Lumea marinarilor Voiajul amorezelor. Gurița și Paraschița

Numai nea Nae putea să știe și să țină morțiș să istorisească la nesfârșit, ca nimeni altul, povești de vapor. Căci Nicolae Balotă, musceleanul latifundiar din Cepari, ajuns ofițer maritim în 1923, din simplu matelot, avea ochi să vadă și urechi să audă pentru orice. Și, mai cu seamă, un fel anume, care i se potrivea de minune, un farmec aparte și o pasionantădelectaredin a reconstitui, reda și cosmetiza întâmplări adevărate, trăite aiurea de el sau plăsmuite de alții...

În drum spre Napoli

În perioada interbelică, orice marinar din cadrul Serviciului Maritim Român (S.M.R.), avea dreptul ca, o dată pe an, să plece în voiaj cu un membru din familia sa. Dacă era căsătorit, putea să-și ia soția și un copil. Dacă era holtei, putea să i se alăture o rudă apropiată. Cei care aveau acest drept – și acest privilegiu – trebuia să împartă cabina cu marinarul respectiv, achitând alocația de hrană pe durata voiajului.
De regulă, marinarii de pe toate vapoarele S.M.R. refuzau să primească orice contribuție bănească, argumentând că aceștia puteau foarte bine să beneficieze de hrană din economiile făcute la bord. Era un gest elegant și camaraderesc, adoptat pe toate navele S.M.R.



De exemplu, pe cargoul „Bucegi”, unde comandant era nimeni altul decât faimosul comandant de cursă lungă Nicolae Ionescu-Johnson, fost director al S.M.R., acesta conviețuia la bord cu soția, indiferent unde se afla nava -în țară sau în largul mării.
În vara anului 1936, din ordinul Direcției S.M.R., vasul a fost retras temporar din cursă și pus să facă un transport de cherestea în Italia. Fiind vară, ofițerul maritim II Ion Felbabși ofițerul III mecanic Anton Ionescu și-au luat soțiile în voiaj, în timp ce șeful mecanic Grigore Moise a plecat acompaniat de cele două fiice, Gurița și Paraschița.
Vaporul a plecat din Galați încărcat cu 400 vagoane de cherestea de brad, cu destinația Napoli, Palermo și Licata.
Cu atâtea doamne și domnișoare la bord, voiajul a fost deosebit de plăcut pentru norocosul echipaj. Fără îndoială, și pentru pasagerele cargoului Bucegi periplul pe Dunăre, croaziera prin Bosfor și în apele Mediteranei, de-a lungul coastelor Italiei, au fost de neuitat. Ca urmare, de la Galați și până la Sulina, soțiile ofițerilor și odraslele șefului mecanic au stat numai pe punte, admirând priveliștea încântătoare și decorul aproape cinematografic.

Gurița avea 19 ani și era durdulie, blondă și jovială. Mezina, Paraschița, era subțirică și brunetă. Ambele erau frumoase, pline de tinerețe și atrăgătoare, astfel încât toți marinarii se întreceau să le intre în grații și să le istorisească fel de fel de întâmplări de pe mare și din diverse porturi. Deși se obișnuia ca persoanele invitate să ia parte la astfel de voiaje să doarmă și să servească masa în cabina marinarului gazdă, în unanimitate ofițerii de pe Bucegi au decis ca doamnele și domnișoarele să servească masa în careul ofițerilor, care beneficiau de o normă de hrană și bucătărie superioară personalului inferior.
Pe timpul traversadei, timpul a fost excelent de calm, Marea Neagră părând aidoma unui lac. Pentru cele două nimfe, Bosforul și Dardanelele au fost un adevărat miracol, urmat apoi de panorama inedită oferită de țărmurile Mării Marmara și Mării Egee.
Mult mai târziu, cele două domnișoare au admirat frumusețea Italiei și a Siciliei, vulcanii Stromboli și Vezuviu, Insula Capri și Baia Napoli, unde “Bucegi” avea să acosteze la ora prânzului.
În momentul servirii dejunului, în careul ofițerilor și-a făcut apariția un grup de cântăreți, înarmați cu mandoline. Timp de o oră, vestiții rapsozi napolitani au delectat mesenii cu diverse canțonete și urări de bun venit, care au creat o atmosferă deosebită și o impresie pe măsură.
Întrucât întâmplarea a făcut ca toți ofițerii bordului să fie căsătoriți, domnișoarele noastre nu prea avuseseră parte de curtezani. Singur, ofițerul stagiar Gheorghe Bellerera necăsătorit dar acesta, după ce ieșea din cart, se refugia în cabină, fiind mult mai preocupat de pregătirea sa pentru susținerea examenului de ofițer de bord decât de flirturi.
În aceste condiții, singurii pretendenți rămâneau mateloții, fochiștii și timonierii, dar aceștia nu păreau de nasul duduițelor șefului mecanic Moise.
 
În siajul primei iubiri
După câteva ore de la acostarea vaporului „Bucegi” la cheul din Napoli, s-a dus vestea în tot orașul, cât era el de mare, cum că în port a sosit un vapor din România cu două fetișcane nespus de frumoase. Efectul a fost de-a dreptul uluitor. Seara, la apusul soarelui, în jurul cargoului s-au adunat vreo șase-șapte bărci pline cu studenți. Dotați mai toți cu mandoline, au început să cânte în cor și individual, oferind un spectacol pe cât de spontan pe atât de emoționant. La strigătele de „Eviva Romania!” și „Eviva Italia!”, echipajul s-a adunat de-a lungul copastiei. Nu peste mult timp i s-au alăturat și fetele, apariția junelor declanșând un val de armonii și ropote de aplauze.

CăpitanulMarcu Marcu, secundul navei, absolvent al Academiei Navale din Livorno, intui negreșit intențiile napolitanilor. Drept urmare, în nici jumătate de oră pavoază careul ofițerilor cu pavilioane italiene și române, între care a intercalat pavilioanele Codului internațional de semnalizare, așa încât acesta se transformase într-o veritabilă sală de dans. La final, i-a invitat pe navă pe cei circa 30 de admiratori, care au făcut cunoștință cu fetele și au fost serviți cu gustări și vin autohton.
Un student arătos a toastat, cu o voce melodioasă, în sănătatea celor două domnișoare din România, a echipajului și a companionilor săi. Atât căpitanul Marcu cât și Gurița le-a mulțumit dar vorbele domniței, rostite în limba franceză, au fost acoperite de cântecele lor, acompaniate de mandoline. Dansul și buna dispoziție s-au întins până după miezul nopții.
Extrem de încântați de ospitalitatea marinarilor români, la plecare studenții italieni i-au mulțumit secundului și șefului mecanic pentru primire. Drept pentru care, căpitanul Marcu și șeful mecanic Moise le-a acordat permisiunea de a reveni și în seara următoare.
Înarmați cu sticle de vin Chianti, diverse gustări și dulciuri, junii napolitani au revenit – vorba lui nea Nae - cu inimile înflăcărate de iubire.  Careul ofițerilor a răsunat de cântecele lor până spre ziuă. Mai mult, doi dintre ei și-au exprimat intenția de a se căsători cu frumoasele româncuțe. Înalt, chipeș, cu alură atletică și o voce de tenor, Giuseppe Mascanellise amorezase de Gurița, în timp ce Giovanni Giardino nu mai putea de dragul Paraschiței. Nici mai mult nici mai puțin, șeful mecanic fusese invitat a doua zi să facă cunoștință cu familiile celor doi și, în aceeași zi, în mod cutotul excepțional, să se oficieze căsătoriile la Primăria orașului Napoli și la biserică.



Luat prin surprindere, comandantul navei, clcNicolae Ionescu-Johnson era hotărât să amâne plecarea navei cu 24 de ore, pentru a lua parte cu întregul echipaj la celebrarea căsătoriilor, care urma să se desfășoare, evident, la bordul cargoului “Bucegi”.
În urma discuțiilor contradictorii care au avut loc la careul ofițerilor, șeful mecanic Moise a fost convins, îndeosebi de secund, că nu este elegant să dea curs acestei decizii destul de pripite. În aceste condiții, domnișoarele noastre au rămas, cu lacrimi în ochi, la bord.
La prânz, cei doi pretendenți au venit la bord cu buchete de flori și inimile îndurerate de refuzul la care nu se așteptau.
În seara aceleiași zile, nava a efectuat manevra de plecare spre portul Palermo, acompaniată de cântecele și ovațiile studenților napolitani. Cu ochii în lacrimi, surorile Moise au privit cu nesaț cum luminile marelui oraș italian se estompează treptat...
Invitate la careu, la... o partidă de snoave, duduițele noastre nu au mai găsit motive să zâmbească, cu aceeași poftă de viață ca în compania serilor precedente.
După două zile de staționare la Palermo, au urmat alte două la Licata, unde nava a încărcat o mie de tone de saci cu pucioasă pentru Brăila.
Cu câteva ore înainte de a părăsi portul, cei doi curtezani napolitani au revenit la vapor cu frumoase buchete de flori și cadouri pe care le-au oferit celor două fete. Surpriza a fost totală, și pentru echipaj și, mai ales, pentru domnișoarele Moise.
Mascanelli și Giardino au propus un an sau doi de corespondență, după care vor veni ei înșiși la Galați, de unde se vor întoarce la Napoli căsătoriți.
Cargoul „Bucegi” a plecat discret din Licata, în timp ce amorezii napolitani au rămas pe cheu fluturând batistele, până când nava a dispărut dincolo de linia orizontului...

O revedere printre lacrimi

          La revenirea în țară, cele două domnișoare s-au debarcat neconsolate după deznodământul nefericit al primei lor croaziere pe mare. După câtva timp, ofițerii s-au împrăștiat și ei pe la diverse nave. Într-un târziu, șeful mecanic Moise a ieșit și el la pensie.



Nicolae Balotă, care a trăit și lăsat scrisă această nostimă întâmplare, s-a perindat pe mai multe nave, după care a revenit pe „Bucegi”, ca secund.



În cabinetul unui dentist din Galați avea să o revadă pe Gurița. Aproape de nerecunoscut. De la ea a aflat că italienii s-au ținut de cuvânt. Aproape doi ani au corespondat regulat, până când, treptat-treptat, totul a rămas doar un vis mult prea frumos.
Ulterior cele două surori s-au căsătorit. Gurița, cu un inginer, de care s-a despărțit după doi ani, pentru că avea patima băuturii și era departe de a-i garanta tihna unui cămin fericit. Paraschița avusese mai mult noroc. După bacalaureat, s-a căsătorit și ea, tot cu un inginer. Devenise mamă și era, într-adevăr, fericită.
Gurița i-a mărturisit actualului secund că voise să se recăsătorească cu Ilie Drocan, secund și el, la S.M.R., care o iubea, dar din cauza unor neînțelegeri cu tatăl ei, nu s-a putut.
... Ochii frumoasei femei din fața secundului Nae Balotă se umplură de lacrimi. Văzându-l aici și aevea, sufletul îi fu copleșit de amintirile voiajului din vara anului 1936. Parcă vedea bărcile pline cu studenți napolitani roind în preajma vaporului. Revedea careul ofițerilor împodobit sărbătorește. Fremăta parcă, cu gândul la veselia ce domnea pretutindeni. Ele erau atunci niște copilandre naive, fragede, dominate de imboldurile tinereții...
Își șterse lacrimile cu batista și, drept consolare, îi spuse confidentului său:

• Atunci tinerețea era a noastră și nu știam să o prețuim. Nu ne gândeam ce va fi mai târziu. Nici nu voiam să auzim că omul mai și îmbătrânește... Anii au trecut repede și cu ei au trecut și oamenii. Aceasta este lumea! Aceasta este viața! Cu tot ceea ce a trecut, nu ne vom mai întâlni niciodată...
• Aveți dreptate – o aprobă, oarecum stingherit, nea Nae. Convins și el că îmbătrânirea este cea mai formidabilă lovitură a naturii.Pe care o primesc, drept răsplată, toți cei care au luptat, au sperat și au reușit să se mențină în viață... Indiferent de obstacole...

„Vedi Napoli e poimuori”…
 
Bibliografie: Nicolae C. Balotă,“România Marinară”, Volumul III, manuscris aflat în posesia familiei
Sursa foto:Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
 
Citește și
Lumea marinarilor Tragedia Crucișătorului Auxiliar „Regele Carol I”