Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:17 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viitorul Fântânele Radu Medeleanu, meci de top în Olanda, cu Clyde Brunswijk. Și Florin Memet a fost la înălțime (GALERIE FOTO)

ro

24 May, 2023 10:56 2212 Marime text
 

Doi luptători din județul Constanța, reprezentanți ai Clubului Sportiv Viitorul Fântânele, Radu Medeleanu și elevul său, Florin Memet, au evoluat într-o gală în Olanda, la Almere, având adversari de top.

Radu Medeleanu l-a întâlnit pe Clyde Brunswijk, un luptător foarte cunoscut la nivel mondial, cu victorii în promoția Glory, pe când Florin Memet s-a duelat cu Giano Zwaagman.

Ambii constănțeni au pierdut, dar au făcut o figură frumoasă.

Am luptat de la egal la egal, în trei reprize de foc, reprezentând România, Constanța și Fântânele. Am avut un adversar de top, din elita mondială, mai pe înțeles luptător în activitate în Glory. Partida a fost strânsă, rezultatul se putea înclina și spre mine, dar Brunswijk, un adversar redutabil, foarte înalt, în fața căruia orice mică greșeală te costă, s-a impus prin decizie unanimă. Sunt fericit însă că am.făcut un meci de calitate. E ca și cum aș fi câștigat cinci partide în România.    

Vreau să mulțumesc în primul rând bunului Dumnezeu, că sunt bine și fără nicio accidentare. Dumnezeu mă iubește și asta mi-o arată prin faptul că nu pățesc nimic mai niciodată. Acum aș dori să mulțumesc în primul rând tatălui meu, care este lângă mine și mă motivează maxim, vă doresc sa aveți un tată ca Dumitru Medeleanu. Și încă ceva: simt și vreau să mulțumesc persoanelor alături de care creștem împreună și asta cum? Prin sparingurile de calitate, puternice și de un nivel înalt, acestea duc mereu la o luptă sigură. Îmi place să mulțumesc oamenilor care au avut influență în pregătirea mea și am simțit că m-au ajutat și mă ajută în continuare, mulțumesc Daniel Asaftei, ție și întregii tale echipei  de la Sharks Gym Constanța, mulțumesc Dorel Beșleagă, ție și echipei tale minunate. Mulțumesc Urban Legend Management, pentru toată încrederea acordată, mulțumesc, Mihai Isop, că ai încredere deplină în mine, s-a văzut că avem echipă tare în Urban Legend.

Luptați pentru visul vostru, nimic nu-i imposibil, în Olanda am demonstrat aceasta. Având și sprijinul autorităților locale din Fântânele, clubul nostru a urcat mult în performanță. Mulțumesc tuturor, vă iubesc!, a menționat Radu Medeleanu (37 de ani).


„Leul este înfometat!“

Dragi prieteni, după acest meci spectaculos și foarte frumos în Olanda, venim acasă mândri de munca depusă, am arătat lumii de ce sunt în stare! Vreau să mulțumesc antrenorului meu Radu Medeleanu pentru toată munca și răbdarea depuse. Fără el, nu aș fi la nivelul în care sunt azi. Le mulțumesc prietenilor, care m-au susținut și m-au încurajat să dau tot ce am mai bun, familiei mele minunate, pentru susținerea depusă si pentru contribuția la cea mai bună formă a mea, având grija să nu îmi lipsească nimic! Îi mulțumesc promotorului Urban Legend, Mihai Isop, pentru șansa oferită si pentru creșterea nivelului meu sportiv. Le mulțumesc colegilor de la sală, pentru ajutorul și susținerea oferite, de la cel mai mic la cel mai mare, domnului Cici pentru pregătirea fizica, Primăriei Fântânele, pentru tot sprijinul. Stați aproape, ne vedem curând, cu vești noi, leul este înfometat! Oss, vă iubesc!, a fost și mesajul lui Florin Memet. 


Sursa foto: Facebook (Radu Medeleanu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii