Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 16 06 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Minifotbal Constanța AS Wolf 2015, sfertfinalistă în Cupa României și calificată în premieră la Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

ro

16 Jun, 2026 17:00 213 Marime text
 
Sursa foto: Facebook (AS Wolf 2015)
 
  • Formația de pe litoral a avut un parcurs de apreciat în Cupă, reușind o performanță istorică pentru club.
 
Echipa AS Wolf 2015, vicecampioana Constanței la minifotbal în sezonul 2025/2026, a avut un parcurs deosebit la Cupa României de la Deva, unde a ajuns până în sferturile de finală (primele 8, din 92 de formații participante).
 
Clasată pe locul doi la finele turneului play-off al Ligii 1 din Campionatul Național de Minifotbal, zona județului Constanța, ediția 2025/2026 (Campionatul Județean Atletic Club Constanța), AS Wolf 2015 a evoluat apoi la Cupa României, întrecere la care au mai jucat două formații din Constanța, campioana AS Squadra Viola și ACS Marina LMP.
 
„Rămânem mândri de parcursul realizat“
 
Dintre cele trei, AS Wolf 2015 a ajuns cel mai sus, în sferturi, iar această performanță i-a adus și calificarea (în premieră) la Campionatul Național de Minifotbal de la Târgu Jiu. În sferturi, formația de pe litoral a cedat cu 0-1 în disputa cu ACS Luxury Team București.

„Aventura noastră la Cupa României se încheie în sferturile de finală. ACS AS Wolf 2015 Constanța părăsește Cupa României de la Deva după un meci disputat până la capăt, pierdut la limită, scor 0-1.
 
A fost un rezultat dureros și, din punctul nostru de vedere, nemeritat, însă rămânem mândri de parcursul realizat. Echipa a arătat caracter, determinare și dorință de luptă, reușind o performanță istorică pentru club: calificarea în sferturile de finală și obținerea biletului pentru Campionatul Național de Minifotbal de la Târgu Jiu.
 

Felicitări tuturor jucătorilor și staff-ului pentru efortul depus, pentru sacrificiu și pentru modul în care au reprezentat clubul și orașul Constanța. Aventura din Cupa României se oprește aici, dar drumul nostru continuă. Mergem la Campionatul Național cu încredere, ambiție și dorința de a demonstra că prezența noastră acolo nu este întâmplătoare.
 
Capul sus, băieți! Continuăm să muncim, să credem și să luptăm până la final“, a fost mesajul vicecampioanei Constanței după partida din sferturi.
 
Calificare în sferturi după penalty-uri
 
AS Wolf 2015 s-a calificat în sferturi după succesul din optimi cu ACS La Bolta Alba Iulia, decis la loviturile de departajare (2-0), scorul la finele timpului regulamentar de joc fiind 1-1. „Calificare istorică pentru ACS AS Wolf 2015 Constanța, care scrie istorie la Cupa României! După un meci dramatic, decis la loviturile de departajare, echipa noastră reușește o calificare extraordinară în sferturile de finală - o premieră în istoria clubului! Această performanță ne aduce automat și calificarea la Campionatul Național de Minifotbal de la Târgu Jiu. Felicitări tuturor jucătorilor, staff-ului și celor care au fost alături de echipă! Este rezultatul muncii, ambiției și spiritului de luptă care definesc această familie. Continuăm aventura cu încredere, uniți și motivați!“, a punctat AS Wolf 2015.
 
„Suntem foarte fericiți“

 
După victoria din optimi, unul dintre jucătorii constănțeni, Vlad Suciu, a declarat, pe pagina de Facebook a Federației Române de Minifotbal: Pentru noi, până în acest moment, a fost un turneu plin de suspans. Și în grupe, în ultimul meci, cu cei de la Colosseum Iași, am ajuns la penalty. S-a terminat la egalitate, ne-am luptat pentru cel de-al doilea punct. Chiar și așa, ne-am calificat amândouă. Plin de suspans a fost și acum, iar scorul de pe teren cred că este echitabil. Niciuna dintre echipe nu ar fi meritat să pierdă. Faptul că ne-am calificat la loviturile de departajare e o bucurie mult mai mare pentru noi, mai ales că e și prima calificare la turneul național. Suntem foarte fericiți. Obiectivul nostru a fost să jucăm, să dăm tot ce putem la fiecare meci, nu ne fixasem clar să ne calificăm la Campionatul Național. Nu știm ce ne va aștepta acolo, dar vom merge cum am venit și aici: să luptăm la fiecare meci, până la capăt“.   
  
„Parcurs bun în faza grupelor“
 
În 16-imi, formația de pe litoral a trecut de ACS Sporting FC Timișoara, scor 2-1, golurile învingătorilor fiind marcate de Vlad Suciu și Daniel Ștefăniță. În grupă, AS Wolf 2015 a început cu două victorii, 1-0 (gol Mihai Zugravu) cu ACS Marimar Nelyseb Bistrița și 2-1 (goluri Mihai Zugravu și Alexandru Vieru) cu ACS HNH Cluj - Napoca, al treilea meci fiind cu Colosseum Iași. La finalul celor trei partide, „după un parcurs bun în faza grupelor și multă determinare arătată pe teren“, vicecampioana Constanței făcea pasul către „16“-imi.     
 
PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto galerie: Facebook (AS Wolf 2015)
 
Citește și:
 
Ce adversare au în grupe echipele din Constanța la Cupa României la minifotbal (VIDEO) 
 
 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii