Lumea marinarilor Tragedia Crucișătorului Auxiliar „Regele Carol I”

Ziua de 10 octombrie a fost și va rămâne o zi cernită în istoria Marinei Române. 22 de marinari ai Marinei Regale și-au găsit sfârșitul în apele Mării Negre, în timp ce serveau masa de prânz la prova crucișătorului auxiliar “Regele Carol I”. Printre aceștia s-a aflat și un viitor maistru militar de marină.
 
Cu numele și în numele Regelui
 
La 1/13 iulie 1898 intrau în serviciu pasagerele „Regele Carol I” şi „Principesa Maria”, modernele nave ale Serviciului Maritim Român (S.M.R.) menite să asigure „mersul regulat şi repede din Europa occidentală, prin căile noastre ferate, spre ţărmurile orientale ale Mării Mediterane.”.



La botezul acestora, însuși regele Carol I le-a urat ca „brăzdând cale tot întinsă spre Orientul depărtat, să poarte cu bine și cu fală steagul și numele României.
Fie ca Serviciul nostru Maritim să-și ajungă în plin menirea de a spori propășirea economică și prestigiul național.”
Dincolo  de statutul și menirea acestor pasagere, în cele două conflagrații mondiale ambele nave au fost întrebuințate în campanie.
Astfel, în urma aprobării Consiliului de Miniştri, în timpul Primului Război Mondial guvernul român a pus la dispoziţia Flotei de Operațiuni ruse din Marea Neagră cele cinci nave de pasageri ale S.M.R., respectiv „Dacia”, „Împăratul Traian”, „Principesa Maria”, „Regele Carol I” şi „România”.
La 15 decembrie 1917, „Regele Carol I” a fost transformat în crucişător auxiliar, fiind utilizat pentru transporturi de trupe.

Acestea aveau să revină în țară treptat, în perioada august - noiembrie 1918, într-o stare tehnică deplorabilă.
 
Operațiunea de minare „Varna”



Operațiunea “Varna” a început în zorii zilei de 7 octombrie 1941, când au ieșit în mare, cu destinația Varna, Grupul “Dacia” – “Regele Carol I”, sub protecţia distrugătoarelor “Regele Ferdinand” şi “Mărăşeşti”, iar pentru zona Tuzla şi a Secţiei de Torpiloare, respectiv Grupul “Amiral Murgescu”, cu Grupul de Dragaj (canonierele “Dumitrescu” şi “Ghiculescu”) şi Secţia Torpiloare.
În regiunea Varna, canoniera “Dumitrescu” a dragat 4 mine.
La operaţiunile de dragaj și sondare a zonei de minare au participat Grupul de remorchere dragoare, care au dragat între geamandura A şi Mangalia, adică pe drumul pe care urma să se deplaseze distrugătorul “Regina Maria” la probe, remorcherele “Istria” şi “I.G. Duca” pentru siguranţa antisubmarin a navelor proprii, N.M.S. “Amiral Murgescu”, pentru sondarea zonei de minare și N.M.S. “Regele Carol I”, pentru operațiunea de minare.

De asemenea, canonierele “Dumitrescu” şi “Ghiculescu” pentru dragarea drumurilor urmate de “Murgescu” şi “Regele Carol I”, respectiv torpiloarele “Sborul” şi “Smeul”, pentru siguranţa antisubmarin atât a puitorului de mine “Amiral Murgescu” cât şi pentru “Regele Carol I” şi “Regina Maria”.
După ce N.M.S. “Amiral Murgescu”, torpiloarele şi canonierele, ieșite în mare încă de la ora 5.15, au finalizat sondarea regiunii, la ora 10.30 NMS “Murgescu” a intrat în port, predând schiţa sondajelor crucișătorului auxiliar “Regele Carol I”, aflat sub comanda locotenent-comandorului Florian Popescu.
La 11.45 acesta a ieșit în mare, având la bord 166 de mine marine, cu care a executat un baraj lung de 4 Mm.



Vineri, 10 octombrie 1941, la ora 11.55, crucișătorul auxiliar „Regele Carol I”, care ieșea din portul Varna pentru a continua operațiunea de minare din zona Varna-Bugaz, a lovit o mină și s-a scufundat în punctul de coordonate 43º11’20’’ latitudine Nord, 28º03’ longitudine Est.
Nava era escortată de torpilorul „Smeul” și de torpiloarele bulgărești “Smelîi”, „Djerski” și „Hrabri”.
Crucișătorul s-a scufundat repede cu prova, astfel că la ora 12.20 acesta a dispărut complet în adâncuri.
 „Totul este negru – avea să evalueze instantaneu situația comandantul navei. S-a înnegrit cerul de balastul de pietriș pe care puternicul suflu al exploziei l-a scos din fundul navei și l-a azvârlit mult deaspura catargului. Neagră este și puntea acoperită toată de calafatul ieșit din intervale și transformat acum în pulbere!
Geamurile și lămpile de la comandă sunt țăndări. Bocaporții care acopereau gura magaziei din prova au zburat și ei, dimpreună cu lestul, și unul, revenit în cădere, pătrunde prin tavanul cabinei timonei și rupe mâna pilotului.
Prova se află dintr-odată sub nivelul apei și valurile o mătură puntea, acoperind intrarea în cazarmă.”.
Echipajul navei era alcătuit din 6 ofițeri, 7 maiștri și 84 grade inferioare din Marina Militară și 28 de marinari civili, din care 6 ofițeri de punte și mecanici. În momentul exploziei, la bord se mai aflau 2 ofițeri, un maistru, 2 subofițeri și 10 marinari germani, precum și un ofițer de legătură bulgari.
Explozia a surprins în cazarma de sub puntea prova întreg Divizionul III – un elev subofițer și 21 de marinari, care serveau masa înainte de a intra de serviciul de cart 12.00 – 16.00.



Evacuarea navei s-a făcut în ordine, printre supraviețuitori numărându-se, alături de comandant, căpitanul secund Vasile Panaitescu, clc Mihail Cociaș, ofițerul principal Gheorghe C. Giulea, ofițerul II Alfred Teodorescu, șeful mecanic civil Ion Giuglea, aspirantul Grigore Gorunescu – șef mecanic, ofițerul II mecanic Constantin Frunză, ofițerul III mecanic Tache Cojocaru, ofițerul radiotelegrafist Vasile Bucur, maistrul militar clasa a II-a Constantin Ignat, elevii sergenți Vasile Gheorghe, Grigore Dănciulescu ș.a.


“În frumosul careu al vasului «Carol I», cu mobilă de mahon și canapele mari de piele, pianul, tablourile frumoase și covoarele moi erau acoperite de cioburile oglinzilor – avea să mai constate comandantul înaintea dispărțirii, pentru totdeauna, de crucișător.
Nava devine verticală și coboară cu viteză spre adâncuri. A atins apa mării cu baza coșurilor. Din cauza îndoirii navei, sirena suna sinistrul «cântecul lebedei», parcă acționată de o mână nevăzută. Era salutul de adio al marinarilor rămași pe veci acolo...
Apoi totul dispare în adânc.”.
Era ora 12 și 17 minute. Totul a durat numai 22 de minute!
 În acest teribil naufragiu și-au găsit sfârșitul 22 de grade inferioare din Marina Regală:
Elevul sergent tunar Gore Gh. Mihail – Școala de Maiștri
Sergenții majori Coadă N. Alexandru, Mureșan P. Adrian,
Caporalii Arăpașu T. Nicolae, Bidirincă C. Gheorghe, Maricescu B. Ioan și Mocanu Ion, precum și
Soldați timonieri, telegrafiști, tunari – Dobreanu V. Vasile, Dumitrovici Ioan, Dumitru N. Gheorghe, Horvath P. Pavel, Ilea G. Gavrilă, Ionescu P. Constantin, Lazăr Vasile, Marița M. Constantin, Mihailis M. Iohan, Nemeș I. Ion, Potcovaru M. Ilie, Roșu T. Ștefan, Sârbu A. Gheorghe, Ștefan O. Nicolae și Zaharia C. Constantin.



Contribuția Forței Navale Maritime la reușita acestei operațiuni a fost citată prin Ordinul de Zi pe Armată nr. 16 din 14 noiembrie 1941.
PIOS ȘI ETERN OMAGIU EROILOR MARINEI ROMÂNE!
Bibliografie:

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.