Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:01 19 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Suceava Minivacanța de 1 Mai

ro

30 Apr, 2024 11:59 313 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
 
În perioada premergătoare și pe timpul minivacanței de 1 Mai și a sărbătorilor prilejuite de Sfintele Paști, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava sunt angrenate într-o serie de activităţi menite să asigure nivelul de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste zile.
În acest interval de timp, pompierii militari suceveni sunt pregătiți să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Ca măsură operațională suplimentară, sâmbătă și duminică, ISU Suceava va operaționaliza echipaje de stingere la lăcașurile de cult din județ, unde se așteaptă să participe la slujbele religioase un număr mare de credincioși, pentru asigurarea intervenţiilor și pentru eficientizarea timpului de răspuns la solicitările de urgență care se pot produce.
Pe linie preventivă, în această perioadă, inspectorii de prevenire au desfăşurat activităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcaşuri de cult si unităţi turistice.
          De asemenea, pompierii vor fi prezenţi la slujbele organizate la diferite lăcaşuri de cult, pentru acţiuni de supraveghere a respectării măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor şi de asigurare a intervenţiei operative în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă.
Pentru diminuarea riscului de incendiu şi reducerea consecinţelor negative ce se pot înregistra în perioada manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii şi credincioşilor să respecte normele specifice.
Astfel, accesul în incinta lăcaşului de cult se va permite în limita capacităţii bisericii, iar uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de participanţi, se recomandă organizarea slujbelor religioase în aer liber.
Se va asigura amenajarea unor locuri speciale pentru depunerea lumânărilor aprinse, în timpul slujbelor religioase, în exteriorul lăcaşului de cult şi la distanţe de siguranţă faţă de construcţii, vegetaţie, arbori etc. (de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip), şi se va asigura supravegherea lor.
Parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la slujbele religioase se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie sau pentru ambulanțe, în cazul producerii unor eventuale situaţii de urgenţă.
În ceea ce privește minivacanța de 1 Mai, dacă desfășurați activități în aer liber, respectați instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic.
Pregătiți focul pentru prepararea mâncării doar în locuri special amenajate, respectând regulile de prevenire a incendiilor.
Nu lăsați niciodată focul nesupravegheat, deoarece chiar și o rafală slabă de vânt i-ar putea modifica direcția, îndreptându-l spre vegetație sau transportând scânteile incandescente la distanțe mai mari, în interiorul pădurii.
Orice început de incendiu observat trebuie anunțat la numărul unic de urgență 112, pentru a putea fi lichidat de pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieți omenești.
Țineți cont de sfaturile noastre, iar mai multe informații referitoare la modul de comportare in diferite situații de urgență le găsiți pe platforma fiipregatit.ro sau pe aplicația de telefonie mobilă DSU.
Pompierii militari suceveni vă doresc Sărbători fericite și liniștite, în pace, armonie și, mai ales, în siguranță!
Hristos a înviat!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii