Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:11 20 03 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

30 martie 1941 Raportul prefectului de Tulcea, în urma inspecției efectuate în județ

ro

20 Mar, 2026 17:00 257 Marime text

 
  • Din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu aproximativ 85 de ani, pe 30 martie 1941, a fost întocmit un raport al prefectului județului Tulcea de la acea vreme, C. Ionașcu, privind situația generală localităților din județ.
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.
 
Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.
 
Strălucita lucrare a istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.
 
În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile  arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.
 
30 martie 1941, Tulcea. Raportul prefectului de Tulcea, în urma inspecției efectuate în județ
 
Din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu aproximativ 85 de ani, pe 30 martie 1941, a fost întocmit un raport al prefectului județului Tulcea de la acea vreme, C. Ionașcu, privind situația generală a unor localități din județ. Prefectul a vizitat următoarele localități din județul Tulcea: Ceamurlia de Sus, Babadag, Tulcea, Mahmudia, Uzlina, Sf. Gheorghe, Ivancea, Agighiol, Sarichioi, I.C. Brătianu, Jurilovca (denumiri păstrare și astăzi) și localiatatea Regele Ferdinand (astăzi localitatea Izvoarele).
 
„Prefectura Judetului Tulcea
An 1941, luna martie ziua 30
No. 9519
Domnul Ministru,
La ordinul Domniei- Voastre nr. 580 din 31 ianuarie a.c. şi ca urmare la raportul nostru nr. 7699 din 14 februarie 1940, avem onoare a raporta că în intervalul de la 15-31 martie a.c., am efectuat următoarele inspecțiuni:
 
Comuna Ceamurlia de Sus
 
Inspecţia s-a făcut în ziua de 17 martie a.c. între orele 14-18.
Am constatat:
 
Ordinele date comunei nu erau executate, în cea mai mare parte din cauza notarului, care este betiv, hot şi intrigant. L-am suspendat până la terminarea cercetărilor ce face Parchetul.
 
Locuitorii nu ies ta arat pentru că nu s-au terminat măsurătoarea şi distribuirea loturilor şi pentru că autorităţile comunale, precum şi jandarmul, preotul, etc., nu se interesau. I-am convocat pe toţi, le-am făcut aspre observatiuni şi le-am pus în vedere să pună tot interesul pentru terminarea acestor operaţiuni în vederea normalizării muncilor agricole.
 
Cârciumile nu erau închise, contrar dispozitiunilor date de noi. Am ordonat ridicarea brevetelor.
 
Scoala funcţionează în condițiuni bune. Cantina şcolară în organizare urma să-şi înceapă activitatea chiar în acea zi.
 
Am luat măsuri:
 
Să se pună la punct imediat toate lucrările rămase în restanţă la cancelaria primăriei.
 
Am hotărât convocarea locuitorilor pentru ziua de 23 martie a.c., pentru a le asculta doleanţele şi a sta de vorbă cu coloniştii macedoneni.
 
Oraşul Babadag
 
Inspecţia s-a facut în ziua de 18 martie a.c. între orele 8-11,30.
 
Am constatat:
 
Echipele de lucru cu tractoarele nu şi-au putut începe activitatea, din cauză că nu s-au trimis plugurile.
 
Am cercetat felul cum se administrează averile expropriate de la evrei.
 
Am verificat felul cum sunt cazaţi provizoriu coloniştii sosiți din Regat.
 
Am luat măsuri:
 
Tractoriştii să fie cazaţi şi am cerut telegrafic Ministerului Agriculturii şi Domeniilor să expedieze de urgenţă plugurile.
 
Am luat măsuri pentru îndrumarea coloniştilor la localităţile în care vor fi recolonizati, obţinând concursul Diviziei a X-a Infanterie, pentru transportul lor.
 
Familiilor coloniştilor şi în special copiilor le-am dat ajutoare de hrană.
 
Oraşul Tulcea
 
Inspecţia s-a făcut în ziua de 18 martie a.c. între orele 7-12.
 
Am constatat:
 
În piaţa orașului si la bariere, intermediarii continuă a mări prețurile în scop de speculă, iar brutarii par a nu fabrica pâinea în proporţiile stabilite.
 
În piață este murdărie.
 
Am luat măsuri:
 
Intermediarii să fie excluși şi sanctionati.
 
Pâinea să fie analizată, iar contravenientii să fie dati judecății.
 
Dl primar a fost invitat chiar în cursul inspecției şi rugat să dispună curățirea pietii.
 
La inspecția de la 20 martie a.c. între orele 8-12 am controlat convoiul de 120 familii colonişti sosiți cu slepurile din județul Teleorman, pentru a fi recolonizaţi în judeţul Tulcea.
 
Am luat măsuri în unire cu autorităţile însărcinate cu organizarea debarcării si transportului, să fie îndrumați în localitățile destinate, să fie ajutaţi cu hrană şi să se dea asistența sanitară celor bolnavi.
 
Operațiunile au mers repede şi în ordine.
 
Pe ziua de 21 martie a.c. a sosit al doilea transport de colonişti, pentru care s-au luat aceleaşi măsuri şi li s-a asigurat mijloacele de transport în aceleaşi conditiuni.
Comuna Mahmudia
 
Inspecţia s-a facut in ziua de 25 martie a.c. între orele 8-12. Am inspectat primăria, scoala, biserica, dispensarul, postul de jandarmi şi satul.
 
Am constatat:
 
Peste tot rânduială.
 
În acest sat nu sunt coloniști, ci numai așezări vechi de români si ruși de credinţă creştini ortodocşi, lipovenească, malacani şi fără biserică. Şi totuşi lumea este liniştită şi ordonată, ocupându-se cu pescăria şi agricultura.
 
Câmpul este arat şi însămânţat în suprafaţă de circa 50%.
 
Singura nemulțumire a locuitorilor este cauzată de lipsa unui islaz suficient şi propriu pentru pășunat. Vitele sunt date la păşune pe un teren pietros al C.A.PS.-ului lipsit de vegetaţie sau pe terenurile P.A.R.LD.-ului veşnic inundate.
 
Școala este lipsită de material didactic si cere a i se repartiza din acel evacut din Judeţul Caliacra aflat în prezent la Constanţa.
Comuna a cerut ca moscheea din acel sat rămasă fără credincioşi să fie destinată pentru cămin cultural.
 
Pentru aceste două cazuri s-a intervenit la Ministerul Educaţiei Naţionale. Vă rugăm să interveniti şi Dvs.
 
Am luat măsuri:
 
Materialul necesar pentru plantatia de salcâmi proiectată pentru campania de primavară să se dea de la Ciucurova.
 
Să se asigure strictul necesar pentru cantina şcolară care funcționează în prezent.
 
Toate chestiunile şi cererile locuitorilor le-am rezolvat pe loc.
 
Am intervenit la C.A.P.S. si pe lângă D-l Administrator al Pescăriilor, care ne însoțea, să dispună acordarea de înlesniri şi impunerea obligatiunilor din partea locuitorilor pentru terenurile de pășunat în raport cu valoarea si folosinţa lor.
 
Satul Uzlina
 
Inspecţia s-a făcut în aceiași zi între orele 14-16.
 
Este un punct de pescărie cu 15-20 case în mare parte inundate.
 
Am intervenit pentru piatra necesară reconstruirii clădirilor distruse de inundație,
 
Comuna Sf. Gheorghe
 
Inspectia s-a facut in ziua de 26 martie a.c., între orele 8-14.
Am inspectat primăria, unde am constatat lipsă de gospodărie. Primarul şi notarul, deşi oameni cinstiţi, nu au destulă pricepere si iniţiativă, mai cu seamă că este o localitate izolată în cea mai mare parte a anului.
 
Şcoala funcţionează normal. Localul are nevoie de reparatiuni, pentru care s-au prevăzut fonduri în bugetul comunii pe anul 1941/1942.
 
Cantina şcolară funcţionează normal.
 
Slujba la biserică este săvârşită de un călugăr. Este necesar un preot cu pregătire.
 
Locuitorii sunt în mare parte stiliști. Din această cauză nu au luat parte la slujba religioasă de la 25 martie a.c.
 
Postul de Jandarmi a fost găsit în ordine.
 
Comandantul Detaşamentului de Pază ne-a raportat că nu poate cumpăra vite pentru hrana trupei. Am stabilit să se taie vite, însă la un pret mai bun, corespunzătpr preţurilor curente.
 
Peştele este mai scump din cauza sistemului de a se vinde prin licitaţie.
 
Hrana populaţiei este asigurată cu făina cea am dat prin I.N.C.O.O.P., însă am constatat că aici nu se fabrică pâinea combinată cu mălai si că prețul făinei ajunge de la 15,50 la 19 lei.
 
Am luat măsuri ca în viitor făina să se distribuie prin primărie la preţurile oficiale şi nu prin cherhanagi. Deşi ordinul Ministerului Coordonării dispune ca făina să se distribuie numai la oraşe, totuşi satele din Deltă trebuesc aprovizionate cu făină şi zahăr, întrucât locuitorii care sunt pescari şi economi de vite nu au cereale proprii pentru hrană.
 
Punctul Sf. Gheorghe, care înlocuieşte Vâlcovul, trebue ridicat, îndeplinind condițiuni economice şi turistice neapreciate încă.
 
Pentru aceasta ar trebui să se înfiinţeze curse regulate de pasageri cu vapoarele N.F.R.-ului,
iar Oficiul Naţional de Turism să construiasca o cabană de locuit.
 
Cherhanagii înstăriți să nu fie impuşi numai la plata de 200 lei anual la comună ci la o patentă fixă corespunzătoare venitului ce-l au.
 
Ivancea şi Regele Ferdinand
 
Inspecţia s-a făcut în ziua de 26 martie a.c. în timpul înapoierei de la Sf. Gheorghe.
 
Aceste localități sunt punct pescăreşti cu un număr redus de case pentru locuit şi cherhanale.
 
Locuitorii se ocupă exclusiv cu pecuitul. Toate comunele şi satele de pe brațul Sf. Gheorghe sunt sate de pescari, iar cele situate pe distanța Tulcea -- Dunavăţul de Jos, sunt locuite şi de agricultori.
 
Pescarii muncesc din greu, în schimb îşi câştigă existenţa în condițiuni cu mult mai bune decât acei de la câmp. Greutatea cea mare este iama când fiind izolaţi nu se pot aproviziona la timp.
 
Dacă piața Tulcei este îndestulată si ei se aprovizionează din timp cu tot ce le trebuieste pentru sezonul de iamă. În iarna trecută, destul de aspră şi în timpul inundaţiilor care se menţin şi în prezent, deşi am crezut că locuitorii din această regiune o duc greu, în realitate nu au simțit greutăţile tocmai datorită faptului că au fost aprovizionati cu făina necesară, iar peştele nu le lipseşte niciodată.
 
Măsurile luate:
 
Pentru ca satul Sf. Gheorghe să nu fie izolat cu desăvârşire în viitor, am luat măsuri ca podul plutitor de la Imputita să fie reparat şi repus in funcţiune.
 
Comuna Agighiol
Inspecţia s-a făcut în ziua de 27 martie a.c. între orele 15-18.
 
Am constatat:
 
Sat mare, locuit de băştinaşi şi coloniști. Are însă un aspect aproape jalnic, atât din cauza inundaţiilor (viituri de ape) cât si din cauza distrugerilor făcute de locuitori la casele nelocuite.
 
Am dat dispozitiuni severe pentru a se pune în ordine. Arăturile și însămânţările sunt în plină desvoltare. Pe câmp lucrau circa 200 pluguri.
 
Am luat măsuri:
 
Serviciul Tehnic să grăbească repararea drumurilor.
 
Notarul va fi mutat şi înlocuit cu unul mai destoinic, îndată ce Ministerul A facerilor Interne ne va completa notarii.
 
Comuna Sarichioi
 
Inspecţia s-a făcut în trecere spre comuna V. Brătianu.
 
Este unul din satele cele mai mari din Judeţ, ordonat şi cu buni gospodari, situat pe malul lacului Razelm.
 
Locuitorii sunt din vechea așezare, români şi lipoveni, având ca ocupație principală atât agricultura cât şi pescuitul.
 
Mai toţi locuitorii erau la câmp (circa 300 pluguri), la grădini sau la pescuit.
 
Comuna V. Brătianu
 
Inspecţia s-a făcut în aceiaşi zi între orele 19-21.
 
Satul este locuit de colonişti, unde este mult teren de cultură şi unde s-a îndreptat atentiunea noastră pentru că locuitorii nu se apucau de lucru din cauza lipsurilor mari ce aveau: inventar şi hrană.
 
Am luat măsuri:
 
Să se dea sămânță şi hrană celor cărora le lipsesc.
 
Am stabilit centrul de tractoare la această comună, destinând în acest scop 10 tractoare.
 
Acestea au început imediat activitatea pe teren.
 
Împreună cu D-l Director al Camerei de Agricultură, am asistat la slujba religioasă cu care a fost inaugurată campania agricolă din acest centru si am tras prima brazdă cu plugul împreună cu asistența. Prin această acțiune am stimulat populația colonistă necăjită de lipsurile și nevoile prin care trece si i-am îndemnat la muncă rodnică.
 
Comuna Jurilofea
 
Inspecţia s-a facut în ziua de 28 martie a.c., între orele 15-18.
Sat mare lipovenesc, având multă asemănare cu satul Sarichioi. Punct important de pescărie la Marea Neagră şi lacul Razelm. Foarte îngrijit, cu locuitori înstăriți.
Primăria nu am găsit-o în ordine deși în această comună este un notar bun.
 
Toate plângerile locuitorilor le-am solutionat pe loc în asistența D-lui Director al Camerei Agricole.
 
În comună funcţionează cantina școlară.
 
Această localitate ar trebui să completeze lipsa Vâlcovului, fiind accesibil, vizitatorilor şi negustorilor la fel cu satul Sf. Gheorghe.
 
La trecerea noastră prin comuna V. Brătianu, am constatat că arăturile progresau, câmpul fiind negru în mare parte.
 
În cursul lunei acesteia, până la apariţia gazetei „Cuvântul Generalului către săteni” — măsurile luate în vederea îmbunătăţirei atărei actuale a țărănimei noastre, precum şi acelea care urmareau asigurarea ordinei şi liniştei în tara au fost difuzate în lumea satelor prin Buletinul Oficial al Judeţului.
 
Materialul publicat în Buletin s-a citit şi s-a talmăcit sătenilor în zilele de sărbătoare, de către preoţi şi învăţători. Apariţia gazetei „Cuvântul Generalului către săteni” a împlinit o lipsa adânc simțită pentru sătenii noştri. Scrisă într-o limbă de autentic românism şi de adâncă iubire pentru săteni, gazeta va ajunge curând să îndrumeze viaţa satelor noastre.
 
În Buletinul Oficial al Judeţului vom continua totuși să publicăm așa cum ne-am propus, materialul de popularizare şi informaţie care eventual nu s-ar publica în gazeta „Cuvântul Generalului”.
 
În judeţ domneşte linişte și ordine desăvârşită.
 
PREFECT
Colonel,
C. Ionașcu
*S.J.A.N. Tulcea, fond Prefectura Tulcea, dosar 965/1941, ff. 9-15.“
 
Sursă foto: „Dunărea.   Călăuză   turistică“,  de   R.I.Călinescu
 
Descarcă gratuit lucrarea Arhive dobrogene“, de Constantin Cheramidoglu din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța
 
 
Citește și:
 
Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu: „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii