Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:11 21 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsurile luate de polițiștii din Constanța pentru o minivacanță în siguranță

ro

30 Apr, 2024 22:02 540 Marime text







 
  • În minivacanța care urmează, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri suplimentare pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, astfel încât ziua de 1 Mai și sărbătorea creștină a Paștelui să se desfășoare în siguranță.
 
În această perioadă vor avea loc manifestări cu un aflux important de persoane, pe arterele rutiere, în apropierea lăcașurilor de cult și în zonele de agrement, care impun adaptarea corespunzătoare a activităților specifice desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
 
Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, în perioada minivacanței, în mediul urban și rural, precum și  pe litoralul Mării Negre, vor acționa, zilnic, aproximativ  450 de poliţişti din structurile operative, folosind peste 200 de autospeciale și aproximativ 15 aparate radar, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetăţenilor.
 

„Dispozitivele de ordine şi siguranţă publică organizate în această perioadă vor fi amplasate și adaptate în funcție de evoluția situației operative și vor acţiona pentru asigurarea și menținerea climatului de siguranță pulică, pentru siguranța cetățenilor.
 
Totodată, va fi asigurată intervenția la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112”, spun polițiștii.

 
Polițiștii rutieri vor acționa pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizării circulaţiei şi combaterii vitezei excesive, aparatele de măsurare a vitezei urmând a fi folosite la capacitate maximă.    
 
De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
 
Polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale.
 
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu vor fi prezenți în teren pentru a preveni și combate faptele specifice, cu precădere pentru a verifica modul de respectare a regimului armelor și munițiilor.
 
Polițiștii de la transporturi vor patrula în trenurile de călători, în stațiile de cale ferată și aerogări.
 
Totodată, structurile Inspectoratului de Poliţie Județean Constanţa vor sprijini Gruparea Mobilă de Janadarmi Tomis Constanța, în asigurarea măsurilor de ordine publică la festivalul care se va desfășura de mâine, în stațiunea Mamaia.
 

„Vă dorim o minivacanță în siguranță!”, urează IPJ Constanța.

 
Citește și
În Medgidia, județul ConstanțaPercheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor 

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii