georgescu (1931), căpitan-comandorul Gheorghe Panteli(1933), căpitan-comandorul Paul Zlatian(1932-1933),căpitan-comandorul Mihail Constantinescu-Cocioc (1934-1935),căpitan-comandorul Dorin Iacomi (1936), comandorul Constantin Vlădescu (1936-1937) și căpitan-comandorul Iacob Bălan (1937-1938).
 


Din galeria comandanților „Asului de cupă” au mai făcut parte locotenent-comandorul Alexandru Știubei (1931), căpitan-comandorul Virgil Dragalina (1932),căpitan-comandorul Paul Diaconescu (1940), căpitan-comandorul Teodor Isvoranu (1941), locotenent-comandorul Victor Voinescu (1941), locotenent-comandorul Eugeniu Săvulescu (1942), căpitan-comandorul Arpad Gherghel (1942-1943), locotenent-comandorul Florin Bujoreanu (1943), locotenent-comandorul Titus Samson (1944) și căpitanul-locotenent Virgil C. Drăghici(1956).
Fie ca membrii actualului echipaj al fregatei „Regele Ferdinand”, aflat din vara anului 2023 sub comanda comandorului Florian Tudorașcu, să fie mândri și demni de tradițiile moștenite de la antecesorii lor.
LA MULȚI ANI și BUN CART ÎNAINTE!
 
Post-scriptum: Despre cariera „Asului de pică” – distrugătorul „Regina Maria”, într-un alt episod.
 
Bibliografie: Marian MOȘNEAGU, „Regele și Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» și ,«Regina Maria»”, Constanța, Editura „Muntenia”, 2005
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.