Istoria Dobrogei - Bibliografie Zonaras (sec. XII) - „Cronica” (VII)

Ioan Zonaras a trăit în secolul XII și a deținut funcții importante în garda imperială și cancelaria imperială bizantină. Ulterior, el s-a retras la o mănăstire de pe o insulă din Marea de Marmara (Peninsula Balcanică-Asia Mică / Turcia). Aici, Zonaras a scris o cronică universală cu titlul „Rezumat de istorii”, cuprinzând evenimentele de la Facerea lumii (Vechiul Testament) până la urcarea pe tron a lui Ioan II Comnenul (1118-1143). Primele 12 cărți ale scrierii sunt consacrate istoriei lumii până la domnia lui Constantin cel Mare (324-337), folosind ca izvoare Biblia, Josephus Flavius, Eusebius, Teodoretos, Petrus Patriciul, Herodot, Xenofon, Arian, Plutarh. Printre izvoarele folosite se remarcă opera lui DioCassius, atât în versiunea originală, cât și în prelucrarea patriarhului Ioan Xiphilinos (secolul XI), importanța istoriografică a lui Zonaras constând în faptul că primele 21 cărți ale lui DioCassius sunt cunoscute numai prin intermediul său. Pentru perioada posterioară lui Constantin cel Mare, Zonaras a folosit ca surse pe Malalas, Procopius, Teofan Marturisitorul, Nichifor Patriarhul, Georgios Monachos, Georgios Kedrenos, Simion Magisaos, Ioan Skylitzes, Mihail Attaliates, Mihail Psellos și alții, precum și izvoare pierdute utilizate de Kedrenos și Skylitzes. Informația lui Zonaras este bogată și orizontul său istoric larg, dar prelucrarea surselor nu este suficient de critică, adeseori el încercând numai să armonizeze pasaje rezumate sau extrase din alți autori, chiar daca aceștia se contrazic unul pe altul. Limba folosită reprezintă un compromis între tendința arhaizantă și limba populară, stilul său fiind simplu și curgător. Lucrarea sa s-a bucurat de o largă răspândire în Bizanț și de traduceri în lumea slavă și în cea occidentală. Zonaras a mai scris lucrări teologice, de drept canonic, hagiografice și omiletice, exegeze ale poeziei ecleziastice, poezii cu conținut teologic, precum și un „Lexicon” important, între altele, pentru explicațiile numelor arhaizante de popoare folosite de scriitorii bizantini. (A. Elian& N. Ș. Tanașoca)
 
43
1065. Năvălirea uzilor în Imperiul bizantin. Nimicirea lor
XVIII, 9, 1. Către Soare-Răsare [Asia Mică/Turcia asiatică] lucrurile stăteau prost, așa [cum am arătat – nota editorilor români], iar către Apus [Peninsula Balcanică] de asemenea prost, din pricina lipsei soldaților și a nevolniciei lor. Caci neamul uzilor (aceștia sunt sciți[denumire generică dată de bizantini barbarilor nordul Dunării de Jos] de la și au întâietate față de pecenegi între neamurile scitice atât prin noblețea neamului, cât și prin mulțimea lor foarte mare) trecând Istrul în masă, cârmuitorii orașelor paristriene (aceștia erau magistrul Nichifor Botaniates și magistrul Vasile Apokapes) au încercat să le oprească trecerea, dar nu au izbutit. Ci, luându-se la luptă cu ei, barbarii au învins armata pe care aceștia o aveau și i-au luat prizonieriși pe amândoi acești bărbați și, trecând Dunărea, au umplut tot ținutul din preajma ei. Căci erau, după cum se spune, mai mult de 60 000 de oameniîn stare săîa armele. (...)Și [Constantin X Ducas 1059-1067 – n. e. r.] trimițând soli cu daruri la conducătorii lor, încercă să-i convingă prin acestea pe barbari săîncheie pace. Deoarece toți îl ocărau pe împărat pe față, că din zgârcenie nu merge împotriva barbarilor cu război, el a plecat din oraș Constantinopolși și-a așezat tabăra în apropiere de Choirobakchoi [lângă capitală], având cu el, se spune, nu mai mult de 150 [de oameni – n. e. r.]și îngrijindu-se de strângerea armatei. Între timp i se vesti pieirea neamului[uzilor  - n. e. r.]. Căci asupra lor se abătuse o molimăși după ce aceasta le-a făcut mult rău, pecenegiiși bulgarii din vecinătate s-au năpustit asupra lor, care erau slăbiți și i-au nimicit cumplit, astfel încât numai conducătorii lor cu puțini oameni au putut să treacăIstrul. (...) Căci împăratul, pierzându-și cu totul nădejdea, a alergat către Dumnezeu, rugându-se de el cu lacrimi și cu zdrobirea inimii și implorându-i ajutorul. (...)
 
44
(?)Meritele lui Roman Diogenes în luptele cu pecenegii
XVIII, 10, 12. Căci, fiind făcut duce al Sardicei[Sofia/sud-vestul Bulgariei] de către Ducas și întâlnindu-se acolo cu pecenegii și angajând lupta cu ei, pe mulți i-a nimicit și nu mai puțini a făcut; iar pe cei prinși i-a trimis vii împăratului și i-a trimis și capetele celor uciși și a fost cinstit cu demnitatea de vestarh. (...)
 
46
1072-1073. Răscoala vestarhului Nestor, ducele Paristrionului
XVIII, 17, 3. Un slujitor al tatălui acestui împărat [Mihail VII Ducas 1071-1078 – n. e. r.], pe nume Nestor, după rang vestarh, care fusese învestit mai înainte duce al oraselor paristriene, ridică armele împotriva împăratului. Încheind deci o alianță cu un conducător al pecenegilor, care se numea Tatus, ajungeau la cetatea cetăților [Constantinopol – n. e. r.] și își așezau oastea în linie de luptăînaintea ei. Când împăratul i-a trimis vorbă să depună armele, el spuse că e gată să o facă, dacălogothetul Nichifor îi va fi predat lui sau va fi înlăturat, ca o primejdie publicăși ca un rău obștesc. Cum împăratul nu a făcut acest lucru, el pleacă din fața capitalei, dar pradă ținuturile Traciei și ale Macedoniei și cele învecinate cu acestea ale Bulgariei  și se întoarce în țara pecenegilor [Attaliatesși Skylitzes – n. e. r.].
 
47
1078. Pecenegii năvălesc spre Adrianopol. Sunt convinși de Nichifor Bryennios, cu daruri, să se retragă
XVIII, 18, 1. În acest timp și o mulțime de pecenegi s-au îndreptat asupra Adrianopolului[Edirne/Turcia europeană] și așezându-și tabăra în apropierea acestuia prădau ținutul din preajmă. Bryennios, primindu-i cu bani, i-a convins să se îndepărteze de oraș [Attaliates și Skylitzes – n. e. r.]..
 
48
1078. Rebelul Nichifor Basilakios se aliază cu pecenegii
XVIII, 19, 17. Când a aflat că Botaniates[Nichifor III 1078-1081 – n. e. r.] a luat domnia, i-a scris în chip slugarnic, pe ascuns însă pregătea răscoala și trimitea la pecenegi mesaje pentru alianță [Skylitzes – n. e. r.]..
 
După 1091. Alexie I Comnenul colonizează pecenegi în regiunea Moglenei
XVIII, 23, 1. În acești ani s-a petrecut migrația neamului pecenegilor care s-au strămutat din ținuturile lor[nordul Dunării de Jos] în țara romeică și prădau toată Traciași Macedonia. Împăratul [Alexie Comnenul 1081-118 – n. e. r.] a pornit împotriva acestora, dar a fost înfrânt în chip rușinos, din pricina lăudăroșeniei soldaților. Apoi din nou pornește împotriva barbarilor, după ce oastea s-a smerit și a lăsat să atârne totul de ajutorul dumnezeiesc și se aruncă asupra dușmanilor. Aceștia, fără să facă măcar față atacului, aruncau armele la pământ și-i rugau, cu bocete, pe romei să aibă milă. A pierit, așadar, o mare parte din neamul scitic, iar cei care au rămas erau luați captivi și puși în lanțuri și cei care îi făcuseră prizonieri îi vindeau ca sclavi[bătălia de la Lebunion – n. e. r.].(...).
 
50
1094. Încercarea de uzurpare a falsului Constantin Diogenes. Impostorul se aliază cu cumanii, năvălind în Tracia
XVIII, 23, 26. Din nou a fost o răscoala împotriva împăratului [Alexie Comnenul – n. e. r.]și cel care a stârnit-o spunea că este fiul împăratului Diogenes. Întovărășindu-se cu o mulțime de cumani, acesta veni asupra ținuturilor Tracieiși, pustiind și jefuind țara, cerea ca cei din orașe să-lprimeascăși să-1 cinstească cu aclamațiile cuvenite unui împărat. Apoi, mergând într-un orășel din Tracia, a fost înșelat de cei dinăuntru care 1-au aclamat și după ce a intrat [în orășel – n. e.  r.] a fost prins și i s-au scos ochii. Și astfel uzurparea pusa la cale de el a luat sfârșit, iar cumanii, câți n-au fost nimiciți, s-au înapoiat la sălașele lor [nordul Dunării de Jos].
Editorii români notează că uzurpatorul pretindea că era Constantin, fiul lui Roman IV (1067-1071), care murise în luptele cu turcii selgiucizi, fiind citată pentru fragment Ana Comnena,X, II, 2.
 
Bibliografie
Ioannis Zonarae, Annales ex recensioneMauriciiPinderi, III, Bonn, 1841-1844.
Ioannis Zonarae, Epitomaehistoriarumlibri XIII -X V III, ed. Th. Buttner-Wobst, Bonn, 1897.
Alexandru Elian& Nicolae Șerban Tanașoca (redactori responsabili) / ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE - INSTITUTUL DE ISTORIE „NICOLAE IORGA” – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. III. Scriitori bizantini. Sec. XI-XIV,  Ed. Academiei R. S. R., București, 1975 (Ioan Zonaras)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

 Citește și: